„Să cugetăm la cele sfinte...”

 

„Să cugetăm deci la cele sfinte şi să nu uităm niciodată pe cei trei mari duhovnici care ne pot mântui:

Dreapta Credinţă, Smerita Smerenie şi Sfânta Simplitate.”

 

 Părintele Ilie Cleopa

Foto: Doxologia

„Lângă părintele, te simţeai mai bun, mai uşor, mai aproape de Dumnezeu...”

„Pe părintele Ilie Cleopa era suficient să-l vezi doar o dată. Imaginea lui îţi rămânea impri­mată pe retină pentru tot restul vieţii, dimpreună cu dorinţa să revii, să-i stai aproape. Să auzi ce spune şi să respiri acelaşi aer pe care îl respira şi el.

Indiferent cine erai şi ce păcate ai fi tras după tine, lângă părintele te simţeai mai bun, mai uşor, mai aproape de Dumnezeu.

Lângă părintele, totul îţi părea lesne, uşor, elementar, limpede şi fără pic de îndoială.

Dintr-o singură despicătură a gândului, părintele simplifica tot - de la încâlcelile lumeşti, până la compli­cate şi subtile probleme teologice, încât, de multe ori, aveai impresia că în locul lui vorbeau chiar Apostolii din catapeteasmă.

... Abia acum, în aceste vremuri tulburi şi pline de ispite, ne dăm seama cât de im­portant a fost părintele pentru liniştea şi credinţa noastră.

Abia acum, când părintele s-a mutat la cele sfinte, începem să vedem şi să înţelegem că toate cărţile şi evocările noastre nu duc, de fapt, nicăieri.

Amintirile despre părintele Cleopa rămân mereu în­tr-un minunat şi prelung început.

... Când venea vorba despre călugăria lui, despre bucuriile şi încercările mo­nahale pe care le-a trăit de-a lungul timpului, părintele se făcea mic, devenea mohorât şi aspru, retrăgându-se puţin speriat în spatele unui zid de pândă şi tăcere duhovnicească.

Nu-l puteai preamări sub nicio formă, căci se supăra cumplit. Nu-i puteai aduce laude, oricât de meritate ar fi fost ele. Slava şi vorbele măreţe erau jignire pentru părintele.

Abia se abţinea să te întrerupă din vorbă şi să te întrebe de-a dreptul cine te-a trimis. Cine ţi-a dat misiunea să-i strici liniştea şi rostul rugăciunii, ispitindu-l cu gânduri care nu-i aparţin.”

Autor: Sorin Preda

Formula AS, 2013 

In Memoriam: Părintele Ilie Cleopa

Părintele Cleopa s-a născut la 10 aprilie 1912, în comuna Suliţa (judeţul Botoşani), şi a trecut la cele veşnice la Mănăstirea Sihăstria (judeţul Neamţ), la 2 decembrie 1998.

A venit pe lume într-o familie iubitoare de Dumnezeu, purtând numele de botez Constantin şi fiind al cincilea copil din cei zece ai lui Alexandru şi ai Anei Ilie.

În primele două luni de viaţă, a fost mai tot timpul bolnav, iar mama, neştiind ce să mai facă, l-a dus la duhovnicul Conon Gavrilescu, de la Schitul Cozancea, cerându-i sfatul. Acesta a povăţuit-o să dăruiască micuţul Maicii Domnului, spunându-i, totodată, că va trăi cel mai mult dintre cei zece fraţi. Mama s-a închinat icoanei Sfintei Maria, iar din acea zi, copilul nu a mai avut probleme de sănătate şi, într-adevăr, a trăit mai mult decât fraţii săi.

În 1929, Constantin a mers la Sihăstria, iar prima ascultare ce i s-a încredinţat a fost păstorirea oilor. În timpul nopţilor senine petrecute în mijlocul naturii, a învăţat tainele Sfintei Scripturi şi a citit cuvintele Sfinţilor Părinţi.

În iulie 1937, luat în grijă de schimonahul Proclu Popa, a devenit monahul Cleopa, fiind călugărit de Protosinghelul Ioanichie Moroi, pe atunci egumen al Mănăstirii Sihăstria.

