duminică, 16 decembrie 2018

Carte recomandată: "... Să ucizi o pasăre cântătoare"

"... Să ucizi o pasăre cântătoare"
Autor: Harper Lee
Editura Polirom - 2013

"Este un roman brutal şi onest, abordând cu curaj o problematică mereu de interes: rasismul, conflictele sociale şi pierderea inocenţei copilăriei, totul filtrat prin ochii unei fetiţe.
Scout Finch este martoră la întâmplările dramatice declanşate într-un mic orăşel sudist, atunci când un bărbat de culoare este acuzat că a violat o femeie albă.
Tatăl naratoarei, Atticus, desemnat ca avocat al apărării, trebuie să ţină piept unor prejudecăţi până atunci latente şi, din acest moment, Scout şi fratele ei, Jem, sunt atraşi într-o succesiune rapidă de evenimente, care le depăşesc înţelegerea.
Pe timpul procesului, orăşelul decade treptat în grotesc şi violenţă, însă există oameni care nu se lasă contaminaţi de setea de linşaj generală, iar Atticus Finch rămâne reperul moral care îi oferă lui Scout, şi totodată cititorilor, un punct de vedere empatic şi echilibrat."

"Tot ce-mi doream era să existe cineva căruia cartea mea să-i placă îndeajuns încât să mă încurajeze să merg mai departe...
Nu aveam mari speranţe, dar m-am pomenit copleşită de onoruri, iar acesta a fost, într-un fel, un lucru la fel de înspăimântător ca execuţia rapidă la care mă aşteptam."
Harper Lee

vineri, 14 decembrie 2018

Carte recomandată: "Copila de zăpadă"

"Copila de zăpadă"
Autor: Eowyn Ivey
Editura Polirom - 2014

"Copila de zăpadă"
este romanul de debut al lui Eowyn Ivey şi îmbină admirabil atmosfera de basm din ţinuturile acoperite de zăpadă din Alaska şi realitatea dură a vieţii de fermier în această regiune sălbatică, total neprietenoasă, cu geruri pătrunzătoare.
Jack şi Mabel, un cuplu ajuns deja la jumătatea vieţii, decid să înceapă o nouă viaţă în Alaska, cu speranţa că aşa vor reuşi să se rupă de trecutul care-i apasă. Numai că între ei se adâncesc durerea şi prăpastia determinate de lipsa copiilor.
Treptat, însă, relaţia celor doi începe să se refacă, ducând o viaţă liniştită, ocupându-se de treburile cotidiene şi vizitându-se cu noii lor prieteni.
La căderea primei ninsori, Jack şi Mabel fac o copilă de zăpadă cu chip delicat, buze trandafirii şi păr bălai. În dimineaţa următoare, însă, descoperă că fetiţa lor de zăpadă a prins viaţă, ca şi cum basmul Snegurocikăi, care a încântat copilăria lui Mabel, ar fi devenit realitate.
Este momentul în care Faina, copila de zăpadă, devine parte a familiei lor, schimbându-le viaţa pentru totdeauna.

"O poveste încântătoare despre iubire, speranţă şi supravieţuire în Nordul îngheţat."
Daily Mail

"Nu ştim niciodată ce are să se întâmple, nu?
Viaţa ne aruncă mereu încolo şi-ncoace. În asta constă aventura.
Nu ştii unde-o să ajungi şi cum o să te descurci. Totul e un mister, iar dacă pretindem altceva, nu facem decât să ne minţim."

Marele mister: IUBIREA...


"Teoria mea este că longevitatea se datorează actului iubirii. Suntem născuţi pe lume pentru a iubi. Orice. Nu-ţi impun să joci, să iubeşti ce iubesc eu, ci să iubeşti ce iubeşti dumneata, dar să iubeşti cu adevărat. Cred că ăsta e marele mister: iubirea. Dacă oamenii ar putea să-şi însuşească asta, lumea ar fi o bucurie.“
Radu Beligan
 

joi, 13 decembrie 2018

"Lecţia de zbor" a lui Nichita...

NICHITA STĂNESCU
s-a născut într-un 31 martie şi ne-a părăsit într-o zi de 13 decembrie...
Dar ne-a lăsat, printre multe altele, şi-o minunată
"LECŢIE DE ZBOR"...
Vă ofer un fragment, aici...
Vă las şi link-ul pentru a-l asculta pe
NICHITA recitând aceste versuri...

marți, 4 decembrie 2018

Carte recomandată: "Am numărul tău"

"Am numărul tău"
Autor: Sophie Kinsella
Editura Polirom - 2012

Romanul urmăreşte "cu un umor savuros peripeţiile unei tinere aflate la un pas de împlinirea celui mai frumos vis - căsătoria cu bărbatul iubit.
Viaţa lui Poppy Wyatt pare să fi intrat pe un făgaş fericit. Are o carieră de succes ca fizioterapeut şi doar câteva zile o mai despart de nunta cu Magnus Tavish, un lector universitar dintr-o familie distinsă.
Dar visul începe să-i alunece printre degete din clipa în care îşi pierde inelul de logodnă - o bijuterie aflată în familia viitorul socri de trei generaţii - şi telefonul mobil, în timpul unei alarme de incendiu la hotelul une lua masa cu prietenele.
Lucrurile se complică şi mai tare când găseşte din întâmplare, aruncat într-un coş de gunoi, telefonul lui Sam Roxton, directorul extrem de ocupat al unei firme de consultanţă.
Poppy nu rezistă tentaţiei de-a se amesteca în viaţa personală şi profesională a lui Sam Roxton, de care se simte irezistibil atrasă şi se pomeneşte antrenată în cele mai neaşteptate şi mai nostime situaţii."

"Iată cartea ideală: o citeşti repede, o citeşti râzând şi tocmai când crezi că ai avut de-a face cu o lectură uşoară de vară, începi să-ţi pui şi întrebări despre sensul vieţii."
The Plain Dealer

luni, 3 decembrie 2018

Carte recomandată: "Milarepa"

"Milarepa"
Autor: Eric Emmanuel Schmitt
Editura Humanitas - 2013





"... binele cere mai multă voinţă decât răul."

"... trupul meu e o corabie fragilă: dacă îl împovărez cu crime, se scufundă; dacă îl uşurez practicând detaşarea, mărinimia, uitarea de sine, mă duce la ţintă."

"Nimic nu e veşnic pe lumea asta; totul poartă pecetea vremelniciei."

sâmbătă, 1 decembrie 2018

1 Decembrie 2018 - De ziua ta...

"Scumpă ţară românească,
Cuib în care ne-am născut,
Câmp pe care s-a văzut
Vitejia strămoşească,
Scumpă ţară românească,
Te salut!"
Fragment din poezia "Scumpă ţară românească",
de George Coşbuc

De ziua ta, la mulţi ani, România mea dragă!
De ziua noastră, la mulţi ani, iubiţii mei români!