In Memoriam: Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu, scriitor, membru al Academiei Române, om politic, s-a născut în Paşcani, la 5 noiembrie 1880, şi s-a stins în Bucureşti, la 19 octombrie 1961.

A făcut studiile primare în orăşelul natal, avându-l ca dascăl pe Mihai Busuioc - „Domnu’ Trandafir”, apoi - gimnaziul la Fălticeni.

A urmat Liceul Naţional din Iaşi şi Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti (pe care a întrerupt-o, însă, în 1901).

A debutat în revista satirică „Dracu” - din Bucureşti, în 1897, cu schiţa „Domnişoara M din Fălticeni”, semnând: „Mihai din Paşcani”.

De altfel, în anii de liceu a colaborat cu „Pagini literare”, „Convorbiri literare”, „Sămănătorul” - publicând schiţe şi versuri.

Din 1898 a început activitatea la foaia „Viaţa nouă”, semnând atât cu numele real, cât şi cu pseudonimul „M. S. Cobuz”.

În 1901 s-a căsătorit cu Ecaterina Bâlu, stabilindu-se la Fălticeni şi începând să lucreze la primele nuvele, fiind decis să trăiască din activitatea de scriitor.

1904 este anul în care are loc debutul efectiv al lui Sadoveanu, cu volumele: „Şoimii”, „Povestiri”, „Dureri înăbuşite”, „Crâşma lui Moş Petcu”, astfel începând o bogată carieră literară, desfăşurată pe o perioadă de peste 50 de ani.

Între 1906 - 1916 a colaborat cu revista „Viaţa românească”.

A ocupat o serie de funcţii publice (de exemplu inspector al căminelor culturale), iar între 1910 - 1919 - a fost director al Teatrului Naţional din Iaşi.

În perioada 23 iunie - 31 august 1913, în calitate de sublocotenent al Regimentului 15 „Războieni”, a participat la campania din Bulgaria a celui de-al doilea război balcanic.

În Primul Război Mondial a fost încadrat în Armata Română, având gradul de locotenent în rezervă, fiind pus să conducă ziarul pentru soldaţi „România - organ al apărării naţionale”. Unele dintre articolele publicate în acest ziar, vor apărea apoi în volumele „File însângerate” (1917) - devenit „Frunze în furtună” şi „Strada Lăpuşneanu” (1932) - ulterior apărut cu titlul „Trenul fantomă”.

În 1919, până în luna decembrie, împreună cu George Topîrceanu, a scos revista „Însemnări literare”.

Între 1924 - 1938, a colaborat la revistele „Lumea” şi „Adevărul literar”, a condus ziarele „Adevărul” şi „Dimineaţa”.

În 1926 începe activitatea politică, fiind ales senator al Partidului Poporului şi devenind un apropiat al lui Constantin Argetoianu, urmându-l îndeaproape în  funcţie de opţiunile politice ale acestuia.

Între 1931 - 1932, a fost Preşedinte al Senatului, după care a devenit membru al Uniunii Agrare şi un apropiat al lui Carol al II-lea.

În iunie 1939 a fost unul dintre senatorii numiţi de Carol în Parlament, iar din 1945 - a devenit, din nefericire, un colaborator apropiat al Partidului Comunist.

A fost ales deputat independent de Bucureşti, dar pe listele Blocului Partidelor Democratice, în urma alegerilor falsificate din noiembrie 1946, şi a fost numit Preşedinte al Adunării Deputaţilor.

Din 1948, până la deces, a fost un simplu membru al Marii Adunări Naţionale.

Între 1956 - 1961 a fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor.

A primit Premiul de Stat şi Premiul „Lenin” pentru Pace, precum şi titlul de „Erou al Muncii Socialiste”.

În ciuda activităţii politice controversate, pentru care mulţi l-au criticat de-a lungul timpului, Sadoveanu rămâne unul dintre cei mai mari scriitori români.

