„Dragostea îşi cere drepturile...”

„Dragostea nu are vârstă, indiferent că este în primăvara anilor sau a toamnei, ea răbufneşte şi îşi cere drepturile.”

 

„Am fost un copil liber, năzdrăvan, curios, mai degrabă crescut de stradă şi de prieteni decât de familie, dar sufletul şi mintea mea de copil au memorat doar farmecul străzii şi al jocurilor de puştani.”

 

„Nici nu mai ştiu câte roluri am jucat cu trupa de amatori, zeci de personaje...”

 

„Am avut marea şansă, în teatru şi în film, să joc roluri negative. Nu regret că le-am jucat, pentru unii sunt monştri, pentru mine aveau şi haz...”

Gheorghe Dinică

In Memoriam: Gheorghe Dinică

Gheorghe Dinică, unul dintre cei mai mari actori români, s-a născut la 1 ianuarie 1934 (în realitate: 25 decembrie 1933), în Bucureşti, şi a trecut la cele veşnice la 10 noiembrie 2009.

Tatăl său era funcţionar la Poştă, iar mama - casnică.

Îi plăcea să-şi petreacă vacanţele la bunicii paterni, în comuna Cochineşti (Argeş).

În copilărie şi adolescenţă mergea la spectacolele Teatrului de Revistă şi în sălile de cinema, astfel înfiripându-se dorinţa de a ajunge actor.

S-a angajat ca vânzător de ziare, pentru a avea cu ce se întreţine.

Încă de la 17 ani a început să facă parte din diferite trupe de teatru de amatori.

S-a înscris şi la cercul de teatru al Casei de Cultură a Sindicatelor din Bucureşti, în 1955 fiind distribuit în „Jocul de-a vacanţa”. Atunci l-a remarcat actriţa Dina Cocea, care l-a invitat la cursurile ei de pregătire.

A ratat de două ori admiterea la Teatru, dar a treia încercare a fost cu noroc, iar în 1961 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, clasa profesor Dina Cocea.

După absolvire, a colaborat, pentru puţin timp, cu Teatrul pentru Tineret şi Copii, după care, Radu Beligan l-a chemat la Teatrul de Comedie nou înfiinţat, unde a şi debutat în 1961, în piesa „Inspectorul de poliţie”.

A activat la Teatrul de Comedie până în 1967, apoi la Teatrul „Bulandra” (1968 - 1969) şi Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” (din 1972). A mai colaborat şi cu Teatrul Mic, Teatrul „Odeon”.

Printre piesele în care a fost distribuit, se numără: „Take, Ianke şi Cadîr”, „Celebrul 702”, „Centrul înaintaş a murit în zori”, „Sweik în al doilea război mondial”, „Procesul domnului Caragiale”, „Pigulete plus cinci fete”, „Nuntă la castel”, „Umbra”, „Casa inimilor sfărâmate”, „Rinocerii”, „Somnoroasa aventură”, „Troilus şi Cressida”, „Capul de răţoi”, „Opinia publică”, „Sfântul”, „Nepotul lui Rameau”, „Moartea lui Danton”, „Un fluture pe lampă”, „Trei fraţi gemeni veneţieni”, „Romulus cel Mare”, „Gaiţele”, „O scrisoare pierdută”, „Aşteptându-l pe Godot”, „Ploşniţa”, „Iubirile de-o viaţă”, „Ioneştii”, „Cine are nevoie de teatru?”, „Noaptea regilor”, „Merlin”, „Livada de vişini”, „Tehnica raiului”, „O noapte furtunoasă”, „Azilul de noapte”, „Cotletele”, „Numele trandafirului”, „Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!”, „Ultima oră”, „Dansând pentru zeul păgân”, „Incontestabila ipocrizie”.

A colaborat cu Teatrul Naţional Radiofonic, pentru producţiile: „Amorul unui subaltern”, „Neguţătorul de ochelari”, „Domnul Kant are onoarea”, „Copiii justiţiei”, „Ciclopul de Euripide” etc.

