Glas pătrunzător, condus cu măiestrie...

„Gheorghe Roşoga se remarcă, în primul rând, prin culoarea aparte a glasului său, pătrunzător, strălucitor, pe care-l conduce cu măiestrie, realizând uneori adevărate broderii vocale pe ornamentele doinei.”

Antena Satelor

 

„Dincolo de trofee la marile festivaluri și concursuri de folclor, diplome de excelență, premii și recunoașteri naționale și internaționale, rapsodul de la Gura Motrului (Mehedinți, la granița cu județele Gorj și Dolj) a adăugat muzicii populare o pagină inconfundabilă de creație, dacă e permis, adevărate poeme epice puse în cântec, cu un mesaj de-o putere și profunzime răscolitoare.
Gheorghe Roșoga nu se rezumă la o simplă contemplare, nu este doar un cunoscător și fin observator al universului rural, ci îl înțelege, îl simte, se implică emoțional, ia asupra sufletului său povești, poveri și întâmplări ca și cum ar fi ale sale.
Poate de aceea, ascultându-i cântecele, nu ai cum să nu trăiești laolaltă cu interpretul amintiri, înduioșări, tresăriri, bucurii. E semnul clar că n-a creat melodii pentru sine, ci pentru plăcerea celui care le aude.”

Lumea Satului

 

„Nelipsit de la horele şi sărbătorile satului, tatăl său, Constantin Roşoga, unul dintre cântăreţii renumiţi ai locului, i-a transmis fiului, odată cu dragostea pentru cântec şi câteva neasemuite doine şi balade, dintre care unele, cum ar fi „Motrule, apă grăbită”, au devenit prin Roşoga valori de tezaur ale scenelor noastre de concert şi ale fonotecii muzicale Radioteleviziunii Române.
Un prim izvor al cântecelor lui Roşoga, încă de pe vremea când începea să se afirme pe scena căminului cultural în serbările şcolare, l-a constituit repertoriul specific al lăutarilor din Peşteana şi Cărbuneşti, judeţul Gorj, care veneau să cânte la Gura Motrului. De aici, se explică şi unele inflexiuni gorjeneşti din creaţiile sale.”

Gruia Stoia

„Am fost dintotdeauna îndrăgostit de lumea satului...”

„Am fost dintotdeauna îndrăgostit de lumea satului.
Așezarea în care m-am născut, situată la vărsarea Motrului în Jiu, de unde și numele Gura Motrului, are o istorie bogată, dar mai ales oameni smeriți și buni. Pe toți, sat și oameni, i-am purtat mereu cu mine, mă însoțesc la orice pas, m-au inspirat; acolo îmi sunt rădăcinile, acolo a fost școala mea de căpătâi (cei șapte ani de-acasă), la fel de importantă ca multele școli prin care am trecut. Amintirile sunt și acum foarte puternice, mi se derulează prin ochii minții imagini cu sătenii aceia simpli și plini de bună-cuviință, cu mâinile bătătorite de coarnele plugului, cu fețele arse de soare, umili în marea lor credință față de Dumnezeu.

Nu țin minte pe cineva care să fi muncit în zi de sărbătoare; tot satul punea sapa deoparte și venea la petrecere, într-o frățietate neîntâlnită nicăieri de-atunci încoace.
E ceva care m-a urmărit toată viața și mă înduioșează aproape mistic: toate casele aveau ferestrele spre uliță, iar ele erau despărțite în ochiuri, prin lemnăria așezată în formă de cruce...
În acest univers am început eu a iubi cântecul. N-aveam radio, de televiziune nici vorbă atunci, dar ascultam, peste gard, la difuzorul vecinului nostru mai înstărit, vocile Mariei Lătărețu, Ion Luican și Emil Gavriș. Și-am zis că vreau să ajung ca ei. Dar în gândul meu năzuința se formulase mai simplu:

„Vreau să-mi văd numele în afișe, pe garduri și să mă aud la radio.”...”

Interviu pentru "Lumea satului"

 

„Cele mai frumoase amintiri din copilărie sunt de pe uliţele satului. Acolo îmi pierdeam nopţile, la poarta mândruţelor. Am fost un iubitor de cântec şi de frumos. Fără acestea, viaţa nu-şi are rostul.”

 

„Eu am plecat de-acasă cu gândul de a cânta. Băteam pe la toate porțile, să m-asculte și pe mine cineva, să-mi spună dacă am vreo șansă să mă afirm.
La liceu, la Filiași, am cântat cu orchestra școlii, am început să iau premii, să fiu cunoscut în satele zonei. Când am ajuns la Institutul Pedagogic din Craiova am mers pe la sindicate, când la unul, când la altul, ziceau că „nu scăpăm de ăsta ca popa de Păcală”.
În anul 1966, țin minte și data, era pe 2 mai, am participat la un festival republican al artei studențești, iar acolo președinta juriului, Emilia Comișel, mi-a spus:

„Măi, Gheorghe, tu ești oltean sadea, cânți foarte frumos, dar nu ai personalitate, nu ești tu, cânți cântecele altora, trebuie să-ți găsești drumul tău”.
Mi-a fost destul de greu să știu cum să-mi găsesc drumul, am început să caut piese vechi prin sate, nu prea găseam și în acea clipă m-am hotărât să creez texte și melodii. Şi tot atunci mi-am propus să fac asta într-un fel în care lumea să mă știe după cântec, să nu fie nevoie să mi se spună numele pentru ca ascultătorul să recunoască interpretul.”

