Se afișează postările cu eticheta Mircea Albulescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mircea Albulescu. Afișați toate postările

joi, 8 aprilie 2021

„Cel mai mult mi-e frică de uitare...”

„Nu întotdeauna mi-a fost dat să-mi aleg eu ce-aş fi vrut să joc. Dar aş vrea să-ţi spun cu sinceritate că un actor nu ştie cu exactitate ce să-şi dorească să joace într-un anumit moment.”

 

„În piese există momente pe care le joci pentru propria ta plăcere. Sunt cadouri pe care singur ţi le faci. Din păcate... astfel de clipe sunt rare.”

 

„... nu se poate trăi fără dorinţa aprigă de a lăsa un semn în urma ta. De aceea cred cel mai mult în muncă. Iar cel mai mult mi-e frică de uitare.”


 

„Am jucat într-o piesă în care, la un moment dat, mă adresez direct spectatorilor. Mă uitam drept în ochii lor. Fascinant! Erau o prezenţă deosebit de reală şi am simţit că trăiesc un moment emoţionant.”

 

„De obicei, am chiar o fragilitate sufletească şi sunt uşor de rănit, şi poate de aceea mi-am făurit o platoşă, fiindcă ştiu dintr-o veche experienţă că rănile se vindecă greu.”

 

„Cred că o mişcare teatrală atât de puternică şi diversă cum este teatrul românesc este capabilă să-nfrunte orice dificultăţi, fie ele subiective sau obiective.”

 

„Cred în capacitatea de a influenţa a artei. După cum cred, mai mult sau mai puţin, în faptul că arta face educaţie.”

Mircea Albulescu

Fragmente din interviul apărut în cartea

"Cele mai frumoase 100 de interviuri",

Autor: George Arion, Editura Flacăra - 2011

Foto: Viva FM 

Viaţa este o luptă!

„Totdeauna am crezut că trebuie să trăiesc momentul.”

 

„Cine nu se teme de moarte, minte.

Dumnezeu ne-a dat să trăim, nu ne-a dat să murim.”

 

„Sunt câteva persoane pe lumea asta, ca mama şi tata, despre care îmi place să vorbesc mereu la prezent. Nu vreau să spun „a fost“, pentru că atâta vreme cât eu mi-s, înseamnă că şi dânşii îs. „S“-ul ăla ne uneşte, ne face să vorbim la prezent mereu despre noi şi ai noştri. Câtă vreme eşti de-al meu, eşti odată cu mine. Când nu voi mai fi eu, poate că cineva va voi să-mi ia făptura psihică şi să o poarte cu făptura-i, în gând, mai departe.”

 


„Am fost singur la părinţi, dar nu am fost un copil sărac. Noi am trăit din banii lui tata. Mama n-a lucrat niciodată, a fost casnică. Ea a avut grijă de noi toţi, iar tata ne-a ţinut: pe ea, pe mine, şi pe el. Nişte oameni normali, stând într-o casă cu chirie undeva în vecinătatea Casei Poporului… Acolo am locuit toată copilăria mea.”

 

„E bine în viața asta, ca actor, să dispari când trebuie, cât ești pe val. Îi văd pe cei din jurul meu cum mă privesc.”

 

„La urma urmei, actoria presupune o anumită disciplină.”

 

„Arta actorului întotdeauna este un drum. Şi cu cât drumul este mai lung de la persoana mea la personaj, cu atât biruinţa mea este mai mare.”

 

„Nu vreau ca studentul să fie ca mine, pentru că asta e cea mai mare tâmpenie pe care un om de la catedră ar putea să o dorească.”

 

„Lacrima este o măsură extraordinară pentru actorie.”

 
„Este un moment în viaţă - şi-ţi spun eu, de la vârsta mea - când n-ai idee ce bine e să-ţi oferi luxul să te laşi o clipă pe spate.
La orice vârstă!
E adevărat, aşa este viaţa, este o încordare, o căutare, o luptă!
Şi toată lumea luptă, unii pentru un leu, alţii pentru un miliard.
Luptă!
Şi e la fel de acerbă lupta ăluia care scormone pământul ca să mai scoată un fir de ceva, ca să poată să mănânce un sfert din el şi să spere că vinde trei sferturi, cu lupta ăluia care vrea să mai câştige un miliard.”
 
Mircea Albulescu

Fragmente extrase din interviuri publicate în: Jurnalul Naţional, Adevărul, Q Magazine

In Memoriam: Mircea Albulescu

Marele actor - Mircea Albulescu (nume real Iorgu Constantin V. Albulescu), s-a născut la Bucureşti, la 4 octombrie 1934, şi s-a stins la 8 aprilie 2016.

A urmat: școala primară la Liceul „Sfântul Andrei”, Şcoala Medie de Arhitectură (cu diplomă de Conductor Arhitect), iar în 1956 - a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” (clasa profesoarei Aura Buzescu).

Între timp, s-a angajat ca artist amator în echipa de teatru a Ateneului Popular „Ana Ipătescu”', iar din 1950 a făcut figuraţie la Teatrul Naţional din Bucureşti.

