„Sunt ca un spectator la viaţa mea...”

„Nimic din viaţa mea n-a fost programat, visat, plănuit.

Au fost lucruri mari, pe care le-am dobândit fără să mă zbucium pentru ele, întâmplări şi cotituri fericite ale destinului, pe care nu le-am apreciat atunci cum ar fi trebuit.

Trăiam inconştient.

Nu-mi dădeam seama ce grozav e simplul fapt că trăiesc şi că sunt sănătos.

Viaţa unui om e glorioasă şi fără glorie.

Eu am trăit fără să ştiu să separ răul de bine. Ăsta a fost marele meu păcat.

Am trăit totul prea intens şi prea prosteşte. Trăiam intens şi mi se părea că aşa trebuie, că asta înseamnă să trăieşti cu adevărat.

Eu am acumulat totul, stresul, emoţiile de scenă, emoţiile negative, marile bucurii. Am fost ca un burete care a absorbit prea mult. Şi, la un moment dat, a răbufnit totul.

Vedeţi, celula nervoasă are şi ea un termen de garanţie. Dacă s-a stricat, nu se mai reface niciodată.

Învăţ acum ca un copil să trăiesc. Sunt ca un spectator la viaţa mea, pe care o trăiesc fără să mă mai consum. Şi descopăr că viaţa are atâtea laturi pentru care eram complet orb înainte...

Nu suport singurătatea. Nu suport uitarea. Am nevoie de oameni, am nevoie să mă destăinui cuiva şi nu am cui. Nu mă mai ascultă nimeni. Nu mai au răbdare să-mi asculte bâlbâielile, să mă asculte până articulez eu o propoziţie.

Cu colegii de breaslă nu mă mai văd. Mă mai vizitau la un moment dat... Dar de la o vreme, am impresia că mă ocolesc toţi, ca pe un om pierdut, ca pe un depresiv. Îmi face rău, pentru că eu am mare nevoie să stau de vorbă cu cineva.

Altădată, am avut prea multă atenţie, acum, când chiar am nevoie, am foarte puţină!

Am ajuns să spun şi eu, ca un prieten de-al meu, bolnav şi el:

„Iertaţi-mă, dragii mei, că trăiesc!”...”

Cornel Constantiniu

Sursa: Formula AS, 2009 

„A rămas o stea fără egal...”

„E iubit şi ad­mirat deopotrivă de marele public, cât şi de colegii lui de breaslă, pentru că a slujit cu credinţă muzica şi cu o dăruire fără margini.

Muzica a fost pentru el mai mult decât un hobby, a fost o profesie de cre­dinţă, căreia i-a dedicat o viaţă, trăită cu pasiune şi sacri­ficiu.

Simpla lui apa­riţie pe scenă devenea un eve­niment memorabil, şi cei mai apreciaţi compozitori din toate generaţiile i-au încredinţat piesele lor, pe care interpretarea lui Cornel Constantiniu le transforma în nestemate.

M-a onorat cu prietenia lui şi m-a inspirat cu felul lui unic prin care ştia să pună în valoare versul în­soţit de muzică.

S-a retras dintr-o carieră excep­ţio­nală cu mult înainte de vreme, chinuit de o boală ne­­mi­loasă, dar a rămas o stea fără egal de strălu­citoare pe firmamentul mu­zicii uşoare româneşti, iar vocea lui ne va înnobila casele şi sufletele pen­tru multă vreme de acum încolo.

Îi mulţumim lui Cornel pentru lecţia de prietenie pe care ne-a predat-o cu modestie şi cu nobleţe o viaţă întreagă şi pentru toţi aceşti ani plini de lumină şi de binecuvântarea glasului său, şi rămân de-a pururi admiratorul lui!”

Sabin Păutza,

dirijor al Filarmonicii din New Jersey şi compozitorul piesei „Vă mulţumesc!”, interpretată de Cornel Constantiniu

La mulţi ani, Cornel Constantiniu!

Cornel Constantiniu, unul dintre cei mai iubiţi artişti români, s-a născut la Bucureşti, la 6 aprilie 1945.

Consideră că cea mai frumoasă perioadă din viaţa sa rămâne cea petrecută (între 4 şi 7 ani) la bunicii din Botoşani.

Pe când Cornel şi fratele său geamăn - Mircea aveau doar 11 ani, la scurt timp după ce şi-a pierdut tatăl, îndrumaţi de bunică, au participat la o preselecţie pe care au câştigat-o. Timp de doi ani, au jucat la Teatrul Tineretului, în piesa de teatru „Prinţ şi cerşetor”.

În 1968, în studenţie, a debutat în cadrul primei ediţii a concursului „Steaua fără nume”, obţinând Trofeul.

În 1969 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Capitală şi a urmat cursuri de perfecţionare cu o cunoscută compozitoare, Camelia Dăscălescu.

În 1970, a primit Premiul I la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia, Secţiunea Interpretare, unde a participat cu melodia „N-aţi văzut o fată?”.

După absolvirea Institutului, timp de trei ani a jucat la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, iar din 1972 – a făcut parte din echipa Teatrului Muzical „Ion Vasilescu” din Bucureşti.

În 1982 a devenit solist al Secţiei de Estradă a Ansamblului „Rapsodia Română”.

A participat la numeroase turnee, atât în ţară, cât şi în străinătate, şi a apărut în foarte multe emisiuni radio-tv.

A făcut înregistrări la Radio-Televiziunea Română, precum şi la „Electrecord”, lansând mai multe materiale discografice, cum ar fi: „Cântec de iubire”, „Eu sunt un trubadur”, „Nu-i prea târziu” etc.

Ca actor (sau interpret de muzică uşoară) a apărut în filmele: „Mama”, „Melodii, melodii”, „Detaşamentul Concordia”, „Cucoana Chiriţa”, „Chiriţa în Iaşi”.

Este autor al cărţii autobiografice „Zăpezile copilăriei”.

De-a lungul carierei, a primit numeroase premii importante, la: Festivalul de la Mamaia, Festivalul „Orfeul de Aur” din Bulgaria, Concursul „Lira de Aur” de la Bratislava, Festivalul de la Sopot (Polonia) etc.

În 2002, a fost premiat în cadrul Galei Muzicii Uşoare Româneşti „O zi printre stele”, din partea Ministerului Culturii şi Cultelor.

În 2004 i-a fost conferit Ordinul „Meritul Cultural” în Grad de Cavaler, Categoria B – „Muzică”.

În urmă cu mai mulţi ani, Cornel Constantiniu a fost diagnosticat cu maladia Parkinson şi a suferit o serie de intervenţii chirurgicale. Din nefericire, de atunci, viaţa i-a devenit din ce în ce mai grea, mai ales după ce şi-a pierdut, la un moment dat, şi fratele.

Este căsătorit cu o fostă colegă din Institut, împreună având doi băieţi.

Autor: Pe o aripă de cânt

Foto: Google