Părintelui Cleopa i s-a propus funcţia de locţiitor de stareţ, pe care a acceptat-o, după ce, mai întâi, a cerut o lună pe parcursul căreia s-a rugat şi s-a gândit ce să facă.

Obştea schitului, cât şi credincioşii care ajungeau acolo îl preţuiau foarte mult, datorită evlaviei şi blândeţii sale, precum şi pentru cuvintele pline de înţelepciune cu care îi călăuzea.

Temându-se de o mare răspundere înaintea lui Dumnezeu, Părintele Cleopa refuza hirotonia, dar, după ce s-a spovedit duhovnicului său şi a fost sfătuit de către acesta, la 27 decembrie 1944 a fost hirotonit ierodiacon, iar la 23 ianuarie 1945 – preot.

La puţin timp după aceea, a fost numit oficial egumen al Sihăstriei.

În 1949, împreună cu alţi 23 de slujitori ai lui Dumnezeu, a fost trimis de către Prea Fericitul Patriarh Iustinian la Mănăstirea Slatina, ca stareţ.

Aici a stabilit rânduiala slujbelor de zi şi de noapte, spovedania săptămânală şi a înfiinţat o şcoală monahală pentru fraţi.

În 1952, Părintele Cleopa supraveghea, pe lângă Mănăstirile Slatina, Sihăstria – cu schiturile Rarău şi Sihla, încă 5 aşezăminte: mănăstirile Putna, Orata, Cămârzani, Râşca şi Moldoviţa.

Persecutat, însă, de către autorităţi, a decis să se retragă în pădure, într-un bordei făcut în pământ de un pădurar credincios. Acesta îi aducea, o dată pe lună, nişte cartofi şi pâine uscată, pentru a putea supravieţui.

În 1954, Patriarhul a obţinut aprobare pentru ca Părintele Cleopa să nu mai fie persecutat şi să vină la Patriarhie, unde a rămas timp de câteva luni. Împreună cu Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Cleopa a mers la mănăstirile din jurul Bucureştiului, spovedind şi povăţuind călugării şi măicuţele, după care a revenit la lăcaşul său de cult.

Problemele cu autorităţile au continuat, motiv pentru care, Părintele s-a retras din nou în munţi, fiindu-i teamă că va fi arestat dacă se va întoarce la mănăstire unde toţi îl aşteptau.

În 1964, după o eliberare a deţinuţilor politici închişi de comunişti, părintele Ioanichie Bălan a mers pe ascuns la bordeiul din munţi, rugându-l pe Părintele Cleopa, în numele obştii şi al credincioşilor, să se întoarcă la mănăstire.

După o lună de rugăciune şi gândire, la 29 septembrie 1964, Părintele Cleopa a revenit la Sihăstria.

În toamna lui 1974, împreună cu alţi preoţi şi pelerini, a mers şi s-a închinat la Mormântul Domnului şi la celelalte locuri sfinte, iar în 1977, a fost în pelerinaj la Muntele Athos.

Reîntors la Mănăstirea Sihăstria, s-a pus în slujba aproapelui cu multă dragoste, primind, sfătuind, mângâind, mustrând părinteşte pe toţi credincioşii care-i călcau pragul chiliei şi rugându-se alături şi pentru aceştia.

La îndemnul unor ierarhi, a scris mai multe cărţi: „Predici pentru monahi (Urcuş spre Înviere)”, „Spovedania arhiereilor”, „Spovedania călugărilor”, „Spovedania preoţilor”, „Despre credinţa ortodoxă”, „Predici la praznice Împărăteşti”, „Predici la duminicile de peste an”, „Valoarea sufletului”, „Despre vise şi vedenii”, „Minunile lui Dumnezeu din zidiri”, „Acatistier”, „Versuri către Maica Domnului” şi altele.

Cu timpul, însă, mai ales după ce-a trecut de 70 de ani, sănătatea a început să-i facă probleme, iar în mai 1998 a ajuns la spital – la Iaşi, dar a refuzat internarea, spunând:

„Mă aşteaptă fraţii mei şi mă pregătesc să merg la ei!”.

