In Memoriam: Marin Moraru

Marin Moraru, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi actori români, s-a născut în Bucureşti, la 31 ianuarie 1937, într-o familie simplă (tatăl era vopsitor de vagoane la CFR), şi a trecut la cele veşnice la 21 august 2016, în urma unei grele suferinţe.

În copilăria pe care şi-a petrecut-o în cartierul Giuleşti, îşi dorea să devină aviator, dar tatăl l-a îndrumat spre Şcoala de Construcţii Căi Ferate - Întreţinere Drumuri şi Poduri.

În timpul acestei şcoli, a făcut cunoştinţă cu regizorul Mihai Dimiu, care coordona echipa de actori amatori ai instituţiei, şi astfel, Marin Moraru a fost distribuit în primul său rol, în piesa „Steaguri pe tunuri”.

După ce a terminat şcoala, a fost repartizat la Braşov, ca asistent de picher, ceea ce însemna că trebuie să răspundă de întreţinerea unei porţiuni de cale ferată.

După numai un an, s-a transferat la Uzina „Griviţa Roşie” din Capitală, ca agent tehnic.

Îndrumat de familie, s-a înscris şi a fost admis la Politehnică, dar a decis să-şi încerce norocul şi la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, după ce a aflat de la radio detaliile legate de examen.

Nu a fost admis, dar, pentru un an, a participat la cursuri în calitate de „audient” (fără a primi note). În anul următor a trecut examenul de admitere şi a fost înscris direct în anul II, la clasa prof. Dina Cocea.

Pentru examenul de absolvire (1961), a jucat rolul lui Dandanache, din „O scrisoare pierdută”, după care a fost repartizat la Teatrul Tineretului, unde, în perioada 1961 - 1964, a jucat în: „Pigulete plus cinci fete”, „Chiriţa în provincie” şi „Ocolul Pământului”.

Alte piese de teatru în care a jucat:

- 1965 - 1968 - Teatrul de Comedie: „Umbra”, „Troilus şi Cresida” şi „Capul de răţoi”;

- 1968 - 1971, 2000 - Teatrul „L. S. Bulandra”: „D’ale carnavalului”, „Nepotul lui Rameau”, „Transplantarea inimii necunoscute”, „Femeia îndărătnică”;

- 1971 - 1974 - Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”: „Trei fraţi gemeni din Veneţia” sau „Un fluture pe lampă”; din 1980 a revenit pe scena Teatrului Naţional, unde a rămas până la sfârşitul vieţii. După Revoluţia din 1989, aici a jucat în producţii precum: „Azilul de noapte”, „Take, Ianke şi Cadâr”, „Ultima oră” şi „Egoistul”;

- 1998 şi 1999 - Teatrul „Odeon”: „Saragosa” şi „O noapte furtunoasă”.

În 1965 a debutat în film, în producţia „Haiducii”, după care au urmat: „Un film cu o fată fermecătoare”, „Maiorul şi moartea”, „Răzbunarea haiducilor”.

Între 1974 - 1978 a jucat în filmele: „Filip cel Bun”, „Un comisar acuză”, „Un zâmbet pentru mai târziu”, „Actorul şi sălbaticii”, „Toamna bobocilor”, „Iarna bobocilor”, „Elixirul tinereţii”, „Operaţiunea Monstrul”, „Tufă de Veneţia”, „Cianura şi picătura de ploaie”.

Între 1982 - 1988, a participat la filmările pentru: „Faleze de nisip”, „Ringul”, „Zbor periculos”, „Masca de argint”, „Vară sentimentală”, „Cuibul de viespi”, „Chiriţa în Iaşi” şi „În fiecare zi mi-e dor de tine”.

Între 1974 - 1980, a predat în calitate de conferenţiar universitar la I.A.T.C. Bucureşti.

Între 2007 - 2014, a apărut în producţiile tv: „Inimă de ţigan”, „Regina”, „Iubire şi onoare”, „Pariu cu viaţa”, „O nouă viaţă”.

