La mulţi ani, Lamia Beligan!

Îndrăgita actriţă - Lamia Mihaela Beligan, fiica regretatului actor Radu Beligan, s-a născut în Bucureşti, la 23 august 1966.

Iniţial a dorit să devină balerină, motiv pentru care a şi studiat o perioadă coregrafia la Liceul „George Enescu”, dar apoi a visat să fie actriţă, motiv pentru care a dat de trei ori examenul de admitere la Institut.

Între timp, a lucrat vreme de doi ani în calitate de curier la „Apaca”.

În 1990 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, clasa profesorilor Ion Cojar şi Adriana Popovici, pentru examenul de diplomă jucând în piesa „Bună seara, domnule Wilde!”.

Debutul în teatru a avut loc la numai 12 ani, când a jucat în „Însemnările unui necunoscut”, la Naţionalul bucureştean.

Pe scena acestui teatru a mai fost prezentă în piesele: „Fata din Andros”, „Faleza”, „Drumul singurătăţii”, „Harvey”, „De partea cui eşti”, „Cotletele”, „Generaţia de sacrificiu”, „Mofturi la Union”, „Amanţii însângeraţi”, „Trei surori”, „Anna Karenina”, „Egoistul”, „Gândirea”, „Neînţelegerea”, „Sinucigaşul”, „Purificare, „Vivien Leigh: Ultima conferinţă de presă” (one-woman show), „Două pe faţă, două pe dos”.

A mai jucat la „Excelsior”, „Metropolis”, Teatrul de Comedie, „Odeon”, Teatrul Mic, în piese precum: „Leul deşertului”, „Lecţia de violoncel”, „Spiritul de familie””, „Spovedanie la Tanacu”, „Copiii soarelui” etc.

De asemeni, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Craiova, în perioada 1990 - 1996, în: „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, „Ubu Rex cu scene din MacBeth”, „Phaedra”, „Unchiul Vanea”, „Ferma animalelor”.

Debutul în film a avut loc în 1986, în producţia: „Nisipul din urne”.

Au urmat alte roluri, în: „Călător în calea lupilor”, „Hotel de lux”, „Le corps du delit”, „Natures mortes”, „Accords et a cris”, „Une place parmi les vivants”, „Le Pere Goriot”, „Na vlasti nebespeci”.

A jucat în producţiile pentru televiziune: „Ochii care nu se văd”, „Baltagul”, „Vox Maris”, „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, „Poveste imorală”, „Martorii”, „Tandreţea lăcustelor”, „La urgenţă”.

I-a fost conferită Medalia „Meritul Cultural”.

În 1990 a primit Premiul de interpretare pentru rolul din „Bună seara, domnule Wilde!”, la Festivalul Internaţional de la Liverpool.

În 1992 a câştigat „Leul de Argint”, pentru rolul din filmul „Hotel de lux”.

Anul 1999 i-a adus Premiul Fundaţiei „Silvia Popovici” pentru „Cea mai bună actriţă a anului 1998”, iar în 2019, revista „Bussines Arena” i-a acordat „Premiul de Excelenţă în artele performative”, pentru spectacolul „Vivien Leigh: Ultima conferinţă de presă.”

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Marin Moraru

Marin Moraru, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi actori români, s-a născut în Bucureşti, la 31 ianuarie 1937, într-o familie simplă (tatăl era vopsitor de vagoane la CFR), şi a trecut la cele veşnice la 21 august 2016, în urma unei grele suferinţe.

În copilăria pe care şi-a petrecut-o în cartierul Giuleşti, îşi dorea să devină aviator, dar tatăl l-a îndrumat spre Şcoala de Construcţii Căi Ferate - Întreţinere Drumuri şi Poduri.

În timpul acestei şcoli, a făcut cunoştinţă cu regizorul Mihai Dimiu, care coordona echipa de actori amatori ai instituţiei, şi astfel, Marin Moraru a fost distribuit în primul său rol, în piesa „Steaguri pe tunuri”.

După ce a terminat şcoala, a fost repartizat la Braşov, ca asistent de picher, ceea ce însemna că trebuie să răspundă de întreţinerea unei porţiuni de cale ferată.

După numai un an, s-a transferat la Uzina „Griviţa Roşie” din Capitală, ca agent tehnic.

Îndrumat de familie, s-a înscris şi a fost admis la Politehnică, dar a decis să-şi încerce norocul şi la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, după ce a aflat de la radio detaliile legate de examen.

Nu a fost admis, dar, pentru un an, a participat la cursuri în calitate de „audient” (fără a primi note). În anul următor a trecut examenul de admitere şi a fost înscris direct în anul II, la clasa prof. Dina Cocea.

Pentru examenul de absolvire (1961), a jucat rolul lui Dandanache, din „O scrisoare pierdută”, după care a fost repartizat la Teatrul Tineretului, unde, în perioada 1961 - 1964, a jucat în: „Pigulete plus cinci fete”, „Chiriţa în provincie” şi „Ocolul Pământului”.

Alte piese de teatru în care a jucat:

- 1965 - 1968 - Teatrul de Comedie: „Umbra”, „Troilus şi Cresida” şi „Capul de răţoi”;

- 1968 - 1971, 2000 - Teatrul „L. S. Bulandra”: „D’ale carnavalului”, „Nepotul lui Rameau”, „Transplantarea inimii necunoscute”, „Femeia îndărătnică”;

- 1971 - 1974 - Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”: „Trei fraţi gemeni din Veneţia” sau „Un fluture pe lampă”; din 1980 a revenit pe scena Teatrului Naţional, unde a rămas până la sfârşitul vieţii. După Revoluţia din 1989, aici a jucat în producţii precum: „Azilul de noapte”, „Take, Ianke şi Cadâr”, „Ultima oră” şi „Egoistul”;

- 1998 şi 1999 - Teatrul „Odeon”: „Saragosa” şi „O noapte furtunoasă”.

