La mulţi ani, George Mihăiţă!

Îndrăgitul actor - George Mihăiţă - s-a născut la 23 septembrie 1948, în localitatea Moreni (judeţul Dâmboviţa).

În clasa a VIII-a era artist amator la Clubul „Flacăra” al Casei de Cultură din Moreni.

A intrat la I.A.T.C. din a treia încercare şi a absolvit Institutul în 1971.

În 1969 a jucat pe scena Naţionalului bucureştean, în „Coana Chiriţa”, în 1971 a jucat la „Bulandra”, în „Ziariştii”, iar în 1972, la Teatrul din Baia Mare - în „O noapte furtunoasă”.

În 2014, la Teatrul ACT a jucat în „Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule?”.

Majoritatea pieselor în care a fost distribuit, le-a jucat pe scena Teatrului de Comedie: „Fata Morgana”, „Mutter Courage”, „Buffalo Bill şi indienii”, „O noapte furtunoasă”, „Volpone”, „Jocul dragostei şi al întâmplării”, „Doisprezece oameni furioşi”, „Cercul de cretă caucazian”, „Măseaua de minte”, „Livada cu vişini”, „Peţitoarea”, „Harold şi Maude”, „Strigoi la Kitahama”, „Scaiul”, „Ce ne facem fără Willy?”, „Amphytrion”, „Troilus şi Cresida”, „Fuga”, „Pălăria”, „Bani din cer”, „Poker”, „Ubu înlănţuit”, „Revizorul”, „Clinica”, „Casa Zoikăi”, „Femeia care şi-a pierdut jartierele”, „O scrisoare pierdută”, „În plină glorie”, „Shylock”, „Breaking News”, „Fierarii”, „Mihăiţă. Reconstituirea unei vieţi”.

În film a debutat în „Reconstituirea”, în anul 1968, după care au urmat alte roluri, în producţiile: „Căldura”, „Prieteni fără grai”, „Castelul condamnaţilor”, „Brigada Diverse în alertă”, „Urmărirea”, „Veronica”, „Capcana”, „Veronica se întoarce”, „Filip cel Bun”, „Ilustrate cu flori de câmp”, „Zidul”, „Comedie fantastică”, „Accident”, „Mama”, „Tufă de Veneţia”, „Ultima noapte a singurătăţii”, „Ultimele zile ale verii”, „Pentru patrie”, „Braţele Afroditei”, „Drumuri în cumpănă”, „Omul care ne trebuie”, „Ultima noapte de dragoste”, „Capcana mercenarilor”, „Duelul”, „Saltimbancii”, „Un saltimbanc la Polul Nord”, „Melodii la Costineşti”, „Zacharicus”, „Promisiuni”, „Francois Villon, poetul vagabond”, „Duminica în familie”, „Nişte băieţi grozavi”, „Zâmbet de soare”, „Campioana”, „Paradisul în direct”, „Punctul zero”, „Omul zilei”, „Supravieţuitorul”, „Nunta mută”, „Undeva la Palilula”, „Ultimul corupt din România”.

A jucat şi în piesele de teatru TV: „Să umplem pământul cu visuri”, „Doctor în filosofie”, „Siciliana”, „Şeful sectorului suflete”, „Îndrăzneală”, „Viori de primăvară”, „Căsnicia nu-i o joacă”, „Vilegiatura”, „Fata care a mutat Parângul”, „Ziariştii”, „Speranţa nu moare în zori”, „Căsătorie imposibilă”, „Capul de răţoi”, „Când vine barza”, „Caragiale, dar nu teatru”, precum şi în serialele TV: „Urmărirea”, „Muşatinii”, „Agenţia matrimonială”, „Secretul Mariei”, „Vine Poliţia!”.

A fondat şi a condus publicaţiile: „Salut”, „Salut paranormal”, „Salut rebusist”, „Integrame salut”, „Sexualitatea”.

A fost director al revistei „Salut Generaţia Pro”, director onorific al revistei „Super”.

În 1992 a devenit Preşedintele Clubului UNESCO Adolescenţii.

În 1994 a propus Parlamentului proiectul de lege privind „Ziua adolescentului”.

Din 2003 este director al Festivalului Comediei Româneşti.

În prezent este director al Teatrului de Comedie din Bucureşti.

