luni, 26 martie 2018

Carte recomandată: "Cea mai frumoasă poveste"

"Cea mai frumoasă poveste.
Câteva adevăruri simple despre istoria românilor"
Autor: Adrian Cioroianu
Editura Curtea Veche - 2013

E o plăcere să-l citeşti şi să-l asculţi pe Adrian Cioroianu, mai ales când îţi scrie sau îţi vorbeşte despre istorie. Şi în special despre istoria românilor. Are un dar aparte de a înşira cuvintele în poveşte pentru toate vârstele. Cu siguranţă aţi văzut cel puţin un episod din filmele - documentare scurte, de numai 5 minute, pe care istoricul şi profesorul Cioroianu le-a realizat pentru Televiziunea Română.
Cartea de faţă adună în paginile sale o parte a scenariilor propuse pentru acest serial tv, 91 la număr, adaptate pentru fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, pregătire, profesie. Singura condiţie e să iubim istoria, să fim curioşi, să ne dorim să o cunoaştem cu adevărat.
Cum a ajuns Gheorghiu - Dej conducătorul comuniştilor români? A fost Carol al II-lea un adevărat playboy? Cum a ajuns tânăra Cătălina Toderiu în galeria eroilor naţionali sub numele de Ecaterina Teodoroiu? De ce au vizitat România preşedinţii Charles de Gaulle şi Richard Nixon? Cum de l-a plimbat Regina Angliei pe Ceauşescu în caleaşca regală?
"De la povestea coroanei regale a lui Carol I şi până la vânătorile lui Nicolae Ceauşescu, de la războaiele pe care le-am câştigat şi până la tratatele care ne-au modificat frontierele, trecutul nostru este fragmentat la tot pasul de astfel de poveşti.
(...) Acestea şi alte câteva zeci de întrebări îşi regăsesc un răspuns - cât mai apropiat de adevăr, sper - în paginile ce se deschid aici",
pentru că...
"Istoria noastră rămâne o poveste ce merită spusă... Istoria e, mai presus de toate, o poveste apropiată de adevăr despre ceeea ce a fost. Iar pentru unii dintre noi, tocmai acest lucru o face cea mai frumoasă poveste dintre toate câte există."
Adrian Cioroianu

Citate din carte:

"În Istorie, o victorie uşoară creează deseori probleme mai mari decât o înfrângere."

"Valoarea unui conducător decurge nu numai din felul în care ştie să poruncească, dar şi din maniera în care ştie să asculte."

"E greu să rămâi lucid atunci când ţi se spune zi de zi că eşti genial."

"În politică şi în istorie, totdeauna există o zi de mâine, în care balanţa puterii se poate schimba. Drept care, nu este bine să faci altora ceea ce nu vrei să ţi se facă ţie."

duminică, 18 martie 2018

Carte recomandată: "Suflete zbuciumate"

În "Suflete zbuciumate" (Editura RAO, 2007), Stefan Zweig se opreşte asupra subiectului "dublei compătimiri": cea autentică - "hotărâtă să îndure totul, cu răbdare şi compasiune", şi cea plăsmuită - adică "nerăbdarea inimii de a se elibera cât mai repede de penibila înduioşare în faţa nenorocirii altuia".
Într-o astfel de situaţie se află tânărul locotenent Hofmiller, în vara lui 1914, în garnizoana unui mic oraş unguresc.
Edith, unica fiică a unui om bogat din zonă, este paralizată. În casa acestora ajunge locotenentul Hofmiller, de care Edith se îndrăgosteşte. Numai că această pasiune arzătoare a tinerei este împărtăşită în mică măsură.
Copleşit însă de emoţia sentimentelor fetei, implorat de tatăl ei şi sfătuit de dr. Condor, medicul care încearcă să o vindece, Hofmiller hotărăşte, în cele din urmă, să se logodească cu aceasta.
Numai că... el face acest gest din compasiune şi, din păcate, cam târziu, ceea ce duce la un final imprevizibil al poveştii.

Citate din carte:

"... această simplă intenţie de a ajuta şi de a deveni de acum înainte folositor altora, stârneşte în mine un fel de entuziasm. Simt o pornire să cânt, să fac ceva nebunesc, numai din pricina acestui elan care îmi dă aripi; întotdeauna se întâmplă aşa: numai când ştii că însemni ceva şi pentru alţii, poţi sesiza sensul şi ţelul propriei existenţe."

