Regina Maria a României s-a născut la 29 octombrie 1875, la
Eastwell Park, Ashford (Kent, Anglia), şi s-a stins la 18 iulie 1938, la
Castelul Pelişor de la Sinaia.
Despre viaţa şi activitatea Reginei Maria se pot scrie sute
de pagini; este imposibil de sintetizat în doar câteva rânduri tot ceea ce a
însemnat şi ce a făcut.
Mai jos menţionăm doar câteva aspecte...
Principesa Maria, născută Marie Alexandra Victoria de
Saxa-Coburg şi Gotha, botezată în rit anglican, a fost fiica lui Alfred al
Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, Duce de Edinburgh,
şi a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei, deci nepoată a Reginei Victoria
a Marii Britanii şi a Ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
Şi-a petrecut primii ani de viaţă la reşedinţa familiei de
la Eastwell Park, într-o atmosferă destul de tensionată, în care mama era o femeie
dominatoare, iar tatăl - mai mult plecat în călătorii, iar adolescenţa - la
Coburg şi Rosenau.
În acea perioadă, Casa Regală a României căuta o parteneră pentru Ferdinand.
Primele întâlniri dintre cei doi (1891) s-au dovedit a fi un
eşec. Intervenţia împăratului german şi presiunile ducesei Maria Alexandrovna
au dus, într-un final, la anunţarea logodnei, în vara lui 1892.
Căsătoria a avut loc la 29 decembrie 1892 / 10 ianuarie
1893, la Sigmaringen (Germania), şi, de fapt, a fost vorba de trei ceremonii:
- civilă - în Salonul Roşu al castelului;
- catolică - la catedrală, Maria fiind condusă la altar de
tatăl său;
- protestantă - mai modestă, fiind oficiată într-un salon al
palatului, de un capelan al Marinei Regale Britanice.
Tinerii căsătoriţi au petrecut luna de miere la Castelul
Krauchenwies din Bavaria, iar în drumul spre ţară, l-au vizitat la Viena pe
Împăratul Franz Josef.
Au traversat Transilvania noaptea, cu luminile din tren
stinse, întrucât, din cauza procesului memorandiştilor aflat în plină desfăşurare,
situaţia politică era tensionată.
La Predeal însă, când au trecut frontiera, s-au bucurat de o
primire călduroasă, urmată apoi de mai multe ceremonii şi recepţii oficiale.
Deoarece căsătoria a avut la bază interese dinastice, în
ciuda faptului că Maria şi Ferdinand nu au avut nimic de spus şi din cauza
diferenţei de vârstă şi temperament, primii ani ai mariajului au fost destul de
agitaţi.
De altfel, întreaga lor relaţie a fost una complexă, cu o
evoluţie sinuoasă, dar, niciodată nu au lăsat ca problemele personale să-şi
pună amprenta asupra activităţii politice, în direcţia căreia şi-au focalizat
energia şi eforturile.
După naşterea copiilor şi cu anumite compromisuri făcute de
ambele părţi, relaţia de cuplu s-a consolidat, iar perechea princiară a
reprezentat un factor de stabilitate, între ei fiind un devotament sincer.
În anul venirii cuplului în ţară, a luat fiinţă Societatea „Domniţa Maria”,
care urma să cultive arta populară.
Noua lume în care a intrat Maria, foarte diferită de cea
anglo-saxonă, a determinat mari dificultăţi de adaptare, totul i se părea
ciudat, mai ales că Regele Carol i-a interzis să-şi facă prieteni în societatea
românească.
În martie 1896, Maria şi Ferdinand se mută în noua reşedinţă
princiară - Palatul Cotroceni, ceea ce va însemna un grad mai mare de
independenţă şi desprinderea treptată de sub tutela regelui.
Maria va amenaja interiorul noii locuinţe după dorinţele
sale şi va începe să practice sportul preferat - călăria.
În acelaşi an, vor petrece momente plăcute la Sankt
Petersburg, unde au luat parte la încoronarea ţarului Nicolae al II-lea.
La întoarcere, Carol I a decis numirea principesei Maria drept comandant
onorific al Regimentului 4 Roşiori, spre bucuria acesteia, care s-a implicat
mereu în acţiunile desfăşurate şi a fost alături de soldaţii săi.
În 1897, Ferdinand a suferit din cauza unei forme grave de
febră tifoidă, care l-a adus chiar în pragul morţii. A scăpat însă cu bine şi au
petrecut iarna 1897 / 1898 pe Coasta de Azur, alături de rudele Mariei din
familia imperială rusă.
Regele Carol I, nemulţumit de modul - prea liber, după el -
în care principii şi-au petrecut vacanţa, o pedepseşte pe Maria şi nu o ia în
vizita pe care o face în Rusia, în vară, alături de Ferdinand.
Regele Carol le-a construit reşedinţa de vară de la Sinaia -
Castelul Pelişor, inaugurat în 1903.
În 1904, Maria a organizat, în parcul Cotroceni, spectacole
de caritate, în beneficiul unui orfelinat.
Maria a devenit Regină a României la 11 octombrie 1914, odată cu preluarea
tronului de către soţul ei, într-o perioadă crucială, marcată de izbucnirea
războiului şi o divizare a întregii societăţi în tabere.
Regina s-a opus intrării ţării în război, de partea
Puterilor Centrale, iar la sfârşitul lui noiembrie 1916, l-a însoţit pe Ferdinand
în refugiul din Moldova.
