In Memoriam: Olga Greceanu

„Discretă şi aristocrată, celebră şi frumoasă, dârză şi plină de talent artistic şi oratoric, pasionată iubitoare a artei bisericeşti şi o jertfelnică misionară a Bisericii. Aşa cred că a rămas în conştiinţa multora Olga Greceanu, deşi multe din manuscrisele şi lucrările ei au fost distruse de comunişti şi poate tot atât de multe au rămas până astăzi ascunse de lumina tiparului.”

Pr. Ciprian Bâra, Ziarul Lumina, 2011

 

Olga Greceanu (născută Skrszewski), personalitate marcantă, complexă a artei şi culturii româneşti din secolul trecut, pictoriţă şi scriitoare, doamnă de companie a Reginei Maria şi prietenă a soţiei preşedintelui american Roosevelt, a trăit între anii 1890 - 1978.

De origine nobilă - fiică a unei familii de intelectuali cu origini polono - germane (mama - fată de boieri, tatăl - conte), stabiliţi în ţara noastră, Olga a fost botezată în religia creştin - ortodoxă.

S-a născut la 4 august 1890, la Mănăstirea Nămăieşti, unde părinţii erau în vacanţă, şi s-a stins la 17 noiembrie 1978.

Studiile primare şi liceale le-a urmat la instituţii particulare din Bucureşti, după care a făcut studiile superioare în Belgia (chimie şi arte frumoase), Franţa (specializare pentru lucrul în frescă) şi Italia.

În anul 1914 s-a căsătorit cu Nicolae Greceanu, colegul său de studii politehnice.

Olga Greceanu este cea care a iniţiat pentru prima dată o asociere a femeilor - pictor şi sculptor, organizând, în 1915, prima „Expoziţie naţională a femeilor pictore”, la Ateneul Român.

În 1919 a avut o expoziţie personală la Ateneu, urmată, mai apoi, de altele la New York şi Paris, Bruxelles, Barcelona, Praga, Roma, Varşovia.

A realizat mari ansambluri murale: frescele de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, de la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, cele din clădirea Sfântului Sinod, Sala Muzeului de la Palatul Regal, Salonul gării Mogoşoaia, dar şi mozaicurile Mănăstirii Antim din Capitală.

A fost singura femeie acceptată în grupul ortodox creştin „Rugul aprins” şi, fapt unic în istoria Bisericii Ortodoxe Române, Olga Greceanu a avut acordul scris al Patriarhilor Nicodim Munteanu şi Justinian Marina, pentru a predica din amvon, în orice biserică din ţară.

În cea de-a doua parte a vieţii, îndrumată de părintele său duhovnic, a participat la pictarea mai multor biserici.

Când a împlinit 50 de ani, a renunţat la toate, inclusiv la o imensă avere, pentru pictură şi pentru Hristos, trăindu-şi restul zilelor ca într-o călugărie albă.

La vârsta de 86 de ani, era pe schelă, restaurând fresca originală a Schitului Dârvari. Când a terminat lucrul, a coborât fericită, spunând că venise timpul să se ocupe şi de vechile ei proiecte artistice.

La scurt timp după aceea, a fost găsită fără suflare în atelier, cu pensula în mână.

Olga Greceanu a fost o militantă a cauzei femeii dispreţuite şi marginalizate pe nedrept, poate prima feministă din ţara noastră, care s-a luptat - din toate puterile - cu prejudecăţile timpului şi misoginismul colegilor.

Apăra cauzele altora, neglijând propria persoană şi acceptând, fără nicio opoziţie, toate loviturile, cum ar fi distrugerea unora dintre lucrările sale în bombardamente, sau confiscarea altora de către comunişti.

A pierdut palate, moşii, averea familiei, obiecte de mare preţ, mobilier, cărţi rare, dar, mai presus de orice, a pierdut dreptul la semnătură şi de a-i fi recunoscute meritele.

O instanţă a decis să acopere cu var unele dintre frescele ei.