"... adevărata valoare a unui om iese la iveală abia atunci când acesta se poate manifesta sincer şi liber."

"... ajută cât poţi, pe fiecare şi pe oricine!
Să nu mai fii vreodată inert, să nu mai fii vreodată indiferent! Să te înalţi pe tine însuţi, dăruindu-te, să te îmbogăţeşti înfrăţindu-te cu fiecare destin, să-i ajuţi pe cei neajutoraţi şi să-i compătimeşti pe cei ce pătimesc."

"... poţi fugi de orice pe lumea asta, numai de tine însuţi nu."

miercuri, 14 martie 2018

Film recomandat: "The Theory Of Everything"

"The Theory Of Everything" (2014)
"Teoria Totului"


"Suntem cu toţii diferiţi.
Oricât de grea ar fi viaţa,
mereu există ceva ce poţi face
şi în care poţi reuşi.
Atât timp cât există viaţă,
există speranţă!"

Încă din tinereţe, un lucru era cert: Stephen Hawking având o minte excepţională, nu va fi niciodată un om obişnuit.
A reuşit să câştige o bursă la Universitatea din Oxford şi viitorul părea a fi unul mai mult decât luminos.
Într-o seară o întâlneşte pe Jane Wilde, de care se îndrăgosteşte şi cu care se logodeşte în scurt timp.
Când totul părea a merge minunat în plan personal şi profesional, Stephen începe să prezinte anumite probleme de sănătate.
În urma unui incident ajunge la spital, unde medicii descoperă că tânărul suferă de o boală extrem de vicioasă cunoscută drept ALS (Scleroză Laterală Amiotrofică), viaţa lui urmând să mai adune maxim doi ani.
Pe măsură ce timpul trece, boala avansează, starea fizică i se deteriorează deteriorează vizibil, motiv pentru care Stephen încearcă să se distanţeze puţin de Jane, pentru a nu o ţine "captivă" lângă el.
Numai că ea refuză aşa ceva şi insistă să se căsătorească indiferent de condiţii, îl ajută din toate punctele de vedere, devine îngrijitoarea lui permanentă.
Surprinzător, dar vremea trece şi Stephen reuşeşte să dea peste cap toate calculele doctorilor în ceea ce priveşte speranţa de viaţă şi ale oamenilor de ştiinţă în privinţa teoriilor sale.
Presiunea devine copleşitoare, greu de gestionat însă pentru Jane, care, pe lângă soţul foarte bolnav, mai are de îngrijit şi doi copii.

S-aprinzi câte-o lumânare!

Mama

"A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,
Ca să-l vadă pe feciorul, astăzi domn cu multă carte.
A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag,
Mi s-a umezit privirea, de iubire şi de drag.
Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept sfioasă,
Şi întrebând-o câte toate, a intrat apoi în casă.
Înlăuntrul casei mele, câtă brumă am adunat,
Da' prilej ca biata mama să se creadă-ntr-un palat.
Nu-ndrăzneşte nici să intre, cu opincile-n picioare,
Şi cu multă grijă calcă, doar alături de covoare.
Eu o-ndemn să nu ia seama şi să calce drept în lege,
Că doar e la fii-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege.
Şi abia o fac să şadă, pe-un divan cu scoarţă nouă...
"Mi-era dor de tine, maică... Ţi-am adus vreo zece ouă,
Niţel unt ia colea-n traistă, nişte nuci, vreo două sute..."
Şi cu ochii plini de lacrimi prinse iar să mă sărute.
"Poate mor, că sunt bătrână şi-a prins dorul să mă-ndrume
Să mai văd o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume.
Caierul mi-i pe sfârșite... mâine poate-şi curmă firul
Şi-ntre patru blăni de scânduri, să mă cheme cimitirul.
Jale mi-i de voi, măicuţă, şi visez, chiar şi deşteaptă,
Cum pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-aşteaptă.
Tu, cu dorul mamei-n urmă, să te-aduni cu fraţii-acasă
Şi să-mparţi agoniseala de pe urma ei rămasă...
Lui Codin să-i dai pământul de la moară şi cu via,
Vaca şi-un pogon de luncă, maică, să le ia Maria,
Lui Mitruş să-i dai zăvoiul de răchiţi dintre pâraie,
Carul, boii şi cu plugul să le dai lui Nicolae.
Iară tu, că mai cu stare decât fraţii zişi pe nume,
Să iei casa-n care ţie ţi-a fost dat să vii pe lume,
Când şi când, în miez de vară sau de Paşti, să vadă satul
Cum îmi vine, ca-n toţi anii, la căsuţa mea, băiatul.
Şi-având tihnă şi odihnă, la venire sau plecare,
S-aprinzi şi la groapa maichii câte-un pai de lumânare!..."
A tăcut apoi bătrâna şi-a plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce, curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele."