A jucat în sute de piese la:

- Teatrul Municipal („Bulandra”, 1956 - 1964): „Livada cu vişini”, „Take, Ianke şi Cadîr”, „Mamouret”, „Moartea unui comis voiajor”, „Comedia erorilor”;

- Teatrul de Comedie (1965 - 1974): „Mandragora”, „Buffalo Bill şi indienii”, „Troilus şi Cresida”, „Întâlniri”;

- Teatrul Național din Capitală (din anul 1974): „Caligula”, „Ifigenia”, „Jocul ielelor”, „Vassa Jeleznova”, „Numele trandafirului”, „Azilul de noapte”, „O scrisoare pierdută”, „Anna Karenina”, „Livada cu vişini”, „Vizita bătrânei doamne”;

- Teatrul „Metropolis”: „Trilogia răului”, „Bădăranii”;

- Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti: „Victimele datoriei”;

- Teatrul Mic Bucureşti: „Pescăruşul”;

- Teatrul Act Bucureşti: „Ambasadorul”;

- Teatrul „Odeon”: „Echipa de zgomote”, „Fraţii”;

- Teatrul „Nottara”: „Sângele”, „Unde-i revolverul?”, „Viforul”.

Albulescu spunea că cel mai drag rol al sufletului său este cel din piesa „Danton”, de Camil Petrescu, rol despre care, după premiera din 1974, Dinu Săraru a scris:

„Mircea Albulescu – în „Danton” – o creație unică, ilustrând dezlănțuirea unui talent unic. Un moment de referință în teatrul românesc modern”.

Mircea Albulescu a jucat în foarte multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu şi Mircea Veroiu: „Dacii”, „Mihai Viteazul”, „Zile fierbinți”, „Revanșa”, „Pentru Patrie”, „Nea Mărin Miliardar”, „Mihail, câine de circ”, „Capcana Mercenarilor”, „Wilhelm Cuceritorul”, „Viraj periculos”, „Ziua Z”, „Noi, cei din linia întâi”, „Somnul Insulei”, „Semnul șarpelui”, „Mania”, „Șapte zile”, „Scrisorile prietenului”, „Dincolo de pod”, „Artista, dolarii și ardelenii”, „Craii de Curtea Veche”.

A interpretat roluri şi în filmele altor mari regizori: „Prea mic pentru un război atât de mare”, „Lupul mărilor”, „Dincolo de nisipuri”, „Actorul şi sălbaticii”, „Tufă de Veneţia”, „Acţiunea Autobuzul”, „Războiul de Independenţă”, „Braţele Afroditei”, „Înghiţitorul de săbii”, „Amurgul fântânilor”, „Dragostea şi revoluţia”, „Horea”, „Anotimpul iubirii”, „Totul se plăteşte”, „Momentul adevărului”, „Serenadă pe Dunăre”, „Rămânerea”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Rosenemil - o tragică iubire”, „Semne în pustiu”', „Detectiv fără voie”, „Tandreţea lăcustelor”, „Tinereţe fără tinereţe”, „Ticăloşii”, „Căpşuni în aprilie”, „Zi că-ţi place”, „Ana”, „Omulan!” etc.

A fost naratorul din filmul „O legendă vie” şi a jucat în serialul de televiziune „Fetele marinarului”.

Ultimul său rol a fost în pelicula „Aniversarea”, a cărei lansare a avut loc în 2017.

În paralel cu activitatea de pe scenă, Mircea Albulescu a colaborat, timp de 40 de ani, cu Teatrul Naţional Radiofonic, interpretând peste 300 de roluri memorabile.

Totodată, a avut roluri și în piese de teatru difuzate la Televiziunea Română, a fost prezentator al emisiunilor „Istoria literaturii române” (TVR) şi „Am întâlnit și români fericiți” (Pro TV).

Mircea Albulescu a scris şapte volume de versuri: „Pajura Singurătaţii”, „Vizite”, „Bilete de favoare”, „Baraka”, „Bazar sentimental”, „Fluture în lesă de aur” şi „Clanţe”.

În 2004, a devenit Doctor în Arte cu teza „Teatrul Radiofonic; convertibilitatea mijloacelor de expresie actoricească în procesul creaţiei”, susţinută în cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică.

La 10 noiembrie 2008, la barul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, Teatrul Naţional Radiofonic lansa audiţia premierei „Ultimul măscărici”, de Dumitru Crudu, spectacol care a prilejuit un excepţional recital al actorului Mircea Albulescu, în rolul unui spectaculos purtător al tichiei de nebun, înţelept, lucid, înzestrat cu spirit de comedian.

La sfârșitul lui 2009, a fost protagonistul primului CD din colecția „Mari actori români”, numit „Fluture în lesă de aur”, care conține recitalul a 26 de texte poetice.

În noiembrie 2014, Mircea Albulescu a fost supus unei triple operaţie de bypass la inimă.

