Floriile – tradiţii şi obiceiuri

În Sâmbăta lui Lazăr, oamenii adună ramuri înmugurite de salcie, le strâng în mănunchiuri, iar duminică le duc la biserică pentru a fi sfinţite.

După slujbă, ramurile sunt puse la icoane, iar în anumite zone – la uşi, ferestre, fântâni sau grajduri.

Sunt locuri în care, oamenii duc ramuri sfinţite şi la mormintele celor dragi.

Vara, pe timp de furtună, ramuri din acestea se aruncă pe foc, sau se pun în curte, ori în mijlocul casei, pentru a împrăştia norii, a alunga grindina şi a apăra de trăsnete.

În unele zone, se spune că fetele nemăritate, care îşi pun sub pernă ramuri de salcie sfinţite, vor fi mai frumoase şi vor găsi un soţ mai repede.

Sunt zone unde fetele, la miezul nopţii, fierb busuioc în apă, iar în dimineaţa Floriilor se spală pe cap cu această fiertură, pentru a avea un păr frumos şi strălucitor. Ce rămâne se aruncă la rădăcina unui păr, ca feciorii să se uite după ele.

În alte regiuni, oamenii pun la brâu crenguţe, pentru a fi protejaţi în faţa bolilor. Bătrânii cred că astfel pot fi vindecate şi durerile de spate, dar sunt şi remediu pentru muşcătura şarpelui.

Autor: Pe o aripă de cânt

Intrarea Domnului în Ierusalim

Duminica Floriilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Învierea Domnului, marchează începutul Săptămânii Patimilor (Săptămâna Mare), în care, seară de seară, se săvârşesc slujbele numite Denii.

Este ziua în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, pe un asin, înconjurat de cei 12 Apostoli.

Cu puţin timp în urmă, Iisus săvârşise cea mai mare dintre minunile Sale – învierea lui Lazăr, simbolizând, de fapt, învierea neamului omenesc.

Mulţimea adunată pentru marea sărbătoare a Paştilor, l-a recunoscut ca fiind adevăratul Mântuitor şi l-a primit cu ramuri de măslin şi finic (de unde şi denumirea de Duminica Stâlparilor), strigând:

„Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”.

 

Obiceiul de a sfinţi ramurile de salcie de Florii şi de a împodobi icoanele cu acestea, este menţionat încă din secolele III – IV. Legenda spune că Fecioara Maria, aflând de răstingnirea Fiului, porneşte în căutarea Lui. Ajungând pe malul unui râu, o salcie şi-a făcut ramurile punte, Maica Domnului trecând apa şi binecuvântând ca salcia să nu ardă niciodată şi să rodească. Astfel, a devenit un copac sacru, ramurile sale simbolizând biruinţa asupra morţii şi amintind de crenguţele de măslin şi finic cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim.

 

Denumirea populară de „Florii” are origini păgâne şi provine de la Flora – zeiţa romană a florilor şi a reînvierii naturii, sărbătorită la 28 aprilie, prin ramuri înverzite.

În timp, această sărbătoare a fost suprapusă de creştini peste prăznuirea Intrării Domnului în Ierusalim.

Autor: Pe o aripă de cânt

Foto: Rador