Autor: Vasile Militaru
Sursă foto: Aici

duminică, 11 martie 2018

Victor Rebengiuc - Omul şi actorul

"Victor Rebengiuc - Omul şi actorul"
Autori: Simona Chiţan şi Mihaela Michailov
Editura Humanitas - 2008
Colecţia "Convorbiri. Corespondenţă. Portrete"

*** "Am avut o copilărie obişnuită, fără nimic spectaculos. M-am născut şi am crescut în mahalalele Bucureştiului... Aveam o familie modestă, ne mutam în fiecare an de la o adresă la alta, în case simple...
Părinţii s-au despărţit când noi, copiii, eram foarte mici... Ne-au crescut bunicii din partea mamei şi am fost ca şi copiii lor. Ne-am înţeles foarte bine cu ei, deşi, de multe ori, am simţit lipsa unui tată.
M-a durut ruptura de tata şi, într-un fel, am simţit întotdeauna că-mi lipseşte ceva, deşi legătura dintre noi nu a fost puternică... În afara faptului că era mama noastră, nu am fost prea apropiaţi.
Nu ea ne-a crescut propriu-zis, pentru că era tot timpul ocupată cu serviciul... Mama nu prea avea răbdare cu noi...
Am avut o relaţie frumoasă cu bunicul şi cu bunica mea. Ea a fost ca o mamă pentru mine, era tare iubitoare. Bunicu-meu mă iubea pe mine mai mult pentru că eram mai cuminte... Mă răsfăţa... Era un bunic minunat..."

*** A fost "un copil bun, cuminte şi liniştit", care la 6 ani jumătate ştia deja să citească şi să socotească şi care a urcat pe scenă pentru prima dată, la finalul clasei a IV-a, recitând o poezie.

*** A fost la teatru cu un vecin, doar de două ori înainte de a intra la Institut, dat fiind faptul că:
"Nu a existat în familia mea o educaţie teatrală, un cult pentru teatru", pentru că... "ai mei nu-şi permiteau să cumpere bilete la spectacole"...

*** A urmat Liceul Militar de la Predeal, unde a învăţat ce înseamnă punctualitatea, disciplina, ordinea:
"Sunt foarte meticulos şi atent la detalii şi-mi place să fie mereu ordine în jurul meu."

*** A urmat apoi o şcoală electrotehnică, în Bucureşti, descoperind că-i plac orele de română. Un coleg l-a "distribuit" într-o piesă - "Ce i s-a întâmplat Gherghinei":
"A fost decisiv pentru cariera pe care mi-am ales-o... Nici prin cap nu-mi trecea că asta ar putea să devină profesia mea..."

*** A intrat apoi în circuitul Ateneelor Populare şi:
"Pentru prima dată am înţeles că distracţia asta, pe care eu o luam ca pe o petrecere a timpului liber, poate să însemne ceva."
*** "Primele luni ale studenţiei au fost îngrozitoare... A trebuit să o iau de la zero, ca un începător, şi asta a fost cumplit."

*** După terminarea facultăţii a fost repartizat la Craiova:
"Trebuia numai să accepţi repartizarea în provincie şi te puteai prezenta la concursurile pentru posturile libere din Bucureşti. Astfel am acceptat repartizarea la Craiova şi am plecat cu o echipă condusă de Vlad Mugur."

