marți, 20 februarie 2018

"Lapte negru"

"Lapte negru"
Autor: Elif Shafak, Editura Polirom - 2012

"Lapte negru"
este, în mare parte, un roman autobiografic, care cuprinde mărturisirile lui Elif Shafak, pentru care scrisul a reprezentat întotdeauna un mod de a trăi.
Acest mod de viaţă se schimbă în mod esenţial în momentul în care se căsătoreşte şi dă naştere unui copil, traversează depresia post-partum, încercând să-şi îndeplinească ambele îndatoriri - de mamă şi de scriitoare.
De la femeia independentă, stăpână pe propriile decizii, Elif se transformă treptat în ceea ce numim generic "femeie de casă", momente în care în sufletul şi în mintea sa se dă o adevărată luptă.
În lupta cu această depresie, femeia studiază cazurile altor scriitoare celebre care, deşi provenind din medii sau perioade diferite, au devenit mame şi au scris în continuare.
Înţelege astfel că nu este totul pierdut, că li s-a mai întâmplat şi altora drama prin care trece şi, în timp, reuşeşte să depăşească această situaţie, pentru ca în final să devină ea însăşi dovada faptului că se poate îmbina armonios "meseria" de mamă cu cea de scriitoare.

"Prin "Lapte negru", Elif Shafak reface cu eleganţă parcursul de la scriitoarea nomadă independentă la mama sedentară, plină de nesiguranţă...
Shafak îşi împleteşte experienţele legate de maternitate cu cele ale unor scriitoare celebre... căutând cu perseverenţă o soluţie la conflictul dintre maternitate şi creativitate."

Citate din carte:

"Orice carte este o călătorie, o hartă ce-şi călăuzeşte cititorul prin hăţişul minţii şi sufletului uman.
Iar aceasta nu e cu nimic diferită."

"Nu eram în stare să mă simt ca acasă nicăieri prea multă vreme.
(...) Mi-am purtat toată averea într-o valiză întreaga viaţă - convinsă că puteam să stau oriunde şi pretutindeni pe planeta asta, atâta vreme cât nu eram nevoită să prind rădăcini."

"Suntem femei moderne.
Când ne simţim epuizate şi rănite înlăuntrul nostru, ascundem semnele cu ajutorul ultimelor tehnici în materie de machiaj. Ne închipuim că putem să naştem azi şi mâine să ne vedem de vieţile noastre. Sigur, unele dintre noi reuşesc. Necazul e că altele pur şi simplu nu sunt în stare."

"Cam ăsta e tiparul după care se desfăşoară viaţa mea:
Fac un pas înainte, merg mai departe, cad, mă ridic, încep să merg iar, mă împiedic şi cad iar în nas, mă ridic, continui să merg..."

luni, 19 februarie 2018

19 februarie - La mulţi ani, Maria Butaciu!

"Mărturisind că a fost însoţită de cântec întotdeauna, Maria Butaciu afirma că folclorul a reprezentat unicul crez pe care nu l-a abandonat niciodată.
Foarte ataşată de locul natal, de sunetul coasei, jocurile de duminică, hora satului şi obiceiurile tradiţionale specifice Văii Someşului, interpreta s-a bucurat dintotdeauna să scoată la lumină cântece care nu se mai cântau. Deşi nu sunt cântece cu un succes imediat, sunt texte, cuvinte trăite de atâtea generaţii."
Emisiunea "Din Arhiva TVR", 2010

sâmbătă, 17 februarie 2018

Timp, viaţă... Viaţă, timp...


Suntem călători prin viaţă... Venim când ne este dat, păşim timid la început, zburăm mai târziu, ne prăbuşim la final...
Conştientizăm noi, oare, cam cât de firavă ne este viaţa?
Foarte rar cei mai mulţi sau niciodată alţii...
De cele mai multe ori, din păcate, doar tragediile care ni se întâmplă sau prin care trec cei dragi nouă... ne fac să mai deschidem ochii şi să înţelegem cât de firavă este viaţa...  
Parcă atunci aflăm pentru prima dată că timpul nu stă-n loc şi-şi vede mereu de drumul său...
Şi totuşi, chiar şi atunci, la câţi dintre noi ţine chestia asta mai mult de o zi, două, poate trei?...
Redevenim apoi cei care eram înainte... cum bine spunea cineva, undeva... sclavii muncii, ai banilor, ai indiferenţei, ai egoismului, ai orgoliilor, disperaţi pentru supravieţuire sau doar pentru a fi înaintea altora...
Suntem incapabili, probabil, să ne dăm seama cam cât de lipsite de importanţă sunt, în realitate, toate acestea, în comparaţie cu "A FI" sau "A NU MAI FI"...
Nu realizăm că poate uneori este posibil să vedem pe cineva, sau să vorbim cu cineva pentru ultima oară... Fie că acelei persoane îi este scris să... plece sau poate e rândul nostru să plecăm... Pentru că toţi suntem datori, până la urmă, să venim şi să plecăm...
Timpul nu-l putem întoarce, nici nu-i putem pune piedică pentru a sta pe loc. Şi, de cele mai multe ori, preţuim ceva sau pe cineva, abia atunci când suntem pe punctul de a pierde sau chiar după ce am pierdut...
Poate ar trebui să arătăm mai des celor dragi că-i iubim, să le spunem asta, să profităm de orice şansă pentru a fi împreună cât mai mult, pentru a ne îngădui clipe de bucurie şi mulţumire sufletească...
"Cei ce se duc, sunt o lecţie pentru cei ce rămân...", dar cine mai are timp... să înţeleagă acest lucru?
Regretele tardive aproape că nu-şi mai au rostul...


