Nămăieşti (Argeş) - Casa Memorială „George Topârceanu”

În judeţul Argeş, la 6 km de Câmpulung Muscel, în satul Nămăieşti din comuna Valea Mare – Pravăţ, se află Casa Memorială „George Topârceanu”.

Aici s-a stabilit familia poetului la un moment dat şi, tot aici, el şi-a petrecut o parte a vieţii.

Casa ţărănească, veche de peste 100 de ani, acoperită cu şindrilă, are demisol, etaj şi pridvor la faţadă.

Ea a aparţinut socrilor, în 1966 – fiind donată de către soţia sa, pentru a fi organizat muzeul.

Muzeul propriu-zis este amenajat la etaj, în două camere şi un hol, acolo unde se pot vedea numeroase exponate care amintesc de viaţa şi activitatea lui Topârceanu: ultimul portret, un tablou al soţiei, manuscrise, reviste, alte documente, o parte a corespondenţei sale, cărţi, mobilier din fosta cameră de lucru, bastonul, cutia puştii de vânătoare, fluierul la care cânta, geamantanul, faţa de masă lucrată de mama sa etc.

În faţa casei este o statuie din bronz a poetului, realizată de către ofiţerul Marius Butunoiu, în anul 1973, iar pe soclu sunt ultimele versuri din „Balada morţii”.

În prezent, Casa Memorială aparţine de Muzeul Municipal Câmpulung şi este declarată monument istoric.

La Nămăieşti sunt înmormântaţi: fratele vitreg al lui Topârceanu – Ion Mateescu (fost profesor la Şcoala de Arte din Iaşi), surorile sale – Raliţa şi Alexandrina, soţia şi fiul poetului.

Autor: Pe o aripă de cânt 

Foto: Ediţia de dimineaţă 

Iaşi - Casa Memorială „George Topârceanu”

În Iaşi, pe Strada Ralet nr. 7, funcţionează Casa Memorială „George Topârceanu”.

De fapt, mai întâi, clădirea a aparţinut prietenului acestuia, scriitorul Demostene Botez.

A fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea.

În 1919, aici era sediul redacţiei revistei „Însemnări literare”, tipărită de Topârceanu, Mihail Sadoveanu, Garabet Ibrăileanu şi Demostene Botez.

În 1932, casa a fost pusă la dispoziţia lui Topârceanu, care a locuit aici până la 7 mai 1937, când a trecut la cele veşnice.

Apoi, până în 1983, a fost locuinţă particulară.

Însă, în anul 1983, proprietarii din acel moment au donat-o Complexului Muzeal Iaşi.

După lucrări de renovare, la 22 iunie 1985 a fost inaugurată Casa Memorială „G. Topârceanu”, care aparţine de Muzeul ieşean al Literaturii Române.

În interior sunt expuse o serie de obiecte care au aparţinut poetului (scrumiera, pipa, o călimară, tocul, aparatul de fotografiat, discuri, acte, fotografii originale, tablouri, reviste, manuscrise etc).

În anul 2004, clădirea a fost inclusă pe „Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi”.

Autor: Pe o aripă de cânt 

Foto: Andrei Stroe 

Amintire din copilăria lui Topârceanu...

„Eram în clasa a doua primară când m-am surprins făcând primele versuri. Acele stihuri mi s-au înfățișat la început cu un aer cât se poate de inofensiv, ca oricare altă jucărie nevinovată.

Nici nu bănuiam eu pe atunci peste ce pricopseală am dat. Nu știam că microbul literar, când găsește teren favorabil, e destul să pătrundă o singură dată în organism, ca să nu mai scapi de el o viață întreagă până dincolo de moarte, până te face statuie...

Aveam pe atunci un coleg de clasă pe care-l chema Stăniuc, un băiețel rumen și ceva mai mic de statură decât mine - dacă se poate închipui așa ceva.

Într-o recreație i-am zis lui Stăniuc:
- Vino să-ți spun o poezie făcută de mine...
Și l-am tras după colțul școalei, unde i-am debitat pe nerăsuflate prima mea operă literară, alcătuită din două versuri:

„Săriți cu toții frați români,
Să dăm năvală în păgâni!”.

Era o poezie patriotică. O făcusem într-un moment de inspirație, după modelul versurilor războinice pe care toate manualele didactice găsesc de cuviință să le pună la îndemâna copiilor de șapte ani.