De asemeni, memorabile rămân şi scenetele tv din emisiunile de divertisment, cum ar fi şi „Momentele şi schiţele” lui Caragiale, pe care le-a interpretat magistral.

Premii şi distincţii:

- 2000 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer, „pentru realizări artistice remarcabile şi pentru promovarea culturii”;

- 2002 - a fost numit Societar de onoare al Teatrului Naţional din Capitală;

- 2008 - „Doctor Honoris Causa” al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică;

- 2008 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce;

- 2009 - Premiul pentru întreaga carieră - Gala Premiilor Gopo;

- 2012 - primeşte o „Stea” - în Piaţa Timpului din Bucureşti, pe Aleea Celebrităţilor - Walk of Fame;

- 2015 - Premiul de Excelenţă - Festivalul Internaţional de Film „Transilvania”.

În 2013 şi-a lansat volumul autobiografic - „Suntem ce sunt amintirile noastre”.

A fost căsătorit cu Lucia Moraru, realizator radio.

Autor: Pe o aripă de cânt

„Florian Pittiş nu poate dispărea...”

„Dispariţia fizică a lui Florian Pittiş poate însemna, la prima vedere, doar dispariţia unui mare talent, fie că vorbim de un mare actor sau de împătimitul de muzică.

Numai că este vorba despre mult mai mult.

Este vorba despre un Personaj.

Florian Pittiş a fost un personaj care nu a îmbătrânit niciodată şi, în consecinţă, nu poate dispărea.

Omul de radio, cu vocea sa inconfundabilă, prezenţa şi magnetismul cu care a înflăcărat în sensul cel mai înalt, imaginaţia a mii şi mii de tineri, sunt lucruri despre care nu se va putea vorbi niciodată la timpul trecut.”

Oltea Şerban Pârâu, muzicolog

In Memoriam: Florian Pittiş

Florian „Moţu” Pittiş - actor de teatru şi film, regizor, traducător, interpret de muzică folk, textier, voce a emisiunii „Teleenciclopedia” de la TVR, realizator de emisiuni radio şi fondator al Radio România 3 Net (care astăzi îi poartă numele), s-a născut la 4 octombrie 1943, în Bucureşti, şi s-a stins în ziua de 5 august 2007, în urma unei grele suferinţe.

Tatăl său a fost pilot aviator, comandant de escadrilă, iar mama - secretară de şcoală, casnică şi apoi croitoreasă.

Un fapt mai puţin cunoscut este că numele său de familie a ajuns să fie scrie cu doi de „t” dintr-o eroare a angajatului de la Starea Civilă.

La numai 4 ani, Moţu - aşa cum era alintat, a debutat pe scena Teatrului Savoy, în spectacolul „Congresul puştilor”.

A urmat două grădiniţe: una în limba română şi cealaltă - „Maison des Francais”, unde a cunoscut succesul interpretând „Pe Mureş şi pe Târnave”.

Pe când era în clasa a IV-a, a pus în scenă actul III din piesa „O scrisoare pierdută” şi a jucat în rolul cetăţeanului turmentat.

A făcut liceul la „Gheorghe Lazăr”, unde l-a cunoscut pe marele actor Petre Gheorghiu, conducător al cercului dramatic al elevilor.

Din 1956 a început marea sa pasiune pentru muzica rock, pe atunci frecventând restaurantul „Ceahlăul”, unde cânta o formaţie.

În 1958 a făcut figuraţie în „Omul cu mârţoaga”, la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Din cauza unor probleme de dicţie, a ratat prima încercare de a fi admis la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

A făcut un an de Politehnică şi, în paralel, a lucrat ca electrician la Teatrul „Bulandra”, perioadă în care a văzut de zeci de ori „Cum vă place” şi „D’ale carnavalului”, învăţând textele pe dinafară şi studiind arta marilor actori.

A luat lecţii de dicţie şi, într-un moment în care a lipsit un actor, regizorul Liviu Ciulei l-a introdus în distribuţia de la „Cum vă place”.