"Tarta cu mere a speranţei"

"Tarta cu mere a speranţei"
Autor: Sarah Moore Fitzgerald
Editura RAO - 2014

"Oscar Dunleavy este un adolescent visător şi creatorul celor mai gustoase tarte cu mere din lume.
Acum, Oscar a dispărut, iar singurii care îşi pun întrebări şi încearcă să-l găsească sunt Meg, cea mai bună prietenă a lui, şi Stevie, fratele său.
Aşa începe o poveste care vă va purta în lumea tandră a prieteniei, în care Meg şi Oscar vor învăţa să îşi asculte vocea inimii, descoperind puterea vindecătoare a dragostei şi sincerităţii. Totul, în aroma plină de candoare a celor mai bune tarte cu mere din lume."

"Poveste emoţionantă şi captivantă despre puterea prieteniei."
Irish Times

"O poveste plină de suspans, animată de personaje foarte bine conturate."
The Sunday Times

"Un roman emoţionant despre iubire, loialitate şi prietenie."
The Bookseller

"O carte minunată, care vă va lăsa cu un zâmbet larg pe buze şi cu o poftă nebună după gustul tartelor cu mere ale bunicii."
The Book Bag

Citate din carte:
"... atunci când încetezi să mai fii copil, Crăciunul nu mai e decât o teribilă dezamăgire."

"... atunci când devii adult există un moment unic în care lumea ţi se pare brusc - mai mult sau mai puţin - lipsită de sens, când groaznica realitate te copleşeşte precum un lucru căzut din cer."

"... uneori, lucrurile pe care îţi doreşti cel mai mult să le spui sunt chiar cele pe care nu reuşeşti să le rosteşti."

"- Aceasta e o tartă cu mere. (...) Dar nu e o tartă cu mere obişnuită... E tarta cu mere a speranţei. După ce ai luat o bucăţică, întreaga lume ţi se va părea un loc cu totul diferit. Lucrurile vor începe să se schimbe, iar după prima felie ai să-şi dai seama că totul va fi bine.
(...) În încăpere se simţea un sentiment nou - un sentiment lipsit de ranchiună sau stres. Şi, pe măsură ce tarta ni se topea în gură, şi alte lucruri păreau să se topească odată cu ea - îndoielile şi presimţirile nefaste, şi lucrurile care ne făceau morocănoşi şi retraşi. Umbrele nesiguranţei noastre păreau să dispară.
Ştiu că asta sună probabil destul de ciudat, dar după câteva înghiţituri, fiecare dintre noi vedea altfel lucrurile. Dintr-odată, totul părea diferit."

"Nu i-am trimis niciodată scrisoarea pentru că mi-a fost frică. Mi-a fost frică să nu râdă de mine. Mă temeam ca rândurile mele să nu i se pară ridicole şi stupide. Mi-a fost frică să nu distrug ceva ce eu şi Oscar aveam deja. Mi-a fost frică de faptul că el nu... că nu avea să simtă niciodată la fel ca mine."

"S-a dovedit că nimeni nu ar trebui să piardă legătura cu oamenii care reprezintă ceva pentru ei. Nu există scuză pentru asta."

"Nu poţi obliga oamenii să simtă ceva sau să spună lucruri pe care nu le cred."

"Uneori se întâmplă lucruri neprevăzute şi trebuie să-şi reevaluezi priorităţile..."

"E ceva caracteristic adolescenţilor: să-şi ţină ascunse problemele majore - închise în sufletul lor, până ce acestea devin prea grele, iar ei nu le mai pot face faţă."

"Abia îmi amintesc chipul mamei, cu toate că tata a făcut tot ce putea în această privinţă. În loc să-mi citească poveşti înainte de culcare, el obişnuia să stea în fiecare noapte cu o carte mare în braţe. Nu era nimic scris în ea. Era plină cu poze de-ale mamei. Am început să cred că tatăl meu era pe dinăuntru exact precum cartea aceea: fără cuvinte. Doar cu imagini ale mamei. Tăcut, întorcea paginile până ce ajungea la sfârşit, apoi mă săruta pe frunte şi stingea lumina. Fotografiile unei mame nu sunt acelaşi lucru cu mama. Nu-mi puteam aminti parfumul ei, cum arăta atunci când intra într-o încăpere sau cum era vocea ei. Tot ce-mi aminteam erau fotografiile - nişte lucruri reci, triste şi lipsite de viaţă."

"... prietenia era ceva care exista sau nu. Ea nu ar trebui să permită niciodată restricţii şi nu ar trebui să se bazeze pe explicaţii sau scuze."

"Dacă se întâmplă vreodată să fii confuz în legătură cu un anumit lucru... cea mai bună idee ar fi să te duci pe malul mării. Lucrurile se văd mai clar când stai pe ţărm, acolo unde apa întâlneşte uscatul, acolo unde poţi asculta greamătul valurilor şi poţi simţi întinderea vastă a oceanului - uriaş şi sărat - unind toate elementele firii."

"Oamenii adesea nu iau în seamă necazurile altora...
Lumea este un loc lipsit de bunătate, dar nu numai pentru că oamenilor nu le pasă unii de alţii. Uneori se întâmplă aşa pentru că se simt jenaţi sau nu ştiu ce să spună, sau pentru că, pur şi simplu, nu pot îndura să privească în ochii unui om care suferă."

"Oricine ar putea crede că tartele cu mere sunt ultimul lucru la care s-ar gândi cineva aflat în mijlocul unei crize existenţiale, dar se pare că o foarte mică bucată de tartă poate face minuni - şi totul devine din nou suportabil - chiar dacă acea criză izbucneşte cu uriaşe doze de suferinţă sau e încărcată cu mari cantităţi de disperare."

Trăieşte-ţi clipa! Căci clipa-i viaţa ta!


Viaţa se grăbeşte, rapidă caravană.
Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa.
Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafană,
Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…

Bea vin! În el găsi-vei Viaţa-fără-moarte.
Pierduta tinereţe din nou ţi-o va reda,
Divinul timp al rozei şi-al inimii curate!
Trăieşte-ţi clipa dată! Căci clipa-i viaţa ta!

Grăbite ca şi apa şi repezi ca un vânt
Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puţine.
Şi totuşi două zile indiferente-mi sunt:
Ziua de ieri şi ziua care-o să vină mâine.