Dintre premiile primite de-a lungul carierei, amintim:

- 1975 - Premiul al III-lea - Festivalul de Teatru de la Bacău;

- 1976 - Premiul Cenaclului „Flacăra”;

- 1994 - Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină - Asociaţia Umoriştilor Români;

- 2001 - Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină - Festivalul Naţional de Comedie - Galaţi;

- 2002 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler;

- 2007 - Premiul pentru cel mai bun actor - Festivalul „JoakimInterFest” - Serbia;

- 2007 - Premiul pentru cel mai bun actor - Festivalul Naţional de Comedie - Galaţi;

- 2010 - Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal - Gala UNITER;

- 2018 - „Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti”.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Sebastian Papaiani

Sebastian Papaiani (nume real: Sevastian Papaiane), unul dintre cei mai cunoscuţi actori români, s-a născut în Piteşti, la 25 august 1936, şi s-a stins în Bucureşti, la 27 septembrie 2016, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.

La 17 ani s-a angajat contabil la un oficiu farmaceutic şi a jucat teatru de amatori.

În 1960 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.

A jucat pe scena Teatrului din Sibiu, apoi, vreme de peste trei decenii, la Teatrul Giuleşti din Capitală, dar a colaborat şi cu alte teatre de-a lungul timpului.

Principalele filme în care a fost distribuit: „Un surâs în plină vară” (debut - 1963), „Partea ta de vină”, „Dragoste la zero grade”, „La porţile pământului”, „Fantomele se grăbesc”, „Balul de sâmbătă seară”, „Dimineţile unui băiat cuminte”, „Căldura”, „Asediul”, „Brigada Diverse intră în acţiune”, „Brigada Diverse în alertă”, „B.D. la munte şi la mare”, „Astă-seară dansăm în familie”, „Cu mâinile curate”, „Ciprian Porumbescu”, „Ultimul cartuş”, „Păcală”, „Fraţii Jderi”, „Ştefan cel Mare - Vaslui 1475”, „Toamna bobocilor”, „Zile fierbinţi”, „Roşcovanul”, „Curcanii”, „Toate pânzele sus”, „Iarna bobocilor”, „Eu, tu, şi... Ovidiu”, „Totul pentru fotbal”, „Nea Mărin miliardar”, „Expresul de Buftea”, „Am fost şaisprezece”, „Ultima noapte de dragoste”, „Bună seara, Irina!”, „Alo, aterizează străbunica!”, „O lume fără cer”, „Grăbeşte-te încet”, „Rămân cu tine”, „Pădurea nebună”, „Fram”, „Ringul”, „Secretul lui Bachus”, „Sosesc păsările călătoare”, „Zbor periculos”, „Secretul lui Nemesis”, „Liceenii”, „Neînvinsă-i dragostea”, „Numai iubirea”, „Lacrimi de iubire”, „Bani de dus, bani de-ntors”, „Păcală se întoarce”, „Daria, iubirea mea”, „Nimeni nu-i perfect” etc.

În teatru, au rămas de referinţă rolurile pe care le-a jucat în piesele „Alchimistul” şi „Bătrânul actor comic”.

În 2002 i s-a conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler - „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”.

În 2010 a primit Premiul de Excelenţă la Festivalul Internaţional de Film „Comedy Cluj”.

În 2011 a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor - Walk of Fame din Piaţa Timpului (Bucureşti).

În 2013, cinematograful „Modern” din Piteşti a primit numele său.

În 2019, a apărut cartea biografică: „Sebastian Papaiani. De la început până la sfârşit”, scrisă de Annie Muscă.

La 25 de ani s-a căsătorit (pentru scurt timp) cu actriţa Eugenia Giurgiu, împreună având un băiat.

Ulterior s-a recăsătorit cu Marcela Papaiani şi au avut un copil.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Toma Caragiu

Regretatul actor - Toma Caragiu - s-a născut la Hrupişti, în Grecia, la 21 august 1925, într-o familie de aromâni (tatăl - Nicolae Caragio, mama - Athina Papastere), şi s-a stins la 4 martie 1977, sub dărâmăturile produse de cutremur.

Pe când avea trei ani, familia s-a mutat din nordul Greciei la Silistra, în Cadrilater, iar din 1940, s-a stabilit la Ploieşti.

Toma a urmat Şcoala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, a făcut parte din trupa de teatru a liceului şi a scris în „Frământări” - revista şcolii.

A obţinut diploma de Bacalaureat în 1945.

Deşi părinţii îşi doreau să-l vadă medic veterinar, tânărul s-a înscris la Facultatea de Drept, la care va renunţa în scurt timp, pentru a studia la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti, la clasa lui Victor Ion Popa.

În anul III de studenţie, a debutat pe scena Studioului Teatrului Naţional din Piaţa Amzei, în piesa „Toreadorul din Olmado”.

Alături de alţi colegi, a realizat spectacolul „Take, Ianke şi Cadîr”, pe care îl jucau - în special în vacanţe - la cinematograful „Modern” din Ploieşti, precum şi spectacolul „Trandafirii roşii”.

