luni, 14 mai 2012

Mama...

"Intr-o zi, asteptand sa vina liftul la parterul unui hotel, am vazut, intr-un tarziu, cum, in pragul usilor automate care se deschideau, a aparut faptura blanda a unui copilas de o mare frumusete. In spate, discreta ca o umbra, mama lui.
Dar, vai, la prima miscare pe care a facut-o, mi-am dat seama ca pustiul suferea de un handicap. Se misca greu, cu o incordare a intregului sau trupusor ce facea ca aerul sa se crispeze. Isi indrepta ochii rugatori spre mama sa si apoi, simtind sprijinul, indrazni sa paseasca. Dar pasul acela era cat o Golgota, nu pentrul sufletul lui, inca nestiutor, cat pentru biata sa mama.
Si astfel, de acolo, din lift am vazut cum a coborat dragostea absoluta a mamei pentru copilul ei. Zeci de brate invizibile se intindeau in jurul lui ca aerul sa nu-l sfarame, sau ca privirea curioasa a celor din jur sa nu-i raneasca sufletul mai mult decat o facuse viata. Il apara parca, mangaindu-l incontinuu.
Si, nu stiu de ce, in clipa aceea am  avut revelatia ca asa trebuia iubit si acest popor roman de o frumusete rara, dar handicapat de o istorie mizerabila.
M-am gandit instantaneu ca numai dragostea materna, cu dimensiunea ei absoluta ce putea iubi neclintit in fata istoriei potrivnice, ne mai poate ridica din tragedia prezenta.
Dragostea de  mama are ceva din dragostea lui Dumnezeu catre om, este acea "dragoste care  nu cade niciodata".
Oare, astfel de mame nu sunt in fond niste martiri anonimi, ce zilnic isi ascund jertfa in tresaririle tacute ale fiintei?
Si, de ce oare, m-a dus gandul ca la o prabusire dureroasa in gol, la poporul roman ?
Pesemne ca am fost rapit de amintirea acelui biet preot de tara care, in timp ce neamul romanesc gemea sub piroanele criminale ale comunismului ce-ncerca sa-i  zdrobeasca atata trupul cat si fiinta, indraznea sa spuna: "Ideologiile nu sunt bune pentru ca nu au mama".
Am citit candva o mica povestioara. Se spune ca, intr-o companie comerciala, un om tanar si cumsecade a murit. Mare a fost durerea colegilor sai, cand au vazut ce s-a intamplat, dar mai mare a fost surprinderea cand au aflat, nu se stie cum, ca sufletul bietului om, ajunsese in iad.
Iar povestea spune mai departe cum, revoltati, acestia s-au dus pana la portile Iadului ca sa-l scoata de acolo. Dar, cu toate rugamintile si eforturile, nu au reusit.
Apoi a venit directorul companiei, care s-a dus la randul sau sa-i roage pe cei care ii rapisera sufletul bietului om, sa-l elibereze. Dar totul a fost zadarnic.
Disperati, in cele din urma, oamenii au apelat la episcopul locului, sa-ncerce sa faca ceva. Dar si in fata acestuia, portile Infernului au ramas inchise. Si astfel, peste toata aceasta nedreptate, zilele treceau fara speranta, adancind durerea celor care il iubeau.
Pana cand, intr-o dimineata, in fata portii Iadului, cu pasi marunti, garbovita  parca de o durere care-i tinea inima ca intr-un cleste, aparu o batranica.
-"Tu, cine mai esti?" rasuna vocea, o voce inspaimantatoare  coborata ca un trasnet din neantul Infernului.
Necutremurata de nimic, decat de propria-i durere, batrana raspunse:
-"Sunt mama lui. Lasati-ma sa intru!"
Si abia atunci, ca prin minune, portile Iadului s-au deschis, s-au deschis pentru intaia oara, iar mama a intrat acolo ca sa-si salveze fiul.
Niciun copil din lume nu a crescut vreodata atat de mult fata de mama lui, incat sa poata sa nu-i spuna mama. Ce sfanta ierarhie!
De cand am fost mic si pana-n ultima ei clipa, mama imi dadea un sfat:
-"Dragul mamei, nu-ti arata inima oricui!"
Si nu stiu de ce, atunci cand imi spunea adevarul acesta, frumosii ei ochi albastri, erau strafulgerati pentru o clipa de o indefinita tristete. Parca ar fi vrut sa ma apere pentru tot restul vietii, si realiza ca nu putea.
Dureroasa fatalitate, ce o facea sa-si traiasca viata din inabusite strangeri de inima, infinite griji ce-i marcau necrutator fiinta.
O asiguram instinctiv ca totul o sa fie bine. Ca apoi, pe ascuns, sa ma arunc in valurile vietii. Iar viata, imi cerea sa nu imi ascund inima si abia atunci, destinul indiferent o lovea cu tarie, zdrobind-o.
Prabusit, dezamagit cumplit de tradarile vietii, ma-ntorceam in mica ei garsoniera.
Mama se facea ca nu-mi vede rana adanca ce ma-ngenunchease. Imi facea de mancare, apoi imi intindea masa avand grija sa am in farfurie bucatile cele mai bune.
-"Lasa, dragul mamei, ca trece si asta!"
Inima mea se refacea incet-incet, oblojita de invizibile si tandre mangaieri.
N-aveam de unde sa stiu ca, vindecat, plecand apoi, inima ei ramanea cuprinsa de un suvoi de tristete, coplesita de singuratati.
Se spune ca in "realitatea de Rai", oamenii aveau trupul acoperit de haina de har a inimii. Si atunci, oamenii isi vorbeau de la inima la inima. Ce minune facuse Dumnezeu, cand spusese ca "totul o sa fie la vedere!"
Dar, ce cumplit ca acest "totul" a fost distrus, mai apoi, prin pacat. Si atunci, de rusine, se spune ca inima s-a ascuns in trup.
"Trei inimi ai in tine, muritorule!" spun sfintii, "Cea a Lui Dumnezeu, cea a sufletului tau si cea de carne si sange prin care curge viata . Si toate trei bat dimpreuna. Dar atunci cand in tine, inima Domnului nu mai bate, sa stii ca esti in  moarte sufleteasca."
Dar eu, simt ca langa inima Lui Dumnezeu, mai este o inima... cea  a mamei.
Iar cand aceasta nu mai bate... esti singur!
"Mama" --- Dan Puric 
Sursa: internet

