„Dragostea îşi cere drepturile...”

„Dragostea nu are vârstă, indiferent că este în primăvara anilor sau a toamnei, ea răbufneşte şi îşi cere drepturile.”

 

„Am fost un copil liber, năzdrăvan, curios, mai degrabă crescut de stradă şi de prieteni decât de familie, dar sufletul şi mintea mea de copil au memorat doar farmecul străzii şi al jocurilor de puştani.”

 

„Nici nu mai ştiu câte roluri am jucat cu trupa de amatori, zeci de personaje...”

 

„Am avut marea şansă, în teatru şi în film, să joc roluri negative. Nu regret că le-am jucat, pentru unii sunt monştri, pentru mine aveau şi haz...”

Gheorghe Dinică

In Memoriam: Gheorghe Dinică

Gheorghe Dinică, unul dintre cei mai mari actori români, s-a născut la 1 ianuarie 1934 (în realitate: 25 decembrie 1933), în Bucureşti, şi a trecut la cele veşnice la 10 noiembrie 2009.

Tatăl său era funcţionar la Poştă, iar mama - casnică.

Îi plăcea să-şi petreacă vacanţele la bunicii paterni, în comuna Cochineşti (Argeş).

În copilărie şi adolescenţă mergea la spectacolele Teatrului de Revistă şi în sălile de cinema, astfel înfiripându-se dorinţa de a ajunge actor.

S-a angajat ca vânzător de ziare, pentru a avea cu ce se întreţine.

Încă de la 17 ani a început să facă parte din diferite trupe de teatru de amatori.

S-a înscris şi la cercul de teatru al Casei de Cultură a Sindicatelor din Bucureşti, în 1955 fiind distribuit în „Jocul de-a vacanţa”. Atunci l-a remarcat actriţa Dina Cocea, care l-a invitat la cursurile ei de pregătire.

A ratat de două ori admiterea la Teatru, dar a treia încercare a fost cu noroc, iar în 1961 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, clasa profesor Dina Cocea.

După absolvire, a colaborat, pentru puţin timp, cu Teatrul pentru Tineret şi Copii, după care, Radu Beligan l-a chemat la Teatrul de Comedie nou înfiinţat, unde a şi debutat în 1961, în piesa „Inspectorul de poliţie”.

A activat la Teatrul de Comedie până în 1967, apoi la Teatrul „Bulandra” (1968 - 1969) şi Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” (din 1972). A mai colaborat şi cu Teatrul Mic, Teatrul „Odeon”.

Printre piesele în care a fost distribuit, se numără: „Take, Ianke şi Cadîr”, „Celebrul 702”, „Centrul înaintaş a murit în zori”, „Sweik în al doilea război mondial”, „Procesul domnului Caragiale”, „Pigulete plus cinci fete”, „Nuntă la castel”, „Umbra”, „Casa inimilor sfărâmate”, „Rinocerii”, „Somnoroasa aventură”, „Troilus şi Cressida”, „Capul de răţoi”, „Opinia publică”, „Sfântul”, „Nepotul lui Rameau”, „Moartea lui Danton”, „Un fluture pe lampă”, „Trei fraţi gemeni veneţieni”, „Romulus cel Mare”, „Gaiţele”, „O scrisoare pierdută”, „Aşteptându-l pe Godot”, „Ploşniţa”, „Iubirile de-o viaţă”, „Ioneştii”, „Cine are nevoie de teatru?”, „Noaptea regilor”, „Merlin”, „Livada de vişini”, „Tehnica raiului”, „O noapte furtunoasă”, „Azilul de noapte”, „Cotletele”, „Numele trandafirului”, „Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!”, „Ultima oră”, „Dansând pentru zeul păgân”, „Incontestabila ipocrizie”.

A colaborat cu Teatrul Naţional Radiofonic, pentru producţiile: „Amorul unui subaltern”, „Neguţătorul de ochelari”, „Domnul Kant are onoarea”, „Copiii justiţiei”, „Ciclopul de Euripide” etc.

În film a debutat în 1963, în producţia „Străinul”.