Nu depăşi prezentul cu gândul! Ştii tu oare
Măcar dacă-ai să termini cuvântul început?
Mâine poate deja fi-vom asemeni celor care
De şaptezeci de veacuri în neant au dispărut.

Se-ntoarce anotimpul suav al tinereţii.
Mi-e dor de vinu-acesta în care înfloresc
(...) Mi-e părul alb, prieteni. Am şaptezeci de ani.
Vreau să mă bucur astăzi. Mâine - poate-i prea târziu.

Priveşte-n jur: durerea cu mii şi mii de feţe.
Cei dragi sunt morţi. Eşti singur cu palida tristeţe.
Ridică însă fruntea! Culege tot ce-atingi!
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp să-l plângi.

Noi nu vom şti vreodată ce ne aşteaptă mâne.
Tu bucură-te astăzi! Atâta îţi rămâne.
Ia cupa şi te-aşează sub luna de cleştar,
Căci mâine poate luna te va căta-n zadar.

Vreau doar o cupă plină, o pâine de jumate
Şi-o carte de poeme. Şi dacă sunt cu tine,
Chiar stând într-o ruină, - mai fericit ca mine
Nici un sultan nu este cu-o sută de palate.

În zori într-o tavernă s-a auzit un glas:
"O, voi nebuni de viaţă! Voi, tineri veseli! Vinul
Turnaţi-l iar în cupe, 'nainte ca destinul
Cu lacrime să umple paharu-acestui ceas!"

Nu-ţi răsădi în suflet copacul întristării,
Ci răsfoieşte zilnic a desfătării carte.
Bea vin şi poartă-ţi paşii pe căile-ncântării,
Căci măsurat ţi-e drumul de la surâs la moarte.
 Omar Khayam


Muzica...





"Muzica este o lege morală, ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor, ea este esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun, drept, frumos."
 Platon


joi, 15 februarie 2018

"Diva desculţă" - Cesaria Evora

A fost artista care a ales să cânte mereu pe scenă cu picioarele goale, în semn de solidaritate cu femeile şi copiii săraci din ţara sa, despre ale căror suferinţe a cântat în cariera sa.
Cesaria Evora s-a născut (27 august 1941) într-o familie de melomani, cărora le-a moştenit talentul, şi a murit (17 decembrie 2011), în Republica Capului Verde.
La numai 7 ani şi-a pierdut tatăl, dar a crescut înconjurată de muzică, alături de prietenii săi cântând în cluburile şi barurile din Mindelo.
Familia sa era extrem de săracă, motiv pentru care Cesaria a suferit ani în şir. Deşi în 1973 era deja o celebritate locală, de sărăcie nu scăpase, iar în dragoste avea parte numai de iubiri ratate. Acest lucru a dus la o lungă perioadă depresivă în viaţa sa, cu căderi nervoase şi refugieri în alcool, chiar şi încetarea contactului cu muzica, pentru mai bine de un deceniu.
În căsnicie a avut nu mai puţin de patru eşecuri şi niciodată nu a reuşit să-şi găsească perechea potrivită, deşi era mamă a trei copii.
Reşedinţa oficială a rămas la Mindelo, dar artista a călătorit în lumea întreagă, chiar dacă succesul său internaţional a venit destul de tardiv.
În 1987 a cântat la Lisabona, dar nu s-a arătat interesat niciun producător pentru a-i scoate un album. Abia după un an, Jose Da Silva (originar din Capul Verde), cel care ulterior i-a devenit mentor şi producător oficial, a invitat-o la Paris pentru a înregistra un album - "La Diva Aux Pieds Nuds", care i-a adus, de altfel, recunoaşterea internaţională.
În anii care au urmat, a scos şi alte materiale muzicale - "Distino Di Belita" (1990), ''Mar Azul'' (1991), "Miss Perfumado" (1992), "Cesaria" (1995), "Cabo Verde" (1997), "Cafe Atlantico" (1999), "Sao Vicente di Longe" (2001), ''Voz d'Amor'' (2003), "Rogamar" (2006), "Nha Sentimento" (2009), ''Radio Mindelo'' (2008) - o reeditare a înregistrărilor realizate la diferite posturi de radio din Mindelo la începutul anilor 60, albume de compilaţie: ''Sodade, les plus belles mornas de Cesaria'' (1994), ''Best of Cesaria Evora'' (1998), ''Anthologie Cesaria Evora'' (2002), ''Anthologie Cesaria Evora, mornas & coladeras'' (2002), ''Best of 3CD'' (2009), ''Cesaria Evora &...'', un album cu duete ale artistei alături de Adriano Celentano, Goran Bregovic, Marisa Monte, Tania Libertad etc (2010); album remix: ''Club Sodade'' (2003).
Piesa "Sodade" a fost primul său mare hit.
Stilul muzical pe care l-a abordat - "morna", un blues caracteristic zonei din Capului Verde de unde provenea, seamănă foarte mult cu fado-ul portughez.
"Cântăreaţa amesteca melodiile sale sentimentale pline de dor şi tristeţe cu sunete acustice de chitară, cavaquinho, vioară, acordeon şi clarinet, vorbind despre istoria ţării sale, a comerţului cu sclavi, precum şi despre cei plecaţi departe de locurile natale. Vocea cântăreţei ce poseda o melancolie fină dublată de un dram de răguşeală sublinia emoţiile sale prin accentuarea unui cuvânt sau a unei expresii. Chiar şi publicul care nu îi înţelegea limba era subjugat de emoţiile care se desprindeau din interpretările sale." (Sursă: Agerpres)
În 2007, la Paris, Cesara Evora primeşte titlul de "Cavaler al Legiunii de Onoare", cea mai înaltă distincţie civilă a Franţei.
UNESCO i-a oferit o distincţie pentru rolul de ambasadoare a muzicii africane.
De-a lungul carierei sale, a vândut peste şase milioane de albume, a primit numeroase Discuri de Aur şi de Platină, a fost nominalizată la Premiile Grammy în mai multe rânduri, iar în 2004 chiar a câştigat un Premiu Grammy pentru cel mai bun album internaţional de muzică contemporană - ''Voz d'Amor''.
A mai primit şi Premiul francez dedicat muzicii internaţionale ''Victoire de la Musique'', în 2000 şi 2004; a fost nominalizată la acelaşi premiu în 2002, 2007 şi 2010.
Din nefericire, în anul 2005, Cesaria Evora a fost diagnostică cu probleme la inimă, iar după infarctul din 2008, a fost supusă mai multor intervenţii chirugicale. Datorită acestor probleme, în toamna lui 2011 şi-a anunţat retragerea din viaţa muzicală, iar în luna decembrie a aceluiaşi an, a părăsit această lume.
Vă las să urmăriţi înregistrarea unui concert pe care Cesaria Evora l-a susţinut la Grand Rex, în Paris, în anul 2004.
Accesaţi:
Vizionare plăcută!

