„Cel mai mult mi-e frică de uitare...”

„Nu întotdeauna mi-a fost dat să-mi aleg eu ce-aş fi vrut să joc. Dar aş vrea să-ţi spun cu sinceritate că un actor nu ştie cu exactitate ce să-şi dorească să joace într-un anumit moment.”

 

„În piese există momente pe care le joci pentru propria ta plăcere. Sunt cadouri pe care singur ţi le faci. Din păcate... astfel de clipe sunt rare.”

 

„... nu se poate trăi fără dorinţa aprigă de a lăsa un semn în urma ta. De aceea cred cel mai mult în muncă. Iar cel mai mult mi-e frică de uitare.”

 

„Am jucat într-o piesă în care, la un moment dat, mă adresez direct spectatorilor. Mă uitam drept în ochii lor. Fascinant! Erau o prezenţă deosebit de reală şi am simţit că trăiesc un moment emoţionant.”

 

„De obicei, am chiar o fragilitate sufletească şi sunt uşor de rănit, şi poate de aceea mi-am făurit o platoşă, fiindcă ştiu dintr-o veche experienţă că rănile se vindecă greu.”

 

„Cred că o mişcare teatrală atât de puternică şi diversă cum este teatrul românesc este capabilă să-nfrunte orice dificultăţi, fie ele subiective sau obiective.”

 

„Cred în capacitatea de a influenţa a artei. După cum cred, mai mult sau mai puţin, în faptul că arta face educaţie.”

Mircea Albulescu

Fragmente din interviul apărut în cartea

"Cele mai frumoase 100 de interviuri",

Autor: George Arion, Editura Flacăra - 2011

Foto: Viva FM 

Viaţa este o luptă!

„Totdeauna am crezut că trebuie să trăiesc momentul.”

 

„Cine nu se teme de moarte, minte.

Dumnezeu ne-a dat să trăim, nu ne-a dat să murim.”

 

„Sunt câteva persoane pe lumea asta, ca mama şi tata, despre care îmi place să vorbesc mereu la prezent. Nu vreau să spun „a fost“, pentru că atâta vreme cât eu mi-s, înseamnă că şi dânşii îs. „S“-ul ăla ne uneşte, ne face să vorbim la prezent mereu despre noi şi ai noştri. Câtă vreme eşti de-al meu, eşti odată cu mine. Când nu voi mai fi eu, poate că cineva va voi să-mi ia făptura psihică şi să o poarte cu făptura-i, în gând, mai departe.”

 

„Am fost singur la părinţi, dar nu am fost un copil sărac. Noi am trăit din banii lui tata. Mama n-a lucrat niciodată, a fost casnică. Ea a avut grijă de noi toţi, iar tata ne-a ţinut: pe ea, pe mine, şi pe el. Nişte oameni normali, stând într-o casă cu chirie undeva în vecinătatea Casei Poporului… Acolo am locuit toată copilăria mea.”

 

„E bine în viața asta, ca actor, să dispari când trebuie, cât ești pe val. Îi văd pe cei din jurul meu cum mă privesc.”

 

„La urma urmei, actoria presupune o anumită disciplină.”

 

„Arta actorului întotdeauna este un drum. Şi cu cât drumul este mai lung de la persoana mea la personaj, cu atât biruinţa mea este mai mare.”

 

„Nu vreau ca studentul să fie ca mine, pentru că asta e cea mai mare tâmpenie pe care un om de la catedră ar putea să o dorească.”

 

„Lacrima este o măsură extraordinară pentru actorie.”

 

„Este un moment în viaţă - şi-ţi spun eu, de la vârsta mea - când n-ai idee ce bine e să-ţi oferi luxul să te laşi o clipă pe spate.

La orice vârstă!

E adevărat, aşa este viaţa, este o încordare, o căutare, o luptă!

Şi toată lumea luptă, unii pentru un leu, alţii pentru un miliard.

Luptă!

Şi e la fel de acerbă lupta ăluia care scormone pământul ca să mai scoată un fir de ceva, ca să poată să mănânce un sfert din el şi să spere că vinde trei sferturi, cu lupta ăluia care vrea să mai câştige un miliard.”

 

Mircea Albulescu

Fragmente extrase din interviuri publicate în: Jurnalul Naţional, Adevărul, Q Magazine

Carte recomandată: "Tarta cu mere a speranţei"

"Tarta cu mere a speranţei"

Autor: Sarah Moore Fitzgerald

Editura RAO - 2014

"Oscar Dunleavy este un adolescent visător şi creatorul celor mai gustoase tarte cu mere din lume.

Acum, Oscar a dispărut, iar singurii care îşi pun întrebări şi încearcă să-l găsească sunt Meg, cea mai bună prietenă a lui, şi Stevie, fratele său.

Aşa începe o poveste care vă va purta în lumea tandră a prieteniei, în care Meg şi Oscar vor învăţa să îşi asculte vocea inimii, descoperind puterea vindecătoare a dragostei şi sincerităţii. Totul, în aroma plină de candoare a celor mai bune tarte cu mere din lume."