*** A intrat apoi, prin concurs, la Teatrul Municipal din Bucureşti, condus de Lucia Sturdza Bulandra, unde:
"... era atunci o atmosferă nemaipomenită, pentru că exista o ţinută artistică care nu permitea degradarea spectacolelor. Erai, într-un fel, obligat prin prestanţa acestui teatru să dai tot ce poţi pe scenă, să fii cât se poate de profesionist."

*** Prima căsătorie (5 ani) a fost cu actriţa Anca Vereşti:
"Era colega mea din anul I de Institut, o fată extraordinar de frumoasă, cu reale calităţi pentru teatru. A fost prima mea dragoste, amândoi eram foarte tineri atunci. La început a fost un amor platonic, după care ne-am căsătorit. Mi-aduc aminte cu plăcere de perioada în care am fost împreună... Ce să spun? Am iubit, am suferit, m-am despărţit."

*** În prezent, este căsătorit cu actriţa Mariana Mihuţ şi au un băiat - Tudor:
"Era tânără, era frumoasă, era atrăgătoare... Da, cu Mariana cred că a fost dragoste la prima vedere. Se pare că ne-am plăcut reciproc, pentru că ne-am căsătorit şi, iată, suntem împreună de peste 40 de ani.... Am fost tot timpul unul lângă celălalt, ne-am susţinut şi ne-am ajutat.
Nu discutăm decât foarte rar de teatru... Acasă ne vedem mai mult de treburile casnice. Lucrurile au mers bine între noi, cu perioade minunate, alteori cu neînţelegeri inerente într-o căsnicie. Am trecut peste tot ceea ce era dificil cu tact, cu răbdare, cu dorinţa de a rămâne împreună. E esenţial că ne-am păstrat tot timpul simţul umorului."

*** În perioada 1990 - 1996 a fost rectorul Universităţii de Teatru şi Film, încercând să refacă ceea ce s-a distrus în perioada ceauşistă:
"Legătura mea cu studenţii a fost absolut minunată. Am avut mari bucurii cât am fost alături de ei. Nu exista plăcere mai mare pentru mine decât să vină ca să mă solicite în cine ştie ce problemă. Îmi plăcea să-i ajut, să-i sprijin şi am rămas prieten cu aproape toţi studenţii din acea perioadă."

*** "Nu am talent pentru politică, nu am abilităţi diplomatice, spun lucrurilor pe nume într-un mod brutal pentru unii. Francheţea mea deranjează."

*** "Am avut şansa să călătoresc enorm şi să văd locuri încântătoare, dar n-am simţit niciodată că aş vrea să rămân undeva."

*** "Muzica simfonică dă zgura la o parte şi lasă frumuseţea sufletului să iasă la iveală. (...) M-aş opri din orice altă activitate ca să ascult "Concertul nr. 21" de Mozart. E într-adevăr superb. unul dintre concertele cele mai dragi mie este "Imperialul" lui Beethoven, cel pentru pian. Câtă profunzime, câtă adâncime, cât zbucium sufletesc. (...) Muzica din "Nocturnele" lui Chopin e învăluitoare..."

*** "Foarte multă vreme nu am avut prieteni în rândul cronicarilor. Nici n-am vrut să am, pentru că mi-am dat seama de la început că, de fapt, cronicarul scrie favorabil despre prietenul lui, actorul. Eu nu am nevoie de asemenea prieteni care să mă laude şi să mă lase să rătăcesc... Atunci când eşti lăudat fără să meriţi, e trist şi ţi se urcă repede la cap."

*** "Mai e şi moda festivalurilor care premiază pe toată lumea ca să nu se supere nimeni, ceea ce e o mare tâmpenie. Trebuie să ai curajul să spui că ceva nu e bine şi să-ţi susţii punctul de vedere cu toate riscurile."

*** "Sunt o persoană veselă, optimistă, echilibrată, un om obişnuit, pasionat de meseria pe care o face. Disciplinat, punctual. Un om care nu ştie să mintă. Spun adevărul cu orice risc, pentru că nu ştiu să mint... Sinceritatea este principiul după care m-am ghidat în tot ceea ce am făcut în viaţa mea... Nu ştiu să linguşesc pe nimeni..."