De excepţie au fost rolurile interpretate în zeci de filme: „Zidul”, „Un comisar acuză”, „Revanşa”, „Cu mâinile curate”, „Prin cenuşa imperiului”, „Ultimul cartuş”, „Comoara din Vadul Vechi”, „Procesul alb”, „Golgota”, „Maiorul şi moartea”, „Dacii” (dublaj de voce), „Columna”, „Prea mic pentru un război atât de mare”, „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, „Felix şi Otilia”, „Filantropica”, „Bariera”, „Explozia”, „Dincolo de nisipuri”, „Filip cel Bun”, „Fraţii Jderi”, „Nemuritorii”, „Ştefan cel Mare - Vaslui 1475”, „Ilustrate cu flori de câmp”, „Nu filmăm să ne-amuzăm”, „Evadarea, „Mastodontul”, „Osânda”, „Premiera”, „Trei zile şi trei nopţi”, „Cuibul salamandrelor”, „Marele singuratic”, „Acţiunea Autobuzul”, „Doctorul Poenaru”, „Trepte pe cer”, „Drumuri în cumpănă”, „Totul pentru fotbal”, „Bietul Ioanide”, „Ultima noapte de dragoste”, „Reţeaua S”, „O lume fără cer”, „Concurs”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Întunericul alb”, „Pe malul stâng al Dunării albastre”, „Râdeţi ca în viaţă!”, „Un petic de cer”, „Secretul lui Bachus”, „Zbor periculos”, „O lumină la etajul zece”, „Vară sentimentală”, „Cuibul de viespi”, „Figuranţii”, „Să-ţi vorbesc despre mine”, „Momentul adevărului”, „Secretul lui Nemesis”, „Lacrima cerului”, „Divorţ... din dragoste”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Liceenii în alertă”, „Patul conjugal”, „Priveşte înainte cu mânie!”, „Balkans, Balkans”, „Această lehamite”, „Chira Chiralina”, „Crucea de piatră – ultimul bordel”, „Începutul adevărului (Oglinda)”, „Craii de Curtea Veche”, „Terente - regele bălţilor”, „Faimosul Paparazzo”, „Manipularea”, „Patul lui Procust”, „Război în bucătărie”, „După-amiaza unui torţionar”, „Turnul din Pisa”, „Examen”, „Dulcea saună a morţii”, „Bani de dus, bani de întors”, „Aleodor Împărat”, „Magnatul”, „Orient Express”, „Sindromul Timişoara - Manipularea”, „Omul grăbit”, „Vânătoarea”, „White Palms”, „Ticăloşii”, „Supravieţuitorul”.

Producţii tv în care a apărut: „Colierul”, „Teatrul de marionete al Majestăţii Sale”, „Păsările”, „Obiecte găsite”, „Un joc neobişnuit”, „Popas între drumuri”, „O seară la Gambrinus”, „Directorul de teatru”, „Medeea”, „Neînţelegerea”, „Regele gol”, „... Escu”, „Seara, târziu, în tipografie”, „Corupţie la Palatul de Justiţie”, „Richard al III-lea”, „Ziariştii”, „Woyzeck”, „Un nasture sau absolutul”, „Furtul elefantului alb”, „Prometeu”, „Diavolul şi bunul Dumnezeu”, „Trei surori”, „Alcesta”, „Război în bucătărie”, „Şarpele”, serialele tv: „Eroii nu au vârstă”, „Lumini şi umbre”, „Neînfricaţii”, „Gala”, „Inimă de ţigan”, „Regina”, „Aniela”, dublaj de voce în seria „Poveşti cu Mac-Mac”.

În plan muzical, Gheorghe Dinică a lansat câteva CD-uri cu muzică de petrecere şi romanţe: „Cântece de petrecere”, „Cântece de petrecere 2”, „Romanţe”, „Parol că te iubesc”.

Premii şi distincţii primite:

- 1967 - Ordinul „Meritul Cultural” clasa a IV-a - „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice;

- Premiul UCIN (pentru rolul din „Casa din vis”);

- Premii ACIN (pentru rolurile din: „Explozia”, „Felix şi Otilia”, „Bariera”, „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, „Figuranţii”, „Cuibul de viespi”, „Secretul lui Herodot”, „Ilustrate cu flori de câmp”);

- 1976 - „Premiul de interpretare” (pentru rolul din „Prin cenuşa imperiului”) - Festivalul de Film de la Karlovy Vary;

- 1992 - Premiul UCIN (pentru rolul din „Casa din vis”);

- 1992 - Premiul „Troia” (Portugalia) - pentru rolul din „Patul conjugal”;

- 1993 - Premiul UCIN (pentru rolul din „Patul conjugal”);

- 1999 - „Marele Premiu” (pentru rolul din „Troilus şi Cressida”) - Paris;

- 1999 - „Premiul de Excelenţă” - UNITER;

- 2000 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer” - „pentru realizări artistice remarcabile şi pentru promovarea culturii”;

- 2001 - „Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti”;

- 2002 - Membru de onoare al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale”;

- 2002 - „Premiul Special UCIN” (pentru rolul din „Filantropica”);

- 2002 - „Actorul anului” - Revista „VIP”;

- 2003 - nominalizat la Secţiunea „Opera Omnia” - Artele Spectacolului, pentru întreaga activitate - Premiile „Prometheus”;

- 2004 - „Diplomă de interpretare” (pentru rolul din „Orient Express”) - Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România;

- 2006 - „Premiul pentru întreaga activitate” - Festivalul Internaţional de Film „Transilvania”;

- 2008 - „Doctor Honoris Causa” - Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti;

- 2008 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce.

În 2008 a fost lansat volumul „Un actor pentru eternitate - Gheorghe Dinică”, autor Mia Pădurean, având la bază interviuri pe care aceasta i le-a luat de-a lungul anilor.

