Se afișează postările cu eticheta Jocul ielelor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Jocul ielelor. Afișați toate postările

vineri, 4 iunie 2021

La mulţi ani, Rodica Mureşan!

Actriţa Rodica Mureşan, nume îndrăgit al filmului şi teatrului românesc, s-a născut la Ploieşti, la 4 iunie 1947.

În perioada liceului, a studiat Coregrafia.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, promoţia 1978.

Înainte de a urma aceste cursuri, a jucat la Teatrul Dramatic „George Bacovia” Bacău (1967 - 1970), în spectacolul de poezie „Mugur alb şi roz şi pur” (cu care a obţinut Premiul special la Festivalul de Teatru - Iaşi, 1968), precum şi la Teatrul de Stat Arad (1970 - 1974), în „Spectacol de poezie populară” şi în piesele „Viaţa e ca un vagon” şi „Cerere în căsătorie”.

După absolvire, a fost repartizată la Teatrul Dramatic din Constanţa, unde a jucat în „Capcana de nichel” şi „Cel care primeşte palme”.
Din 1980, a devenit actriţă a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, unde a jucat până în 2007, în piese precum: „Cavoul de familie”, „Gimnastica sentimentală”, „Tinereţea lui Moromete”, „Coana Chiriţa”, „Jocul ielelor”, „Titanic Vals” etc.
A mai jucat în: „Farul şi Domnul Valentino”, „A douăsprezecea noapte”, „O trilogie antică - Troienele”, „Patrihoţii”, „Livada de vişini”, „Ondine”, „Profesionistul”, „Bacantele”, „Generaţia de sacrificiu”, „Omul din La Mancha”, „Aşteptând la Arlechin”, „Sâmbătă, duminică, luni”.
A fost distribuită în numeroase filme, multe regizate chiar de soţul său - Mircea Mureşan: „Războiul de independenţă” (serial TV), „Lumini şi umbre” (serial TV), „Întoarcere la dragostea dintâi”, „O lebădă iarna”, „Secretul lui Bachus”, „Sosesc păsările călătoare”, „O lumină la etajul zece”, „Racolarea”, „Liceenii Rock'n Roll”, „Miss Litoral”, „Sexy Harem Ada Kaleh” etc.

Din prima căsătorie (cu actorul Sorin Postelnicu) are o fiică - Cesonia Postelnicu, actriţă, care a devenit cunoscută în anii ’80 - ’90, cu rolul Geta din seria filmelor „Liceenii”.

duminică, 2 mai 2021

In Memoriam: Ilinca Tomoroveanu

Îndrăgita actriţă - Ilinca Tomoroveanu - nepoată a poetului Octavian Goga, s-a născut la 21 august 1941, la Bucureşti, şi s-a stins la 2 mai 2019, fiind înmormântată în Cimitirul Bellu.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, promoţia 1964, cu rolul „Mona” din piesa „Steaua fără nume”.

A debutat pe scena Teatrului Naţional, în 1965, în piesa „Moartea unui artist” şi a continuat cu numeroase alte roluri, în spectacole precum: „Avalanşa”, „Jocul ielelor”, „Maşinăria Cehov”, „Crimă pentru pământ”, „Cadavrul viu”, „Strigoii”, „Ghetou”, „Trilogia antică”, „Moştenirea”, „Pala Dolar”, „Între patru ochi”, „Cavoul de familie”, „Însemnările unui necunoscut”, „Generoasa fundaţie”, „Cyrano de Bergerac”, „Danton”, „Dulcea pasăre a tinereţii”, „Iadul şi pasărea”, „Un fluture pe lampă”, „Să nu-ţi faci prăvălie cu scară”, „Al patrulea anotimp”, „Heidelbergul de altădată”, „Apus de soare”, „Nuntă însângerată”, „Castiliana”, „Patima roşie”, „Vlaicu Vodă”, „Doamna lui Ieremia”, „Să nu te joci cu dragostea” etc.

A debutat în film făcând figuraţie în „Darclee”, dar debutul propriu-zis a avut loc în 1960, în producţia „Mândrie”.

A mai fost distribuită în filmele: „De-aş fi Peter Pan”, „Dincolo de orizont”, „Pentru că se iubesc”, „Războiul domniţelor”, „Frumoasele vacanţe”, „Castelanii”, „Runda 6”, „La porţile pământului”, „Dragoste lungă de-o seară”.

De asemeni, a jucat în producţiile tv: „Bălcescu”, „Titanic Vals”, „Gaiţele”, „Hernani”, „Ochii care nu se văd”.

În 1980 a devenit membru UCIN, iar în 1990 - membru UNITER.

Din 1999 a devenit preşedinte de onoare al Fundaţiei Culturale „Zilele Octavian Goga”, iar din 1998 - membru al Senatului UNITER.

În 2000 i s-a decernat Medalia Comemorativă „Mihai Eminescu”.

În 2005, a fost numită director artistic al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Capitală.

A fost distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, în 2004.

În 2012 a fost numită „Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor”.

A fost căsătorită cu actorul Traian Stănescu, împreunâ având un fiu.

Autor: Pe o aripă de cânt