În film a debutat în 1963, în producţia „Străinul”.

De excepţie au fost rolurile interpretate în zeci de filme: „Zidul”, „Un comisar acuză”, „Revanşa”, „Cu mâinile curate”, „Prin cenuşa imperiului”, „Ultimul cartuş”, „Comoara din Vadul Vechi”, „Procesul alb”, „Golgota”, „Maiorul şi moartea”, „Dacii” (dublaj de voce), „Columna”, „Prea mic pentru un război atât de mare”, „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, „Felix şi Otilia”, „Filantropica”, „Bariera”, „Explozia”, „Dincolo de nisipuri”, „Filip cel Bun”, „Fraţii Jderi”, „Nemuritorii”, „Ştefan cel Mare - Vaslui 1475”, „Ilustrate cu flori de câmp”, „Nu filmăm să ne-amuzăm”, „Evadarea, „Mastodontul”, „Osânda”, „Premiera”, „Trei zile şi trei nopţi”, „Cuibul salamandrelor”, „Marele singuratic”, „Acţiunea Autobuzul”, „Doctorul Poenaru”, „Trepte pe cer”, „Drumuri în cumpănă”, „Totul pentru fotbal”, „Bietul Ioanide”, „Ultima noapte de dragoste”, „Reţeaua S”, „O lume fără cer”, „Concurs”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Întunericul alb”, „Pe malul stâng al Dunării albastre”, „Râdeţi ca în viaţă!”, „Un petic de cer”, „Secretul lui Bachus”, „Zbor periculos”, „O lumină la etajul zece”, „Vară sentimentală”, „Cuibul de viespi”, „Figuranţii”, „Să-ţi vorbesc despre mine”, „Momentul adevărului”, „Secretul lui Nemesis”, „Lacrima cerului”, „Divorţ... din dragoste”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Liceenii în alertă”, „Patul conjugal”, „Priveşte înainte cu mânie!”, „Balkans, Balkans”, „Această lehamite”, „Chira Chiralina”, „Crucea de piatră – ultimul bordel”, „Începutul adevărului (Oglinda)”, „Craii de Curtea Veche”, „Terente - regele bălţilor”, „Faimosul Paparazzo”, „Manipularea”, „Patul lui Procust”, „Război în bucătărie”, „După-amiaza unui torţionar”, „Turnul din Pisa”, „Examen”, „Dulcea saună a morţii”, „Bani de dus, bani de întors”, „Aleodor Împărat”, „Magnatul”, „Orient Express”, „Sindromul Timişoara - Manipularea”, „Omul grăbit”, „Vânătoarea”, „White Palms”, „Ticăloşii”, „Supravieţuitorul”.

Producţii tv în care a apărut: „Colierul”, „Teatrul de marionete al Majestăţii Sale”, „Păsările”, „Obiecte găsite”, „Un joc neobişnuit”, „Popas între drumuri”, „O seară la Gambrinus”, „Directorul de teatru”, „Medeea”, „Neînţelegerea”, „Regele gol”, „... Escu”, „Seara, târziu, în tipografie”, „Corupţie la Palatul de Justiţie”, „Richard al III-lea”, „Ziariştii”, „Woyzeck”, „Un nasture sau absolutul”, „Furtul elefantului alb”, „Prometeu”, „Diavolul şi bunul Dumnezeu”, „Trei surori”, „Alcesta”, „Război în bucătărie”, „Şarpele”, serialele tv: „Eroii nu au vârstă”, „Lumini şi umbre”, „Neînfricaţii”, „Gala”, „Inimă de ţigan”, „Regina”, „Aniela”, dublaj de voce în seria „Poveşti cu Mac-Mac”.

În plan muzical, Gheorghe Dinică a lansat câteva CD-uri cu muzică de petrecere şi romanţe: „Cântece de petrecere”, „Cântece de petrecere 2”, „Romanţe”, „Parol că te iubesc”.