"Povestea doamnei Murasaki"

"Povestea doamnei Murasaki"
Autor: Liza Dalby
Editura Humanitas, Colecţia "Raftul Denisei" - 2014

"În urmă cu o mie de ani, când curtea imperială a Japoniei atingea apogeul dezvoltării culturale şi artistice, Shikibu Murasaki scria "Povestea Prinţului Genji", primul roman al lumii, care avea să devină o capodoperă a literaturii nipone şi universale."
"Povestea doamnei Murasaki" - un roman "construit pe o documentaţie laborioasă", "recreează atmosfera strălucitei perioade Heian şi conturează cu fineţe profilul unei scriitoare celebre, dar misterioase".
Doamna Murasaki este "o femeie inteligentă, cu o viaţă interioară complexă, pe măsura întâmplărilor tumultoase, care o poartă din capitala Kyoto, prin sate izolate de munte, unde timpul se scurge sacru între flori de cireş şi lanuri de orez şi înapoi în capitală, la curtea imperioală, dominată de complicate intrigi politice".
"În Japonia secolului al XI-lea, cunoştinţele artistice erau apanajul bărbaţilor de viţă nobilă. Cu o minte ageră, introspectivă şi avidă de cunoaştere, Shikibu Murasaki depăşeşte tiparele convenţionale, studiind arta literară şi scriind poveşti despre iubirile unui prinţ imaginar. Talentul de povestitoare o propulsează în atenţia curţii imperiale, unde este invitată să încânte cu scrierile ei viaţa împărătesei. Murasaki devine astfel doamnă de curte, împlinindu-şi visul din tinereţe. Lumea în care pătrunde este însă pe cât de strălucitoare şi elegantă, pe atât de crudă şi plină de intrigi."

"Autentic şi elegant... Recreează viaţa unei Şeherezade de secol XI."
Entertainment Weekly

Citate din carte:
"Părinţii zămislesc copii şi le dau drumul în lume, rugându-se apoi să capete faimă bună, să ajungă într-o poziţie potrivită sau măcar să nu devină o ruşine. Părinţii pot să-i povăţuiască, astfel încât ei să aibă puterea de a îndura karma cu care s-au născut. Dar până la urmă, copiii fac tot ce vor ei. Înrâurirea vieţii de dinainte se face simţită în feluri pe care nu avem cum să le bănuim. Ca părinţi, ne resemnăm cu acest gând."

"... Ceremonia de incinerare mi-a rămas şi acum vie în minte, căci atunci m-am trezit, din senin, faţă în faţă cu schimbarea.
Priveam cum se înălţa firul de fum de pe catafalc, pe măsură ce zorii se răspândeau încet pe cerul întunecat.
... Mai devreme, catafalcul scosese flăcări stacojii şi nori groşi de fum, dar în ultimele ore nu se mai înălţaseră flăcări, ci doar câteva dâre de fum şi, în cele din urmă, un fir subţirel. L-am ţintuit cu privirea fără întrerupere, respirând uşor, de teamă că, dacă aş fi suflat aerul afară, firul s-ar fi destrămat şi el. dâra aceea de frum era ultima rămăşiţă a mamei. Când urma lui avea să piară, mama avea să se ducă şi ea de tot. Eu îmi ţineam respiraţia, aşa cum o făcusem şi la căpătâiul ei.
Gata. Firava panglică cenuşie se stinse.
... Şi dintr-odată a dispărut. Aşa a încetat şi mama să mai fie mama. Acum era altceva."

"Cu timpul am înţeles că există clipe în viaţă când ne legăm inimile de o anume imagine din natură cu o putere aparte."

"Când te apropii de cineva şi apoi descoperi că sunt multe privinţele în care nu gândiţi la fel, încep să te sâcâie tot felul de lucruri mărunte, pe care înainte nici nu le-ai fi luat în seamă. Obiceiurile care ţi se păreau cândva pline de farmec, acum nu mai sunt decât obositoare."

"Nu ajungem să preţuim lucrurile pe care le avem decât atunci când ele încep să se schimbe şi mor. Umbra de vremelnicie plutind pieritoare pe un cer de vară ne face să privim văzduhul, viaţa scurtă a frunzelor ruginii de arţar ne face să le sărbătorim, iar efemeritatea demnă de milă a vieţii omului ne mişcă."

"Iarna nu este decât un gând întârziat al toamnei."

"Dacă am găsi o persoană care să se potrivească întocmai cu imaginea noastră ideală, sunt încredinţată că ne-am plictisi repede. Cea mai frumoasă parte a unei legături de iubire este putinţa de a descoperi în celălalt înzestrări până atunci neobservate."

