"… Ce bine e când te întorci la lucrurile simple! (…)
Prea ne-am complicat viaţa şi prea o luăm în serios. Mai bine am merge desculţi prin iarbă, din când în când."
Oana Pellea - "Jurnal 2003 - 2009"
Se afișează postările cu eticheta iarba. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iarba. Afișați toate postările
sâmbătă, 26 ianuarie 2019
joi, 1 martie 2018
A cunoaşte. A iubi...
Lucian Blaga
A cunoaşte. A iubi.
Înc-o dată, iar şi iară,
a cunoaşte-nseamnă iarnă,
a iubi e primăvară.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n tine.
A cunoaşte. A iubi.
Care-i drumul? Ce te-ndeamnă?
A cunoaşte - ce înseamnă?
A iubi - de ce ţi-e teamă,
printre flori şi-n mare iarbă?
Printre flori şi-n mare iarbă,
patima fără păcate
ne răstoarnă-n infinit,
cu rumoare şi ardoare
de albine re-ncarnate.
Înc-odată, iar şi iară,
a iubi e primăvară.
luni, 10 februarie 2014
marți, 17 aprilie 2012
Plecare...
Ne ducem toti, câte putin, mereu,
Catre liman de tihna si-mpacare.
Poate curând va trebui si eu
Bulendrele sa-mi strâng pentru plecare.
O, dragi mesteceni gingasi si subtiri!
Si tu, pamânt! Si voi, câmpii ca marea!
In preajma sorocitei adormiri
Eu unul nu-mi pot stapâni-ntristarea.
Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce în trupuri sufletul adie.
Spun pace voua, salcii, ce-n apus
Va oglinditi în apa purpurie.
Atât de multe gânduri am urzit,
Am scris atâtea cântece visate
Si pe pamântul trist, sunt fericit
C-am respirat si c-am trait de toate.
Sunt fericit c-am sarutat femei
Si-am lenevit pe iarba parfumata,
Iar fiarelor, ca unor frati ai mei,
Eu nu le-am zdrobit capul niciodata.
Acolo, stiu, ca nu fosneste-n zari
Cu gâturi lungi de lebada, secara...
De asta-n preajma tainicei plecari,
Eu ma-nfior si-mi simt adânc povara.
Acolo, stiu, ca nu vor mai fi fagi,
Nici holdele de aur viu pe nume...
De asta poate mi-s asa de dragi,
Toti oamenii cu care trec prin lume.
(Serghei Esenin)
Catre liman de tihna si-mpacare.
Poate curând va trebui si eu
Bulendrele sa-mi strâng pentru plecare.
O, dragi mesteceni gingasi si subtiri!
Si tu, pamânt! Si voi, câmpii ca marea!
In preajma sorocitei adormiri
Eu unul nu-mi pot stapâni-ntristarea.
Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce în trupuri sufletul adie.
Spun pace voua, salcii, ce-n apus
Va oglinditi în apa purpurie.
Atât de multe gânduri am urzit,
Am scris atâtea cântece visate
Si pe pamântul trist, sunt fericit
C-am respirat si c-am trait de toate.
Sunt fericit c-am sarutat femei
Si-am lenevit pe iarba parfumata,
Iar fiarelor, ca unor frati ai mei,
Eu nu le-am zdrobit capul niciodata.
Acolo, stiu, ca nu fosneste-n zari
Cu gâturi lungi de lebada, secara...
De asta-n preajma tainicei plecari,
Eu ma-nfior si-mi simt adânc povara.
Acolo, stiu, ca nu vor mai fi fagi,
Nici holdele de aur viu pe nume...
De asta poate mi-s asa de dragi,
Toti oamenii cu care trec prin lume.
(Serghei Esenin)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)