"Poveste emoţionantă şi captivantă despre puterea prieteniei."

Irish Times

"O poveste plină de suspans, animată de personaje foarte bine conturate."

The Sunday Times

"Un roman emoţionant despre iubire, loialitate şi prietenie."

The Bookseller

"O carte minunată, care vă va lăsa cu un zâmbet larg pe buze şi cu o poftă nebună după gustul tartelor cu mere ale bunicii."

The Book Bag

Citate din carte:

"... atunci când încetezi să mai fii copil, Crăciunul nu mai e decât o teribilă dezamăgire."

"... atunci când devii adult există un moment unic în care lumea ţi se pare brusc - mai mult sau mai puţin - lipsită de sens, când groaznica realitate te copleşeşte precum un lucru căzut din cer."

"... uneori, lucrurile pe care îţi doreşti cel mai mult să le spui sunt chiar cele pe care nu reuşeşti să le rosteşti."

"- Aceasta e o tartă cu mere. (...) Dar nu e o tartă cu mere obişnuită... E tarta cu mere a speranţei. După ce ai luat o bucăţică, întreaga lume ţi se va părea un loc cu totul diferit. Lucrurile vor începe să se schimbe, iar după prima felie ai să-şi dai seama că totul va fi bine.

(...) În încăpere se simţea un sentiment nou - un sentiment lipsit de ranchiună sau stres. Şi, pe măsură ce tarta ni se topea în gură, şi alte lucruri păreau să se topească odată cu ea - îndoielile şi presimţirile nefaste, şi lucrurile care ne făceau morocănoşi şi retraşi. Umbrele nesiguranţei noastre păreau să dispară.

Ştiu că asta sună probabil destul de ciudat, dar după câteva înghiţituri, fiecare dintre noi vedea altfel lucrurile. Dintr-odată, totul părea diferit."

"Nu i-am trimis niciodată scrisoarea pentru că mi-a fost frică. Mi-a fost frică să nu râdă de mine. Mă temeam ca rândurile mele să nu i se pară ridicole şi stupide. Mi-a fost frică să nu distrug ceva ce eu şi Oscar aveam deja. Mi-a fost frică de faptul că el nu... că nu avea să simtă niciodată la fel ca mine."

"S-a dovedit că nimeni nu ar trebui să piardă legătura cu oamenii care reprezintă ceva pentru ei. Nu există scuză pentru asta."

"Nu poţi obliga oamenii să simtă ceva sau să spună lucruri pe care nu le cred."

"Uneori se întâmplă lucruri neprevăzute şi trebuie să-şi reevaluezi priorităţile..."

"E ceva caracteristic adolescenţilor: să-şi ţină ascunse problemele majore - închise în sufletul lor, până ce acestea devin prea grele, iar ei nu le mai pot face faţă."

"Abia îmi amintesc chipul mamei, cu toate că tata a făcut tot ce putea în această privinţă. În loc să-mi citească poveşti înainte de culcare, el obişnuia să stea în fiecare noapte cu o carte mare în braţe. Nu era nimic scris în ea. Era plină cu poze de-ale mamei. Am început să cred că tatăl meu era pe dinăuntru exact precum cartea aceea: fără cuvinte. Doar cu imagini ale mamei. Tăcut, întorcea paginile până ce ajungea la sfârşit, apoi mă săruta pe frunte şi stingea lumina. Fotografiile unei mame nu sunt acelaşi lucru cu mama. Nu-mi puteam aminti parfumul ei, cum arăta atunci când intra într-o încăpere sau cum era vocea ei. Tot ce-mi aminteam erau fotografiile - nişte lucruri reci, triste şi lipsite de viaţă."

"... prietenia era ceva care exista sau nu. Ea nu ar trebui să permită niciodată restricţii şi nu ar trebui să se bazeze pe explicaţii sau scuze."

"Dacă se întâmplă vreodată să fii confuz în legătură cu un anumit lucru... cea mai bună idee ar fi să te duci pe malul mării. Lucrurile se văd mai clar când stai pe ţărm, acolo unde apa întâlneşte uscatul, acolo unde poţi asculta greamătul valurilor şi poţi simţi întinderea vastă a oceanului - uriaş şi sărat - unind toate elementele firii."

"Oamenii adesea nu iau în seamă necazurile altora...

Lumea este un loc lipsit de bunătate, dar nu numai pentru că oamenilor nu le pasă unii de alţii. Uneori se întâmplă aşa pentru că se simt jenaţi sau nu ştiu ce să spună, sau pentru că, pur şi simplu, nu pot îndura să privească în ochii unui om care suferă."

"Oricine ar putea crede că tartele cu mere sunt ultimul lucru la care s-ar gândi cineva aflat în mijlocul unei crize existenţiale, dar se pare că o foarte mică bucată de tartă poate face minuni - şi totul devine din nou suportabil - chiar dacă acea criză izbucneşte cu uriaşe doze de suferinţă sau e încărcată cu mari cantităţi de disperare."