"Cu unii oameni nu reuşeşti niciodată să treci dincolo de banalităţi, în vreme ce cu alţii te înţelegi chiar şi dincolo de cuvinte. Nu înseamnă neapărat că te asemeni cu ei."

duminică, 11 februarie 2018

"Pisica musafir" - Takashi Hiraide

"Pisica musafir"
Autor: Takashi Hiraide
Ed. Polirom, Colecţia "Actual" - 2016

156 de pagini care se citesc foarte uşor şi repede, o carte pe care eu aş recomanda-o în special iubitorilor de pisici, dar nu numai lor, pentru că "străluceşte prin micile momente şi bucurii ale vieţii, surprinse pe fundalul unei frumuseţi poetice rare".
Povestea lui - demisionar de la editura unde lucra şi a ei - corector de manuscrise, un cuplu trecut de prima tinereţe, care locuieşte cu chirie în curtea unui conac, cu o frumoasă grădină, în centrul oraşului Tokyo.
În povestea celor doi apare Mica, pisica vecinilor, care, în mod clandestin, îi vizitează deseori, prinzând astfel viaţă o puternică legătură afectivă.
"Mica era o pisică la fel ca multe altele, cu blăniţa de un alb imaculat, presărată ici-colo cu pete fumurii, în care se ghicea amestecat şi puţin cafeniu deschis: o pisică tipic japoneză, doar ceva mai subţire şi mult mai mică."
Este vorba despre fericirea care decurge din lucrurile şi momentele simple ale existenţei noastre.
Totul până în ziua în care Mica nu mai apare la ora ştiută şi panica îşi face loc în banalul şir de întâmplări cotidiene.

"Un şir de obiecte şi experienţe ieşite din comun care par să nu se mai termine, o combinaţie curioasă de iuţeală şi minuţiozitate: ceea ce la început pare aglomerare de imagini întâmplătoare se transformă într-o colecţie aproape microscopică de emoţii şi fenomene."
The Believer

"Romanul lui Takashi Hiraide este o imagine intimă, vie, surprinsă în detaliul unui loc în acelaşi timp deschis tuturor privirilor şi plin de taine."
The New York Times Book Review

"Pisica musafir oferă o lectură captivantă, plină de inteligenţă şi umor."
Publishers Weekly

"O poveste delicată şi încântătoare despre dorinţa de a fi aproape de cineva şi durerea absenţei."
Atmospheres

vineri, 9 februarie 2018

Timpul...


"Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc.
Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate."
William Shakespeare


miercuri, 7 februarie 2018

Lacrima...


"Lacrima este distilarea sufletului. Este cea mai profundă emoţie a inimii umane exprimată în soluţie chimică.
Este un extract concentrat, este produsul final al căderilor şi al suferinţelor.
Lacrimile adevărate nu sunt un camuflaj, ci sunt tabloul sufletului desenat pe pânza emoţiilor.
Ele sunt portretul celor mai adânci aspiraţii umane."
Dr. M. R. Haan


luni, 5 februarie 2018

"Toate casele au nevoie de un balcon"

"Toate casele au nevoie de un balcon"
Autor: Rina Frank - Editura RAO, 2008


"... un roman bulversant, care redă cu candoare şi detaşare viaţa de zi cu zi a unei familii de evrei imigranţi..."

O perfectă îmbinare
a trecutului cu prezentul...
Sub această formă se desfăşoară acţiunea romanului - în mare parte autobiografic - care a devenit, în scurt timp, un adevărat fenomen literar în Israel, fiind vândut într-un număr record de exemplare şi tradus în 8 limbi străine.
Povestea se desfăşoară, în cea mai mare parte, în Wasi Salib, unul dintre cele mai sărace cartiere din Haifa, acolo unde, de altfel, s-a şi născut autoarea.
Într-o familie numeroasă şi iubitoare, originară din România, Rina - personajul principal, şi-a trăit copilăria, în condiţii nu tocmai bune, sperând mereu într-un viitor luminos.
Norocul face ca ea să cunoască un tânăr frumos şi bogat, din Spania, alături de care trăieşte o frumoasă poveste de dragoste şi cu care se căsătoreşte.
Numai că, de cele mai multe ori, realitatea crudă nu se potriveşte cu ceea ce se întâmplă în basme, ceea ce va duce, într-un final, la destrămarea a ceea ce părea a fi un vis frumos.
Împreună se stabilesc în Israel, acolo unde se naşte fetiţa lor, Noa, din păcate - un copil cu mari probleme de sănătate, care necesită o atenţie specială în permanenţă.

Citate din carte:
"În lungile nopţi de vară, lumea stătea pe balcon. La noi acasă, tata aducea o lampă şi o măsuţă pe balcon, şi părinţii mei petreceau acolo toată seara jucând rummy. Jocul nu împedica pălăvrăgitul cu cei de peste drum, dar, chiar şi fără să se povestească nimic, se ştia deja totul, pentru că în ţipetele provenite din fiecare casă distingeai orice cuvânt, mai ales dacă stăteai pe balcon. Strada noastră Stanton era foarte zgomotoasă, ca şi cum toţi ştiau că mamea mea nu auzea bine şi nu voiau să o excludă, iar vorbitul de la un balcon la altul era un obicei foarte răspândit. Să stai pe balcon era ca şi cum ai fi stat în fotoliu să te uiţi la televizor. Balconul era televiziunea noastră în direct şi, mai mult decât atât, cu actori reali, vii."

"Surorii ei îi mărturisi la telefon că simte că se sufocă.
- Ce te sufocă? o întrebă ea, ştiind că dacă o suna în loc să-i scrie, însemna că situaţia era serioasă.
- Regulile. Aici sunt prea multe reguli. Prea multe formalităţi. Toată ziua trebuie să stau să mă gândesc la ce pot face şi ce nu pot face. Ce îi este îngăduit unei doamne şi ce nu. Nu pot să glumesc cu proprietarii de la magazin, cu atât mai puţin cu portarul, pentru că eu sunt o doamnă şi, aici, unei doamne nu-i este îngăduit să glumească cu oamenii de rând. Mă enervează tacâmurile dacă trebuie să le folosesc ca să mănânc o portocală. O portocală, înţelegi! Toată portocala! Iar aici copiii sunt de compătimit."

