Se afișează postările cu eticheta Sfatul Ţării. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sfatul Ţării. Afișați toate postările

vineri, 30 aprilie 2021

In Memoriam: Pantelimon Halippa

Pantelimon Halippa (sau Pan Halippa), cunoscut om politic şi publicist basarabean, unul dintre militanţii reprezentativi pentru afirmarea spiritului românesc şi pentru unire, s-a născut la 1 august 1883, la Cubolta (Soroca), şi s-a stins la Bucureşti, la 30 aprilie 1979.

A venit pe lume într-o familie de oameni săraci, dar foarte harnici, tatăl său fiind dascăl la biserica satului, iar mama – fiică de preot.

A urmat clasele primare în satul natal, apoi a învăţat la Şcoala Spirituală din Edineţ şi la Seminarul Teologic din Chişinău, după care s-a înscris la Facultatea de Fizică şi Matematică din cadrul Universităţii din Dorpat (astăzi Tartu, în Estonia).

A renunţat la studii după un an şi a revenit la Chişinău.

În 1906 a fost delegatul ţărănimii basarabene la Congresul Uniunii Ţăranilor din întreaga Rusie. Ajuns la Moscova, a fost arestat, închis, apoi eliberat şi trimis înapoi în Basarabia.

În acelaşi an, a participat la înfiinţarea primei publicaţii în limba română la Chişinău – „Basarabia”, în paginile căreia a tipărit imnul revoluţionar „Deşteaptă-te, române!” şi a scris articole radicale, ceea ce a dus la urmărirea lui de către autorităţile ţariste.

În 1908, la Chişinău, a tipărit prima carte literară din Basarabia – „Pilde şi poveţe” (cu caractere chirilice), iar în 1912 – lucrarea „Basarabia, schiţă geografică”.

În toamna lui 1908, s-a refugiat la Iaşi, unde a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie şi a colaborat cu publicaţiile: „Viaţa românească”, „Arhiva din Iaşi”, „Revista Ştiinţifică V. Adamachi”.

În 1913, întors la Chişinău, împreună cu alţii, a scos ziarul „Cuvânt moldovenesc”, al cărui director a fost.

Şi-a intensificat activitatea politică, militând pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia şi pentru unirea cu România.

În 1917, s-a numărat printre fondatorii Partidului Naţional Moldovenesc.

A făcut parte din Societatea Culturală Moldovenească, a participat activ la congrese ale preoţilor, studenţilor, învăţătorilor şi ţăranilor, a reprezentat ţărănimea din Basarabia la evenimentele revoluţionare din Rusia, a participat la negocieri cu Kerenski, Lenin şi Troţki.

În 1918, în cadrul Sfatului Ţării (organul legislativ care a votat Unirea), a fost: vicepreşedinte, preşedinte, membru al Comisiei de Redactare, precum şi al Comisiei de Declaraţii şi Statute.

A luat parte şi la adunările de la Cernăuţi şi Alba Iulia, care au proclamat Unirea Bucovinei şi a Transilvaniei cu Ţara.

Alte funcţii politice:

- 1918 – 1934 – senator şi deputat în Parlament;

- decembrie 1919 – martie 1920 - Ministru de Stat pentru Basarabia;

- iunie 1927, noiembrie 1928 – noiembrie 1929 -  Ministrul Lucrărilor Publice;

- noiembrie 1929 – iunie 1930 -  Ministrul Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor;

- iunie – octombrie 1930 – Ministrul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale;

- noiembrie 1928 – aprilie 1931, iunie – august 1932,  octombrie 1932 -  noiembrie 1933 – Ministru de Stat.

A fost întemeietorul: Universităţii Populare din Chişinău, al Conservatorului Moldovenesc, al Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor Basarabeni, al Societăţii de Editură şi Librărie „Luceafărul” din Chişinău.

A editat (1932) şi a condus revista şi ziarul „Viaţa Basarabiei”.

Persecutat politic de regimul comunist, în 1950 a fost arestat şi închis – fără judecată – la Sighet. După doi ani, a fost predat şi dus la Chişinău, judecat şi condamnat la 25 de ani de muncă forţată în Siberia. Nu a mai ajuns în Siberia (datorită intervenţiei Ambasadei noastre de la Moscova), iar în 1955 a fost aministiat.

A cerut insistent să se întoarcă în România, dar, odată sosit aici, a fost dus la Gherla, unde a stat închis până în 1957, fără a fi judecat şi fără a i se aduce la cunoştinţă vreo vină.

Până în ultimele clipe ale vieţii, a continuat să lupte pentru revenirea Basarabiei în graniţele fireşti, dar nu şi-a văzut visul împlinit.

S-a stins la 96 de ani şi a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica, de lângă Bucureşti.