A apărut astfel „Brigada culturală Prahova”, un nucleu teatral care, în 1947 va deveni „Teatrul Sindicatelor Unite”, iar în 1949 - Teatrul de Stat Ploieşti.

În 1948, Toma Caragiu a fost angajat la Teatrul Naţional, iar în 1949 a absolvit I.A.T.C.-ul, după care a urmat Şcoala de Ofiţeri în Rezervă ai Armatei.

În 1951 a fost angajat la Teatrul de Stat din Constanţa, unde a jucat în „O noapte furtunoasă”, „Vocea Americii” şi altele.

În 1953 a fost numit director al Teatrului de Stat din Ploieşti, funcţie pe care o va ocupa vreme de 12 ani.

Pe scena ploieşteană a jucat, în această perioadă, în 34 de roluri, în piese precum: „Slugă la doi stăpâni”, „Nunta lui Figaro”, „Take, Ianke şi Cadîr”, „Înşir-te mărgărite”, „Răzvan şi Vidra”, „Poarta” etc.

În 1955 a debutat în film, în prima peliculă color din România - „Nufărul roşu”.

Alte filme în care a apărut de-a lungul anilor: „Nu vreau să mă-nsor”, „Străzile au amintiri”, „Haiducii”, „B.D. la munte şi la mare”, „Ciprian Porumbescu”, „Actorul şi sălbaticii”, „Operaţiunea Monstrul”, „Serenadă pentru etajul XII”, „Vara romantică”, „Poveste sentimentală”, „Cartierul veseliei”, „Procesul alb”, „Vremea zăpezilor”, „Şeful sectorului suflete”, „Subteranul”, „Răpirea fecioarelor”, „Brigada Diverse intră în acţiune”, „Zestrea domniţei Ralu”, „Săptămâna nebunilor”, „Brigada Diverse în alertă”, „Facerea lumii”, „Bariera”, „Explozia”, „Proprietarii”, „Trei scrisori secrete”, „Tatăl risipitor”, „Mastodontul”, „Singurătatea florilor”, „Marele singuratic”  etc.

Sunt memorabile şi momentele televizate din cadrul emisiunilor de divertisment, unele chiar cu aluzii la regimul comunist.

În 1965 a debutat şi la Teatrul Naţional Radiofonic, în piesa „Douăsprezece lire”, urmată apoi de alte 50 de piese în care a fost distribuit, cum ar fi: „Monopolul alcoolului”, „Femeile care omoară bărbaţii”, „Minunile Sfântului Sisoe”, „Riscurile celebrităţii”, „Comisarul e băiat de treabă” şi altele.

În 1965 s-a transferat la Bucureşti, fiind angajat la Teatrul „Bulandra”, primul rol fiind în „Opera de trei parale”.

Pe scena de la „Bulandra”, precum şi la Teatrul Naţional şi Teatrul de Comedie, a apărut de peste 2000 de ori, în 20 de piese diferite: „Sfântul Mitică Blajinul”, „Ziariştii”, „O scrisoare pierdută”, „Revizorul”, „Simfonia patetică”, „Interesul general”, „Azilul de noapte”, „Lungul drum al zilei către noapte” etc.

În 1975, la „Bulandra”, îl găsim pe Toma Caragiu şi în postura de regizor al piesei „Titanic Vals”.

În 1967 i s-a acordat Ordinul „Meritul Cultural clasa a III-a - „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

În 1969 a primit titlul de „Comic genial”, iar în 1971 - a fost desemnat „Cel mai bun actor român”.

În perioada 1952 - 1962, a fost căsătorit cu o colegă de teatru - Maria Bondar, împreună adoptând o fetiţă, dar, din cauza neînţelegerilor, au divorţat.

În 1963 s-a căsătorit cu actriţa Elena Bichman (şi ea aflată la al doilea mariaj), aceasta părăsind ţara imediat după cutremur, stabilindu-se în America.

S-a stins împreună cu prietenul său, regizorul Alexandru Bocăneţ, în fatidica seară de 4 martie 1977, când sărbătorea acasă finalizarea filmului „Gloria nu cântă”.

Este înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

După moartea lui Toma Caragiu, în 1979, au fost publicate postum poeziile pe care le-a scris de-a lungul vieţii, lucru mai puţin cunoscut publicului.

În amintirea actorului, Teatrul din Ploieşti îi poartă numele, la fel ca şi sala de spectacole de la Teatrul „Bulandra”.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Puiu Călinescu

Îndrăgitul actor de comedie Puiu Călinescu (nume real: Alexandru Călinescu), s-a născut la 21 iunie 1920, în Bucureşti, şi s-a stins la 16 mai 1997, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.

