sâmbătă, 30 ianuarie 2016

De colecţie...

In Memoriam...
Mărioara Murărescu...


"Dumnezeu să o odihnească!
Nu vom uita nicicând emisiunile ei de la TVR, privirea ei fascinantă şi vocea caldă, liniştită, plină de nuanţe magnifice, care ne mângâiau la suflet...
Am fost alături de ea, Tiberiu Ceia, Gică Petrescu, Nicolae Savu Cristescu ş.a., în juriul "Crizantemei de Aur" de la Târgovişte."
Olga Ciolacu
Mulţumim pentru amabilitate!

sâmbătă, 16 ianuarie 2016

"Umbra din vocea mea"

Patricia Kaas - "Umbra din vocea mea"
- Autobiografie, Editura "Litera", 2011 -

"Mi-a fost foarte frică să scriu această carte. Pentru că un text nu e ca o scenă. Nu există lumini, totul e negru pe alb.
În curgerea cuvintelor încercăm să ne amintim partitura vieţii.
Nu e sigur şi eşti singur pe scena amintirilor care ezită să se arate.
Trebuie să ieşi din culisele uitării, să-ţi depăşeşti tracul, să înfrunţi întunericul sălii. (...) Cuvintele mele n-au acoperit nimic, ci mi-au scos la lumină visele, îndoielile, suferinţele. (...)
Merit acum puţină fericire, seninătate. Nu o fur, o cer cu umilinţă. De la mine însămi.
Povestea mea este nebunească, pentru că urmează o traiectorie puţin obişnuită.
Vin de departe, am ajuns departe. Acest parcurs mă hrăneşte, mă îmbogăţeşte..."

"Nu sunt ranchiunoasă, cu toate că nu uit.
Am prea mult noţiunea timpului, a fragilităţii lucrurilor şi a fiinţelor, ca să-l pierd detestându-i pe cei care mi-au făcut rău..."

"Rezist stresului scenei, călătoriilor, rutinei hotelurilor, pentru că sunt susţinută de publicul pe care îl întâlnesc.
Alerg într-o cursă fără sfârşit. Mă duc unde mă cheamă iubirea oamenilor.
Îmi depăşesc durerea, îmi alin arsura rănilor cu balsamul luminii, cu iubirea efemeră şi impresionantă a mulţimilor.
Mă intoxic cu concertele, mă lansez în cel mai viu dintre paradisurile artificiale, care sunt spectacolul şi scena.
O parte din mine este anesteziată. Sunt în stare să nu mai simt durerea.
În loc să încerc s-o îmblânzesc, o domin, o controlez şi o ascund..."

"Nu este întotdeauna uşor să nu le dai fanilor ceea ce vor, ceea ce pretind chiar.
Când mă aşteaptă seara, la ieşirea de la concerte, ca să mă vadă, să-mi vorbească, să le dau autografe, să fac o fotografie cu ei, sunt fericită.
Dar nu sunt mereu în formă.
Înţeleg că aşteaptă de la mine un zâmbet, un mulţumesc, prietenie, îmbrăţişări.
Ei nu pot înţelege să nu mă simt bine în seara aceea, pentru că m-am certat cu iubitul, pentru că sunt epuizată. Că n-am niciun chef să zâmbesc în fotografii sau că am probleme personale, independente de ei.
Şi atunci îmi controlez pornirile, întind mâna, le ofer chipul, zâmbetul.
Mă stăpânesc, pentru că îi iubesc.
Sunt mai importanţi decât Patricia. Fac tot ce-mi stă în puteri..."

"Mi-am imaginat întotdeauna că pot depăşi durerile, dacă mă concentrez total asupra spectacolului. Mi s-a întâmplat să cânt cu o durere de cap sau cu un picior rupt, cu o hernie cervicală, sau chiar suferind din dragoste - am reuşit, dar cu ce preţ?
Când eşti artist, cu greu poţi renunţa. E prea multă lume implicată, pentru a putea să-ţi arăţi slăbiciunea. Nu se pune problema să trimiţi publicul acasă, instrumentiştii, tehnicienii. Nu e numai o chestiune de bani. E vorba de etică.
Câtă vreme eşti în stare să te ţii pe picioare, chiar suferind, urci pe scenă... Pentru noi, într-o zi anume, oamenii au cumpărat bilet pentru seara respectivă, şi-au făcut un program. Din respect pentru ei, te duci la spectacol orice ar fi! Cu toată durerea, depăşindu-te.
Efortul devine supraomenesc, dar răsplătit... Entuziasmul publicului te alină ca un balsam, atenuează puţin infernul."

"Suntem apropiaţi în pofida distanţei, a vârstei, a experienţei
(relaţia cu Alain Delon - n.r.).
Îmi dă sfaturi, mă pune în gardă în legătură cu capcanele celebrităţii. Cele peste care dai din imprudenţă şi celelalte, obligatorii, de care n-ai cum să scapi. Cum sunt singurătatea, izolarea la care te obligă gloria.
Cuvintele lui despre preţul notorietăţii mă îngrozesc. Găsesc că preţul e mare, eu, care cunosc senzaţia de vid, hora tăcută a obiectelor, vocea mamei care nu se mai aude la telefon.
Îl las să-mi vorbească despre răceală, absenţă.
Chiar dacă presimt că are dreptate.
Lovitura dată de relaţiile false, pentru că eşti celebru, îndepărtarea de cei apropiaţi, posibila paranoia din cauză că eşti prea normal.
Admiratorii şi fotografii îţi pot fura o mare parte din viaţă..."