Nu a protestat pentru drepturile sale, dar nici nu s-a dat bătută, ci a acceptat demnă anonimatul, muncind, restaurând monumente bisericeşti, fresce şi icoane.

Ca scriitoare, a publicat mai multe cărţi: studii fundamentale de teoria artei, scrieri istorice, literare, religioase, romane, nuvele, dar şi articole de presă.

Autor: Pe o aripă de cânt

Copilul meu, să nu mă cauţi!

Copilul meu, să nu mă cauţi!

Magda Isanos

 

Copilul meu, să nu mă cauți. Toate

îți vor vorbi de mine cu dreptate.

După ce n-am să mai fiu,

să nu spui: „Pentru mama-i târziu!”.

 

Să știi c-am să râd în flori

și c-am să-nconjor de multe ori

cu nourii și cu ploaia ogrăzile

unde mi-am petrecut amiezile.

 

Dacă suferi, să mă chemi serile,

și-am să vin lângă inima ta,

de-ar trebui să străbat zările

și marea cu aripa mea.

 

Să nu te temi de fața mea schimbată.

Să nu spui: „Mama n-a fost așa niciodată!”.

Ai să-mi cunoști glasul poveștilor

În arborii din fața fereștrilor.

 

Din multe semne-ai să-nțelegi că-s eu,

când am să vin lângă patul tău

și-am să fac aerul răcoros,

scoborând toate stelele jos.

 

Ai să cunoști că-i mama după pace

și după felu-n care totul tace -

durerea și grija de mâine -

după mirosul de gutui și pâine.

 

Ai să mă știi și-ai să zâmbești dormind.

Eu, când am să văd soarele răsărind,

de teamă să nu mă fac rouă și să nu mor,

am să-mi iau îngerii și-am să zbor.

In Memoriam: Magda Isanos

Magda Isanos - avocată, poetă, prozatoare și publicistă română, pe nedrept – mult prea puţin citită în zilele noastre, s-a născut în Iaşi, la data de 17 aprilie 1916 şi s-a stins la 17 noiembrie 1944, în Bucureşti, în locuinţa părinţilor săi.

La vârsta de un an și șase luni, s-a îmbolnăvit de poliomielită şi a fost salvată datorită grijii deosebite din partea mamei.

În 1920, soţii Isanos - ambii medici – au părăsit Iaşul şi Spitalul Socola unde lucrau, mergând la Coştiugeni, lângă Chişinău, pentru a profesa.

Încă din copilărie, lectura a fost pasiunea Magdei.

A urmat liceul la Şcoala Eparhială de Fete din Chișinău, fiind pasionată de limba română, istorie şi filosofie.

În clasa a VI-a (1932), a publicat două poezii – „Aş vrea un basm” şi „Primăvara” – în „Licurici”, revista liceului de băieţi.

În 1933 a publicat - tot în „Licurici” - poezia „Gelozie”, şi şi-a adus aportul, în mod determinant, la înfiinţarea Societăţii culturale „Iulia Hasdeu”, pe lângă Liceul Eparhial. Totodată, a participat la concursul organizat anual de Societatea „Tinerimea română”, la Bucureşti, obţinând premiul II pentru o lucrare referitoare la drepturile femeilor.

În 1934 a publicat - în „Viaţa Basarabiei”, poezia „Ploaie”, iar în „Crai nou” - poezia „Toporaşi”.

În calitate de redactor, a contribuit la apariţia revistei „Ghiocei”, în paginile căreia va publica: schiţa „Creionări”, recenzii asupra revistei „Crai nou”, poezia „Macii” şi schiţa „Inseparabilele”.

A susţinut o conferinţă cu tema „Femeia în literatura noastră”.

Tot în 1934, la Iaşi, a început studiile universitare, înscriindu-se mai întâi la Facultatea de Litere şi Filosofie, şi, în paralel, la cea de Drept. Până la urmă, a renunţat la Litere şi a continuat Dreptul.

În „Viaţa Basarabiei” a publicat poezia „Rochia”.