În 2013, în faţa Teatrului de Comedie din Bucureşti a fost dezvelit un bust din bronz al actorului, iar sub Gongul Thaliei - din Piaţa Timpului - se poate vedea o plăcuţă cu numele acestuia.

S-a căsătorit abia în 1996.

Este înmormântat în Cimitirul Bellu.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Emil Loteanu

Emil Vladimir Loteanu, regizor, scenarist şi poet, s-a născut peste Prut, la 6 noiembrie 1936, în satul Clocuşna ( fostul judeţ Hotin, actual raionul Ocniţa), şi a trecut la cele veşnice în Moscova, la 18 aprilie 2003.

După anexarea Basarabiei de către URSS în 1944, Emil Loteanu a rămas la Rădăuţi cu tatăl său, în vreme ce mama şi fratele au mers la Bucureşti - după divorţul părinţilor.

În 1949, rămas orfan de tată, a trecut ilegal Prutul, pentru a se refugia în casa bunicilor. A fost prins şi predat grănicerilor români, care l-au trimis la mama sa, în Capitală.

A studiat mai apoi la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti.

A încercat să intre la  I.A.T.C. Bucureşti, dar dosarul său de admitere a fost respins, motiv pentru care, în 1952, a cerut să fie repatriat, pentru a urma studii la Moscova.

Între 1953 - 1954, a fost actor la Teatrul Dramatic „A. S. Puşkin”.

A absolvit cursuri de actorie la şcoala Teatrală de pe lângă Teatrul Academic de Artă din Moscova (1954 - 1956) şi Facultatea de Regie din cadrul Institutului Unional de Cinematografie (VGIK, 1956 - 1962) din capitala URSS-ului.

Între 1962 - 1972 a fost angajat ca regizor la Studioul „Moldova-Film”, iar între 1973 - 1983 - regizor la Studioul „MosFilm” din Moscova.

A revenit în Moldova, în 1985, iar între 1987 - 1992, a fost preşedinte al Uniunii Cineaştilor.

A fost realizator al emisiunii „Se caută o stea”, a fondat publicaţia „Lanterna magică” şi „Asociaţia experimentală de creaţie Phoenix-M”, a condus cursul de actori de teatru şi film, la Institutul de Arte din Chişinău şi a avut un rol important în formarea a două promoţii de regizori de film în cadrul Şcolii superioare de regie.

În 1998, a filmat scurt-metrajul muzical „Romii de aur ai Moscovei”.

Filmele realizate de Emil Loteanu au fost prezentate la aproximativ 50 de festivaluri şi evenimente cinematografice din întreaga lume şi au fost vândute în 150 de ţări - pentru cinematografe, televiziuni, pe casete video sau DVD-uri.

Filmografie: „Hora mare” - 1959, „A fost odată un băiat” - 1960, „Piatra, timpul, cântecul...” - 1961, „Aşteptaţi-ne în zori” - 1963, „Poienele roşii” - 1966, „Fresca în alb” - 1967, „Această clipă” - 1968, „Academicianul Tarasevici” - 1970, „Lăutarii” - 1971, „Oraşul meu alb” - 1973, „Ecoul văilor fierbinţi” - 1974, „Şatra” (sau „O şatră urcă spre cer”) - 1975, „Oraşul meu” - 1975, „Gingaşa şi tandra mea fiară” - 1977, „Armonii de primăvară” - 1979, „Ana Pavlova” - 1983, „Eugen Doga” - 1983, „Svetlana Toma” - 1984, „Grigore Grigoriu” - 1985, „Luceafărul” - 1987, „Împreună la limita timpului” - 1989, „Piţigoiul în picaj” - 1989, „Găoacea” - 1993.

Pe plan literar, Emil Loteanu a debutat cu versuri în revista „Contemporanul” din Bucureşti, în 1949.

Volume de versuri şi plachete publicate: „Zbucium” - 1956, „Versuri” - 1970, „Sufletul ciocârliei” - 1974, „Chemarea stelelor” - 1962, „Ritmuri” - 1965.

Volume de proză: „Vioara albă” - 1963, „Bucolica” - 1966, „Lăutarii” - 1972.

Premii şi distincţii:

- 1970 - Premiul al II-lea - Festivalul Unional de Filme de la Minsk;

-1972 - Premiul al II-lea „Scoica de argint” - Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian (Spania) - pentru filmul „Lăutarii”;

- 1972 - Marele Premiu - Festivalul Internaţional ce dezvăluie tema artei şi folclorului (Italia) - pentrul filmul „Lăutarii”;

- 1972 - Premiul „Nimfa de aur” - Festivalul Internaţional de Filme (Italia);

- 1978 - Premiul spectatorilor şi al presei pentru cel mai bun film - Forul Cinematografic din Milano;

- 1976 - Marele Premiu „Scoica de aur” - Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian (Spania) - pentru filmul „Şatra”;

