Aron Pumnul - „Apostolul românismului” - lingvist, filolog, istoric literar, profesor, fruntaş al Revoluţiei de la 1848 din Transilvania, personalitate a secolului al XIX-lea, s-a născut la 27 noiembrie 1818, în satul Cuciulata (Braşov), în familia unor ţărani iobagi, şi s-a stins la 12 / 24 ianuarie 1866, în Cernăuţi.
Din cauza unor probleme de sănătate, a început şcoala abia la vârsta de 14 ani, urmând, pe rând: Liceul Romano - Catolic din Odorheiul Secuiesc, Gimnaziul şi Liceul Episcopal din Blaj, Liceul Piarist din Cluj.
În 1843 a fost numit profesor de filosofie la Blaj, iar la scurt timp a fost trimis cu o bursă la Universitatea „Sfânta Barbara” din Viena, pentru a studia Teologia. În paralel, a urmat cursuri de filosofie, istorie şi filologie, obţinând calificative maxime.
A întemeiat Societatea Teologilor Români, la Viena, şi, în aceeaşi perioadă, a trimis către „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, primul său studiu de lingvistică, cu titlul: „Literele corespunzătoare firei limbei rumâneşti şi încă ceva”.
În 1846 şi-a reluat activitatea didactică la Gimnaziul din Blaj.
A colaborat cu Timotei Cipariu, împreună înfiinţând gazetele: „Organul luminărei” (1847, primul ziar românesc cu litere latine) şi „Învăţătorul poporului” (1848).
A jucat un rol important pe parcursul Revoluţiei de la 1848, la care a participat în mod activ, motiv pentru care puterea maghiară l-a condamnat la moarte.
A fost nevoit să se refugieze în Muntenia (participând şi la revoluţia de aici), unde N. Bălcescu l-a numit comisar cu propaganda în judeţul Râmnicu Sărat.
Când au intrat în principate trupele otomane şi ţariste, s-a refugiat din nou, de data aceasta - la Iaşi, apoi la Cernăuţi, militând pentru drepturile românilor, promovând cultura naţională şi făcând parte din cercurile boierilor Hurmuzachi.
În 1849 a devenit profesor suplinitor de limba română la Institutul Teologic şi la gimnaziu, iar în 1852 - profesor definitiv.
A fost redactor al secţiunii româneşti a ziarului „Bucovina” şi a organizat o serie de conferinţe literare pe tema originii latine a limbii şi poporului român.
În 1850 a publicat lucrarea: „Convorbiri între un tată şi fiul lui asupra limbei şi literelor româneşti”.
Prin concurs, a fost numit primul profesor de limba şi literatura română de la „Ober-Gymnasium” (Liceul German din Cernăuţi), acolo unde Mihai Eminescu i-a fost elev.
S-a implicat în organizarea primelor alegeri libere din Bucovina (1861) şi a depus eforturi considerabile pentru acordarea de burse studenţilor eminenţi, dar fără posibilităţi materiale.
Între 1862 - 1865, la Viena, a publicat 5 volume ale primei antologii de literatură română: „Lepturariu rumînesc cules de’n scriptori rumîni”, precum şi o gramatică a limbii române (în germană): „Grammatik der rumanischen Sprache fur Mittelschulen”.
În propria locuinţă, a pus bazele primei biblioteci de cărţi româneşti, Eminescu (care stătea acolo în gazdă) numărându-se printre cei care aveau grijă de ea.
Aron Pumnul s-a stins la numai 48 de ani, în urma problemelor cardiace cu care se născuse, în cele din urmă clipe, Eminescu stându-i la căpătâi şi, mai apoi, scriind celebra poezie: „La mormântul lui Aron Pumnul”.
Autor: Pe o aripă de cânt