Eram foarte mândru de ea.

Stăniuc nu s-a arătat deloc entuziasmat. El a ascultat versurile mele de vitejie cu un deget în nas şi, când am isprăvit, a zis numai atâta:

- Ce-mi dai să nu te spun la domnu’?...”

George Topârceanu

In Memoriam: George Topârceanu

Poet, prozator, memorialist, publicist şi traducător, George Topârceanu s-a născut la Bucureşti, la 20 martie 1886, şi s-a stins la Iaşi, la 7 mai 1937.

A venit pe lume în familia Paraschivei (ţesătoare de covoare) şi a lui Gheorghe Topârceanu, originari de pe meleagurile Sibiului.

Primii doi ani de şcoală i-a urmat la Bucureşti, apoi a continuat studiile în localitatea Şuici (judeţul Argeş), acolo unde s-a stabilit familia, pentru o vreme.

A învăţat apoi la Liceul „Matei Basarab” şi la Colegiul „Sfântul Sava” din Bucureşti, după care s-a angajat ca funcţionar la Casa Bisericii, dar şi ca profesor suplinitor, alternând cu perioadele în care a fost şomer şi a dus o viaţă boemă.

S-a înscris la Facultatea de Drept, la care a renunţat în favoarea celei de Litere, dar nu a finalizat studiile.

Primele încercări literare sunt consemnate în perioada şcolii primare, dar debutul a avut loc la 19 ani, când i-au apărut primele versuri în revista „Belgia Orientului”, semnate cu pseudonimul „G. Top”.

A mai colaborat cu publicaţiile: „Duminica”, „Revista noastră”, „Revista ilustrată”, „Sămănătorul”, „Spiruharetul”, „Ramuri”, „Viaţa socială”, „Neamul românesc literar”.

În 1909, după ce în „Viaţa românească” i-a apărut parodia – „Răspunsul micilor funcţionari”, Garabet Ibrăileanu l-a chemat la Iaşi, numindu-l – iniţial – subsecretar, apoi secretar de redacţie al revistei.

În perioada 1912 – 1913, Topârceanu a editat revista „Teatrul”.

În 1912 s-a căsătorit cu Victoria Iuga, învăţătoare, împreună având un fiu, dar căsnicia nu va dura. Ulterior, între poet şi Otilia Cazimir, s-a înfiripat o poveste de dragoste.

În 1916 are loc debutul editorial, cu două volume: „Balade vesele” şi „Parodii originale”.

A încercat să finalizeze studiile de filosofie, dar a fost mobilizat, participând la campania din Bulgaria şi apoi la Primul Război Mondial, fiind luat prizonier (până în 1918) la Turtucaia.

Revenind de pe front la Iaşi, împreună cu Mihail Sadoveanu scoate – un timp - revista „Însemnări literare”, până în 1920, când a reapărut „Viaţa românească”, unde a fost prim-redactor.

Într-o vreme, a fost şi inspector special al teatrelor şi spectacolelor din Moldova.

În 1926 a primit Premiul Naţional de Poezie.

În 1934 a început să publice – în „Revista Fundaţiilor Regale” – romanul satiric „Minunile Sfântului Sisoe” (neterminat).

În 1936 a devenit membru corespondent al Academiei Române.

În acelaşi an, împreună cu Sadoveanu şi cu alţii, a scos revista „Însemnări ieşene”.

În primăvara lui 1937 era internat într-un sanatoriu din Viena, încercând să trateze cancerul hepatic de care suferea.

De acolo a trimis către „Adevărul literar” – un pamflet de solidarizare cu Sadoveanu (articol apărut postum), care fusese atacat în presă.

După ce a revenit în ţară, starea de sănătate i s-a agravat rapid şi, în miezul zilei de 7 mai 1937, George Topârceanu s-a stins în casa prietenului său din Iaşi, Demostene Botez.

Alte volume din creaţia lui Topârceanu: „Balade vesele şi triste”, „Migdale amare”, „Scrisori fără adresă”, „Pirin – Planina. Epizoduri tragice şi comice din captivitate”, „Amintiri din luptele de la Turtucaia”, „Strofe alese. Balade vesele şi triste”, „În ghiara lor... Amintiri din Bulgaria şi schiţe uşoare”, postum – „Minunile Sfântului Sisoe”.

A tradus „Visul unei nopţi de vară”, de W. Shakespeare.

Autor: Pe o aripă de cânt