joi, 25 iulie 2013

Scrisoarea lui Al. Vlahuţă către fiica sa, Margareta

"Sa fii buna pentru ca sa poti fi fericita. Cei rai nu pot fi fericiti.
Ei pot avea satisfactii, placeri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca, mai intai cei rai nu pot fi iubiti, si-al doilea,…al doilea…de! norocul si celelalte “pere malaiete”, care se aseamana cu el, vin de-afara, de la oameni, de la imprejurari, asupra carora n-ai nici o stapanire si nici o putere, pe cand fericirea, adevarata fericire in tine rasare si-n tine-nfloreste si leaga rod, cand ti-ai pregatit sufletul pentru ea.
Si pregatirea este o opera de fiecare clipa, – cand pierzi rabdarea, imprastii tot ce-ai insirat si iar trebuie s-o iei de la inceput. De aceea si vezi asa de putini oameni fericiti… Atati cati merita…
A, daca nu ne-am iubi pe noi asa fara de masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit sau ne-am surprins asupra unei rautati ori asupra unei fapte urate, daca, in sfarsit ne-am examina mai des si mai cu nepartinire (lesne-i de zis!), am ajunge sa razuim din noi partea aceea de prostie fudula, de rautate si de necinste murdara, din care se ingrasa dobitocul ce se lafaieste in nobila noastra faptura. Se stie ca durerea e un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora. Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane sa stii doar ce sa vrei. si vad c-ai inceput sa stii asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai inceput sa te observi, sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti singura drumul cel adevarat!
Asa, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg cu cei rai. Fa-te mica, fa-te neinsemnata de cate ori desteptaciunea te indeamna sa strigi: “Uitati-va la mine!” Dar mai ales as vrea sa scriu de-a dreptul in sufletul tau aceasta: Sa nu faci nici o fapta, a carei amintire te-ar putea face vreodata sa rosesti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici multumire deplina, ca o constiinta curata.
 Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi de 50 de ani ai s-o intelegi mai bine. Sa dea Dumnezeu s-o citesti si atunci cu sufletul senin de azi.
 Te imbratiseaza cu drag,
 Al. Vlahuta"

duminică, 7 aprilie 2013

Inima n-are aripi, dar deseori zboara...

N-am sa va spun
Zaharia Stancu

N-am sa va spun pe cine-am iubit, dar am iubit.
N-am sa va spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Cand bate vantul peste delta, trestiile
Lin se leagana, vii se leagana, vii fosnesc.
N-am sa va spun pe cine astept, dar astept.
Inima n-are aripi, dar deseori zboara.
Toate cantecele lumii, toate, s-o stiti,
Incap intr-un flaut, intr-o vioara.
Cerul n-are margini, stelele au,
Miez si margini de foc are si soarele.
Vantul de seara mi-a spus c-o sa moara
Dac-o sa-i rupeti in drum picioarele.
Ce sa fac, dudule? Incotro s-o apuc?
Ma striga din patru parti zarile.
Muntii cu paduri cu tot mor sufocati
Si-n curand o sa moara sufocate si marile.
N-am sa va spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am sa va spun pe cine iubesc, dar iubesc,
Crangurile sunt pline de flori si de iarba
Si de arbori plapanzi care cresc.


marți, 5 martie 2013

"VIS"

"Finalul spectacolului "VIS" ne-a adus in prim plan evolutia spirituala a unui om dupa moarte.
Daca la inceput vedem Omul care se chinuie sa traiasca, a carui inima isi doreste sa mai faca ceva pe pamant, ulterior il vedem in postura de Suflet care capata Aripi si urca cu repeziciune la Ceruri. Acolo este pedepsit pentru actele din timpul vietii si ii sunt taiate aripile. Cade in Iad, unde regreta si cere indurare, dar pedeapsa divina este definitiva.
Imaginea de final il infatiseaza pe Dan Puric in postura unui crucifix, cu spatele la public, luminat din spate. Se proiecteaza o cruce mare pe fundal, iar spectatorii erup in aplauze."

... si spectatorilor le este greu sa creada ca totusi... s-a terminat...
Poti fi magistral... chiar si de unul singur, pe o scena atat de mare... Cu conditia... sa stii ce faci, ce vrei sa oferi si, mai ales... cum sa oferi publicului...





luni, 25 februarie 2013

Definitia despartirilor...

"Nu stiam ca floarea amara a singuratatii are, daca o atingi pe obraz, Sunetul unor pasi care pleaca..."
Octavian Paler 
 

sâmbătă, 9 februarie 2013

Viata - un miracol...

"Ce miracol este sa traiesti!...
Oamenii nu isi mai dau seama de aceste bucurii, pentru ca nu iubesc indestul viata si rosturile ei mari!...
Ceea ce m-a sustinut, intotdeauna, in viata - si am cunoscut multe piedici si multe suferinte, a fost acea bucurie de a trai! Sentimentul de plenitudine si de bucurie, ce il intregesc pe om!
Putini inteleg cu adevarat ce minune inseamna viata! E o minune ca suntem purtati pe un glob imens, care se invarteste de veacuri, prin haos!...
Existenta noastra insasi e plina de minuni: copacii, florile si frunzele, Cumintenia pamantului!"
Constantin Brancusi


vineri, 8 februarie 2013

"Aripi de drum..."

"Nu-mi spune ca maine voi fi departe,
Cand tot ce vreau e... putin sa mai stau...
Vad bine, stiu bine: viata se-mparte,
Nu mai am timp nici sa iau, nici sa dau.

Nu-mi spune cuvantul ce ne desparte,
Mai amana-l, te rog, sau spune-l soptit...
Vad bine, stiu bine: e vorba de moarte,
E vorba de drumul ce-a ajuns la sfarsit...

Am sa cred ca cerul e mult prea departe
Pentru cea care-am fost si inca mai sunt.
E vorba de viata, nu e vorba de moarte
Si tot cerul, tot cerul s-a scurs... in pamant!!!

Imi pun aripi de drum,
Numai lui ma supun...
Calea-i lunga
Si greu de parcurs.
Si de nu voi putea
Sa m-apropii de-o stea,
Am sa cred
Ca ceru-i prea sus..."

"Daca a pierit curcubeul din sufletul tau, incearca sa-ti faci un alt curcubeu.
Mai inainte, trebuie sa fi plans un pic. Nu mult...
Doar atat cat cerul intreg sa ti-l speli.
Altfel, curcubeul cel nou n-ar fi bun de nimic."
Maria Gheorghiu

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Zorim pe drumul vietii...


Zorim pe drumul vietii cu mers asa grabit,
De parca niciodata n-ajungem la sfarsit
Si strangem la gunoaie si ziduri inaltam
De parca niciodata n-ar fi sa le lasam.

Mor langa noi parintii si prieteni dragi si soti,
Mormantul nu alege, la fel ii ia pe toti.
Si mor pe neasteptate, se duc si noi privim
De parca niciodata noi n-am fi sa murim.

Din cate toamne, frunza ne-a spus ceva cazand,
Si parul alb la tample si ochii lacramand
Si mersul greu pe cale – si suflul mai greoi,
- si totusi parca moartea n-ar fi si pentru noi.

O, daca astazi inca mai esti aici – si viu,
E semn ca pentru tine, nu-i totusi prea tarziu,
- dar maine, - maine poate sa vina al tau apus,
ce mare lucru este, sa vii azi la Iisus???
Traian Dorz

miercuri, 9 ianuarie 2013