Din partea României, i s-au acordat:

- Ordinul „Ferdinand I” în grad de Mare Ofiţer;

- Ordinul „Coroana României” în grad de Mare Cruce;

- Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de Comandor”;

- medaliile: „Crucea de Război”, „Peleş” etc.

În 2010, post-mortem, i s-a conferit „Ordinul Republicii” de către Preşedinţia Republicii Moldova, iar o stradă şi o mică piaţă din centrul Chişinăului îi poartă numele.

În 1918 a devenit membru corespondent al Academiei Române. A fost exclus din Academie în 1948 şi repus în drepturi în 1990.

Opera sa cuprinde aproximativ 300 de poezii, articole, schiţe, memorii, traduceri, un singur volum editat în timpul vieţii – „Flori de pârloagă” (apărut la Iaşi, în 1921), studii istorice.

A colaborat la apariţia cărţii „Testament pentru urmaşi”.

Postum au apărut: „Povestea vieţii mele” (în revista „Patrimoniu, de la Chişinău, în 1990) şi un volum de publicistică (2001).

luni, 5 aprilie 2021

In Memoriam: Ion C. Inculeţ

Ion Constantin Inculeţ, om politic, preşedintele Sfatului Ţării, ministru, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 5 aprilie 1884, în localitatea Răzeni (în zona Lăpuşna), şi s-a stins la Bucureşti, la 18 noiembrie 1940.

A venit pe lume în familia lui Constantin şi a Mariei Inculeţ, a urmat şcoala primară în satul natal, după care, în 1894 – a fost admis la Şcoala Teologică din Chişinău, pe care a absolvit-o cu note foarte bune, obţinând dreptul de a se înscrie la Seminar.

A ales să urmeze Facultatea de Fizică şi Matematică a Universităţii Dorpat, iar după un an de studii, s-a transferat la acelaşi profil, în cadrul Universităţii Imperiale din Sankt Petersburg. A absolvit cu diplomă de gradul I şi recomandare pentru profesorat.

La Sankt Petersburg, s-a numărat printre cei care au pus bazele Asociaţiei Studenţilor Basarabeni „Bessarabskoe zemliachestvo” şi a fost angajat pe postul de privat – docent, predând fizica, matematica şi astronomia la diferite şcoli particulare.

Totodată, a fost secretar de redacţie al revistelor „Vestnik Znania” şi „Nauchnoe obozrenie”, publicând mai multe articole ştiinţifice, fără a le semna.

În 1917 a devenit deputat în Sovietul din Petrograd, iar în aprilie s-a întors în Basarabia, în fruntea unui grup de 40 de persoane, ca emisar al preşedintelui Guvernului Provizoriu.

S-a impus ca lider al moldovenilor unionişti şi a fost ales deputat în Sfatul Ţării, din partea deputaţilor - ţărani.

Dacă iniţial şi-a propus transformarea politică în cadrul unei noi Rusii democratice, după puciul din Octombrie, a militat pentru Unirea cu România, astfel încât, la 21 noiembrie 1917, a fost ales Preşedinte al Sfatului Ţării din Basarabia, calitate în care a dat dovadă de multă abilitate, calm şi răbdare, într-o situaţie generală extrem de dificilă.

La 6 ianuarie 1918 a avut loc tentativa de preluare a puterii de la Chişinău de către bolşevici, iar la 24 ianuarie, Sfatul Ţării a proclamat independenţa Basarabiei faţă de Rusia.

Mai apoi, la 27 martie 1918, tot Sfatul Ţării a proclamat – cu majoritate de voturi – Unirea cu România, Inculeţ semnând Rezoluţia Unirii, în prezenţa primului – ministru Alexandru Marghiloman.

În august 1918, împreună cu Pantelimon Halippa, a fondat Partidul Ţărănesc din Basarabia, al cărui scop era înfăptuirea reformei agrare.

La 10 noiembrie 1918, la recomandarea lui Petru Poni, a fost ales membru al Academiei Române.

După realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, Inculeţ a primit funcţia de ministru de stat fără portofoliu pentru Basarabia, până în mai 1920. În această calitate, s-a ocupat de gestionarea unirii politico - administrative a noii provincii şi a început procesul prin care majoritatea partidelor politice din provincii se vor integra în cele din Vechiul Regat.

Astfel, partidul său va fuziona cu Partidul Naţional Liberal, Inculeţ fiind numit ministru de stat în Guvernul lui Ionel Brătianu, în ianuarie 1922.

S-a impus ca membru de bază al PNL, aducându-şi aportul la realizarea programului economico - social al acestuia şi a activat ca deputat în Parlament.