- 1977 - Premiul pentru cea mai bună regie - Festivalul Internaţional al celor mai bune filme din lume (Belgrad) - pentru „Şatra”;

- 1977 - Premiul pentru cel mai bun film - Festivalul Internaţional din Praga - pentru „Şatra”;

- Premiul pentru rezolvarea plastică a secvenţelor - Congresul XI al UNITEX - Paris;

- 1999 - Premiul pentru contribuţia deosebită la arta cinematografică - Festivalul Internaţional Est-Vest”;

- 1969 - „Maestru Emerit al Artei din R.S.S. Moldovenească”;

- 1980 - „Artist al Poporului din Federaţia Rusă”;

- 1991 - „Premiul de Stat al R.S.S.M.”;

- 2001 - „Premiul pentru excelenţa artei regizorale” - Bucureşti;

- „Cel mai bun regizor al secolului XX din cinematografia moldovenească”;

- Membru de onoare al Academiei Internaţionale de Film Nike.

Autor: Pe o aripă de cânt

„Tu iubeşte-mă aşa cum sunt...”

„Sunt rău. Sunt bun. Sunt nemilos. Sunt blând.

Dar tu iubeşte-mă aşa cum sunt.

De-aş fi doar bun şi blând, cum mă doreşti,

ar fi uşor de tot să mă iubeşti.

Atuncea lumea toată, câtă e, m-ar adora -

şi-ar mai avea oare acelaşi preţ iubirea ta?”

Nicolae Dabija

 

In Memoriam: Nicolae Dabija

Nicolae Dabija a fost scriitor, publicist, istoric literar, om politic, semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, membru al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, deputat în Sovietul Suprem al URSS (1989 - 1991) şi deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1990 - 1994 și 1998 - 2001).

Nicolae Dabija s-a născut la 15 iulie 1948, în satul Codreni (raionul Cimişlia), şi s-a stins la 12 martie 2021, în urma complicaţiilor determinate de virusul Covid.

A urmat cursuri la Facultatea de Ziaristică şi la cea de Filologie, iar în 1972 a absolvit Universitatea de Stat din Chişinău.

A fost redactor - şef al săptămânalului „Literatura şi Arta” (editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova), calitate în care a jucat un rol important în lupta de renaştere naţională, publicaţia fiind cea mai importantă dintre cele care susţineau, în perioada 1988 - 1989, revenirea la grafia latină şi decretarea limbii române ca limbă oficială a ţării.

Nicolae Dabija a fost lector la Catedra de Literatură Română a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, lector superior la Catedra Ştiinţele Comunicării a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.

A ocupat funcţiile de preşedinte al Societăţii „Limba noastră cea română”, preşedinte al „Asociaţiei Oamenilor de ştiinţă, cultură şi artă din Republica Moldova”, vicepreşedinte al „Ligii culturale a românilor de pretutindeni”, preşedinte al „Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova”.

Din anul 2016, a fost preşedinte al Mişcării „Sfatul Ţării - 2”, asociaţie non-guvernamentală care şi-a propus întregirea naţiunii române.

Premii şi distincţii:

- 1977 - Premiul Tineretului din Moldova;

- 1977 - Premiul pentru Poezie al Conferinței tinerilor scriitori din URSS - Moscova;

- 1982 - Premiul Festivalului Internațional de Poezie Tânără - Schwerin (RDG);

- 1988 - Premiul Naţional al Republicii Moldova;

- 1989 - Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova;

- 1992 - Marele Premiu „Nichita Stănescu”;

- 1993 - Marele Premiu „Lucian Blaga”;

- 1993 - Marele Premiu „George Bacovia”;

- 1993 - Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova;

- 1995 - Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române;

- 1995, 1996, 1997 - Câştigător al Topului „Cei mai buni 10 jurnalişti ai anului”;

- 1996 - Cavaler al „Ordinului Republicii” (cea mai înaltă distincţie);

- 2000 - Comandor al Ordinului Naţional „Steaua României”;

- 2000 - Premiul „Titu Maiorescu” - Asociaţia Juriştilor din România;

- 2000 - Medalia guvernamentală a României „Eminescu - 150 de ani de la naştere”;

- 2002 - Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova;

- 2005 - Marele Premiu pentru Poezie „Sfântul Gheorghe” - Festivalul Internațional de Poezie de la Uzdin (Serbia);

- 2008 - Premiul „Opera Omnia” - Uniunea Scriitorilor din Moldova;

- 2009 - Marele Premiu „Nichita Stănescu” - Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetul Marmației;

- 2009 - „Ordinul de Onoare” - „în semn de prețuire pentru contribuția adusă la procesul de renaștere națională”;

- 2009, 2010, 2011 - Premiul „Pârghia lui Arhimede” - „pentru promovarea ştiinţei şi inovării în mass-media” - Academia de Ştiinţe a Moldovei;

- 2010 - „Doctor Honoris Causa” - Academia de Studii Înalte din România;