"Oricine salvează un suflet e ca şi cum ar salva lumea toată..."

"În viaţa lor, ca într-un apartament după o renovare nereuşită, fisurile începuseră să se lărgească."

marți, 30 ianuarie 2018

"Miniaturista" - Jessie Burton

În toamna lui 1686, Nella Oortman, o tânără de numai 18 ani, porneşte din satul natal, lăsând în urmă o existenţă liniştită, ajunge la Amsterdam şi, în calitate de soţie, bate la uşa casei lui Johannes Brandt, un negustor bogat, pentru a începe o nouă viaţă.
Aici este primită cu ostilitate, însă, de către cumnata sa - Marin, şi cei doi servitori - Cornelia şi Otto, lipsind soţul - plecat într-una din numeroasele sale călătorii de afaceri.
Drept cadou de nuntă, Johannes îi dăruieşte o replică în miniatură, de dimensiunea unui dulăpior, a casei în care locuiesc.
Deşi iniţial este foarte surprinsă de acest dar, Nella acordă tot mai multă atenţie casei primite, decide să o mobileze şi, pentru aceasta, apelează la serviciile unei miniaturiste, creaţiile acesteia reflectând viaţa lor reală în moduri dintre cele mai neaşteptate.
La început, Nella este intrigată de lumea închisă în care a pătruns, dar, descoperindu-i treptat secretele, înţelege că toţi sunt pândiţi de pericole.
Din copila timidă de la început, Nella devine, pe măsură ce se desfăşoară acţiunea, o femeie puternică, decisă, stăpână pe sine.
"Frumos scris şi documentat, plin de suspans, minunatul roman de debut al lui Jessie Burton este o poveste despre dragoste şi obsesie, trădare şi răzbunare, aparenţă şi adevăr."

"Miniaturista" este "unul dintre acele romane rare...
frumos scris, dar care totuşi te ţine în suspans.
E tulburător, magic şi plin de surprize, genul de carte care te face să-ţi aminteşti de ce îţi place atât de mult să citeşti."
S. J. Watson

luni, 29 ianuarie 2018

"Oscar şi Tanti Roz" - Eric Emmanuel Schmitt

Nu ştiu dacă aţi văzut piesa de teatru, de mare succes, pusă în scenă pe baza acestei cărţi, cu actorul Marius Manole în rolul principal.
Nu ştiu dacă aţi citit cartea.
Nu ştiu dacă aţi citit vreodată ceva scris de Eric - Emmanuel Schmitt. Ce vreau eu să vă spun acum este că "Oscar şi Tanti Roz" (Editura Humanitas) este un roman aparent extrem de simplu. Puţine pagini (103), scris mare, uşor de urmărit... Practic mi-a luat cam o oră să citesc de la început la sfârşit. Dar, privind în profunzime, semnificaţiile sale sunt multiple şi extrem de puternice.

Oscar este un băieţel de numai 10 ani, bolnav de leucemie şi care îşi trăieşte într-un spital, cele din urmă zile.
Deşi nimeni nu are curaj să-i spună direct, copilul ştie că va muri.
Tanti Roz este o infirmieră în vârstă, cu un talent deosebit în a inventa tot felul de poveşti moderne, lecţii de viaţă, în care "nici binele, nici răul nu sunt absolute şi nimic nu e aşa cum pare la prima vedere".
Tanti Roz îl sfătuieşte pe Oscar să-şi trăiască fiecare zi a existenţei ca şi cum ar fi zece ani şi-l îndeamnă să-i scrie epistole Lui Dumnezeu, pentru a nu se mai simţi singur.
Printre râsete şi lacrimi, băiatul trece prin etapele şi experienţele tuturor vârstelor, folosindu-se intens de propria imaginaţie, "care umple spaţiile albe şi îmbracă realitatea în veşmântul miracolului".
Treptat, el parcurge perioada adolescenţei alături de prieteni, mai apoi se îndrăgosteşte şi se căsătoreşte cu cea dintâi iubire, o pierde, dar în final, regăseşte "dragostea la apusul unei vieţi ca o lumânare care arde la ambele capete".

Citate din carte:
"- Tanti Roz, mi se pare că au inventat un alt spital decât cel real. Se prefac că oamenii nu vin la spital decât ca să se vindece. Deşi unii vin ca să moară.
- Ai dreptate, Oscar. Şi cred că facem aceeaşi greşeală şi-n privinţa vieţii. Uităm că viaţa e fragilă, fărâmicioasă, efemeră. Ne credem toţi nemuritori."

"- De ce să-i scriu lui Dumnezeu?
- Nu te-ai mai simţi atât de singur.
- Nu m-aş mai simţi singur cu cineva care nici nu există?
- Fă-l să existe. (...) De fiecare dată când o să crezi în el, o să existe un pic mai mult. Şi, dacă insişti, o să ajungă să existe de tot. Şi-atunci o să te ajute.
- Şi ce să-i scriu?
- Spune-i ce gândeşti. Gânduri pe care nu le mai spui nimănui, care te apasă, îţi rămân în minte şi-ţi îngreuiază sufletul, te blochează, iau locul ideilor noi şi te fac să putrezeşti."

"Dacă mi-ar păsa de ce gândesc proştii, n-aş mai avea timp să văd ce gândesc oamenii inteligenţi."

"Dragă Doamne-Doamne,
Îţi mulţumesc c-ai venit.
... Când m-am trezit, m-am gândit că am nouăzeci de ani şi-am întors capul spre fereastră, ca să mă uit la zăpadă. Şi-atunci, m-am prins că veniseşi.
... tu încercai să fabrici zorile. Ţi-era greu, dar nu te lăsai. Cerul pălea. Umpleai tăriile de alb, de gri, de albastru, alungai noaptea, suflai din nou viaţă peste lume. Nu te opreai- Şi-atunci am înţeles care-i diferenţa dintre tine şi noi: tu eşti tipul neobosit! Cel care nu renunţă niciodată. Întotdeauna la datorie. Şi uite ziua! Şi uite noaptea! Şi uite primăvara! Şi uite iarna!
M-am prins că veniseşi. Şi că-mi explicai secretul tău: priveşte lumea în fiecare zi de parcă ai privi-o pentru prima dată.
Şi-atunci ţi-am urmat cuminte sfatul. Pentru prima dată. Contemplam lumina, culorile, copacii, păsările, animalele. (...) Simţeam că trăiesc. Şi mă înfioram de bucurie. De fericirea de a exista. Minunat."