Ulterior, Pittiş a fost admis la Institutul de Teatru, pe care-l va absolvi ca şef de promoţie.

A fost angajat la Televiziunea Română, apoi la „Bulandra”, unde a interpretat numeroase roluri - mai ales în spectacolele regizate de Ciulei, dar va începe şi proiectele propriilor spectacole de poezie şi muzică, dedicate în special tinerilor.

Din 1971, în ciuda restricţiilor din acele vremuri, a început să poarte părul lung, motiv pentru care a fost chemat deseori la organele de partid.

Din 1979, a pus în scenă, ca regizor (în colaborare cu Mircea Vintilă), piesa „Faţă în faţă cu lumea”, urmat de „Cum se numeau cei patru Beatles”, în traducerea sa - 1980 şi „Poezia muzicii tinere” (muzică şi poezie) - 1981.

În perioada de glorie a divertismentului TV, a făcut parte din trio-ul Pittiş - Dan Tufaru - Anda Călugăreanu, lucrând cu Alexandru Bocăneţ.

A făcut parte din Cenaclul „Flacăra”, iar în 1992, împreună cu M. Baniciu, M. Vintilă şi Vlady Cnejevici - a întemeiat formaţia Pasărea Colibri, cu care concertează până în 2001, înregistrând şi patru albume.

În teatru, Moţu a jucat în zeci de piese, cele mai importante fiind: „Elisabeta I”, „Azilul de noapte”, „Lungul drum al zilei către noapte”, „Furtuna”, „Hamlet”, „Slugă la doi stăpâni”, „Jocul de-a vacanţa”, „Ondine”, „Iulius Cezar”, „MacBeth”, „Uriaşii munţilor”, „Oraşul nostru”, „Sfârşitul pământului”, „Transplantarea inimii necunoscute”, „Harfa de iarbă”, „Iubire pentru iubire”, „Aceşti nebuni făţarnici”, „Mincinosul”, „Nebunia lui Pantalone”, „Bună seara, domnule Wilde!”, „A 12-a noapte”, „Titanic Vals”, „Răceala”, „Mici burghezi”, „Scoica de lemn”, „Anchetă asupra unui tânăr care nu a făcut nimic”, „Oraşul viitorului”, „Tartuffe”, „Cântec despre mine însumi”, „Rezervaţia de pelicani”, „Mizantropul”, „Arsenic şi dantelă veche”, „Meditaţiile Ritei”, „Deşteptarea primăverii”, „Antigona”, „Totul în grădină” etc.

A regizat spectacole precum: „Cum se numeau cei patru Beatles”, „Câinele grădinarului”, „Meditaţiile Ritei”, „Black & White”, „Cântec despre mine însumi”, „Faţă în faţă cu lumea”, „Poezia muzicii tinere”.

A jucat în filmele: „Gioconda fără surâs”, „Frumoasele vacanţe”, „Adio, dragă Nela!”, „Veronica se întoarce”, „Serenadă pentru etajul XII”, „Mama”, „Înnebunesc şi-mi pare rău”.

A făcut dublaj de voce în: „Aventurile Ursuleţului de Pluş”, „Marea aventură a porcuşorului”.

La Radio a interpretat un rol alături de George Calboreanu, iar în 1965 a făcut parte din serialul radiofonic „Cosma”. A fost doar începutul unei perioade de peste 40 de ani de evenimente la Radiodifuziune.

În 1973 a devenit prezentatorul emisiunii „Clubul curioşilor”, apoi a realizat „Pittiş Show”, iar după 1989, a făcut parte din echipa emisiunii „Declaraţie de iubire”, la Radio România Cultural.

În 1998 a fost numit director al postului România Tineret.

În 2004, postul s-a transformat în Radio3net, un post cu emisie pe Internet, proiectul aparţinându-i lui Pittiş.

