Octavian Paler, scriitor, jurnalist, editorialist, critic şi
eseist, s-a născut la 2 iulie 1926, într-o familie de ţărani din localitatea
Lisa (pe atunci în judeţul Făgăraş, în prezent – judeţul Braşov), şi s-a stins
la 7 mai 2007, la Bucureşti.
A urmat clasele primare la şcoala din satul natal, după
care, între 1937 – 1944, a fost admis – ca bursier – la Colegiul „Spiru Haret”
din Capitală. În urma unui conflict cu directorul şcolii (fratele mamei sale),
a fost nevoit să urmeze ultimul an la Liceul „Radu Negru” din Făgăraş.
A studiat cu pasiune – în special filosofia, elina şi
latina, la finele liceului fiind declarat „Promovat cu laude”.
După ce a susţinut examenul de bacalaureat la Sibiu, între
1945 – 1949, a urmat – în acelaşi timp – două facultăţi la Bucureşti:
Facultatea de Litere şi Filosofie, şi pe cea de Drept.
Tudor Vianu l-a susţinut pentru a fi numit profesor la
Catedra de Estetică, dar Octavian Paler a refuzat, fiind atras de Radio.
Astfel, între 1949 – 1961, a fost redactor de programe culturale, corespondent
special, redactor – şef adjunct al Redacţiei Culturale din cadrul
Radiodifuziunii Române.
S-a căsătorit în anul 1951, iar în 1955 i s-a născut unicul
copil – Alexandru.
Debutul publicistic a avut loc în 1958, când revista
„Luceafărul” i-a publicat versurile.
În 1964, pentru trei luni, a fost corespondent al Agenţiei
Agerpres la Roma.
Între 1965 – 1968 a fost director general al Televiziunii
Române, iar între 1968 – 1970 – director general adjunct al Radiodifuziunii.
Anul 1970 a marcat debutul editorial, cu volumul de poezii –
„Umbra cuvintelor”.
Între 1970 – 1983, a fost redactor – şef al cotidianului
„România Liberă”.
În 1976 a devenit preşedinte al Consiliului Ziariştilor.
În 1983 au început persecuţiile la adresa lui Octavian
Paler, din cauza ideilor pro-occidentale şi a criticilor la adresa partidului
şi a conducătorului. În urma pensionării medicale, Securitatea i-a stabilit
domiciliu forţat şi i-a interzis anumite activităţi culturale.
După Revoluţie, împreună cu alţi colegi, a înfiinţat „Grupul
de Dialog Social”, o platformă civică.
A devenit director onorific şi editorialist al „României
Libere”, dar a scris editoriale şi pentru „Cotidianul” şi „Ziua”.
Dintre numeroasele premii şi distincţii primite de-a lungul
timpului, amintim:
- 1971 – Ordinul „Steaua Republicii” clasa a IV-a;
- 1972 – Premiul Uniunii Scriitorilor din România;
- 1978 – Premiul Academiei Române;
- 1980 – Premiul Uniunii Scriitorilor din România;
- 2003 – Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de
Cavaler;
- 2005 – Premiul „Opera Omnia” – Uniunea Scriitorilor din
România etc.
În urma unui accident vascular cerebral grav, suferit în
2000, starea sa de sănătate s-a deteriorat tot mai mult, iar în urma unui stop
cardio-respirator, a trecut la cele veşnice în 2007, fiind înmormântat la
Cimitirul „Sfânta Vineri”.
În amintirea sa, o strada şi Biblioteca Municipală din
Făgăraş, precum şi Şcoala din satul natal îi poartă numele.
Opera sa cuprinde scrieri adunate în mai multe volume:
- 1972 – „Drumuri prin memorie I (Egipt, Grecia);
- 1974 – „Drumuri prin memorie II (Italia);
- 1975 – „Mitologii subiective”;
- 1978 – „Apărarea lui Galilei”;
- 1979 – „Scrisori imaginare”;
- 1980 – „Caminante”;
- 1981 – „Viaţa pe un peron”;
- 1983 – „Polemici cordiale”;
- 1984 – „Un om norocos”;
- 1986 – „Un muzeu în labirint. Istorie subiectivă a autoportretului”;
- 1987 – „Viaţa ca o coridă”;
- 1993 – „Don Quijote în est”;
- 1994 – „Rugaţi-vă să nu vă crească aripi”;
- 1995 – „Vremea întrebărilor”;
- 1996 – „Aventuri solitare”;
- 2001 – „Deşertul pentru totdeauna”;
- 2004 – „Autoportret într-o oglindă spartă”;
- 2005 – „Eul detestabil: o istorie subiectivă a
autoportretului”;
- 2005 – „Caminante. Jurnal şi contrajurnal mexican” (ediţia
a II-a);
- 2007 – „Calomnii mitologice”;
- 2007 – „Convorbiri cu Octavian Paler”;
- 2008 – postum – „Poeme”;
- 2010 – postum – „Rugaţi-vă să nu vă crească aripi”.
Autor: Pe o aripă de cânt
