Se afișează postările cu eticheta Odeon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Odeon. Afișați toate postările

luni, 23 august 2021

La mulţi ani, Lamia Beligan!

Îndrăgita actriţă - Lamia Mihaela Beligan, fiica regretatului actor Radu Beligan, s-a născut în Bucureşti, la 23 august 1966.

Iniţial a dorit să devină balerină, motiv pentru care a şi studiat o perioadă coregrafia la Liceul „George Enescu”, dar apoi a visat să fie actriţă, motiv pentru care a dat de trei ori examenul de admitere la Institut.

Între timp, a lucrat vreme de doi ani în calitate de curier la „Apaca”.

În 1990 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, clasa profesorilor Ion Cojar şi Adriana Popovici, pentru examenul de diplomă jucând în piesa „Bună seara, domnule Wilde!”.

Debutul în teatru a avut loc la numai 12 ani, când a jucat în „Însemnările unui necunoscut”, la Naţionalul bucureştean.

Pe scena acestui teatru a mai fost prezentă în piesele: „Fata din Andros”, „Faleza”, „Drumul singurătăţii”, „Harvey”, „De partea cui eşti”, „Cotletele”, „Generaţia de sacrificiu”, „Mofturi la Union”, „Amanţii însângeraţi”, „Trei surori”, „Anna Karenina”, „Egoistul”, „Gândirea”, „Neînţelegerea”, „Sinucigaşul”, „Purificare, „Vivien Leigh: Ultima conferinţă de presă” (one-woman show), „Două pe faţă, două pe dos”.

A mai jucat la „Excelsior”, „Metropolis”, Teatrul de Comedie, „Odeon”, Teatrul Mic, în piese precum: „Leul deşertului”, „Lecţia de violoncel”, „Spiritul de familie””, „Spovedanie la Tanacu”, „Copiii soarelui” etc.

De asemeni, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Craiova, în perioada 1990 - 1996, în: „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, „Ubu Rex cu scene din MacBeth”, „Phaedra”, „Unchiul Vanea”, „Ferma animalelor”.

Debutul în film a avut loc în 1986, în producţia: „Nisipul din urne”.

Au urmat alte roluri, în: „Călător în calea lupilor”, „Hotel de lux”, „Le corps du delit”, „Natures mortes”, „Accords et a cris”, „Une place parmi les vivants”, „Le Pere Goriot”, „Na vlasti nebespeci”.

A jucat în producţiile pentru televiziune: „Ochii care nu se văd”, „Baltagul”, „Vox Maris”, „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, „Poveste imorală”, „Martorii”, „Tandreţea lăcustelor”, „La urgenţă”.

I-a fost conferită Medalia „Meritul Cultural”.

În 1990 a primit Premiul de interpretare pentru rolul din „Bună seara, domnule Wilde!”, la Festivalul Internaţional de la Liverpool.

În 1992 a câştigat „Leul de Argint”, pentru rolul din filmul „Hotel de lux”.

Anul 1999 i-a adus Premiul Fundaţiei „Silvia Popovici” pentru „Cea mai bună actriţă a anului 1998”, iar în 2019, revista „Bussines Arena” i-a acordat „Premiul de Excelenţă în artele performative”, pentru spectacolul „Vivien Leigh: Ultima conferinţă de presă.”

Autor: Pe o aripă de cânt

vineri, 20 august 2021

In Memoriam: Marin Moraru

Marin Moraru, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi actori români, s-a născut în Bucureşti, la 31 ianuarie 1937, într-o familie simplă (tatăl era vopsitor de vagoane la CFR), şi a trecut la cele veşnice la 21 august 2016, în urma unei grele suferinţe.

În copilăria pe care şi-a petrecut-o în cartierul Giuleşti, îşi dorea să devină aviator, dar tatăl l-a îndrumat spre Şcoala de Construcţii Căi Ferate - Întreţinere Drumuri şi Poduri.

În timpul acestei şcoli, a făcut cunoştinţă cu regizorul Mihai Dimiu, care coordona echipa de actori amatori ai instituţiei, şi astfel, Marin Moraru a fost distribuit în primul său rol, în piesa „Steaguri pe tunuri”.

După ce a terminat şcoala, a fost repartizat la Braşov, ca asistent de picher, ceea ce însemna că trebuie să răspundă de întreţinerea unei porţiuni de cale ferată.