*** "Sunt un om corect, care-şi face treaba cu seriozitate, un om care păstrează calitatea spectacolului şi a rolului pe care-l interpretează, care nu joacă în funcţie de invitaţii pe care îi are în sală.."

*** "Cred că pentru actori buni este loc întotdeauna şi nu e cazul să ne facem mizerii între noi."

*** "Cred că Dumnezeu există cu adevărat. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu că a fost cu mine. Am simţit întotdeauna ajutorul Lui. Iar cel mai mare dar pe care-l face Dumnezeu unui artist este talentul pe care îl ai sau nu-l ai, Dumnezeu ţi-l dă sau nu ţi-l dă."

*** "Nu am urmărit să fiu celebru, asta e o chestie care mă depăşeşte. Nu ştiu să port celebritatea pe umerii mei."

*** "În teatru nu încetezi să înveţi niciodată şi, la fiecare întâlnire cu un rol, mă emoţionez. Încrederea în mine o câştig pe parcurs, prin muncă. (...) Nu cred că le ştiu pe toate şi încă nu am ajuns să joc atât de bine încât să nu îmi mai reproşez nimic. Într-adevăr, nu sunt încă acolo unde îmi doresc să ajung. Nu e o falsă modestie în ceea ce spun. Cred în perfecţine şi fac eforturi ca s-o ating."

"Sunt oameni care, atât cât trăieşti, nu-ţi mor niciodată."
Victor Rebengiuc

miercuri, 7 martie 2018

Odă mamei...


MAMEI
Alexandru Vlahuţă

Din vremile apuse şi-atât de fericite,
Aducerile-aminte adesea mă-mpresoară.
Ce de viaţă-n urmă!… Ca un potop mă-nghite
Comoara mea de visuri, pierduta mea comoară
Din vremile apuse şi-atât de fericite!

Cum se desfac, din noapte, icoane vechi şi sfinte!

Şi ca din cărţi, trecutul fantastic mi s-aşterne,
Atâtea dulci vedenii îmi picură în minte,
Cu durerosul farmec al pierderii eterne!…
Cum se desfac, din noapte, icoane vechi şi sfinte!

Figura ta cuminte, duioasă şi senină,

Răsare, scumpă mamă, din vremile acelea,
Ca o madonă sfântă, scăldată în lumină.
Ce clară stă-n pervazul copilăriei mele
Figura ta cuminte, duioasă şi senină!

O lene grea se lasă din cerul cald de vară.

De soare-i plină casa. Tu-ncet, păşind pe scânduri,
Laşi storurile groase şi dai muştele-afară.
Apoi, prostii de-a mele asculţi şi cazi pe gânduri.
O lene grea se lasă din cerul cald de vară.

Curg valuri mari de umbră şi se-mpânzesc pe vale.

Din şes, privim spre codru, cum soarele se-neacă.
În mirosul de iarbă, tăcuţi păşim agale,
Şi bolta răcorită mai jos parcă s-apleacă,
Curg valuri mari de umbră şi se-mpânzesc pe vale.

Stai dreaptă-n strana vechii biserici de la ţară;

Eu bat la sfinţi mătănii, şi-i pup, şi-i rog cuminte,
Cum blândele-ţi poveţe de mic mă învăţară.
Tu, palidă-n extazul înduioşării sfinte,
Stai dreaptă-n strana vechii biserici de la ţară.

Din cărţi cu slova veche şi cu figuri frumoase,

O lume ca de visuri, cu totul minunată,
Mi-o scoţi şi pe-ndelete începi a mi-o descoase.
Cât farmec e-n această viaţă adunată
Din cărţi cu slova veche şi cu figuri frumoase!

La patul meu, tăcută, veghind neadormită,

Încet pe fruntea-mi arsă de friguri, mâna-ţi luneci,
În mine-ţi stă viaţa... întreaga ta ursită,
Şi după cum mi-s ochii, te bucuri sau te-ntuneci,
La patul meu, tăcută, veghind neadormită.

Din câţi copii pe lume-s, nici unul nu-i ca mine.

Şi cât mă vezi de mare în planurile tale!…
La zodii chiar s-arată cum am s-ajung de bine,
Şi ce măriri m-aşteaptă în norocoasa-mi cale!
Din câţi copii pe lume-s, nici unul nu-i ca mine…

Ce dureros se stinse deşarta-ţi aşteptare!