Premii şi distincţii primite:

- 1967 - Ordinul „Meritul Cultural” clasa a IV-a - „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice;

- Premiul UCIN (pentru rolul din „Casa din vis”);

- Premii ACIN (pentru rolurile din: „Explozia”, „Felix şi Otilia”, „Bariera”, „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, „Figuranţii”, „Cuibul de viespi”, „Secretul lui Herodot”, „Ilustrate cu flori de câmp”);

- 1976 - „Premiul de interpretare” (pentru rolul din „Prin cenuşa imperiului”) - Festivalul de Film de la Karlovy Vary;

- 1992 - Premiul UCIN (pentru rolul din „Casa din vis”);

- 1992 - Premiul „Troia” (Portugalia) - pentru rolul din „Patul conjugal”;

- 1993 - Premiul UCIN (pentru rolul din „Patul conjugal”);

- 1999 - „Marele Premiu” (pentru rolul din „Troilus şi Cressida”) - Paris;

- 1999 - „Premiul de Excelenţă” - UNITER;

- 2000 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer” - „pentru realizări artistice remarcabile şi pentru promovarea culturii”;

- 2001 - „Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti”;

- 2002 - Membru de onoare al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale”;

- 2002 - „Premiul Special UCIN” (pentru rolul din „Filantropica”);

- 2002 - „Actorul anului” - Revista „VIP”;

- 2003 - nominalizat la Secţiunea „Opera Omnia” - Artele Spectacolului, pentru întreaga activitate - Premiile „Prometheus”;

- 2004 - „Diplomă de interpretare” (pentru rolul din „Orient Express”) - Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România;

- 2006 - „Premiul pentru întreaga activitate” - Festivalul Internaţional de Film „Transilvania”;

- 2008 - „Doctor Honoris Causa” - Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti;

- 2008 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce.

În 2008 a fost lansat volumul „Un actor pentru eternitate - Gheorghe Dinică”, autor Mia Pădurean, având la bază interviuri pe care aceasta i le-a luat de-a lungul anilor.

În 2013, în faţa Teatrului de Comedie din Bucureşti a fost dezvelit un bust din bronz al actorului, iar sub Gongul Thaliei - din Piaţa Timpului - se poate vedea o plăcuţă cu numele acestuia.

S-a căsătorit abia în 1996.

Este înmormântat în Cimitirul Bellu.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Marin Moraru

Marin Moraru, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi actori români, s-a născut în Bucureşti, la 31 ianuarie 1937, într-o familie simplă (tatăl era vopsitor de vagoane la CFR), şi a trecut la cele veşnice la 21 august 2016, în urma unei grele suferinţe.

În copilăria pe care şi-a petrecut-o în cartierul Giuleşti, îşi dorea să devină aviator, dar tatăl l-a îndrumat spre Şcoala de Construcţii Căi Ferate - Întreţinere Drumuri şi Poduri.

În timpul acestei şcoli, a făcut cunoştinţă cu regizorul Mihai Dimiu, care coordona echipa de actori amatori ai instituţiei, şi astfel, Marin Moraru a fost distribuit în primul său rol, în piesa „Steaguri pe tunuri”.

După ce a terminat şcoala, a fost repartizat la Braşov, ca asistent de picher, ceea ce însemna că trebuie să răspundă de întreţinerea unei porţiuni de cale ferată.

După numai un an, s-a transferat la Uzina „Griviţa Roşie” din Capitală, ca agent tehnic.

Îndrumat de familie, s-a înscris şi a fost admis la Politehnică, dar a decis să-şi încerce norocul şi la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, după ce a aflat de la radio detaliile legate de examen.

Nu a fost admis, dar, pentru un an, a participat la cursuri în calitate de „audient” (fără a primi note). În anul următor a trecut examenul de admitere şi a fost înscris direct în anul II, la clasa prof. Dina Cocea.

