Se afișează postările cu eticheta 31 august Ziua Limbii Române. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 31 august Ziua Limbii Române. Afișați toate postările

marți, 31 august 2021

31 august - Ziua Limbii Române

La 31 august, atât în România, cât şi în Republica Moldova, este marcată Ziua Limbii Române, sărbătoare instituită prin Legea nr. 53/2013.

Propunerea legislativă iniţiată în 2011, a fost semnată de 166 de parlamentari şi a fost adoptată cu 312 voturi pentru, 2 împotrivă şi 5 abţineri.

Autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv reprezentanţele diplomatice şi institutele culturale ale României, marchează această zi prin organizarea de activităţi şi manifestări cultural - educative, cu caracter evocator sau ştiinţific.

Limba română este limbă oficială şi naţională în România, iar de la 1 ianuarie 2007 - una din limbile oficiale la nivelul Uniunii Europene.

În Republica Moldova, Ziua Limbii Române se sărbătoreşte începând cu 31 august 1989, după ce la 27 august 1989, a fost decretată limbă de stat şi s-a trecut la grafia latină, lucruri consfinţite şi în Declaraţia de Independenţă adoptată la 27 august 1991.