sâmbătă, 6 decembrie 2014

Ninge...



"Ninge fără milă, cu vinovăţie
Ca o inculpare, ca un martor mut.
Ninge ca o nuntă, ninge şi sfâşie,
Se fărâmiţează ultimul salut.

Vai de noi femeie, ninge-a despărţire,
Vom pleca departe unde-avem de mers.
Ninge să despartă gheaţă şi iubire,
Oarbe felinare trec spre Univers.

Ninge sfânt şi păgân,
Numai ochii ne rămân,
Despărţirea s-o mai vadă.
Că în rest, noi ne-am stins
Şi-am ajuns - de-atâta nins -
Nişte oameni de zăpadă.

Ninge peste buze, ninge peste pleoape,
Ninge peste îngeri, ninge peste văi.
Ninge peste clopot, ninge peste ape,
Ninge incredibil peste ochii tăi.

Ninge ca-n Esenin şi-n poema rusă,
Ninge fantomatic şi bacovian.
Ninge că sunt rece, ninge că eşti dusă,
Ninge ca la moartea ultimului an.

Ninge sfânt şi păgân,
Numai ochii ne rămân,
Despărţirea s-o mai vadă.
Că în rest, noi ne-am stins
Şi-am ajuns - de-atâta nins -
Nişte oameni de zăpadă."
Adrian Păunescu

Crăciunul - o şansă...


Darul Crăciunului...


Suntem liberi!


Cine sunt eu?


Ne troienesc amintirile...


În mine există o vară...


Crăciunul - timp al iertării şi mărinimiei...


luni, 3 noiembrie 2014

Şi vine clipa...

Şi vine clipa...
Clipa în care realizezi că ai stat încătuşat un timp... prins între două lumi... neştiind, de fapt, căreia îi aparţii, pe care să o alegi...
Clipa în care înţelegi că întreaga fericire depinde doar de tine şi
de cel pe care-l ai alături...
Clipa în care ceilalţi dispar şi nimic altceva nu mai contează...
Îţi dai seama, atunci, că tot ce se petrece nu este doar o banală întâmplare.
Ai pierdut, pentru că trebuia să pierzi...
Ai câştigat, pentru că trebuia să câştigi!
Totul e cu un rost în povestea vieţii...
Unii pleacă din calea ta, alţii vin şi-ţi însoţesc paşii...
Şi-alegi!
Cu mintea, cu privirea şi, mai ales, cu sufletul...
Şi ştii că tot ce-ai ales e cea mai bună variantă, pentru simplul fapt că decizia ţi-a aparţinut în totalitate...
Şi, mai presus de orice, pentru că ai învăţat
să ai încredere în tine şi-n puterile tale!
Iubirea chiar îţi poate da aripile pe care le meriţi!
© Pe o aripă de cânt
Urmăriţi-ne şi pe Facebook:

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Artişti români decoraţi la Castelul Peleş

Actriţele
DRAGA OLTEANU MATEI şi TAMARA BUCIUCEANU
au primit
Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer,
iar interpretelor
SOFIA VICOVEANCA şi MARIA CIOBANU
le-au fost înmânate însemnele
Ordinului Coroana României în grad de Cavaler,
joi seară, într-o ceremonie care a avut loc la Castelul Peleş din Sinaia.
La ceremonia organizată în Holul de Onoare al Castelului Peleş, cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a Regelui Mihai I (pe 25 octombrie), principesa moştenitoare Margareta a decorat în numele tatălui său, Regele Mihai I, 14 personalităţi, dar şi o serie de instituţii.

joi, 16 octombrie 2014

Nu cedaţi în faţa răului!


"Străduiți-vă să nu cedați niciodată în fața răului,
indiferent de forma sub care vi se prezintă.
Să nu acceptați niciodată ca o durere, un handicap fizic să vă răpească gustul de a trăi. Desigur, este dificil, dar chiar dacă sunteți pe cale să vă pierdeți vederea sau auzul,chiar dacă vă paralizează o mână sau un picior, conștientizați toate însușirile, toate posibilitățile ce le posedați încă și datorită cărora puteți continua să acționați, să învățați, să vă perfecționați.
Vă mai rămân îndeosebi gândul și sentimentul, care sunt adevăratele puteri. Apelați la ele, fiindcă... cultivând niște gânduri corecte și niște sentimente generoase, veți crea în voi posibilități benefice ce vor contribui
să vă amelioreze chiar starea fizică.
Răul ia deseori niște proporții ce i le oferim, și resemnându-vă,
descurajându-vă, îl întăriți.
Ați observat cum își apără găina puii la apropierea câinelui? Ea se zbârlește, își umflă penele, cotcodăcește zgomotos pentru a-l speria.
Acționați la fel cu răul: umflați-vă, faceți-i față, arătați-i că sunteți în stare să vă apărați, și el va fi obligat să dea inapoi."
Omraam Mikhaël Aïvanhov

sâmbătă, 11 octombrie 2014

FUEGO - Turneul naţional de colinde 2014

"CRĂCIUNU' NOSTRU-I ROMÂNESC!"

