Se afișează postările cu eticheta Tiberiu Ceia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tiberiu Ceia. Afișați toate postările

vineri, 16 iulie 2021

„Etalonul cântecului autentic...”

„Când rostești numele de Tiberiu Ceia, simți cum noțiunile de Banat, muzică populară și folclor se învârtejesc într-un joc amețitor și se pierd departe, într-o contopire aproape deplină.

Sinonim cu cântecul popular din Banat, Tiberiu Ceia a devenit etalonul cântecului autentic și un strict garant al versului de bună calitate.

Cu o voce melodioasă de excepție, izvorâtă din meandrele Timișului, din gânguritul păsărilor și din șoaptele vântului de pustă, bănățeanul fălos este îndrăgit de mai bine de o jumătate de secol de întreaga suflare a locului din care s-a ridicat, dar și de românii de dincolo de granițele Banatului, ca drept și legitim reprezentant, nu doar al unei regiuni bogate și frumoase, ci și al unui nesecat izvor de folclor fără seamăn.

Tiberiu Ceia, însă, a colindat și lumea, cântându-le românilor de pretutindeni, cărora le-a aprins roua ochilor și dorul de casă...” 

Petru Vasile Tomoiagă

Ziarul Timişoara - 2014 

„Este locul în care sunt acasă...”

 


„Timișoara este inima acestui ținut care m-a dăruit țării și contemporanilor mei.

România este țara în care m-am născut și locul în care sunt acasă.”

Tiberiu Ceia

La mulţi ani, Tiberiu Ceia!

Tiberiu Ceia, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi interpreţi de folclor, s-a născut în Timişoara, la 16 iulie 1940, într-o familie modestă, tatăl fiind funcţionar la Primărie, iar mama - casnică.

Primele cântece le-a auzit chiar acasă, la părinţii săi, care cântau foarte bine şi se pare că talentul l-a moştenit de la aceştia, precum şi de la bunici.

Conform propriilor declaraţii, a debutat încă de la 5 ani, la Grădina „Capitol” din Timişoara, cu romanţa „Cruce albă de mesteacăn”, pe care o ştia de la tatăl său, şi pe care a înregistrat-o abia după anul 1990, fiind interzisă în perioada comunistă.

La şcoală era deja o mică vedetă şi solist al corului.

După absolvirea Liceului „C. D. Loga”, între 1960 - 1962 a urmat Şcoala Tehnică Financiară din oraşul natal, iar între 1962 - 1967, a fost student al Facultăţii de Filologie, din cadrul Universităţii de Vest.

Între 1967 - 1972, a predat ca profesor la şcoli din Şandra, Jimbolia, Timişoara, iar între 1972 - 1978, a fost director adjunct al Şcolii Speciale.

În 1978 a renunţat definitiv la învăţământ.

În timpul facultăţii a cântat pe scena Casei de Cultură a Studenţilor.

Debutul oficial a avut loc în 1967, pe scena Operei din Timişoara.

Primii paşi pe drumul cântecului i-a făcut alături de Ansamblul „Doina Oltului”, sub îndrumarea directorului Gheorghe Stan.

La începutul carierei, idolii săi erau Ioana Radu şi Lucreţia Ciobanu.

Între 1978 - 1991, a fost solist vocal al Ansamblurilor „Doina Oltului” - Slatina, „Rapsodia Română” - Bucureşti, „Haţegana” - Hunedoara, Filarmonicii „Ghe. Dima” - Braşov.

Între 1991 - 1994, a fost director al Ansamblului „Banatul” din Timişoara.

Între 1995 - 1997, a fost redactor - şef, iar în 1997 - director al TVR Timişoara, unde realizează şi prezintă emisiunea - iniţial având titlul „La izvoare”, ulterior redenumită „Plaiuri bănăţene”, apoi „Cântecul de acasă”.

În anul 2016 a primit titlul de „Cetăţean de Onoare al Timişoarei”.

Între 1967 - 2012, a colaborat intens cu Casa de Discuri „Electrecord”.

De-a lungul carierei a făcut numeroase înregistrări la Radio Timişoara şi Radio Bucureşti, a fost prezent pe scene din întreaga ţară, dar şi din Europa, America de Nord, America Centrală, Australia şi Asia.

În 1968 a primit Medalia „Meritul Cultural clasa I”, în 2000 - Diploma de Excelenţă din partea Ministerului Culturii, iar în 2006 - Diploma de Excelenţă „TVR 50”.

A fost căsătorit cu Anca Ceia (de profesie cadru didactic) timp de 52 de ani, până în octombrie 2019, când doamna a decedat în urma unei grele şi îndelungate suferinţe. Împreună au un băiat stabilit în California.

Pe o aripă de cânt 

sâmbătă, 30 ianuarie 2016

De colecţie...

In Memoriam...
Mărioara Murărescu...


"Dumnezeu să o odihnească!
Nu vom uita nicicând emisiunile ei de la TVR, privirea ei fascinantă şi vocea caldă, liniştită, plină de nuanţe magnifice, care ne mângâiau la suflet...
Am fost alături de ea, Tiberiu Ceia, Gică Petrescu, Nicolae Savu Cristescu ş.a., în juriul "Crizantemei de Aur" de la Târgovişte."
Olga Ciolacu
Mulţumim pentru amabilitate!