Din vasta creaţie, amintim titluri precum: „Şoimii”, „Floare ofilită”, „Amintirile căprarului Gheorghiţă”, „Vremuri de bejenie”, „La noi în Viişoara”, „Însemnările lui Neculai Manea”, „Oameni şi locuri”, „O istorie de demult”, „Duduia Margareta”, „Cântecul amintirii”, „Apa morţilor”, „Bordeenii”, „Privelişti dobrogene”, „Neamul Şoimăreştilor”, „Foi de toamnă”, „Printre gene”, „44 de zile în Bulgaria”, „Umbre”, „În amintirea lui Creangă”, „Cocostârcul albastru”, „Strada Lăpuşneanu”, „Neagra Şarului”, „Lacrimile ieromonahului Veniamin”, „Venea o moară pe Siret”, „Ţara de dincolo de negură”, „Dumbrava minunată”, „Demonul tinereţii”, „Hanu-Ancuţei”, „Împărăţia apelor”, „Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă”, „Baltagul”, „Depărtări”, „Măria Sa, puiul pădurii”, „Nunta domniţei Ruxandra”, „Creanga de aur”, „Locul unde nu s-a întâmplat nimic”, „Nopţile de Sânziene”, „Viaţa lui Ştefan cel Mare”, „Paştile blajinilor”, „Istorisiri de vânătoare”, „Ochi de urs”, „Valea Frumoasei”, „Fraţii Jderi”, „Divanul persian”, „Ostrovul lupilor”, „Anii de ucenicie”, „Nada Florilor”, „Nicoară Potcoavă”, „Aventuri în Lunca Dunării”, „Evocări” etc.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Sebastian Papaiani

Sebastian Papaiani (nume real: Sevastian Papaiane), unul dintre cei mai cunoscuţi actori români, s-a născut în Piteşti, la 25 august 1936, şi s-a stins în Bucureşti, la 27 septembrie 2016, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.

La 17 ani s-a angajat contabil la un oficiu farmaceutic şi a jucat teatru de amatori.

În 1960 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.

A jucat pe scena Teatrului din Sibiu, apoi, vreme de peste trei decenii, la Teatrul Giuleşti din Capitală, dar a colaborat şi cu alte teatre de-a lungul timpului.

Principalele filme în care a fost distribuit: „Un surâs în plină vară” (debut - 1963), „Partea ta de vină”, „Dragoste la zero grade”, „La porţile pământului”, „Fantomele se grăbesc”, „Balul de sâmbătă seară”, „Dimineţile unui băiat cuminte”, „Căldura”, „Asediul”, „Brigada Diverse intră în acţiune”, „Brigada Diverse în alertă”, „B.D. la munte şi la mare”, „Astă-seară dansăm în familie”, „Cu mâinile curate”, „Ciprian Porumbescu”, „Ultimul cartuş”, „Păcală”, „Fraţii Jderi”, „Ştefan cel Mare - Vaslui 1475”, „Toamna bobocilor”, „Zile fierbinţi”, „Roşcovanul”, „Curcanii”, „Toate pânzele sus”, „Iarna bobocilor”, „Eu, tu, şi... Ovidiu”, „Totul pentru fotbal”, „Nea Mărin miliardar”, „Expresul de Buftea”, „Am fost şaisprezece”, „Ultima noapte de dragoste”, „Bună seara, Irina!”, „Alo, aterizează străbunica!”, „O lume fără cer”, „Grăbeşte-te încet”, „Rămân cu tine”, „Pădurea nebună”, „Fram”, „Ringul”, „Secretul lui Bachus”, „Sosesc păsările călătoare”, „Zbor periculos”, „Secretul lui Nemesis”, „Liceenii”, „Neînvinsă-i dragostea”, „Numai iubirea”, „Lacrimi de iubire”, „Bani de dus, bani de-ntors”, „Păcală se întoarce”, „Daria, iubirea mea”, „Nimeni nu-i perfect” etc.

În teatru, au rămas de referinţă rolurile pe care le-a jucat în piesele „Alchimistul” şi „Bătrânul actor comic”.

În 2002 i s-a conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler - „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”.

În 2010 a primit Premiul de Excelenţă la Festivalul Internaţional de Film „Comedy Cluj”.

În 2011 a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor - Walk of Fame din Piaţa Timpului (Bucureşti).

În 2013, cinematograful „Modern” din Piteşti a primit numele său.

În 2019, a apărut cartea biografică: „Sebastian Papaiani. De la început până la sfârşit”, scrisă de Annie Muscă.

La 25 de ani s-a căsătorit (pentru scurt timp) cu actriţa Eugenia Giurgiu, împreună având un băiat.

Ulterior s-a recăsătorit cu Marcela Papaiani şi au avut un copil.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Puiu Călinescu

Îndrăgitul actor de comedie Puiu Călinescu (nume real: Alexandru Călinescu), s-a născut la 21 iunie 1920, în Bucureşti, şi s-a stins la 16 mai 1997, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.