marți, 17 aprilie 2012

Ghid pentru a trai... bine

- Nu-ti compara viata cu a celorlalti. N-ai nici o idee cum poate fi viata lor.
- Evita gandurile negative, sau lucrurile pe care nu le poti controla. Investeste mai degraba energia in momentul prezent.
- Nu face prea mult. Cunoasteti limitele.
- Nu-ti pierde pretioasa ta energie in barfe.
- Viseaza mai des cu ochii deschisi.
- Invidia este o pierdere de timp. Tu ai deja tot ceea ce iti trebuie.
- Uita problemele din trecut. Nu rememora celorlalti erorile trecutului. Asta o sa ruineze fericirea din prezent.
- Viata este prea scurta pentru a o risipi detestand.
- Impaca-te cu trecutul tau ca sa nu-ti ruineze prezentul.
- Nimeni nu are grija de fericirea ta, decat tu insati.
- Fii constient ca viata este o scoala si ca tu esti aici pentru a invata. Problemele fac pur si simplu parte din curriculum-ul tau, ele apar si dispar ca ora de algebra, dar lectiile pe care le vei invata sunt pentru toata viata.
- Surade si razi cat mai des posibil.
- Nu trebuie sa castigi fiecare cearta. Accepta sa fii in dezacord.
- Telefoneaza cat mai des prietenilor sau trimite-le mail-uri.
- In fiecare zi, da ceva bun cuiva.
- Iarta atat cat este posibil.
- Petrece timp cu oamenii mai in varsta si cu cei mici.
- Incearca sa faci cel putin trei persoane sa surada, in fiecare zi.
- Ce gandesc ceilalti despre tine, nu este treaba ta.
- Serviciul tau nu va avea grija de tine cand vei fi bolnav. Prietenii tai, DA. Pastreaza legatura.
- Comporta-te bine !
- Arunca tot ce nu este util, pastreaza ce este frumos sau vesel.
- Natura vindeca totul.
- Fie vorba de o situatie buna sau rea, ea se va schimba…
- Putin conteaza cum te simti, scoala-te, imbraca-te si prezinta-te.
- Ce este mai bun, urmeaza sa ti se intample.
- Cand te trezesti dimineata, multumeste ca esti in viata.
- Forul tau interior este intotdeauna fericit. Deci, Fii fericit!

Castanii

Pe sub castani cu frunza mare, eu mi-am purtat ades tristetea,
Când parasita, sta de vorba cu sine însasi tineretea,
Si miscatoarea lor cupola deasupra-si clatina verdeata,
Parea ca-n jurul meu, prin ramuri, în mii de palme bate viata;
Iar câteodata, crengi uscate pareau cadelnitând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare si azi tristetea mea mi-o port.
În dupa-amiezi de primavara, subt umbra lor racoritoare,
Pândeam speranta cum se joaca în jucausi banuti de soare,
Si ma-ncercam a lor comoara s-o prind în suflet si s-o strâng,
Sa port în mine-un strop de soare, când va fi iarasi ca sa plâng.
(Demostene Botez)

Plecare...

Ne ducem toti, câte putin, mereu,
Catre liman de tihna si-mpacare.
Poate curând va trebui si eu
Bulendrele sa-mi strâng pentru plecare.
O, dragi mesteceni gingasi si subtiri!
Si tu, pamânt! Si voi, câmpii ca marea!
In preajma sorocitei adormiri
Eu unul nu-mi pot stapâni-ntristarea.
Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce în trupuri sufletul adie.
Spun pace voua, salcii, ce-n apus
Va oglinditi în apa purpurie.
Atât de multe gânduri am urzit,
Am scris atâtea cântece visate
Si pe pamântul trist, sunt fericit
C-am respirat si c-am trait de toate.
Sunt fericit c-am sarutat femei
Si-am lenevit pe iarba parfumata,
Iar fiarelor, ca unor frati ai mei,
Eu nu le-am zdrobit capul niciodata.
Acolo, stiu, ca nu fosneste-n zari
Cu gâturi lungi de lebada, secara...
De asta-n preajma tainicei plecari,
Eu ma-nfior si-mi simt adânc povara.
Acolo, stiu, ca nu vor mai fi fagi,
Nici holdele de aur viu pe nume...
De asta poate mi-s asa de dragi,
Toti oamenii cu care trec prin lume.
(Serghei Esenin)

joi, 23 februarie 2012

Ce coincidenta...

"Ce impletire de drumuri nebanuite!
Cine ne-a purtat pasii?
Cine s-a jucat cu noi cum te joci cu pionii la sah?
O coincidenta...
Privita din afara, nu e decat "curioasa"...
Traita, e naucitoare..."