Viaţa e " un cadou foarte tare. La început, supraestimăm cadoul ăsta: credem c-am primit viaţa veşnică. După aceea îl subestimăm, ni se pare urât, prea scurt, mai c-am fi gata să-l aruncăm. În sfârşit, ne dăm seama că de fapt n-am primit-o cadou, ci doar cu împrumut. Şi-atunci încercăm să o merităm.
... Cu cât îmbătrâneşti, cu atât trebuie să dai dovadă de bun-gust ca să apreciezi viaţa. Trebuie să devii un rafinat, un artist. La zece sau la douăzeci de ani, orice prost poate să se bucure de viaţă, dar la o sută, când nu mai poţi să te mişti, trebuie să-ţi pui la contribuţie inteligenţa."

joi, 25 ianuarie 2018

FUEGO - Turneu "Tu eşti primăvara mea!"


Paul Surugiu - Fuego:  "Vă aştept cu drag!"


"Pentru mine, muzica uşoară românească, din perioada interbelică până în vremurile copilăriei şi spre azi, înseamnă esenţă, muzicalitate, mesaj şi melodicitate, inspiraţie, exemplu, toate la un loc, dar şi crezul după care am devenit, la rându-mi, un slujitor al ei, de peste 20 de ani.
Nu e uitată, nu e aruncată la coş, ea aflându-se în sufletele nostalgicilor şi ale tuturor celor ce ştiu că melodiile de calitate capătă valoare în ani. Şi avem nenumărate astfel de valori, pe care le voi readuce în atenţie, în turneul meu naţional -
"TU EŞTI PRIMĂVARA MEA!",
ce debutează pe 14 martie şi se încheie pe 26 martie.
Îmi doresc să aduc un omagiu muzicii româneşti, să fac o reverenţă, după atâţia ani şi să arăt publicului meu ce-a fost, ce este şi ce-ar putea fi România dacă nu şi-ar uita muzica şi idolii.
Am şi două super invitate, două stele ale genului, două dive de ieri până azi, cu nenumărate hituri - 
STELA ENACHE şi MARINA FLOREA.
Pregătim surprize spectaculoase, momente unice, printre şlagărele de cândva, cele mai frumoase şi iubite refrene, dar şi piese de-ale mele, vechi şi noi, totul în două ore de show special, într-o feerie a primăverii.
Vă aştept cu drag!
Mai jos sunt locaţiile şi oraşele în care voi ajunge."
Paul Surugiu - Fuego

- 14 martie, ora 19.00 - Constanţa,
Casa de Cultură a Sindicatelor,
- 15 martie, ora 19.00 - Tulcea,
Teatrul "Jean Bart",
- 16 martie, ora 19.00 - Galaţi,
Teatrul Muzical "Nae Leonard",
- 17 martie, ora 19.00 - Focşani,
Teatrul "Maior Gheorghe Pastia",
-  18 martie, ora 19.00 - Adjud,
Casa de Cultură,
- 19 martie, ora 19.00 - Bârlad,
Teatrul "Victor Ioan Popa",
- 20 martie, ora 19.00 - Iaşi,
Casa de Cultură a Studenţilor,
- 21 martie, ora 19.00 - Bacău,
Ateneul Popular (Filarmonica "Mihail Jora"),
- 22 martie, ora 19.00 - Braşov,
Sala "Reduta",
- 23 martie, ora 19.00 - Buzău,
Teatrul "George Ciprian",
- 24 martie, ora 19.00 - Călăraşi,
Casa de Cultură a Sindicatelor,
- 25 martie, ora 19.00 - Ploieşti,
Casa de Cultură a Sindicatelor,
- 26 martie, ora 20.00 - Bucureşti,
Teatrul Naţional "Ion Luca Caragiale".

Bilete se găsesc la casele de bilete ale fiecărei săli de spectacol.

Sursă: Fuego's Blog

miercuri, 24 ianuarie 2018

"În aşteptare" - Ha Jin

"În aşteptare"
- povestea de dragoste dintre doctorul - Lin Kong, prins într-o nefericită căsnicie (aranjament între familii) şi asistenta medicală - Manna Wu.
Din cauza legilor regimului maoist din China, lui Lin Kong nu-i este permis divorţul, pentru a se căsători cu femeia pe care o iubeşte, cei doi îndrăgostiţi fiind nevoiţi să aştepte să treacă cei 18 ani impuşi. În tot acest timp, pentru a nu fi pedepsiţi, sunt obligaţi să-şi ascundă sentimentele de ochii iscoditori ai celor din jur.
După cei 18 ani, doctorul şi asistenta devin soţ şi soţie cu acte în regulă, dar toată această aşteptare a dus, din nefericire, la erodarea dragostei care-i lega odinioară
Povestea nu este greu de urmărit, autorul scriind totul simplu, direct, tocmai pentru ca mesajul romanului său să ajungă cât mai uşor la cititori.

Citate din carte:
"- Viaţa e atât de neînsemnată. Azi eşti, mâine nu mai eşti. Ce rost are să te străduieşti să trăieşti ca o fiinţă omenească în fiecare zi?
- Nu fi atât de pesimistă. Dacă ne gândim tot timpul la asta, n-avem cum să mai trăim."

"Întotdeauna există o cale de ieşire din orice fel de situaţie."

"În dragoste ar trebui să-mi ascult inima."