La 18 septembrie 1935, la Chişinău, s-a căsătorit cu Lev Panteleev, căsnicie care va fi desfăcută – prin consens - la 31 ianuarie 1936.

Magda Isanos a continuat să publice în „Viaţa Basarabiei” şi a început colaborarea cu „Însemnări ieşene”.

Totodată, a publicat poezii în „Cuget moldovenesc” şi „Pagini basarabene”.

A locuit la Iaşi împreună cu sora sa, Silvia, şi s-a integrat în Frontul Democrat Studenţesc.

În 1937 a publicat foarte des în „Însemnări ieşene”, precum şi o poezie în „Lumea” - prima publicaţie în care s-a remarcat talentul poetei, anunţând „un nou talent în plină ascensiune, acel al d-rei M. I. (Magda Isanos), poetă a preocupărilor transcedentale, minunat redate în versuri, versuri de o temeritate care depășește feminismul”.

În 1938 a desfăşurat o intensă activitate, colaborând cu „Însemnări ieşene” şi „Iaşul”, unde a publicat poezii şi recenzii.

La 31 martie, s-a căsătorit cu Eusebiu Camilar.

A luat parte şi a citit propriile creaţii la ședințele Societății „Noua Junime”.

În vară, a participat la conferinţe şi la strângerea de fonduri pentru ajutorarea poporului spaniol, iar în toamnă şi-a luat licenţa în Drept.

În 1939, s-a înscris în Baroul de Iași, ca avocat stagiar.

A colaborat cu „Jurnalul literar” şi „Viaţa Basarabiei”, în paralel cu activitatea din domeniul avocaturii, care se bucura de un imens succes.

În 1940 a publicat poezii în „Însemnări ieşene” şi „Iaşul”, iar în luna septembrie făcea parte din personalul redacţional al noului ziar apărut la Iaşi - „Avântul”.

În octombrie, soții Camilar s-au mutat pe strada Săulescu din Iaşi, unde au locuit până în primăvara anului 1944, când vor pleca în refugiu.

În 1941, s-a născut Elisabeta, fiica celor doi.

În același an, boala Magdei s-a agravat, astfel încât, în luna decembrie, a înaintat Baroului un certificat medical. În primele certificate medicale aflate la dosarul Baroului se menţiona o „indurație” la baza unuia din plămâni. Boala de inimă, ca o consecință a unui reumatism, a apărut mai apoi, în ultimul certificat.

Între 1942 – 1943, a publicat în: „Vremea”, „Cetatea Moldovei”, „Revista Fundațiilor”, „Cuget moldovenesc”.

În 1943, la Editura „Bravo” din Iaşi, a apărut şi primul volum: „Poezii”, sub îngrijirea lui Eusebiu Camilar.

La 2 martie, Baroul Iași a înregistrat cererea prin care Magda Isanos a înaintat „alăturatul certificat medical, din care se vede că sufăr de o boală de inimă ce m-a împiedicat un timp nedeterminat să depun vreo activitate profesională”.

În 1944, mai multe poezii i-au apărut în: „Vremea”, „Revista Fundațiilor”, „Victoria”, „Orizont” și „Tribuna poporului”.

La sfârșitul lui martie, soții Camilar au plecat în refugiu.

În noaptea de 5 spre 6 iunie, un bombardament de aviație a distrus toate manuscrisele Magdei și ale lui Camilar, din locuința lor din Iași. A rămas doar un caiet, cu patru povestiri inedite, păstrat de d-na Gorgos, prietena Magdei, care l-a descoperit în grădina casei.

În noiembrie, Magda Isanos s-a stins din viaţă.

În 1945 au apărut: volumul postum „Cântarea munților”, dramă în patru acte, „Focurile” de Magda Isanos și Eusebiu Camilar, în colecția „Operele premiate ale scriitorilor tineri români”, Fundația pentru literatură și artă, precum și „Minunata istorie a lui Nastratin Hogea” , traducere din limba rusă de Magda Isanos și Eusebiu Camilar.

În 1946 a apărut volumul „Țara luminii”.

Autor: Pe o aripă de cânt