Pierdut, te văd, din cruda vieţii vijelie,
Nenorocită mamă şi plâng că nu-s în stare
O slabă mângâiere să-ţi dau, cât de târzie,
Ce dureros se stinse deşarta-ţi aşteptare!

De fiul tău departe, stingheră şi trudită,

Nemaiavând puterea de-a te ruga şi plânge,
Azi îţi priveşti, cu silă, viaţa amăgită,
Cum a rămas pustie şi cât de trist se stânge,
De fiul tău departe, stingheră şi trudită.

Ca pete mari de umbră pe-o mirişte uscată,

Aşa, pe-a noastră urmă, trec stoluri lungi de gânduri.
Nimic nu mai există din câte-au fost odată,
Ş-asupra noastră anii pustii trec, rânduri - rânduri, 
Ca pete mari de umbră pe-o mirişte uscată.

Privesc la mama


"Privesc la mama. E bătrână

şi tânără nu sunt nici eu.
Tot ce făcea uşor odată,
acum îi pare atât de greu.

Văd ochii dragi plini de iubire,
privind la mine obosiţi.
Simt paşii ei - odată sprinteni,
Cum calcă greu şi osteniţi.

Încerc ades să-i prind eu braţul
şi-n mersul ei s-o sprijinesc,
Căci ştiu: sosi-va ora-n care,
pe drum neîntors o s-o-nsoţesc!

Neputincioasă-ntreabă adesea
despre nimic, despre ceva.
Răspunde-i fără şovăire,
Dă-i tot ce vrea şi n-o certa!

Şi dacă, totuşi, nu-nţelege,
repetă iar... Nu te-ntrista!
Gândeşte-te ce-aproape-i vremea
când nu te va mai întreba!"
Maria Demetriad - "Privesc la mama"

Despre ea...



"Mama scutură prin casă,

Mătură, aşază, pune,
Pentru mama toate-acestea
Sunt o mare slăbiciune.

Seara, cade ca o piatră,
Nici mâncare nu mai vrea,
Somnul vine ca un fluviu
Şi pe apa lui o ia.

- Mamă-i, spun, nu te mai zbate,
Ai şi-aşa de dus poveri.
Nu-mi mai scutura din perne
Visele avute ieri.

Lasă-le să stea acolo,
Poate că-mi mai trebuiesc.
Nu se ştie la ce cânturi
Am să le mai folosesc.

Însă ea nu vrea s-asculte,
Ştie din al vieţii rost
Cum că visele de mâine
Nu-mi vor fi cum au mai fost."
Virgil Carianopol - "Despre ea"

Sursă foto: Ioan Moldovan

Carte recomandată: "Fetiţa cu ochi albaştri"

Cartea, cu titlul original
"Un avion sans elle",
considerată fenomenul editorial al anului 2012 în Franţa, a apărut în Colecţia "Actual" a Editurii Polirom, în 2015.
Cu numai două zile înainte de Crăciunul lui 1980, un avion care decolase din Turcia, cu destinaţia Franţa, având la bord aproape 170 de pasageri, se prăbuşeşte în Munţii Jura. Aparent, nu există niciun supravieţuitor.
Şi totuşi, un miracol... este găsită în viaţă o fetiţă de numai trei luni.
Problema este că pe lista pasagerilor figurau două fetiţe de aproximativ aceeaşi vârstă cu bebeluşul găsit în zăpadă.
Acesta este momentul care declanşează disputa şi încrâncenarea dintre două perechi de bunici, ambele susţinând că nepoata lor este cea aflată în viaţă în urma tragediei din munţi.
Lyse-Rose de Carville sau Emilie Vitral? Cine este supravieţuitoarea?
Moştenitoarea unei familii bogate, care se foloseşte de bani şi relaţii pentru a recupera copila sau descendenta unei familii modeste, care-şi câştigă existenţa vânzând mâncare gătită în rulotă şi a cărei singură avere sunt sentimentele?
În urma unui proces, fetiţa este declarată Vitral şi, deşi în mod normal, povestea ar fi trebuit să se oprească în acest punct, îndoiala şi semnele de întrebare nu dispar.
După 18 ani, un detectiv angajat şi plătit regeşte de Mathilde de Carville, pretinde că a descoperit, în cele din urmă, adevărul.
Lucrurile se complică, însă, întrucât detectivul este găsit mort, iar rezultatele investigaţiilor, pe care le-a notat într-un caiet, nu prezintă şi concluziile anchetei.
Măştile cad una câte una, fiecare oră contează.
Povestea captează interesul cititorului încă de la bun început, cu răsturnări de situaţie şi un suspans bine dozat, care creşte în intensitate pe măsură ce sunt parcurse paginile şi, cu siguranţă, Michel Bussi oferă un final la care nimeni nu s-ar fi aşteptat.