Alte funcţii îndeplinite:

- ministru al Sănătăţii (6 iunie 1927 – 3 noiembrie 1928),

- ministru de Interne (14 noiembrie 1933 – 29 august 1936),

- vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (29 august 1936 – 14 noiembrie 1937),

- ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor (17 noiembrie – 28 decembrie 1937),

- ministru secretar de stat (din 28 iunie 1940, funcţie în care a asistat la evacuarea teritoriului Basarabiei, în urma cedării Guvernului de la Bucureşti în faţa ultimatumului sovietic, văzându-şi astfel destrămat proiectul politic pentru care luptase în trecut).

A decedat în urma unui atac de cord (existând şi opinii conform cărora s-ar fi sinucis în urma pierderii Basarabiei şi a Nordului Bucovinei din vara lui 1940) şi a fost înmormântat în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din localitatea Bârnova, în apropiere de municipiul Iaşi.

A fost căsătorit cu principesa Roxana Cantacuzino, împreună având doi băieţi – Ion şi George I. Inculeţ.

Autor: Pe o aripă de cânt

Foto: Google

sâmbătă, 27 martie 2021

27 martie 1918 - Unirea Basarabiei cu Regatul României

Prin Tratatul de la București din 1812, partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei, denumită Basarabia - a intrat în componența imperiului Rusiei.

În 1917, Basarabia şi-a proclamat autonomia, iar după Revoluţia din Octombrie, independenţa faţă de Rusia bolşevică, devenind Republica Democrată Moldovenească.

Consiliul ostășesc a proclamat formarea Sfatului Ţării ca organ legislativ, care cuprindea: 44 de deputați din rândurile soldaților, 36 de deputați din partea țăranilor, 58 de deputați aleși de comisiile comunale și ale ținuturilor și de asociațiile profesionale.

Prima ședință a Sfatului Țării a avut loc la 21 noiembrie / 4 decembrie 1917, președinte fiind ales Ion Inculeț.

De-a lungul existenței sale, Sfatul Țării s-a întrunit în două sesiuni (83 de ședințe plenare și 2 ședințe particulare).

Prima sesiune, pregătită de Biroul de organizare al Sfatului Țării, s-a desfășurat între 21 noiembrie 1917 – 28 mai 1918.

Până la ședința din 27 martie 1918 a Sfatului Țării, comitetele ținuturilor din Bălți, Soroca și Orhei au fost consultate în privința Unirii cu Regatul României.

Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat în favoarea Unirii, cu următoarele condiții:

- Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, pe care guvernul român să o accepte fără obiecţiuni;

- Basarabia rămânea autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot democratic;

- Sfatul Țării urma să voteze bugetul local, să controleze consiliile zemstvelor și orașelor și să numească funcționarii administrației locale;

- Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale;

- Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanților locali;

- Drepturile minorităților urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român;

- Doi reprezentanți ai Basarabiei urmau să facă parte din guvernul central român;

- Basarabia urma să trimită în Parlamentul României un număr de deputați proporțional cu populația regiunii;

- Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;

- Noua Constituție urma să garanteze libertatea cuvântului și a religiei;

- Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care comiseseră infracțiuni politice în timpul revoluției.

La şedinţa din 27 martie 1918, au fost prezenţi 135 deputaţi, iar absenţi 13. Din cei prezenţi, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 - împotrivă, iar 36 s-au abţinut.

Citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze furtunoase și strigăte entuziaste:

"Trăiască Unirea cu România!".

La data de 2 aprilie 1918, Ion Inculeț și-a dat demisia din conducerea Sfatului Țării, fiind numit ca ministru fără portofoliu pentru Basarabia. Locul său a fost luat de Constantin Stere (2 aprilie 1918 – 25 noiembrie 1918) și apoi de Pantelimon Halippa (25-27 noiembrie 1918).

A doua sesiune a Sfatului Țării și-a ținut lucrările între 25-27 noiembrie 1918. După aprobarea reformei agrare pentru Basarabia în noiembrie 1918, Sfatul Țării a votat o moțiune prin care aproba unirea fără condiții cu România, exprimându-și încrederea în viitorul democratic al noului stat, în care nu mai era nevoie de o protecție specială pentru Basarabia.

La data de 27 noiembrie 1918, Sfatul Țării s-a autodizolvat.

În cadrul Regatului României, Basarabia a constituit o provincie timp de 22 de ani, până la 28 iunie 1940, când un ultimatum al guvernului sovietic, care urmărea punerea în aplicare a pactului Hitler-Stalin a fost adresat României, cerând cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică. România a cedat și, după 48 de ore, Basarabia a fost ocupată de Armata roșie, administrația și Armata Română retrăgându-se, într-un haos dramatic, la est de râul Prut.

Autor: Pe o aripă de cânt

Sursa: România în imagini de ieri şi azi