 - 2010 - Premiul pentru cea mai bună carte de proză a anului - Academia Internațională „Mihai Eminescu”;

- 2010 - Premiul de Excelență „Sărbătoarea Poeziei” - Iaşi;

- 2011 - Membru de Onoare al Comunității Academice - Universitatea „George Bacovia” Bacău - „ca o recunoaștere a deosebitei sale contribuții la promovarea românismului în lume”;

- 2011 - Premiul „Constantin Stere” - Ministerul Culturii din Republica Moldova;

- 2011 - Premiul Național „pentru întreaga activitate literară”;

- 2011 – „Doctor Honoris Causa” – Universitatea Tehnică din Moldova;

- 2012 - Profesor de Onoare al Liceului Teoretic „Petru Rareș” din orașul Soroca;

- 2012 - Premiul pentru promovarea valorilor culturale românești - Festivalul Internațional „Lucian Blaga”;

- 2013 - Premiul „Cartea Anului” - Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret;

- 2013 - Titlul Onorific „Om Emerit”;

- 2013 - Premiul „Italia - 2013” (pentru Cultură);

- 2014 - Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer - „în semn de înaltă preţuire pentru promovarea culturii, limbii şi spiritualităţii româneşti” - Preşedinţia României;

- 2014 - Marele Premiu - Festivalul Internațional de Poezie - Trieste (Italia);

- 2015 - Premiul „Giacomo Leopardi” - Centrul Mondial al Poeziei;

- 2015 - Premiul Internațional de Poezie „Umberto Mastroiani” (Italia);

- 2015 - Premiul „Sceptrul Poeziei” - Uniunea Scriitorilor din Macedonia - „pentru cel mai important scriitor din străinătate”;

- 2016 - Prix de l'Autre Edition;

- 2016 - „Doctor Honoris Causa” - Universitatea din Oradea;

- 2016 - „Doctor Honoris Causa” - Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere”;

- 2016 - „Doctor Honoris Causa” - Universitatea din Târgu Jiu.

- 2017 - Marele Premiu - Festivalul Internaţional de Poezie „Mihai Eminescu” - Craiova;

- 2018 - Marele Premiu „Dulce Maria Loynaz” - Festivalul Internaţional de Poezie – Havana.

Nicolae Dabija a scris peste 80 de volume de poezie, proză, eseuri, manuale.

A debutat în 1975, cu volumul de versuri „Ochiul al treilea”, după care au urmat culegerile de proză: „Apă neîncepută” (1980), „Zugravul anonim”(1985), „Aripă sub cămaşă” (1989), „Dreptul la eroare” (1993), „Lacrima care vede” (1994), „Oul de piatră” (1995), „Fotograful de fulgere”(1998), „Tăceri asurzitoare”(2000), „Nu vă îndrăgostiţi primăvara!”(2013) şi altele.

Dintre volumele de eseuri pe care le-a publicat, amintim: „Pe urmele lui Orfeu” (1983), „Moldova de peste Nistru - vechi pământ strămoşesc” (1991), „Libertatea are chipul lui Dumnezeu” (1997), „Icoană spartă, Basarabia” (1998); „Harta noastră care sângeră” (1999), „La est de vest” (2001), „Vai de capul nostru!” (2001), „În căutarea identităţii” (2002), „Drumul spre biserică” (2013), „Urma sârmei ghimpate” (2013), „Manifest de Unire” (2013).

A scris şi literatură pentru copii: „Poveşti de când Păsărel era mic” (1980), „Alte poveşti de când Păsărel era mic” (1984), „Domnia lui Ştefan cel Mare” (1991), „Nasc şi la Moldova oameni”(1992).

A fost autorul manualelor şcolare „Daciada, ciclu de manuale pentru clasele I-IV” (1991 - 1993) şi „Literatura română pentru clasa a VI-a” (1998 - 2002).

A alcătuit o „Antologie a poeziei vechi moldoveneşti” (1988) şi a tradus din Federico Garcia Lorca, Goethe, Jukovski.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Maria Dragomiroiu!

Îndrăgita interpretă de muzică populară - Maria Dragomiroiu - s-a născut la 11 iulie 1955, în localitatea Marcea (judeţul Vâlcea).

Din 1972, a lăsat casa părintească şi a mers la Bucureşti, locuind la o mătuşă, pentru a urma şcoala.

A studiat la Liceul „I. L. Caragiale”, iar în 2006 a absolvit Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii „Spiru Haret”.

În timpul liceului, s-a înscris la concursul „Floarea din grădină”, trecând primele etape eliminatorii cu note maxime. Numai că, la final, juriul a ezitat să-i decerneze trofeul, considerând că vocea îi seamănă cu a Mariei Tănase. Până la urmă, a primit nota 10 şi a plecat acasă cu Trofeul.

A fost susţinută în carieră de naşa copiilor, Ileana Sărăroiu, aceasta dirijându-i paşii pe calea muzicii.

