Sâmbăta la ţară
Nicolae Dabija
Mama coace pâine-n orice săptămână,
sâmbăta nici nu se-aşază singură la masă:
din feciori şi fiice, câţi crescu bătrâna,
speră măcar unul poate-o da pe-acasă.
Bine că există undeva o mamă,
bine că există undeva un sat,
unde ştii că totul să rămâi te cheamă,
chiar dacă de-acolo nici n-ai fost plecat.
Când, de singuri ce-s, tremur gutuiaşii,
iară cerul, larg, îşi desface harta -
mama-ncă din drum recunoaşte-mi paşii
şi în noapte sare să-mi deschidă poarta.
Iar în casa noastră toate îmi sunt sfinte;
focul ardă-n sobă, spulbere-a troian;
şi spre dimineaţă mama,-ncet, să intre
să mă învelească încă c-un iorgan.
Vântul să bocească, parcă-ar fi orfan,
iar pe masă pâinea - albă precum luna...
Am să vin odată, mamă, pe un an.
Am să vin, odată, pentru totdeauna.