Citat din carte:
"Niciodată nu trebuie să te încrezi în surâsuri."

Zăpada mamei...



duminică, 4 martie 2018

Carte recomandată: "Vals mediteranean"

"Duna este un civil care a supravieţuit tuturor luptelor care au avut menirea să-l modifice, să-l distrugă, să-l înstrăineze de tot ceea ce a iubit cu patimă sau cu luciditate. Dar pacea zbuciumată din inimă şi din cuget se sfârşeşte într-o zi.
Ca şi în Kafka, într-o dimineaţă, în intimitatea plină de aromele amintirilor, în intimitatea care freamătă continuu ca să transforme clipa prezentă în amintiri, o arborescenţă de amintiri, au pătruns doi locotenenţi care i-au dat ordin să se pregătească.
(...) Duna are atitudinea omului care nu a auzit de niciun război cert în acel moment, ănsă ştie că lumea aceasta nu poate vieţui în afara războaielor, că nu toate războaiele sunt vizibile, că sunt multe războaie care se duc dincolo de lumea reală sau imaginată din jur.
(...) Traducerea în româneşte a romanului "Vals mediteranean" a lui Buket Uzuner e un câştig pentru cititorul român. Tema romanului e universală - dragostea şi frica de a o pierde..."
Adrian Alui Gheorghe
Editura Ars Longa, Iaşi, 2005

Citate din carte:

"Libertate înseamnă să poţi face aceleaşi lucruri dorite
când te scoli în fiecare dimineaţă."

"Noi, oamenii, suntem nişte creaturi pline de contradicţii."

"Teama nu face cu nimic mai uşoară moartea...
Noi, de asemenea, murim puţin cu fiecare persoană care moare..."

"Pentru a fi iubit cu adevărat de oameni, trebuie să le fii cu adevărat apropiat."

"- Moartea este epuizarea energiei vitale. Dacă scoţi din priză radioul, muzica se opreşte. La fel este şi cu moartea. Cândva, într-un anume loc sau în altul, o inimă este scoasă din priză şi energia care ţi-a fost hărăzită la naştere se termină. Viaţa se termină!
- Dar asta nu trebuie să fie tot!...
- Dragul meu copil, din păcate asta este tot. Venim şi plecăm...
(...) - Fiecare avem de jucat un rol mic sau mare, scurt sau lung... S-ar putea să avem chiar un rol important... Dar piesa se termină oricum şi apoi cade cortina... Şi toate rolurile noastre ajung invariabil la sfârşit."

"Iubirea este cel mai mare dar pe care ni l-a dat Dumnezeu,
imediat după darul vieţii."

"Zâmbesc, gândindu-mă ce grozav e să te trezeşti.
În ciuda a orice, ce grozav e să te trezeşti!"

joi, 1 martie 2018

De primăvară...

Click pe foto




A cunoaşte. A iubi...

Primăvară
Lucian Blaga

A cunoaşte. A iubi.
Înc-o dată, iar şi iară,
a cunoaşte-nseamnă iarnă,
a iubi e primăvară.

A iubi - aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaşte. A iubi.
Care-i drumul? Ce te-ndeamnă?
A cunoaşte - ce înseamnă?
A iubi - de ce ţi-e teamă,
printre flori şi-n mare iarbă?

Printre flori şi-n mare iarbă,
patima fără păcate
ne răstoarnă-n infinit,
cu rumoare şi ardoare
de albine re-ncarnate.

Înc-odată, iar şi iară,
a iubi e primăvară.

Mi-e sufletul...