A fost solistă a Orchestrei „Alunelul” - Teleorman (1983 - 1985), a Orchestrei „Vâlceanca” - Râmnicu Vâlcea (1985 - 1989), a Ansamblului „Căluşul” - Scorniceşti (1989) şi a Orchestrei „Doina Argeşului” - Piteşti (1990 - 1993).

Premii şi distincţii primite de-a lungul timpului:

- 2013 - Diploma „Cecilia Cuţescu-Stork” - ASE Bucureşti;

- 2009 - Diplomă pentru 30 de ani de activitate - TVR;

- 2009 - Premiul de Excelenţă pentru 30 de ani de activitate - Asociaţia Cultural-Artistică „Best Art”;

- 2009 - „Discul de Aur” - pentru albumul „Cântecul şi dragostea” - DMB Music Records;

- 2009 - nominalizare la „Cel mai bun interpret vocal pentru 2008” - Gala „Zece pentru România”;

- 2007 - Diploma „Simfonia Lalelelor” - Primăria Piteşti;

- 2006 - Diploma de Excelenţă „TVR 50”;

- 2006 - Diploma de Excelenţă „Vocea de aur a folclorului românesc” - Primăria Sector 2;

- 2005 - Diplomă jubiliară - „Zilele Municipiului Călăraşi”;

- 2005 - Diploma „Doamna cântecului popular românesc” - Primăria Urlaţi;

- 2004 - Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor;

- 2000 - Premiul special - Societatea Academică „Titu Maiorescu”;

- 1996 - Premiul Criticii Muzicale pentru „Arta interpretării cântecului românesc” - Uniunea Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali din România „Mihail Jora”;

- 1995 - Diploma „Vedeta cântecului popular” - Revista „Vedete”;

- 1977 - Trofeul „Floarea din grădină” - TVR;

- 1976 - Premiul I şi Trofeul - Festivalul muzical - coregrafic „Toamna muzicală băcăuană”;

- 1976 - Premiul special - Festivalul - concurs „Toamna culturală buzoiană”;

- 1974 - Premiul „Flacăra” pentru „Păstrarea purităţii folclorului” - Cenaclul „Flacăra”;

- 1973 - Premiul special - Festivalul Cântecului Popular „Maria Tănase”;

- 1972 - Premiul I - Concursul cultural - artistic al elevilor - faza pe Municipiu;

- 1972 - Premiul „Frumoasa Oltului” - Festivalul folcloric „Cântecele Oltului”.

Autor: Pe o aripă de cânt

„Să nu mai lăsăm să treacă timpul pe lângă noi...”

„E important să nu mai lăsăm să treacă timpul pe lângă noi.

Ideal ar fi să ne facem urgent rost de teme ale existenţei, în care să credem cu adevărat.

Din păcate, trăim într-o lume cu care nu ne putem identifica şi vizavi de care nu poţi să reacţionezi decât afişând o detaşare ironică.” 

Adrian Pintea

In Memoriam: Adrian Pintea

Adrian Virgil Pintea, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români, s-a născut la 9 octombrie 1954, în localitatea Beiuş, şi s-a stins la 8 iunie 2007, în Bucureşti, în urma unei grele suferinţe.

Şi-a pierdut tatăl (ofiţer în armată) pe când abia împlinise 3 luni, iar copilăria şi-a petrecut-o la Beiuş şi Oradea, alături de sora sa, mama şi noul soţ al acesteia.

A început să scrie versuri, proză şi să deseneze de la o vârstă fragedă, iubea animalele (cu precădere caii), în adolescenţă cânta la chitară şi îi plăcea rock-ul.

Când era elev în clasa a VII-a, a primit un premiu pentru poezie din partea unei reviste pentru liceeni şi atunci a recitat pentru prima dată în public (poezia „Invitaţie la vals”), impresionând cu talentul său.

În 1973 a terminat Liceul nr. 2 din Oradea, iar în 1979 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Capitală (clasa prof. Petre Vasilescu).

Debutul în teatru s-a produs în 1977, când a jucat în „Oedip salvat” (la Studioul Cassandra) şi în „Pescăruşul” (la „Bulandra”).

În film a debutul în 1978, în pelicula „Între oglinzi paralele”.

Spre sfârşitul anilor ’80 a început să predea ca asistent universitar la I.A.T.C. (ulterior Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică), la clasa Olgăi Tudorache, iar după pensionarea acesteia - în 1990, a devenit profesor universitar titular.

În 2002 a obţinut titlul de doctor în domeniul teatru, cu lucrarea „Hamlet sau actorul lucid”.

În 2004 a absolvit U.N.A.T.C. - Secţia Regie film (clasa Elisabeta Bostan).

A jucat în zeci de roluri, în teatru sau film.