Interviu pentru "Lumea satului"

Cântecul - o mângâiere a sufletului...

„Eu, dacă nu aş mai putea să cânt, m-aş sufoca. Prin cântec respir, prin el trăiesc.”

 

„Nu am făcut din cântec un mijloc al existenţei mele materiale, ci o mângâiere a sufletului meu şi a celor din jurul meu.”

 

„M-am străduit să-mi creez şi o personalitate interpretativă, astfel încât atunci când îmi ascultă cineva înregistrarea la radio, să o poată recunoaşte fără să fie nevoie de anunţul crainicului...”

 

„Când mă rog la Dumnezeu, nu cer decât sănătate şi putere de creaţie.”

 

„Mă inspir întotdeauna de acolo de unde s-a născut cântecul...”

 

„Folclorul înseamnă înţelepciunea neamului.”

 

„De multe ori mă întreb dacă nu cumva Dumnezeu, înainte de a lăsa omul, a lăsat cântecul sau poate au venit împreună?

Asta pentru că a avut grijă să încredinţeze cântecul unor voci alese şi suflete sensibile.

Cântecul popular este un balsam al sufletului nostru, iar, dacă a fost preţuit, rămâne ca un busuioc la icoana nemuririi neamului.

În el se găsesc trăirile noastre de veacuri, atât lacrimile, cât şi bucuriile.

Viaţa fără cântec nu se poate.

El ne însoţeşte de la naştere până la moarte: cântecul de leagăn, de cătănie, de dragoste, apoi bocetul.

De aceea, oamenii stau aproape de cântec, pentru că prin el îşi descarcă şi îşi mângâie sufletul, prin el oftează şi lăcrimează.”

Gheorghe Roşoga

La mulţi ani, Gheorghe Roşoga!

Gheorghe Roşoga, îndrăgit interpret de muzică populară, s-a născut la 12 mai 1945, în satul Gura Motrului, din judeţul Gorj, într-o familie numeroasă, el fiind al şaselea copil.
Aşa după cum singur a declarat, a moştenit dragostea de cântec de la tatăl său, care „avea un glas extraordinar, cânta foarte frumos şi era renumit în zonă”.

Şi-a pierdut mama pe când avea numai 18 ani şi era în timpul bacalaureatului.

În 1966 a fost Laureat al Festivalului Republican al Artei Studenţeşti şi a câştigat concursul de televiziune „Emoţii în premieră” (ulterior „Floarea din grădină”).
În 1968 a început înregistrările la Radio, cu orchestra condusă Victor Predescu.
În 1969 a fost Laureat al Concursului Republican al Artiştilor Amatori şi a primit „Premiul Special” al Comitetului de Cultură şi Arte, la Festivalul „Maria Tănase”, pentru balada „Jiule, haiducule”.
În 1971 a câştigat Trofeul Festivalului „Maria Tănase”, cu cântecul "Cea, Priene", după care a debutat discografic la „Electrecord”.
În 1972 a însoţit diferite ansambluri folclorice în numeroase turnee peste hotare (Belgia, Olanda, Franţa, Anglia, Germania, Austria, Bulgaria, Chişinău), impresionând prin calităţile vocale şi modul deosebit al interpretării, dar este prezent în permanenţă şi în spectacolele din întreaga ţară, reprezentând cu cinste cântecul oltenesc.
În 1995 a primit Premiul „Ethnos” pentru valoarea creaţiei şi stilul original de interpretare.
În 2003 a fost admis la Academia de Arte Tradiţionale „Astra” din Sibiu.
În 2005 a primit „Diploma de Excelenţă” din partea Consiliului Judeţean Gorj.
Academia Internaţională de Poezie „Mihai Eminescu” i-a acordat „Diploma de Excelenţă” pentru valorificarea folclorului românesc, creație și originalitate.

S-a lansat cu melodia „Motrule, apă grăbită”, dar cel mai cunoscut cântec al repertoriului său rămâne „Gheorghe, Gheorghe”, despre care spunea:

„E viața unui om de când apare pe ulița satului și până când dispare, cu urmele pe care le lasă el pe pământ...”.
Alte melodii îndăgite de public: „Într-o vale adâncată”, „Trece poștașul prin sat”, „Spovedania”, „Marine, muică, Marine”, „Pentru-o brazdă ne-am certa” etc.

Gheorghe Roşoga declara într-un interviu:

„Cântecul a fost ca un hobby, dar mereu ţinut la nivel profesional.”,
asta şi pentru că, la bază, el a avut meseria de învăţător, apoi a fost ofiţer în cadrul Ministerului de Interne. Totododată, a fost şi profesor de canto popular.

Autor: Pe o aripă de cânt