De altfel, războiul a transformat-o într-un adevărat erou
naţional; a participat activ pe front, a încurajat răniţii şi soldaţii în cele
mai fierbinţi puncte de luptă, a fost soră de caritate în spitalele militare,
toate acestea atrăgându-i denumiri precum: „Mama Regina”, „Mama răniţilor” sau
„Regina - soldat”.
A înfiinţat organizaţia „Regina Maria”, care a dezvoltat o reţea de spitale în
Moldova şi serviciul de ambulanţă.
În 1919, trimisă de Rege şi susţinută de clasa politică, a vizitat Franţa şi
Marea Britanie, pentru a pleda cauza ţării la Conferinţa de Pace de la Paris,
desfăşurând o amplă campanie diplomatică în direcţia recunoaşterii
internaţionale a statului român reîntregit.
La Paris, a fost invitată să treacă în revistă Garda de Onoare
de la Palatul Elysee, o onoare ce nu i se mai făcuse până atunci unei regine
prin căsătorie, şi a fost primită oficial ca membru corespondent al Academiei
de Arte Frumoase, singura femeie în această instituţie.
În octombrie - noiembrie 1926, a mers în vizită în Statele Unite ale Americii -
moment considerat drept apogeul popularităţii sale, fiind primită peste tot de
oficialităţi şi de mulţimi pline de entuziasm. Atunci a vizitat şi Canada, dar
a fost nevoită să revină în ţară mai repede, pentru că starea de sănătate a
Regelui se înrăutăţise.
După moartea Regelui Ferdinand, în 1927, Maria şi-a consacrat energia pentru
bunul mers al ţării sub domnia nepotului - Regele Mihai, însoţindu-l mai mereu
şi ocrotindu-l.
Treptat, însă, a fost profund rănită de atitudinea şi
excesele din viaţa personală ale fiului cel mare - Carol, care punea în pericol
dinastia şi chiar ţara.
Carol al II-lea a reuşit chiar să-şi îndepărteze mama din
viaţa politică, obligând-o să trăiască aproape în permanenţă, ca într-un fel de
exil, la reşedinţele de la Balcic şi Bran, din iunie 1930 şi până la moarte.
Ultimii ani ai vieţii i-au adus Reginei o înrăutăţire a
stării de sănătate, motiv pentru care a încercat să se trateze în mai multe
sanatorii din Europa.
Cu toate acestea, în vara lui 1938, s-a stins la Pelişor.
Înmormântarea a fost una fastuoasă, pe măsura dragostei pe care poporul i-a
purtat-o, pe întregul drum: Sinaia - Bucureşti - Curtea de Argeş, mulţimi
uriaşe fiind prezente pentru a prezenta onorul.
Prin testament, a cerut ca trupul să fie înhumat în biserica
episcopală de la Curtea de Argeş, iar inima să fie păstrată într-o raclă la
capela Stella Maris de la Balcic.
În 1940, după cedarea Cadrilaterului, inima a fost mutată la
Bran.
Maria şi Ferdinand au avut 6 copii: Carol (1893), Elisabeta (1894), Maria
(1900), Nicolae (1903), Ileana (1909) şi Mircea (1913), acesta din urmă murind
la o vârstă fragedă.
În aparenţă, relaţia părinţi - copii era una normală, în
realitate, primii s-au implicat prea puţin în educaţia celor mici, nu i-au
supravegheat cu stricteţe şi nu au reuşit să se impună în viaţa lor, deşi îi
iubeau foarte mult. Astfel, copiii au crescut, practic, în voia lor, fără a
primi o educaţie riguroasă, personalitatea lor suferind lacune serioase.
Regina Maria a scris mai multe cărţi - unele cu caracter autobiografic sau de
prezentare a României, altele de literatură pentru copii, sau de versuri ori
povestiri. Este autoarea a numeroase articole publicate în presa de la noi şi
în cea internaţională.
Regina Maria a fost fermecătoare şi distinsă, dar avea o
atitudine deschisă, lipsită de menajamente.
Titluri, formule de adresare, însemne şi distincţii:
- ianuarie 1893: Alteța Sa Regală Prințesa Maria de
Edinburgh, Prințesă a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, Prințesă de
Saxa-Coburg-Gotha, Ducesă a Saxoniei;
- 10 ianuarie 1893 - 10 octombrie 1914: Alteța Sa Regală
Principesa de Coroană a României;
- 10 octombrie 1914 - 20 iulie 1927: Maiestatea Sa Regina
României;
- 20 iulie 1927 - 18 iulie 1938: Maiestatea Sa Regina Maria
a României.
De-a lungul vieţii, Regina Maria a primit următoarele ordine naționale sau ale
altor țări:
- Marea Cruce a ordinului Coroana României (România);
- Marea Cruce a ordinului Carol I (România);
- Legiunea de Onoare (Franța);
- Medalia Militară (Franța);
- Ordinul Coroana Italiei (Italia);
- Ordinul Imperial al Coroanei Indiei (Marea Britanie);
- Ordinul Crucea Roșie Regală (Marea Britanie);
- Ordinul Victoria și Albert (Marea Britanie);
- Ordinul Sfântului Ioan (Marea Britanie);
- Ordinul Vulturul Alb (Serbia);
- Ordinul Sfântul Sava (Serbia);
- Ordinul Regina María Luisa (Spania).
Autor: Pe o aripă de cânt