În 1965 a debutat în film, în producţia „Haiducii”, după care au urmat: „Un film cu o fată fermecătoare”, „Maiorul şi moartea”, „Răzbunarea haiducilor”.

Între 1974 - 1978 a jucat în filmele: „Filip cel Bun”, „Un comisar acuză”, „Un zâmbet pentru mai târziu”, „Actorul şi sălbaticii”, „Toamna bobocilor”, „Iarna bobocilor”, „Elixirul tinereţii”, „Operaţiunea Monstrul”, „Tufă de Veneţia”, „Cianura şi picătura de ploaie”.

Între 1982 - 1988, a participat la filmările pentru: „Faleze de nisip”, „Ringul”, „Zbor periculos”, „Masca de argint”, „Vară sentimentală”, „Cuibul de viespi”, „Chiriţa în Iaşi” şi „În fiecare zi mi-e dor de tine”.

Între 1974 - 1980, a predat în calitate de conferenţiar universitar la I.A.T.C. Bucureşti.

Între 2007 - 2014, a apărut în producţiile tv: „Inimă de ţigan”, „Regina”, „Iubire şi onoare”, „Pariu cu viaţa”, „O nouă viaţă”.

De asemeni, memorabile rămân şi scenetele tv din emisiunile de divertisment, cum ar fi şi „Momentele şi schiţele” lui Caragiale, pe care le-a interpretat magistral.

Premii şi distincţii:

- 2000 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer, „pentru realizări artistice remarcabile şi pentru promovarea culturii”;

- 2002 - a fost numit Societar de onoare al Teatrului Naţional din Capitală;

- 2008 - „Doctor Honoris Causa” al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică;

- 2008 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce;

- 2009 - Premiul pentru întreaga carieră - Gala Premiilor Gopo;

- 2012 - primeşte o „Stea” - în Piaţa Timpului din Bucureşti, pe Aleea Celebrităţilor - Walk of Fame;

- 2015 - Premiul de Excelenţă - Festivalul Internaţional de Film „Transilvania”.

În 2013 şi-a lansat volumul autobiografic - „Suntem ce sunt amintirile noastre”.

A fost căsătorit cu Lucia Moraru, realizator radio.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Damian Crâşmaru

Damian Crâşmaru, cunoscut actor ce a făcut parte din echipa Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” (Bucureşti) şi soţ al regretatei actriţe - Carmen Stănescu, s-a născut la 10 mai 1931, în Ploieşti, şi s-a stins la 11 iulie 2019, în Bucureşti.

În copilărie a fost fascinat de aventură, de filmele germane şi italiene, precum şi de cărţi.

Iniţial, a urmat cursurile unui liceu comercial din oraşul natal, apoi a studiat la Liceul „Petru şi Pavel” (azi Colegiul Naţional „I. L. Caragiale”).

În 1953 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Capitală, ca şef de promoţie, la clasa profesorilor George Timică şi Ion Finteşteanu.

A debutat în 1952, la Studioul „Casandra”, în spectacolul „Tartuffe”.

A fost „... un actor cu o forţă deosebită, cu o prezenţă impunătoare şi cu un talent şlefuit de mari nume ale scenei”, un actor care, „alături de doamna sa, marea actriţă Carmen Stănescu, ne-a încântat serile pe scena TNB în spectacole memorabile”. (Sursa: Teatrul Naţional Bucureşti)

A jucat doar în două filme: „Încrederea” (1984) şi „Pepe şi Fifi” (1994).

Pe scena Naţionalului bucureştean a jucat în zeci de piese, dintre care le amintim pe cele mai importante: „Burghezul gentilom”, „Patimile Sfântului Tommaso D`Aquino”, „Dulcea pasăre a tinereţii”, „Egoistul”, „Viaţă de actor”, „Maşinăria Cehov”, „Trei surori”, „Leul în iarnă”, „Vecina de alături”, „Dragă mincinosule”, „Paracliserul”, „Harvey”, „Locomotiva”, „Familia lui John”, „Livada cu vişini”, „Părinţii teribili”, „Năpasta”, „Se caută autor dramatic”, „Vrăjitoarele din Salem”, „Cabinierul”, „Teatrul în vremea lui Nero şi Seneca”, „Torquato Tasso”, „Drumul singurătăţii”, „Domnul Cehov e îndrăgostit”, „A douăsprezecea noapte”, „D’ale carnavalului”, „Între patru ochi”, „Cavoul de familie”, „Ifigenia”, „Infernalul mecanism”, „Căruţa cu paiaţe”, „Cyrano de Bergerac”, „Dona Diana”, „Danton”, „Becket”, „Romeo şi Julieta”, „Castiliana”, „Patima roşie”, „Maria Stuart”, „Maşina de scris”, „Judecătorul din Zalameea”, „Cei din urmă”, „Moralitatea doamnei Dulska”, „Furtuna”, „Institutorii”, „Doctor fără voie”, „Doamna nevăzută”, „Othello”.

Premii primite:

- 2007 - Premiul „Nicolae Băltăţeanu” - Gala Premiilor „Păcală”;

- 2003 „Premii de simpatie” - UNITER şi SIVECO.

Autor: Pe o aripă de cânt