După numai un an, s-a transferat la Uzina „Griviţa Roşie” din Capitală, ca agent tehnic.

Îndrumat de familie, s-a înscris şi a fost admis la Politehnică, dar a decis să-şi încerce norocul şi la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, după ce a aflat de la radio detaliile legate de examen.

Nu a fost admis, dar, pentru un an, a participat la cursuri în calitate de „audient” (fără a primi note). În anul următor a trecut examenul de admitere şi a fost înscris direct în anul II, la clasa prof. Dina Cocea.

Pentru examenul de absolvire (1961), a jucat rolul lui Dandanache, din „O scrisoare pierdută”, după care a fost repartizat la Teatrul Tineretului, unde, în perioada 1961 - 1964, a jucat în: „Pigulete plus cinci fete”, „Chiriţa în provincie” şi „Ocolul Pământului”.

Alte piese de teatru în care a jucat:

- 1965 - 1968 - Teatrul de Comedie: „Umbra”, „Troilus şi Cresida” şi „Capul de răţoi”;

- 1968 - 1971, 2000 - Teatrul „L. S. Bulandra”: „D’ale carnavalului”, „Nepotul lui Rameau”, „Transplantarea inimii necunoscute”, „Femeia îndărătnică”;

- 1971 - 1974 - Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”: „Trei fraţi gemeni din Veneţia” sau „Un fluture pe lampă”; din 1980 a revenit pe scena Teatrului Naţional, unde a rămas până la sfârşitul vieţii. După Revoluţia din 1989, aici a jucat în producţii precum: „Azilul de noapte”, „Take, Ianke şi Cadâr”, „Ultima oră” şi „Egoistul”;

- 1998 şi 1999 - Teatrul „Odeon”: „Saragosa” şi „O noapte furtunoasă”.

În 1965 a debutat în film, în producţia „Haiducii”, după care au urmat: „Un film cu o fată fermecătoare”, „Maiorul şi moartea”, „Răzbunarea haiducilor”.

Între 1974 - 1978 a jucat în filmele: „Filip cel Bun”, „Un comisar acuză”, „Un zâmbet pentru mai târziu”, „Actorul şi sălbaticii”, „Toamna bobocilor”, „Iarna bobocilor”, „Elixirul tinereţii”, „Operaţiunea Monstrul”, „Tufă de Veneţia”, „Cianura şi picătura de ploaie”.

Între 1982 - 1988, a participat la filmările pentru: „Faleze de nisip”, „Ringul”, „Zbor periculos”, „Masca de argint”, „Vară sentimentală”, „Cuibul de viespi”, „Chiriţa în Iaşi” şi „În fiecare zi mi-e dor de tine”.

Între 1974 - 1980, a predat în calitate de conferenţiar universitar la I.A.T.C. Bucureşti.

Între 2007 - 2014, a apărut în producţiile tv: „Inimă de ţigan”, „Regina”, „Iubire şi onoare”, „Pariu cu viaţa”, „O nouă viaţă”.

De asemeni, memorabile rămân şi scenetele tv din emisiunile de divertisment, cum ar fi şi „Momentele şi schiţele” lui Caragiale, pe care le-a interpretat magistral.

Premii şi distincţii:

- 2000 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer, „pentru realizări artistice remarcabile şi pentru promovarea culturii”;

- 2002 - a fost numit Societar de onoare al Teatrului Naţional din Capitală;

- 2008 - „Doctor Honoris Causa” al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică;

- 2008 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce;

- 2009 - Premiul pentru întreaga carieră - Gala Premiilor Gopo;

- 2012 - primeşte o „Stea” - în Piaţa Timpului din Bucureşti, pe Aleea Celebrităţilor - Walk of Fame;

- 2015 - Premiul de Excelenţă - Festivalul Internaţional de Film „Transilvania”.

În 2013 şi-a lansat volumul autobiografic - „Suntem ce sunt amintirile noastre”.

A fost căsătorit cu Lucia Moraru, realizator radio.

Autor: Pe o aripă de cânt

duminică, 1 august 2021

La mulţi ani, Marcel Iureş!

Celebrul şi îndrăgitul actor - Marcel Iureş - s-a născut la 2 august 1951, la Băileşti (judeţul Dolj).