A fost căsătorit timp de peste 50 de ani şi a avut un fiu, Matei.

Premii şi distincţii:

- 2000 - Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de Comandor;

- 2003 – Premiul Naţional pentru întreaga activitate artistică – Ministerul Culturii şi Cultelor;

- 2004 - Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer;

- 2004 – Premiul Academiei Române – pentru cei 50 de ani de „creație interpretativă în arta teatrală și cinematografică”;

- 2005 - Premiul pentru întreaga activitate – Gala Premiilor UNITER;

- 2006 - Premiul „Aristizza Romanescu” pentru artele spectacolului - Academia Română;

- Diploma de Onoare şi Medalia Jubiliară „Magna cum Laudae” - Senatul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti;

- Premiul de Excelenţă - pentru contribuţia deosebită adusă la afirmarea filmului românesc – Centrul Naţional al Cinematografiei;

- 2009 - Premiul de Excelenţă - Festivalul Internaţional de Film „Transilvania”;

- 2010 - Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră - Gala Festivalului Comediei Româneşti „festCO”;

- 2011 - a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului;

- 2011 – „Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti”;

- 2014 – „Premiul pentru profesionalismul și dăruirea cu care slujește teatrul românesc” - Gala „Premiilor Brâncoveanu”;

- 2015 - Premiul de Excelență - Gala Premiilor Radio România Cultural.

Funcţii deţinute:

- Societar de Onoare al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale”;

- membru al Uniunii Scriitorilor;

- membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România;

- membru al UNITER;

- membru al UCIN;

- secretar de stat în Ministerul Culturii şi Cultelor (decembrie 1992 - aprilie 1994).

Autor: Pe o aripă de cânt

Foto: Google

vineri, 2 aprilie 2021

„Sănătoşi să fim şi cu sufletul curat...”

 

„Pădureanca mi-a marcat cariera, un rol ce face parte dintr-o categorie cu care nu te întâlnești prea des. Puțini sunt actorii români care au avut șansa să își intersecteze destinul artistic cu un rol care să le devină un al treilea nume. (...)Eu am avut șansa să devin Pădureanca și sunt fericită că după atâta timp lumea se uită în continuare cu plăcere la acest film.”

„Am învăţat să iau fiecare zi de la Dumnezeu ca pe un dar, indiferent de ce se întâmplă în jurul meu.”

„Încerc să îmi îngrijesc sufletul și trupul, pentru a fi pregătită în orice clipă să primesc ceea ce mi se așterne. Sănătoși să fim și cu sufletul curat.”

„Pentru mine, ţara sunt oamenii, mai ales cei dragi mie, familia, prietenii.”

Manuela Hărăbor

Foto: Viva 

La mulţi ani, Manuela Hărăbor!

Actriţa Manuela Hărăbor s-a născut la Bucureşti, la 2 aprilie 1968.

Tatăl său era sculptor – machetist în Departamentul de Filmări Combinate al Studioului Cinematografic de la Buftea, astfel încât, Manuela şi-a petrecut copilăria în apropierea platourilor.

A debutat în filmul „Veronica”, pe când avea doar 4 ani, şi a cunoscut cu adevărat succesul după ce a fost distribuită în filmul „Pădureanca” (1987).

În 1991 a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Capitală, la clasa profesorilor Mircea Albulescu şi Adrian Pintea.

După absolvire a jucat la Teatrul Naţional din Timişoara („D’ale carnavalului”, „... Escu”) şi la Teatrul de Comedie din Bucureşti („Scandal în culise”, „Troilius şi Cresida”, „Fuga”, „Transport de femei”).

În perioada 1995 - 2000, a locuit în SUA.

În 2005 a început colaborarea cu Circul Globus din Bucureşti.

A mai jucat la: Teatrul Mic („Familia Jeleznov”, „Vinovat. Nevinovat”), Compania „D’Aya” („Prestăm servicii artistice”, „Aproape totul din viaţa mea”, „Te iubesc! Te iubesc?”) şi Teatrul „Stela Popescu” („Revolta poveştilor” etc).

Alte filme în care a apărut: „Veronica se întoarce”, „Mama”, „Gustul şi culoarea fericirii”, „Trenul de aur”, „Secretul lui Nemesis”, „Martori dispăruţi”, „Secretul armei secrete”, „Lacrima cerului”, „Mircea”, „Rochia albă de dantelă”, „Coroana de foc”, „Crucea de piatră”, „Doi haiduci şi o crâşmăriţă”, „Ochii care nu se văd”, „Proxy Murders”, „Camera ascunsă”, „Magnatul”, „Doctori de mame”, „Cu un pas înainte”, „Fetele marinarului”, „Vlad” etc.

În urma unei relaţii cu cineastul Dan Chişu, Manuela are un băiat, Andrei. Boala cu care acesta luptă de la 5 ani (autism), a determinat-o pe actriţă să se implice, la rândul ei, în numeroase campanii de ajutorare a copiilor autişti şi a familiilor acestora.

Autor: Pe o aripă de cânt

Foto: AM Press