A fost fiul Fotinei Călinescu (din Bucureşti), care lucra la o fabrică de ţigarete, şi al actorului Jean Tomescu (din Craiova), dar mama a fost cea care l-a crescut. După moartea acesteia, la numai 23 de ani, copilul - pe atunci în vârstă de 5 ani, a fost luat şi crescut de bunica maternă şi de mătuşi.

A avut o copilărie sumbră, fără jucării, a crescut fără părinţi şi a fost bătut des de mătuşi.

Nu i-a plăcut şcoala şi chiar a repetat un an de studiu, iar în adolescenţă, a fost nevoit să se angajeze, pentru a-şi face un rost în viaţă, unchiul în casa căruia locuia ameninţându-l că nu-i va mai da de mâncare.

Şi-a început cariera jucând în „revistele” de cinematograf ce prefaţau, pe vremuri, proiecţia unui film.

Într-un interviu (Sursă), Puiu Călinescu declara:

„Prima mea muncă de artist a fost mai întâi să lipesc afişe de spectacole în Bucureşti, la cinema. Pe vremea aceea erau filme mute şi în pauză, când se schimbau rolele cu pelicula, eu ieşeam în sală, în faţa ecranului, ca să fac lumea să râdă.

Eu nu am şcoli şi diplome, ce am învăţat am învăţat din acele filme, de pe stradă şi din Viaţă.

Secretul este munca, munca neîntreruptă, cu idei noi, cu veşnice căutări! Păi eu sunt bolnav dacă nu am repetiţii, sau spectacole, sau turnee, trebuie să fac mereu câte ceva. Iar dacă nu am ce, caut până găsesc.”

În 1948 a intrat în trupa Teatrului de Comedie „Constantin Tănase”, căreia i-a rămas credincios până la sfârşitul vieţii.

Perioada de glorie a început prin anii ’70, când biletele se vindeau cu o săptămână înainte de reprezentaţie.

Puiu Călinescu şi-a scris singur partiturile comice pentru spectacolele al căror protagonist a fost ani la rând, dând naştere unui personaj unic, ce declanşa hohote de râs la simpla apariţie pe scenă.

Dintre spectacolele one-man show, amintim: „Sonatul lunii”, „Trăsnitul meu drag”, „Un băiat de zahăr... ars”, „Frumosul din pădurea... zăpăcită”, „Idolul femeilor”, „Eu vă fac să râdeţi!”, „E nemaipomenit!”, „Omul care aduce râsul”, „Bărbatul fatal”, „Superman”, „O seară la Boema”.

A jucat în piese şi scenete: „Azilul MacFerlan”, „Fără mănuşi”, „Și Ilie face sport”, „Cer cuvântul!”, „Un băiat iubește o fată”, „Lupul moralist”, „Ca la Revistă”, „Pagini alese din Revista de altădată”, „Nicuță... la Tănase”, „Femei... femei... femei...”, „Restaurant de lux”, „Uimitoarele aventuri ale lui Spirache”, „Magazin de stat”, „Bimbirică”, „Nu servim în stare de ebrietate!”, „În gară”, „Inspecție”, „Ora de gimnastică”, „Bujor al 12-lea”.

A fost distribuit şi în mai multe filme: „Ilie în luna de miere”, „Şi Ilie face sport”, „Şofer de mare viteză”, „Directorul nostru”, „O poveste obişnuită... o poveste ca în basme”, „O zi pierdută”, „Celebrul 702”, „S-a furat o bombă”, „Sub cupola albastră”, „Vacanţă la mare”, „Un surâs în plină vară”, „De-aş fi... Harap Alb”, „Corigenţa domnului profesor”, „Faust XX”, „Împuşcături pe portativ”, „Balul de sâmbătă seară”, „Brigada Diverse intră în acţiune”, „Brigada Diverse în alertă”, „B.D. la munte şi la mare”, „Informații gară”, „Fraţii Jderi”, „Serenadă pentru etajul XII”, „Nea Mărin miliardar”, „Expresul de Buftea”.

Cu numai o lună înainte de a părăsi această lume, încă mai juca pe scenă.

Când a murit, era internat la Spitalul Floreasca, întrucât nu se simţea bine de ceva timp. S-a stins cu zâmbetul pe buze, în urma unui stop cardio-respirator, în timp ce le spunea bancuri asistentelor.

A fost căsătorit şi a avut două fete, una murind cu doi ani înaintea lui.

Autor: Pe o aripă de cânt