În mai 2006 a făcut şi ultimul turneu (în SUA), împreună cu Ducu Bertzi, susţinând o serie de concerte cu scop caritabil, fondurile fiind donate pentru construirea unei biserici româneşti în statul Maryland.

A semnat cronici muzicale în diverse publicaţii.

A fost membru şi purtător de cuvânt în Marea Lojă Naţională din România.

A fost membru şi preşedinte al Senatului Clubului Aristocratic al Rapidului.

În 2004 i s-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria D - „Arta Spectacolului” - „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

În 2006, a fost premiat pentru proiectul Radio3Net din partea Revistei VIP.

Din 2015, o stradă din Bucureşti îi poartă numele.

În 1999 s-a căsătorit cu educatoarea Niculina Anda.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Mircea Albulescu

Marele actor - Mircea Albulescu (nume real Iorgu Constantin V. Albulescu), s-a născut la Bucureşti, la 4 octombrie 1934, şi s-a stins la 8 aprilie 2016.

A urmat: școala primară la Liceul „Sfântul Andrei”, Şcoala Medie de Arhitectură (cu diplomă de Conductor Arhitect), iar în 1956 - a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” (clasa profesoarei Aura Buzescu).

Între timp, s-a angajat ca artist amator în echipa de teatru a Ateneului Popular „Ana Ipătescu”', iar din 1950 a făcut figuraţie la Teatrul Naţional din Bucureşti.

A jucat în sute de piese la:

- Teatrul Municipal („Bulandra”, 1956 - 1964): „Livada cu vişini”, „Take, Ianke şi Cadîr”, „Mamouret”, „Moartea unui comis voiajor”, „Comedia erorilor”;

- Teatrul de Comedie (1965 - 1974): „Mandragora”, „Buffalo Bill şi indienii”, „Troilus şi Cresida”, „Întâlniri”;

- Teatrul Național din Capitală (din anul 1974): „Caligula”, „Ifigenia”, „Jocul ielelor”, „Vassa Jeleznova”, „Numele trandafirului”, „Azilul de noapte”, „O scrisoare pierdută”, „Anna Karenina”, „Livada cu vişini”, „Vizita bătrânei doamne”;

- Teatrul „Metropolis”: „Trilogia răului”, „Bădăranii”;

- Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti: „Victimele datoriei”;

- Teatrul Mic Bucureşti: „Pescăruşul”;

- Teatrul Act Bucureşti: „Ambasadorul”;

- Teatrul „Odeon”: „Echipa de zgomote”, „Fraţii”;

- Teatrul „Nottara”: „Sângele”, „Unde-i revolverul?”, „Viforul”.

Albulescu spunea că cel mai drag rol al sufletului său este cel din piesa „Danton”, de Camil Petrescu, rol despre care, după premiera din 1974, Dinu Săraru a scris:

„Mircea Albulescu – în „Danton” – o creație unică, ilustrând dezlănțuirea unui talent unic. Un moment de referință în teatrul românesc modern”.

Mircea Albulescu a jucat în foarte multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu şi Mircea Veroiu: „Dacii”, „Mihai Viteazul”, „Zile fierbinți”, „Revanșa”, „Pentru Patrie”, „Nea Mărin Miliardar”, „Mihail, câine de circ”, „Capcana Mercenarilor”, „Wilhelm Cuceritorul”, „Viraj periculos”, „Ziua Z”, „Noi, cei din linia întâi”, „Somnul Insulei”, „Semnul șarpelui”, „Mania”, „Șapte zile”, „Scrisorile prietenului”, „Dincolo de pod”, „Artista, dolarii și ardelenii”, „Craii de Curtea Veche”.

