Una dintre cele mai cunoscute şi apreciate actriţe - Mariana
Mihuţ - s-a născut la 7 noiembrie 1942, în Chişinău.
Înainte de a se naşte, tatăl a plecat pe front, apoi a fost
luat prizonier şi a stat 9 ani în Siberia, în tot acest timp familia crezând că
a murit.
Din cauza războiului, cei rămaşi acasă au fost nevoiţi să se
refugieze în România, trecând prin Severin, apoi Râmnicu Vâlcea şi Piteşti.
Prima întâlnire cu tatăl a avut loc pe când Mariana avea
deja 9 ani.
Încă din copilărie visa să devină actriţă, mai ales după ce,
la şcoală, a jucat în diverse spectacole, inclusiv unul de balet, apoi pe scena
Teatrului de Stat din Piteşti şi la Curtea de Argeş.
Mama şi bunica îşi doreau să o vadă medic, aşa că i-au
permis o singură încercare de admitere la Teatru, sperând că nu va reuşi. Numai
că Mariana a trecut examenul cu brio.
În anii studenţiei, a debutat în piesa „Cum vă place?”, la
Studioul „Casandra”, în 1963.
În 1964 a absolvit Institutul de Teatru şi Film „I. L.
Caragiale”, iar până în 1972 a jucat pe scena Teatrului Giuleşti, dar a
colaborat şi cu teatrele: „Nottara”, „Bulandra” sau Naţional din Capitală, în
piese cum ar fi: „Pălăria florentină”, „Nunta lui Figaro”, „Îngerii trişti”,
„Visul unei nopţi de iarnă”, „Mincinosul”, „Bună seara, domnule Wilde!”
Din 1972 a fost angajată la Teatrul „Bulandra”, fiind
distribuită în spectacolele: „Revizorul”, „Valentin şi Valentina”, „A
douăsprezecea noapte”, „Pygmalion”, „Lungul drum al zilei către noapte”,
„Interviu”, „Pescăruşul”, „Furtuna”, „O scrisoare pierdută”, „Cum se numeau cei
patru Beatles”, „Luna dezmoşteniţilor”, „Merlin”, Home”, „Teatrul comic”, „A
şaptea poruncă”, „Vizita bătrânei doamne”, „Victor sau copiii la putere”,
„Copilul îngropat”, „Petru”, „Levantul”, „Mutter Courage”, „Unchiul Vanea”,
„Căsătoria”, „Sorry”, „Moartea unui comis voiajor”, „Îngropaţi-mă pe după
plintă” etc.
Din 2017 joacă pe scena Teatrului Naţional „I. L.
Caragiale”, cu care a reînceput să colaboreze în 1997, la piesele: „O batistă
în Dunăre”, „Neînţelegerea”, „Conul Leonida faţă cu reacţiunea”, „Fetiţa
soldat”, „Umbre”, „Regele moare”.
A avut roluri şi în piese de teatru TV: „Idioata”, „Cadavrul
viu”, „Aici nu doarme nimeni”, „Nebunia lui Pantalone”, „Ciuta”, „O scrisoare
pierdută”, „Improvizaţia de la Versailles”, „Îngerii trişti”, „Ursul”, „D-na
Ministru”, „Piatra din casă”.
A colaborat cu Teatrul Naţional Radiofonic, la piesele: „Vă
place Brahms?”, „Toţi cei care cad”, „Capriciile Fenisei”, „Mătuşa noastră”,
„Puricele în ureche”, „Stridia şi perla” etc.
A jucat în filmele: „Pădurea spânzuraţilor”, „Dimineţile
unui băiat cuminte”, „Regizorul”, „Revizorul”, „Capcana”, „Păcală”, „Profetul,
aurul şi ardelenii”, „Ultima frontieră a morţii”, „Echipaj pentru Singapur”,
„Muşchetarul român”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Fructe de pădure”, „Cei
care plătesc cu viaţa”, „Balanţa”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Still
Center / Buricul pământului”, „Nunta mută”, „Tatăl fantomă” etc.
Premii şi distincţii primite:
- 1991 - Premiul UNITER pentru interpretare feminină (pentru
rolul din „Merlin”);
- 1992 - Premiul UNITER pentru interpretare feminină (pentru
rolul din „Ursul”);
- 1996 - Premiul UNITER pentru interpretare feminină (pentru
rolul din „Copilul îngropat”);
- 1997 - Premiul de Excelenţă al UNITER;
- 2000 - Premiul oraşului Bucureşti (pentru rolul din „O
batistă în Dunăre”);
- 2000 - Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer;
- 2004 - Premiul „Cea mai bună actriţă” - Braşov;
- 2004 - Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol
principal (pentru rolul din „Sorry”);
- 2009 - Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol
principal (pentru rolul din „Lear”);
- 2011 - Stea pe Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) - Piaţa
Timpului - Bucureşti;
- 2011 - „Placheta Bucureştiului” - în semn de respect şi
apreciere pentru întreaga activitate;
- 2017 - Premiul UNITER pentru întreaga activitate;
- 2018 - Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol
principal (pentru rolul din „Regele moare”).
Este căsătorită cu actorul Victor Rebengiuc şi împreună au
un băiat.
Autor: Pe o aripă de cânt