A fost fiul Fotinei Călinescu (din Bucureşti), care lucra la o fabrică de ţigarete, şi al actorului Jean Tomescu (din Craiova), dar mama a fost cea care l-a crescut. După moartea acesteia, la numai 23 de ani, copilul - pe atunci în vârstă de 5 ani, a fost luat şi crescut de bunica maternă şi de mătuşi.

A avut o copilărie sumbră, fără jucării, a crescut fără părinţi şi a fost bătut des de mătuşi.

Nu i-a plăcut şcoala şi chiar a repetat un an de studiu, iar în adolescenţă, a fost nevoit să se angajeze, pentru a-şi face un rost în viaţă, unchiul în casa căruia locuia ameninţându-l că nu-i va mai da de mâncare.

Şi-a început cariera jucând în „revistele” de cinematograf ce prefaţau, pe vremuri, proiecţia unui film.

Într-un interviu (Sursă), Puiu Călinescu declara:

„Prima mea muncă de artist a fost mai întâi să lipesc afişe de spectacole în Bucureşti, la cinema. Pe vremea aceea erau filme mute şi în pauză, când se schimbau rolele cu pelicula, eu ieşeam în sală, în faţa ecranului, ca să fac lumea să râdă.

Eu nu am şcoli şi diplome, ce am învăţat am învăţat din acele filme, de pe stradă şi din Viaţă.

Secretul este munca, munca neîntreruptă, cu idei noi, cu veşnice căutări! Păi eu sunt bolnav dacă nu am repetiţii, sau spectacole, sau turnee, trebuie să fac mereu câte ceva. Iar dacă nu am ce, caut până găsesc.”

În 1948 a intrat în trupa Teatrului de Comedie „Constantin Tănase”, căreia i-a rămas credincios până la sfârşitul vieţii.

Perioada de glorie a început prin anii ’70, când biletele se vindeau cu o săptămână înainte de reprezentaţie.

Puiu Călinescu şi-a scris singur partiturile comice pentru spectacolele al căror protagonist a fost ani la rând, dând naştere unui personaj unic, ce declanşa hohote de râs la simpla apariţie pe scenă.

Dintre spectacolele one-man show, amintim: „Sonatul lunii”, „Trăsnitul meu drag”, „Un băiat de zahăr... ars”, „Frumosul din pădurea... zăpăcită”, „Idolul femeilor”, „Eu vă fac să râdeţi!”, „E nemaipomenit!”, „Omul care aduce râsul”, „Bărbatul fatal”, „Superman”, „O seară la Boema”.

A jucat în piese şi scenete: „Azilul MacFerlan”, „Fără mănuşi”, „Și Ilie face sport”, „Cer cuvântul!”, „Un băiat iubește o fată”, „Lupul moralist”, „Ca la Revistă”, „Pagini alese din Revista de altădată”, „Nicuță... la Tănase”, „Femei... femei... femei...”, „Restaurant de lux”, „Uimitoarele aventuri ale lui Spirache”, „Magazin de stat”, „Bimbirică”, „Nu servim în stare de ebrietate!”, „În gară”, „Inspecție”, „Ora de gimnastică”, „Bujor al 12-lea”.

A fost distribuit şi în mai multe filme: „Ilie în luna de miere”, „Şi Ilie face sport”, „Şofer de mare viteză”, „Directorul nostru”, „O poveste obişnuită... o poveste ca în basme”, „O zi pierdută”, „Celebrul 702”, „S-a furat o bombă”, „Sub cupola albastră”, „Vacanţă la mare”, „Un surâs în plină vară”, „De-aş fi... Harap Alb”, „Corigenţa domnului profesor”, „Faust XX”, „Împuşcături pe portativ”, „Balul de sâmbătă seară”, „Brigada Diverse intră în acţiune”, „Brigada Diverse în alertă”, „B.D. la munte şi la mare”, „Informații gară”, „Fraţii Jderi”, „Serenadă pentru etajul XII”, „Nea Mărin miliardar”, „Expresul de Buftea”.

Cu numai o lună înainte de a părăsi această lume, încă mai juca pe scenă.

Când a murit, era internat la Spitalul Floreasca, întrucât nu se simţea bine de ceva timp. S-a stins cu zâmbetul pe buze, în urma unui stop cardio-respirator, în timp ce le spunea bancuri asistentelor.

A fost căsătorit şi a avut două fete, una murind cu doi ani înaintea lui.

Autor: Pe o aripă de cânt