A interpretat roluri şi în filmele altor mari regizori: „Prea mic pentru un război atât de mare”, „Lupul mărilor”, „Dincolo de nisipuri”, „Actorul şi sălbaticii”, „Tufă de Veneţia”, „Acţiunea Autobuzul”, „Războiul de Independenţă”, „Braţele Afroditei”, „Înghiţitorul de săbii”, „Amurgul fântânilor”, „Dragostea şi revoluţia”, „Horea”, „Anotimpul iubirii”, „Totul se plăteşte”, „Momentul adevărului”, „Serenadă pe Dunăre”, „Rămânerea”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Rosenemil - o tragică iubire”, „Semne în pustiu”', „Detectiv fără voie”, „Tandreţea lăcustelor”, „Tinereţe fără tinereţe”, „Ticăloşii”, „Căpşuni în aprilie”, „Zi că-ţi place”, „Ana”, „Omulan!” etc.

A fost naratorul din filmul „O legendă vie” şi a jucat în serialul de televiziune „Fetele marinarului”.

Ultimul său rol a fost în pelicula „Aniversarea”, a cărei lansare a avut loc în 2017.

În paralel cu activitatea de pe scenă, Mircea Albulescu a colaborat, timp de 40 de ani, cu Teatrul Naţional Radiofonic, interpretând peste 300 de roluri memorabile.

Totodată, a avut roluri și în piese de teatru difuzate la Televiziunea Română, a fost prezentator al emisiunilor „Istoria literaturii române” (TVR) şi „Am întâlnit și români fericiți” (Pro TV).

Mircea Albulescu a scris şapte volume de versuri: „Pajura Singurătaţii”, „Vizite”, „Bilete de favoare”, „Baraka”, „Bazar sentimental”, „Fluture în lesă de aur” şi „Clanţe”.

În 2004, a devenit Doctor în Arte cu teza „Teatrul Radiofonic; convertibilitatea mijloacelor de expresie actoricească în procesul creaţiei”, susţinută în cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică.

La 10 noiembrie 2008, la barul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, Teatrul Naţional Radiofonic lansa audiţia premierei „Ultimul măscărici”, de Dumitru Crudu, spectacol care a prilejuit un excepţional recital al actorului Mircea Albulescu, în rolul unui spectaculos purtător al tichiei de nebun, înţelept, lucid, înzestrat cu spirit de comedian.

La sfârșitul lui 2009, a fost protagonistul primului CD din colecția „Mari actori români”, numit „Fluture în lesă de aur”, care conține recitalul a 26 de texte poetice.

În noiembrie 2014, Mircea Albulescu a fost supus unei triple operaţie de bypass la inimă.

A fost căsătorit timp de peste 50 de ani şi a avut un fiu, Matei.

Premii şi distincţii:

- 2000 - Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de Comandor;

- 2003 – Premiul Naţional pentru întreaga activitate artistică – Ministerul Culturii şi Cultelor;

- 2004 - Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer;

- 2004 – Premiul Academiei Române – pentru cei 50 de ani de „creație interpretativă în arta teatrală și cinematografică”;

- 2005 - Premiul pentru întreaga activitate – Gala Premiilor UNITER;

- 2006 - Premiul „Aristizza Romanescu” pentru artele spectacolului - Academia Română;

- Diploma de Onoare şi Medalia Jubiliară „Magna cum Laudae” - Senatul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti;

- Premiul de Excelenţă - pentru contribuţia deosebită adusă la afirmarea filmului românesc – Centrul Naţional al Cinematografiei;

- 2009 - Premiul de Excelenţă - Festivalul Internaţional de Film „Transilvania”;

- 2010 - Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră - Gala Festivalului Comediei Româneşti „festCO”;

- 2011 - a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului;

- 2011 – „Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti”;

- 2014 – „Premiul pentru profesionalismul și dăruirea cu care slujește teatrul românesc” - Gala „Premiilor Brâncoveanu”;

- 2015 - Premiul de Excelență - Gala Premiilor Radio România Cultural.

Funcţii deţinute:

- Societar de Onoare al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale”;

- membru al Uniunii Scriitorilor;

- membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România;

- membru al UNITER;

- membru al UCIN;

- secretar de stat în Ministerul Culturii şi Cultelor (decembrie 1992 - aprilie 1994).

Autor: Pe o aripă de cânt

Foto: Google