"O
femeie bătrână din China avea două vase mari, pe care le atârna de cele
două capete ale unui băţ şi le căra pe după gât. Un vas era crăpat, pe
când celălalt era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate de
apă. La sfârşitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul
crăpat ajungea doar pe jumătate. Timp de doi ani, asta se întâmpla
zilnic: femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă. Bineînţeles, vasul
bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât
de ruşine cu imperfecţiunea sa şi se simţea atât de rău că nu putea
face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!
Dupa 2 ani de aşa-zisă nereuşită, cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii, lângă izvor:
- Mă simt atât de ruşinat, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!
Bătrâna a zâmbit:
- Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu? Asta pentru că am ştiut defectul tău şi am plantat
seminţe de flori pe partea ta a potecii, şi, în fiecare zi, în timp ce
ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori şi decorez masa
cu ele. Dacă nu ai fi fost aşa, n-ar mai exista aceste frumuseţi care
improspateaza casa.
Morala:
Fiecare dintre noi avem defectul
nostru unic. Însă crăpăturile şi defectele ne fac viaţa împreună atât de
interesantă şi ne răsplătesc atât de mult!…
Trebuie să luăm fiecare
persoană aşa cum este şi să căutăm ce este mai bun în ea.
Amintiţi-vă să mirosiţi florile de pe partea voastră a drumului!..."