A fost prezent pe scenele de la: Studioul Cassandra, Teatrul „Bulandra”, Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”, Teatrul Româno - American, Teatrul „Nottara”, Teatrul Naţional Craiova, Compania Teatrală 777, în piese precum: „Oedip salvat”, „Romeo şi Julieta”, „Pescăruşul”, „Memoriile unui necunoscut”, „Ifigenia”, „Domnişoara Iulia”, „Henric al IV-lea”, „Livada de vişini”, „Orfeu în Infern”, „Nebun din dragoste”, „Hamlet”, „Copiii unui Dumnezeu mai mic”, „Repetiţie cu Barrymore” etc.

A fost distribuit în numeroase filme (producţii româneşti sau străine), cum ar fi: „Aurel Vlaicu”, „Lumini şi umbre” (serial tv), „Adela”, „Cei care plătesc cu viaţa”, „Mircea”, „Domnişoara Christina”, „Duşmanul duşmanului meu”, „Pădureanca”, seria „Iancu Jianu” („Iancu Jianu, zapciul”, „Iancu Jianu, haiducul”), „Oglinzi paralele”, „Băiatul cu pasărea”, „Vulcanul stins”, „Corida”, „Nostradamus”, „Căpitanul Connan”, „Das Alibi”, „Un bulgăre de humă”.

Dintre rolurile în televiziune, amintim: „Lumini şi umbre”, „Romeo şi Julieta”, „Henric al IV-lea”, Trandafirul şi coroana”, „Don Carlos”, „Don Juan”, „Curcanii”.

În piesele de teatru radiofonic, a jucat în: „Idiotul”, „Muntele vrăjit”, „A 12-a noapte”, „Nerantula”, „Geniu pustiu”, „Gaiţele”, „Fraţii Jderi”, „Departe de lumea dezlănţuită”, „Fântâna Blanduziei” şi multe altele.

În calitate de regizor a lucrat la piese precum: „Cei drepţi”, „Demonii”, „Romeo şi Julieta”, „Comedia erorilor”, „Orfeu în Infern”, „Nebun din dragoste”, „Bădăranii”, „Repetiţie cu Barrymore”, „Jesus Christ Superstar”, „Thomas a Becket”.

Cu un an înainte de a muri, a jucat în telenovela românească „Daria, iubirea mea” şi în „Youth Without Youth” (regia Coppola).

A publicat cărţile: „Pământul americanului”, „Umbrit” (poezie) şi „Hamlet sau actorul lucid” (eseul de doctorat).

Dintre premiile şi distincţiile primite, amintim:

- 2004 - Ordinul „Meritul Cultural” în Grad de Comandor;

- Premiul Criticii - „Cel mai bun actor” - pentru „Hamlet”;

- 2005 - Premiul de Excelenţă - „VIP”;

- 2006 - Premiul „Arte” - „VIP” - pentru regia la „Jesus Christ Superstar”;

- Premiul „Luceafărul” - pentru „Pământul americanului”.

La începutul anilor ’80 a format un cuplu cu actriţa Irina Petrescu, în 1984 s-a căsătorit cu arhitecta Silvia Mihaela Oosten, apoi a avut o relaţie cu una dintre studentele sale, iar în 2000 s-a recăsătorit cu Lavinia Tatomir (pe atunci studentă la Medicină, ulterior devenită medic şi bioenergoterapeut).

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Alexandru Arşinel!

Îndrăgitul actor de comedie - Alexandru Arşinel - s-a născut la 4 iunie 1939, în localitatea Dolhasca (judeţul Suceava).

„Actor am devenit din întâmplare... Am vrut să-mi confirm mie şi părinţilor mei, care-mi spuneau mereu că n-aveam ce căuta pe scenă, că pot să fiu actor.”, declara Arşinel într-un interviu.
Aşa a decis să dea examen de admitere la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti.
În 1960, a fost prezentator al unui spectacol TV regizat de Valeriu Lazarov, în care apăreau studenţi de la Actorie, Regie şi Conservator.

În 1962, la absolvirea facultăţii, împreună cu alţi colegi, a mers la Teatrul Maghiar din Târgu Mureş, unde se deschidea Secţia română. Aici a jucat în piesele: „Oceanul”, „Jocul de-a vacanţa”, „A douăsprezecea noapte” şi „Gâlcevile din Chioggia”.

La Teatrul Naţional din Bucureşti a jucat în piesa: „Ploşniţa”.

După 2 ani, a dat concurs la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, unde a jucat, alături de mari nume ale scenei româneşti, în zeci de spectacole. De un mare succes s-a bucurat cupletul umoristic pe care l-a făcut mult timp împreună cu Stela Popescu.

În perioada 1998 - 2018 a fost directorul acestui teatru.