În 1978 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

După absolvire, timp de doi ani a jucat la Teatrul Naţional din Cluj.

Din 1980 a început să joace la „Bulandra” şi „Odeon” din Capitală, dar colaborează şi cu alte teatre din Bucureşti sau din ţară (Teatrul de Comedie, Teatrul Naţional din Iaşi, Teatrul ACT, Teatrul din Craiova).

Principalele piese de teatru în care a fost prezent: „Perşii”, „Cabala bigoţilor”, „Cu uşile închise”, „Menajeria de sticlă”, „Uriaşii munţilor”, „A treia ţeapă”, „Câinele grădinarului”, „Romeo şi Julieta”, „Cum vă place”, „Hamlet”, „Dimineaţa pierdută”, „Merlin sau ţara pustie”, „Richard al III-lea”, „Trei surori”, „Caligula”, „O noapte furtunoasă”, „Absolut!” (one-man show), „Creatorul de teatru”, „Ultima bandă a lui Krapp”, „Capra sau cine e Sylvia?”, „Acasă la tata”, „Cetatea soarelui”, „Afară în faţa uşii”, „Henric IV”, „Camera de hotel”, „Omor în catedrală”, „Păi, despre ce vorbim noi aici, domnule?” etc.

În 1993 şi 1994, a susţinut un turneu în Marea Britanie, cu „Richard al III-lea”, spectacol extrem de bine primit de publicul de acolo.

De-a lungul anilor nu a lipsit nici din spectacolele Teatrului Naţional de Televiziune sau ale Teatrului Naţional Radiofonic: „Stâlpii societăţii”, „Subprefectul”, „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”, „O scrisoare pierdută”, „Bacchanalia”.

Sunt numeroase şi filmele în care a jucat, inclusiv la Hollywood: „Vis de ianuarie”, „Punga cu libelule”, „Castelul din Carpaţi”, „Artista, dolarii şi ardelenii”, „În derivă”, „Foyle’s War”, „Mănuşi roşii”, „Goal!”, „Thick as Thieves”, „Logodnicii din America”, „Youth Without Youth”, „Pirates of the Caribbean: At world’s end”, „Aventurile unei zile”, „Ochii care nu se văd”, „Aurel Vlaicu”, „Să mori rănit din dragoste de viaţă”, „Sezonul pescăruşilor”, „Domnişoara Aurica”, „Cei care plătesc cu viaţa”, „Vacanţa mare”, „Un bulgăre de humă”, „Balanţa”, „O vară de neuitat”, „Somnul insulei”, „Faimosul paparazzo”, „Fii cu ochii pe fericire”, „Amen”, „3 păzeşte”, „Călătoria lui Gruber”, „Mănuşi roşii”, „Tatăl fantomă”, „Misiune: Imposibilă”, „Pacificatorul”, „Războiul lui Tom Hart”, „Octav”.

Din 1995 este preşedintele Fundaţiei Cultural - Artistice Teatrul ACT.

De asemeni, este preşedinte de onoare al Festivalului naţional de teatru tânăr „Ideo Ideis” - Alexandria, preşedinte al Festivalului Internaţional de Film Independent „Anonimul” şi a fost invitat special al celei de-a treia ediţii a maratonului teatral „25 de ore de teatru non-stop” - Sibiu, 2013.

Dintre premiile primite, amintim:

- 1994 - nominalizat la Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal;

- 1999 - Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol titular;

- 2000 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer;

- 2001 - Trofeul „Cea mai importantă personalitate a teatrului românesc”;

- 2001 - nominalizat la Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal;

- 2002 - Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol titular;

- 2004 - Premiul de Excelenţă - Gala Premiilor UNITER;

- 2008 - Marele Premiu „Flacăra”;

- 2008 - nominalizat la Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal;

- 2009 - Premiul pentru cel mai bun rol masculin - Festivalul de Dramaturgie Contemporană;

- 2012 - două premii „Cel mai bun actor în rol principal” - Gala Comediei Româneşti „festCo”;

- 2012 - Trofeu la „Oscar românesc - pentru excelenţă” - Alexandria;

- Premiul de Excelenţă - Festivalul Internaţional de Film „Transilvania” - Cluj Napoca;

- nominalizat la „British Theatre Awards”.

Autor: Pe o aripă de cânt