Pentru examenul de absolvire (1961), a jucat rolul lui Dandanache, din „O scrisoare pierdută”, după care a fost repartizat la Teatrul Tineretului, unde, în perioada 1961 - 1964, a jucat în: „Pigulete plus cinci fete”, „Chiriţa în provincie” şi „Ocolul Pământului”.

Alte piese de teatru în care a jucat:

- 1965 - 1968 - Teatrul de Comedie: „Umbra”, „Troilus şi Cresida” şi „Capul de răţoi”;

- 1968 - 1971, 2000 - Teatrul „L. S. Bulandra”: „D’ale carnavalului”, „Nepotul lui Rameau”, „Transplantarea inimii necunoscute”, „Femeia îndărătnică”;

- 1971 - 1974 - Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”: „Trei fraţi gemeni din Veneţia” sau „Un fluture pe lampă”; din 1980 a revenit pe scena Teatrului Naţional, unde a rămas până la sfârşitul vieţii. După Revoluţia din 1989, aici a jucat în producţii precum: „Azilul de noapte”, „Take, Ianke şi Cadâr”, „Ultima oră” şi „Egoistul”;

- 1998 şi 1999 - Teatrul „Odeon”: „Saragosa” şi „O noapte furtunoasă”.

În 1965 a debutat în film, în producţia „Haiducii”, după care au urmat: „Un film cu o fată fermecătoare”, „Maiorul şi moartea”, „Răzbunarea haiducilor”.

Între 1974 - 1978 a jucat în filmele: „Filip cel Bun”, „Un comisar acuză”, „Un zâmbet pentru mai târziu”, „Actorul şi sălbaticii”, „Toamna bobocilor”, „Iarna bobocilor”, „Elixirul tinereţii”, „Operaţiunea Monstrul”, „Tufă de Veneţia”, „Cianura şi picătura de ploaie”.

Între 1982 - 1988, a participat la filmările pentru: „Faleze de nisip”, „Ringul”, „Zbor periculos”, „Masca de argint”, „Vară sentimentală”, „Cuibul de viespi”, „Chiriţa în Iaşi” şi „În fiecare zi mi-e dor de tine”.

Între 1974 - 1980, a predat în calitate de conferenţiar universitar la I.A.T.C. Bucureşti.

Între 2007 - 2014, a apărut în producţiile tv: „Inimă de ţigan”, „Regina”, „Iubire şi onoare”, „Pariu cu viaţa”, „O nouă viaţă”.

De asemeni, memorabile rămân şi scenetele tv din emisiunile de divertisment, cum ar fi şi „Momentele şi schiţele” lui Caragiale, pe care le-a interpretat magistral.

Premii şi distincţii:

- 2000 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer, „pentru realizări artistice remarcabile şi pentru promovarea culturii”;

- 2002 - a fost numit Societar de onoare al Teatrului Naţional din Capitală;

- 2008 - „Doctor Honoris Causa” al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică;

- 2008 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce;

- 2009 - Premiul pentru întreaga carieră - Gala Premiilor Gopo;

- 2012 - primeşte o „Stea” - în Piaţa Timpului din Bucureşti, pe Aleea Celebrităţilor - Walk of Fame;

- 2015 - Premiul de Excelenţă - Festivalul Internaţional de Film „Transilvania”.

În 2013 şi-a lansat volumul autobiografic - „Suntem ce sunt amintirile noastre”.

A fost căsătorit cu Lucia Moraru, realizator radio.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Toma Caragiu

Regretatul actor - Toma Caragiu - s-a născut la Hrupişti, în Grecia, la 21 august 1925, într-o familie de aromâni (tatăl - Nicolae Caragio, mama - Athina Papastere), şi s-a stins la 4 martie 1977, sub dărâmăturile produse de cutremur.