La „Tănase” a jucat în spectacole precum: „Groapa”, „Doctore, sunt al dumneavoastră!”, „Revista cu paiaţe”, „Deschis pentru renovare”, „Se caută o vedetă”, „Vino să ne vezi diseară!”, „Nicuţă... la Tănase”, „Aventurile unei umbrele”, „Uite că nu tac”, „Savoy, Savoy”, „Sonatul lunii”, „Un băiat de zahăr... ars”, „Bimbirică”, „Scandal la Boema”, „Nevestele vesele din Boema”, „Boema, slăbiciunea mea”, „Boema, bucuria mea”, „Artiştii şi Boema”, „Stela, stelele şi Boema”, „Bună seara, Boema!”, „Carre de aşi”, „Hohote în Paradis”, „1001 de glume”, „Ah, femeile!”, „Aplauze, aplauze”, „Revista Revistelor”, „Nimic despre papagali”, „Ok Melody”, „Comedie pe Titanic”, „Piei, drace!”, „Vivat Revista!”, „Hohote în Herăstrău” etc.

Activitatea sa artistică s-a desfăşurat atât pe scenele din ţară, cât şi peste hotare (Germania, Franța, Anglia, Italia, Israel, Grecia, Turcia, Polonia, Suedia, Italia, Spania, Rep. Moldova, Australia, SUA, Canada, Rusia, Africa de Sud, Elveția, Irlanda) şi s-a axat pe teatru, film, televiziune şi teatru radiofonic, pentru care a primit o serie de premii, cum ar fi:

- 2000 - Premiul Special UNITER pentru Teatrul de Revistă;

- 2004 - Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor - „Arta Spectacolului” - „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”;

- 2008 - Premiul pentru spectacolele de musical - Gala Premiilor revistei „Actualitatea Muzicală” a UCMR;

- 2009 şi 2010 - Premiul de Excelență - Gala Premiilor „Confidențial” - pentru Management și pentru întreaga carieră artistică;

- Premii de Excelență și Premii Speciale - mai multe ediții ale Galelor Superlativelor VIP;

- 2010 - Premiul de Excelență și Premiul de Popularitate la Categoria „Actori” - Gala Celebrităților;

- 2010 - Medalia de Onoare a Federației Comunității Evreiești din România - „pentru activitatea artistică prodigioasă dedicată teatrului românesc, pentru o viață de om exemplară, dăruită înțelegerii și apropierii dintre oameni, pentru un mare actor a cărui carieră se revărsă cu strălucire asupra scenei și publicului său”;

- 2012 - Premiul Special și Diploma de Onoare din partea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național cu ocazia aniversării a 50 de ani de carieră;

- 2013 - Premiul Special „Ambasadorul Teatrului Românesc” - Gala Premiilor VIP;

- de 4 ori pe podium la Categoria „Cel mai bun actor” - Gala „Zece pentru România”,

la care se adaugă multe alte trofee, diplome şi distincţii.

Dintre producţiile cinematografice şi serialele TV în care a jucat, amintim: „Vacanță la mare”, „Cerul începe la etajul trei”, „Ana și hoțul”, „Ca-n filme”, „Colierul de turcoaze”, „Vară sentimentală”, „În fiecare zi mi-e dor de tine”, „Miss Litoral”, „Băiatul cu o singură bretea”, „A doua cădere a Constantinopolului”, „Paradisul în direct”, „Sexy Harem Ada-Kaleh”, „Războiul sexelor”, „Toată lumea din familia noastră”.

A realizat dublaje în filme de animație, fiind vocea Ursului Baloo în „Cartea Junglei” și „Cartea Junglei 2”, a Șerifului în filmele „Mașini” și „Mașini 2”, a Micului John în „Robin Hood” și a maestrului Auguste Gusteau în „Ratatouille”.

A fost „vocea principală” și în filmul de animaţie „Uimitoarele aventuri ale muşchetarilor”.

Pentru Teatrul Național Radiofonic a înregistrat zeci de piese: „Cufărul de cultură”, „Cercul”, „O noapte furtunoasă”, „Sărmanul Dionis”, comediile muzicale „Franțuzitele” și „Un poet romantic”, „Cine-ajunge sus la fix”, „Căsătorie cu de-a sila”, „Praznicul ciubotarului”, „Femeile care ucid bărbații”, „Adunarea femeilor”, „Aventurile Baronului Münchausen” etc.

A lansat o serie de albume muzicale: „Evergreen”, „Cântece de Crăciun”, „Ce faci astă seară, tu?”, „Olé”, „Parfum de romanță”, „La mulți ani viață!” şi interpretează mereu, cu mare bucurie, melodiile nemuritoare din repertoriul lui Nat King Cole, Frank Sinatra, Engelbert Humperdinck sau Tom Jones.

A fost ales „Cetățean de Onoare” al orașului Suceava și al comunei natale, Dolhasca, iar – din 2014, Casa de Cultură de aici îi poartă numele.

La Editura ALL au apărut 3 volume ce i-au fost consacrate: „Alexandru Arșinel. De la Dolhasca pe Calea Victoriei” şi „Alexandru Arșinel. Și a fost mâna lui Dumnezeu” - de Oana Georgescu, „Stela Popescu și Alexandru Arșinel. O pereche fără pereche” - de Aurel Storin.

Autor: Pe o aripă de cânt