"Bogăţia şi notorietatea nu m-au făcut să uit de unde vin -
acelaşi sânge curge în venele noastre.
La început, când începi să câştigi bani, ai tendinţa să trăieşti în lux. Am petrecut aşa o perioadă frenetică. De recuperare. (...)
Tot ce-mi imaginam că face un om bogat făceam şi eu. Şi-apoi, mai târziu, am înţeles că asta nu mă făcea mai fericită, că banul este doar un supliment al fericirii, care face viaţa mai uşoară."

"De fapt, niciodată nu ne obişnuim cu moartea, nici cu boala.
Când fiinţa iubită este încă printre noi, îi negăm plecarea, iar când deja a plecat, forţăm prezentul, refuzându-i absenţa. Cum să ne resemnăm cu ceva care ne depăşeşte, cu ceva atât de puţin omenesc?..."

Pe o aripă de cânt
www.pearipadecant.blogspot.ro

sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Olga Ciolacu: "Vă mulţumesc!..."


"Am rămas fidelă principiului de a-mi trata publicul cu dragoste şi mult respect..."


"Stimaţi şi dragi prieteni!
Vă mulţumesc din inimă pentru cuvintele de apreciere şi respectul pe care mi-l acordaţi.
De-a lungul anilor am învăţat şi am rămas fidelă principiului de a-mi trata publicul cu dragoste şi mult respect. În accepţia mea, un artist trebuie nu numai să distreze publicul, dar şi să-l instruiască, să-i cultive o anumită sensibilitate artistică.
Iată de ce întotdeauna mi-am construit repertoriul după modelul "una rece - una caldă".
"Actorul"
este unul din cantecele mele grele, cum le zic eu.
L-am testat la diferite categorii de public şi vreau să vă mărturisesc cu satisfacţie, că întotdeauna a fost îndelung aplaudat, iar în unele localităţi din România, a fost aclamat în picioare.
Toate astea dovedesc că am reuşit să ating struna de taină a sufletului celui care mă ascultă.
Vă mulţumesc pentru participare, pentru comuniune - înseamnă că încă nu sunt singură, înseamnă că nu am trăit de pomană.
Administratorilor de la
"PE ARIPĂ DE CÂNT",
trimit toată dragostea şi consideraţia mea pentru aportul de-a sensibiliza publicul şi de a-i oferi adevărate valori spirituale.
Vă mulţumesc!"
Cu drag,
Olga Ciolacu
9 ianuarie 2016

vineri, 8 ianuarie 2016

"Actorul" - povestea mea, povestea ta...

"Actorul"
este – cred eu – unul dintre cele mai emoţionante cântece pe care le-am ascultat vreodată, din toate punctele de vedere, începând de la textul puternic, plin de semnificaţii, scris de regretatul Dumitru Matcovschi, continuând cu linia melodică de o sensibilitate aparte, reuşită pe deplin de Ian Raiburg şi, nu în ultimul rând, terminând cu interpretarea încărcată de dramatism,
oferită de doamna Olga Ciolacu.
Nu ascult acum pentru prima dată această creaţie, dar pot spune că ori de câte ori mi-a apărut în cale, cu acelaşi nesaţ am audiat-o. Nu sunt expertă şi nu vorbesc din punctul de vedere al unui specialist, nici pe departe, dar ştiu să apreciez valoarea atunci când ea există cu adevărat şi merită atenţie.
În acest caz, e limpede colaborarea desăvârşită, care a dat naştere unei asemenea bijuterii...
Este un cântec care poate fi al meu, al vostru, al fiecăruia dintre noi până la urmă, al celor care ne numim oameni, care am venit pe pământ şi care, mai devreme sau mai târziu, cum ne este dat, vom pleca spre eternitate...
Căci, în definitiv, ce este viaţa asta, dacă nu o scenă pe care noi, mai mici sau mai mari actori, ne jucăm rolul, zi de zi, ne împlinim destinul, ne bucurăm sau ne întristăm sufletul, învăţăm să trăim, să sperăm, să iubim, să murim...
Rolul fiecăruia este bine stabilit; fiecare are momentul său în care intră pe scenă, la fel cum pentru fiecare există momentul său
în care se va trage cortina...
Dar între cele două puncte primordiale ale existenţei umane,
este esenţial să nu uităm un lucru:
să fim oameni!
Simpli, modeşti, decenţi, sinceri, dar... oameni!
Revenind la faptul că această compoziţie pune în lumină o altă latură a maestrului Ian Raiburg, da, este adevărat şi întotdeauna am fost convinsă că, pe lângă zecile de melodii – poate pe nedrept numite "uşoare" – devenite şlagăre în decursul anilor, puterea sa creatoare nu se rezumă doar la atât.
Şi sper că pe viitor va găsi acea inspiraţie care să-l determine să scrie şi în această direcţie, mai mult decât a făcut-o până acum.
Şi cum nimic nu este întâmplător pe lume, cadoul muzical oferit Aripii de cânt, astăzi, de către doamna Olga Ciolacu, vine într-un moment extrem de greu pentru mine. Mă emoţionează profund, mă bucură în acelaşi timp şi-mi dă aripi pentru ceea ce va mai urma... Nici nu vă daţi seama cât de mult înseamnă astăzi, această melodie, pentru mine!

Sunt impresionată şi vă mulţumesc din inimă, doamna Olga Ciolacu, pentru sufletul dumneavoastră, pentru modestia, căldura, eleganţa, decenţa, demnitatea care vă caracterizează, pentru anii frumoşi în care v-am ascultat şi pentru cei care vor mai veni şi pe care, sunt sigură, veţi avea grijă să-i umpleţi cu amintiri frumoase, dăruite cu drag, admiratorilor.
Vă îmbrăţişez şi vă trimit... Pe o aripă de cânt, toate gândurile mele bune!
© Pe o aripă de cânt
www.pearipadecant.blogspot.ro
8 ianuarie 2016