Pe când avea trei ani, familia s-a mutat din nordul Greciei la Silistra, în Cadrilater, iar din 1940, s-a stabilit la Ploieşti.

Toma a urmat Şcoala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, a făcut parte din trupa de teatru a liceului şi a scris în „Frământări” - revista şcolii.

A obţinut diploma de Bacalaureat în 1945.

Deşi părinţii îşi doreau să-l vadă medic veterinar, tânărul s-a înscris la Facultatea de Drept, la care va renunţa în scurt timp, pentru a studia la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti, la clasa lui Victor Ion Popa.

În anul III de studenţie, a debutat pe scena Studioului Teatrului Naţional din Piaţa Amzei, în piesa „Toreadorul din Olmado”.

Alături de alţi colegi, a realizat spectacolul „Take, Ianke şi Cadîr”, pe care îl jucau - în special în vacanţe - la cinematograful „Modern” din Ploieşti, precum şi spectacolul „Trandafirii roşii”.

A apărut astfel „Brigada culturală Prahova”, un nucleu teatral care, în 1947 va deveni „Teatrul Sindicatelor Unite”, iar în 1949 - Teatrul de Stat Ploieşti.

În 1948, Toma Caragiu a fost angajat la Teatrul Naţional, iar în 1949 a absolvit I.A.T.C.-ul, după care a urmat Şcoala de Ofiţeri în Rezervă ai Armatei.

În 1951 a fost angajat la Teatrul de Stat din Constanţa, unde a jucat în „O noapte furtunoasă”, „Vocea Americii” şi altele.

În 1953 a fost numit director al Teatrului de Stat din Ploieşti, funcţie pe care o va ocupa vreme de 12 ani.

Pe scena ploieşteană a jucat, în această perioadă, în 34 de roluri, în piese precum: „Slugă la doi stăpâni”, „Nunta lui Figaro”, „Take, Ianke şi Cadîr”, „Înşir-te mărgărite”, „Răzvan şi Vidra”, „Poarta” etc.

În 1955 a debutat în film, în prima peliculă color din România - „Nufărul roşu”.

Alte filme în care a apărut de-a lungul anilor: „Nu vreau să mă-nsor”, „Străzile au amintiri”, „Haiducii”, „B.D. la munte şi la mare”, „Ciprian Porumbescu”, „Actorul şi sălbaticii”, „Operaţiunea Monstrul”, „Serenadă pentru etajul XII”, „Vara romantică”, „Poveste sentimentală”, „Cartierul veseliei”, „Procesul alb”, „Vremea zăpezilor”, „Şeful sectorului suflete”, „Subteranul”, „Răpirea fecioarelor”, „Brigada Diverse intră în acţiune”, „Zestrea domniţei Ralu”, „Săptămâna nebunilor”, „Brigada Diverse în alertă”, „Facerea lumii”, „Bariera”, „Explozia”, „Proprietarii”, „Trei scrisori secrete”, „Tatăl risipitor”, „Mastodontul”, „Singurătatea florilor”, „Marele singuratic”  etc.

Sunt memorabile şi momentele televizate din cadrul emisiunilor de divertisment, unele chiar cu aluzii la regimul comunist.

În 1965 a debutat şi la Teatrul Naţional Radiofonic, în piesa „Douăsprezece lire”, urmată apoi de alte 50 de piese în care a fost distribuit, cum ar fi: „Monopolul alcoolului”, „Femeile care omoară bărbaţii”, „Minunile Sfântului Sisoe”, „Riscurile celebrităţii”, „Comisarul e băiat de treabă” şi altele.

În 1965 s-a transferat la Bucureşti, fiind angajat la Teatrul „Bulandra”, primul rol fiind în „Opera de trei parale”.

Pe scena de la „Bulandra”, precum şi la Teatrul Naţional şi Teatrul de Comedie, a apărut de peste 2000 de ori, în 20 de piese diferite: „Sfântul Mitică Blajinul”, „Ziariştii”, „O scrisoare pierdută”, „Revizorul”, „Simfonia patetică”, „Interesul general”, „Azilul de noapte”, „Lungul drum al zilei către noapte” etc.