"O căsătorie solidă abundă în ciorovăieli. Doar căsătoriile fără asemenea episoade se îndreaptă spre dezastru. Într-un cuvânt, diferendele dintre soţ şi soţie ar trebui să echilibreze căsătoria."

"Un cuplu trebuie să funcţioneze ca o echipă."

"Aşa-i în viaţă, ridicol - un monstru e înfloritor o mie de ani, în timp ce oamenii buni suferă şi mor înainte de vreme."

"Era atât de bine să ai un prieten de încredere, în braţele căruia să poţi plânge fără să te simţi jenat, fără să-ţi fie frică de ridicolul dezlănţuit de lumea ostilă, să nu te îngrijorezi c-o să devii ţinta bârfelor şi batjocurii nesfârşite, şi să nu trebuiască să spui: "Iartă-mă!"..."

"Scene de un realism crud alternează cu episoade lirice, punctate de ironia fină şi, pe alocuri, de sarcasmul gogolian cu care autorul zugrăveşte realităţile Chinei comuniste."

"Un "Doctor Jivago" al Chinei! O poveste simplă, scrisă cu o precizie şi o graţie uluitoare. Ha Jin se dovedeşte a fi unul dintre cei mai robuşti scriitori realişti de astăzi."
Kirkus Reviews

"O poveste de dragoste simplă, care sparge toate barierele culturale."
Chicago Tribune

"Emoţionant şi extrem de ironic, romanul "În aşteptare" dezvăluie o lume încă străină multora dintre noi."
Publishers Weekly

"... "În aşteptare" oferă o radiografie a Chinei din timpul şi de după Revoluţia Culturală, explorând, totodată, cel mai puţin exotic dintre tărâmuri: sufletul omenesc."
The New York Times Book Review


duminică, 21 ianuarie 2018

Duminica mea...


"În mijlocul iernilor îngheţate,
am învăţat că există în mine o vară fără putinţă de învins..."
Albert Camus









"Iarna ning anii peste noi şi ne troienesc amintirile..."
Elena Stan


miercuri, 17 ianuarie 2018

Ninge pe Moldova, ninge...


Am trecut deja de jumătatea iernii şi zăpada asta s-a lăsat prea mult aşteptată.
Dar şi acum, când a venit... 
Aşa era la Palatul Culturii, în această seară, puţin mai devreme.
Iaşi, 17 ianuarie 2018




© Ralnied’s Photos

marți, 16 ianuarie 2018

"Libertatea de a iubi" - Uzma Aslam Khan

"Libertatea de a iubi"
Autor: Uzma Aslam Khan, Editura Polirom - 2013


Daanish este un tânăr din Pakistan, care studiază jurnalismul în Statele Unite.
El revine în ţară pentru a participa la înmormântarea tatălui său.
Aici o cunoaşte pe Dia, o tânără atipică pentru Pakistan, între ei prinzând viaţă o frumoasă poveste de dragoste.
Din nefericire, relaţia lor determină reacţii puternice în societatea musulmană, scoate la iveală scandaluri şi păcate din trecut.

*** "Unele lucruri se întâmplă pur şi simplu la momentul potrivit.
... Vin momente când trebuie să te laşi purtată de val."

*** "Iubirea pândeşte în cele mai neaşteptate locuri."

*** "Plecarea va fi mai uşoară pentru mine, pentru că vom fi mereu împreună, nu-i aşa? Mă voi întoarce la iarnă şi tu vei fi aici, mă vei aştepta, şi nimic nu se va schimba.
Acum viaţa mea are sens..."

"O critică a unui univers dezorganizat şi brutal, dominat de lipsuri şi cruzime, unde terorismul şi răpirile devin o realitate cotidiană, dar este, în acelaşi timp, şi o carte a speranţei şi salvării, a împăcării şi renunţării."

"Tensiunea dintre curgerea lină a poveştii spuse de Khan şi duritatea brutală a societăţii pe care ea o descrie, face din "Libertatea de a iubi" o lectură memorabilă."
Outlook India

"Khan tratează cu aceeaşi măiestrie şi problemele politice şi religioase, şi cuceritoarea poveste de dragoste din roman, iar rezultatul este un extraordinar portret al metropolei Karachi, un oraş dominat de corupţie, violenţă şi tensiuni sociale."
Booklist

Cărţile săptămânii 8 - 14 ianuarie 2018


"Straniile şi minunatele amărăciuni ale Avei Lavender"
Autor: Leslye Walton
Editura RAO - 2014



*** "Să ghiceşti viitorul, am învăţat mai târziu, nu serveşte la nimic dacă nu poţi face ceva să-i preîntâmpini deznodământul."

*** "Dragostea, aşa cum bine se ştie, îşi urmează propria agendă, fără să ţină cont de intenţiile sau planurile noastre minuţioase."

"O carte despre ce înseamnă să te naşti cu o inimă care este tragic de umană...
Generaţii întregi ale familiei Roux au învăţat lecţia asta cu greu.
Că dragostea îţi ia minţile..."



"Moştenitoarea tărâmului pierdut"
Autor: Kiran Desai
Editura Polirom - 2007

*** "Oare putem simţi vreodată împlinirea la fel de puternic cum simţim pierderea?"

"... o poveste despre exilul din interiorul şi din afara graniţelor, despre familii destrămate şi reunite, despre dulcea suferinţă a dragostei.
... unul dintre cele mai impresionante romane apărute în ultimul timp, pe carte pe care o veţi citi cuprinşi de emoţie, intrând în viaţa personajelor şi lăsându-le să intre în viaţa dumneavoastră."
Chicago Tribune

"... din carte răzbat durerea exilului, amintirea opresiunii, dorinţa arzătoare pentru o viaţă mai bună şi adevărul crud că bunăstarea unui om înseamnă mizeria altuia."
Publishers Weekly

"Rareori se întâmplă ca un scriitor să înfăţişeze cu atâta luciditate felul în care vieţile unor oameni obişnuiţi sunt marcate de confruntarea dintre modernitate şi tradiţie."
Elle