Îndrăgitul artist Fuego porneşte din nou la colindat ţara, cu al său tradiţional turneu de colinde şi cântece de Crăciun. Anul acesta, interpretul poposeşte în 15 oraşe, dorind să ne spună tuturor, printr-un concert de 2 ore cu muzică live, că sărbătoarea magică a Crăciunului ne aparţine nouă, românilor, prin cântec şi simţire.
Astfel, Fuego ne va introduce în lumea poveştii sale muzicale -
"CRĂCIUNU’ NOSTRU-I ROMÂNESC!".
Împreună cu band-ul său, artistul, celebru şi pentru faptul că a devenit un brand al Crăciunului românesc, atât prin colindele şi turneele sale, cât şi prin cunoscutul "Împodobeşte, mamă, bradul!", va interpreta parte din cele mai frumoase şi îndrăgite piese din repertoriul său, precum şi premiere, cântece sensibile şi inedite, pregătite special pentru acest moment.
Concertele vor fi construite în jurul unei poveşti în care emoţia pozitivă, muzica de calitate şi surprizele vor fi în prim-plan. Pe lângă efectele vizuale şi sonore, o premieră pentru Fuego, artistul ne promite un concept unic, care ne va purta prin lumea cântecului românesc, a cântecului său, chemându-ne acasă, de oriunde ne-am afla, încurajându-ne să fim români adevăraţi.
În cadrul turneului, Fuego va lansa un nou material discografic, care cuprinde atingerea luminii şi a inspiraţiei. Albumul, care va beneficia de o grafică originală, produs de Casa de discuri "Euromusic", va purta denumirea turneului şi va prezenta o colecţie de stări, de sentimente trăite, o istorie muzicală a Crăciunului cu spirit românesc, aşa cum este el perceput în muzică, de către Paul Surugiu.

"Sărbătorile de iarnă sunt apă bună pentru suflet. Ne încarcă cu energie, ne determină să iertăm, să fim mai buni, deşi ar trebui să fim aşa în permanenţă. Dar acum avem motive. Iar noi, românii, avem stabilită o taină a Crăciunului, pe care o cunoaştem şi o putem simţi doar noi, prin obiceiuri, colinde, veselie şi prin felul în care alegem de fiecare dată, să preţuim aceste clipe minunate.
Mi-am zis că s-ar potrivi de minune ca anul acesta să creăm minuni pe scenă. Alături de instrumentiştii mei, o echipă de profesionişti, vreau să aducem colindele mai aproape de sufletul românesc, încercând oarecum să ne adjudecăm această sărbătoare ca fiind una izvorâtă din imensa bucurie specifică românilor.
V-am pregătit surprize, cântece noi şi o atmosferă în care să ne bucurăm împreună că suntem români, că avem tradiţii spectaculoase, păstrate din strămoşi, mândrindu-ne cu faptul că oricum şi oricând, pentru noi, oriunde ne-am afla, Crăciunul va fi românesc."

Paul Surugiu - FUEGO

Vă prezentăm programul turneului, urmând ca ulterior să revenim cu
eventualele modificări:

- 7 decembrie, ora 15.00 - Drobeta Turnu Severin, Galeria Cora Drobeta

- 8 decembrie, ora 19.00 - Timişoara, Opera Naţională Română
- 9 decembrie, ora 19.00 - Oradea, Casa de Cultură a Sindicatelor
 - 10 decembrie, ora 19.00 - Turda, Teatrul "Aureliu Manea" 
- 11 decembrie, ora 19.00 - Piatra Neamţ, Casa de Cultură a Sindicatelor
 - 12 decembrie, ora 18.00 - Adjud, Casa de Cultură "Tudor Vornicu"
 - 13 decembrie, ora 18.00 - Bârlad, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 14 decembrie, ora 18.00 - Iaşi, Casa de Cultură Studenţilor
 - 15 decembrie, ora 19.00 – Bacău, Ateneul Popular
 - 16 decembrie, ora 19.00 - Focşani, Teatrul Municipal "Mr. Gh. Pastia"
 - 17 decembrie, ora 19.00 - Galaţi, Teatrul Muzical "Nae Leonard"
 - 18 decembrie, ora 19.00 - Constanţa, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 19 decembrie, ora 19.00 - Braşov, Filarmonica - Sala "Patria"
 - 20 decembrie, ora 19.30 - Cluj Napoca, Piaţa Unirii (în aer liber)

- 21 decembrie, ora 18.00 - Sibiu, Filarmonica de Stat - Sala "Thalia"
- 22 decembrie, ora 19.00 - Ploieşti, Casa de Cultură a Sindicatelor.
Biletele se pot procura de la casele fiecărei locaţii.

Turneul este realizat de Asociaţia Culturală "Alternative Culturale" Iaşi, în parteneriat cu Antena Stars, principalul partener media, S.C. "Proxima Moda" S.R.L. şi "Tricotton Junior" Panciu (manager general: Elena Stoica) - sponsori oficiali.
Parteneri: "Libertatea", "Click", "Familia Favorit", "Cotnari", "Lulyon by Proxima Moda", "Actualitatea muzicală", Editura "Anamarol", Asociaţia Culturală "Regal D'Art", Radio România Online, "Euromusic".
Pentru informaţii suplimentare, puteţi suna la numărul de telefon: 0746-774204.
Sursa: Fuego's Blog