În 1975, la „Bulandra”, îl găsim pe Toma Caragiu şi în postura de regizor al piesei „Titanic Vals”.

În 1967 i s-a acordat Ordinul „Meritul Cultural clasa a III-a - „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

În 1969 a primit titlul de „Comic genial”, iar în 1971 - a fost desemnat „Cel mai bun actor român”.

În perioada 1952 - 1962, a fost căsătorit cu o colegă de teatru - Maria Bondar, împreună adoptând o fetiţă, dar, din cauza neînţelegerilor, au divorţat.

În 1963 s-a căsătorit cu actriţa Elena Bichman (şi ea aflată la al doilea mariaj), aceasta părăsind ţara imediat după cutremur, stabilindu-se în America.

S-a stins împreună cu prietenul său, regizorul Alexandru Bocăneţ, în fatidica seară de 4 martie 1977, când sărbătorea acasă finalizarea filmului „Gloria nu cântă”.

Este înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

După moartea lui Toma Caragiu, în 1979, au fost publicate postum poeziile pe care le-a scris de-a lungul vieţii, lucru mai puţin cunoscut publicului.

În amintirea actorului, Teatrul din Ploieşti îi poartă numele, la fel ca şi sala de spectacole de la Teatrul „Bulandra”.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Mihai Călin!

Îndrăgitul actor - Mihai Călin, s-a născut în Bucureşti, la 16 august 1968.

A urmat cursurile Liceului de matematică - fizică nr. 4, iar în 1994 a absolvit Academia de Teatru şi Film, clasa profesor Grigore Gonţa.

La absolvire a jucat rolul Prinţului în „Peleş Împărat”.

Este angajat al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Capitală, dar colaborează şi cu alte teatre.

Principalele piese de teatru în care a fost distribuit la „Naţional”: „Butoiul cu pulbere”, „Furtuna”, „Nebun din dragoste”, „No Man’s Land”, „Orchestra Titanic”, „Sinucigaşul”, „Terorism”, „UFO”, „Hoţi”, „Năpasta”, „Băiatul din ultima bancă”, „Vizita bătrânei doamne”, „Purificare”, „Neînţelegerea”, „A patra soră”, „O scrisoare pierdută”, „Jocul dragostei şi al întâmplării”, „Take, Ianke şi Cadîr”, „Nunta lui Krecinski”, „Numele trandafirului”, „Trilogia Antică”.

La Teatrul Evreiesc de Stat a jucat în „Duşmancele, o poveste de iubire”, iar la Teatrul „Luni - Green Hours”, în: „Green Hours! Un show teatral site-specific”, „Green Hours - Cercetătorii japonezi”, „Ecstazy”.

De asemeni, a apărut în „Bash”, la Teatrul ACT, şi în „Antigona”, la Teatrul „L. S. Bulandra”.

Mihai Călin a făcut parte şi din distribuţia unor filme: „America, venim!”, „Quod erat demonstrandum”, „Roxanne”, „Bibliotheque Pascal”, „Le concert”, „Blood and Chocolate”, „Second Hand”, „Damen tango”, „Amen”, „Train de vie”, „Eu sunt Adam”, „Pepe şi Fifi”.

A jucat şi în producţiile tv: „Moştenirea”, „Aniela”, „Inimă de ţigan”, „Mafalda di Savoia”, „Băieţi buni”, „Loveşte cu furie”, „Prietenul meu, francezul”, „Legea coboară în stradă”, „Burlacii”, „Le Pere Goriot”.

În 2012, a primit Premiul „Cel mai bun actor” - la Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Braşov, iar în 2015 - Premiul UNITER pentru „Cel mai bun actor în rol secundar”.

Este căsătorit şi are un băiat.

Autor: Pe o aripă de cânt