În luna septembrie, a cerut să fie dus în cimitirul mănăstirii, pentru a vedea mormintele celor dragi, la care s-a închinat, a sărutat crucile şi s-a rugat, zicând:

„Rugaţi-vă şi pentru Cleopa păcătosul, că iată, mâine, poimâine, ne întâlnim înaintea lui Hristos!”.

Ucenicii au mărturisit că în noaptea de duminică (29 noiembrie) spre luni, timp de 11 ore, Părintele a stat nemişcat pe scaun, fără a răspunde la vreo întrebare.

Apoi, luni şi marţi, a stat cu credincioşii, primindu-i pe toţi care au venit la el şi sfătuindu-i, ca înainte.

Doar că în seara de luni, în mod surprinzător, a început să-şi citească rugăciunile dimineţii, ştiind că urmează călătoria către cele veşnice.

În noaptea de marţi spre miercuri, s-a culcat târziu, fiind foarte obosit. Spre ora 2.20 dimineaţa, ucenicul său a observat că respiră tot mai rar şi, imediat ce s-a apropiat de el, l-a auzit răsuflând adânc, după care şi-a dat sufletul.

Autor: Pe o aripă de cânt 

Foto: Doxologia 

Viaţa Părintelui Cleopa

"Viaţa Părintelui Cleopa"

Ediţia a II-a

Autor: Arhim. Ioanichie Bălan

Editura Trinitas - 2002

"Întrucât în ultimii ani pelerinajul la mormântul Părintelui Cleopa s-a intensificat, spre bucuria noastră, a tuturor, am găsit de cuviinţă să-i reedităm "Viaţa" într-o formă nouă, mult îmbunătăţită, atât cu date biografice, cât şi cu numeroase fotografii inedite.

Imaginile, nevalorificate până acum, care îmbogăţesc în felul acesta textul, vor contribui nu puţin la reuşita acestei lucrări mult aşteptate.

Nu putem uita nevoinţa Părintelui Cleopa, dragostea sa pentru Hristos şi pentru cei săraci, bucuria cu care întâmpina pe oricare din fiii săi duhovniceşti care veneau la el pentru mângâiere şi cuvânt de folos.

Nu putem uita jertfa sa de peste 70 de ani de nevoinţă în post şi rugăciune. Nu putem uita bunătatea, blândeţea şi dragostea sa, cu care ne cuprindea pe toţi fiii săi şi ne trăgea la Hristos. (...)"

Arhimandrit Ioanichie Bălan

"Introducere la ediţia a doua"

Citate din carte:

"- Spune-mi, părinte, când va fi sfârşitul lumii?

Iar cuviosul sihastru, suspinând, i-a răspuns:

- Ştii când va fi sfârşitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin! Adică atunci când va lipsi dragostea dintre oameni."

"Un corăbier, când merge cu corabia pe mare, prin locuri stâncoase şi periculoase, crezi că se uită la altă corabie, pe unde o duce celălalt?

El este cu ochii la cârmă. Treaba lui ce face celălalt. Fiecare se mântuieşte după cum îşi cârmuieşte sufletul său."

Sfântul Maxim Mărturisitorul:

"Toate faptele bune ajută pe om să câştige dragostea de Dumnezeu, dar nici una ca rugăciunea."

Sfântul Efrem Sirul:

"Dumnezeu nu se uită la mulţimea darului pe care îl aduci, ci la voinţa cu care îl aduci."

"Toate sunt trecătoare! Să aveţi grijă de suflet, să vă spovediţi, să vă împărtăşiţi, să duceţi viaţă curată, să faceţi milostenie, să faceţi din toate câte puteţi şi să trăiţi în dragoste unii cu alţii, că dragostea nu moare niciodată!"

"Niciodată să nu dai sfat nimănui, până când nu l-ai trăit tu! Cel ce dă sfat, dar el nu l-a trăit, este ca izvorul de apă pictat pe perete. Iar cel care vorbeşte din experienţa sa, seamănă cu un izvor de apă vie!"

"Rugăciunea este hrana şi viaţa sufletului. Precum trupul, fără mâncare şi băutură, moare, tot aşa şi sufletul, fără rugăciune, moare."