Se afișează postările cu eticheta Eugen Doga. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Eugen Doga. Afișați toate postările

vineri, 5 noiembrie 2021

In Memoriam: Emil Loteanu

Emil Vladimir Loteanu, regizor, scenarist şi poet, s-a născut peste Prut, la 6 noiembrie 1936, în satul Clocuşna ( fostul judeţ Hotin, actual raionul Ocniţa), şi a trecut la cele veşnice în Moscova, la 18 aprilie 2003.

După anexarea Basarabiei de către URSS în 1944, Emil Loteanu a rămas la Rădăuţi cu tatăl său, în vreme ce mama şi fratele au mers la Bucureşti - după divorţul părinţilor.

În 1949, rămas orfan de tată, a trecut ilegal Prutul, pentru a se refugia în casa bunicilor. A fost prins şi predat grănicerilor români, care l-au trimis la mama sa, în Capitală.

A studiat mai apoi la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti.

A încercat să intre la  I.A.T.C. Bucureşti, dar dosarul său de admitere a fost respins, motiv pentru care, în 1952, a cerut să fie repatriat, pentru a urma studii la Moscova.

Între 1953 - 1954, a fost actor la Teatrul Dramatic „A. S. Puşkin”.

A absolvit cursuri de actorie la şcoala Teatrală de pe lângă Teatrul Academic de Artă din Moscova (1954 - 1956) şi Facultatea de Regie din cadrul Institutului Unional de Cinematografie (VGIK, 1956 - 1962) din capitala URSS-ului.

Între 1962 - 1972 a fost angajat ca regizor la Studioul „Moldova-Film”, iar între 1973 - 1983 - regizor la Studioul „MosFilm” din Moscova.

A revenit în Moldova, în 1985, iar între 1987 - 1992, a fost preşedinte al Uniunii Cineaştilor.

A fost realizator al emisiunii „Se caută o stea”, a fondat publicaţia „Lanterna magică” şi „Asociaţia experimentală de creaţie Phoenix-M”, a condus cursul de actori de teatru şi film, la Institutul de Arte din Chişinău şi a avut un rol important în formarea a două promoţii de regizori de film în cadrul Şcolii superioare de regie.

În 1998, a filmat scurt-metrajul muzical „Romii de aur ai Moscovei”.

Filmele realizate de Emil Loteanu au fost prezentate la aproximativ 50 de festivaluri şi evenimente cinematografice din întreaga lume şi au fost vândute în 150 de ţări - pentru cinematografe, televiziuni, pe casete video sau DVD-uri.

Filmografie: „Hora mare” - 1959, „A fost odată un băiat” - 1960, „Piatra, timpul, cântecul...” - 1961, „Aşteptaţi-ne în zori” - 1963, „Poienele roşii” - 1966, „Fresca în alb” - 1967, „Această clipă” - 1968, „Academicianul Tarasevici” - 1970, „Lăutarii” - 1971, „Oraşul meu alb” - 1973, „Ecoul văilor fierbinţi” - 1974, „Şatra” (sau „O şatră urcă spre cer”) - 1975, „Oraşul meu” - 1975, „Gingaşa şi tandra mea fiară” - 1977, „Armonii de primăvară” - 1979, „Ana Pavlova” - 1983, „Eugen Doga” - 1983, „Svetlana Toma” - 1984, „Grigore Grigoriu” - 1985, „Luceafărul” - 1987, „Împreună la limita timpului” - 1989, „Piţigoiul în picaj” - 1989, „Găoacea” - 1993.

Pe plan literar, Emil Loteanu a debutat cu versuri în revista „Contemporanul” din Bucureşti, în 1949.

Volume de versuri şi plachete publicate: „Zbucium” - 1956, „Versuri” - 1970, „Sufletul ciocârliei” - 1974, „Chemarea stelelor” - 1962, „Ritmuri” - 1965.

Volume de proză: „Vioara albă” - 1963, „Bucolica” - 1966, „Lăutarii” - 1972.

Premii şi distincţii:

- 1970 - Premiul al II-lea - Festivalul Unional de Filme de la Minsk;

-1972 - Premiul al II-lea „Scoica de argint” - Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian (Spania) - pentru filmul „Lăutarii”;

- 1972 - Marele Premiu - Festivalul Internaţional ce dezvăluie tema artei şi folclorului (Italia) - pentrul filmul „Lăutarii”;

- 1972 - Premiul „Nimfa de aur” - Festivalul Internaţional de Filme (Italia);

- 1978 - Premiul spectatorilor şi al presei pentru cel mai bun film - Forul Cinematografic din Milano;

- 1976 - Marele Premiu „Scoica de aur” - Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian (Spania) - pentru filmul „Şatra”;

- 1977 - Premiul pentru cea mai bună regie - Festivalul Internaţional al celor mai bune filme din lume (Belgrad) - pentru „Şatra”;

- 1977 - Premiul pentru cel mai bun film - Festivalul Internaţional din Praga - pentru „Şatra”;

- Premiul pentru rezolvarea plastică a secvenţelor - Congresul XI al UNITEX - Paris;

- 1999 - Premiul pentru contribuţia deosebită la arta cinematografică - Festivalul Internaţional Est-Vest”;

- 1969 - „Maestru Emerit al Artei din R.S.S. Moldovenească”;

- 1980 - „Artist al Poporului din Federaţia Rusă”;

- 1991 - „Premiul de Stat al R.S.S.M.”;

- 2001 - „Premiul pentru excelenţa artei regizorale” - Bucureşti;

- „Cel mai bun regizor al secolului XX din cinematografia moldovenească”;

- Membru de onoare al Academiei Internaţionale de Film Nike.

Autor: Pe o aripă de cânt

miercuri, 1 septembrie 2021

La mulţi ani, Nadejda Cepraga!

Nadejda Cepraga, una dintre cele mai mari artiste din Republica Moldova, s-a născut la 1 septembrie 1956, în satul Răspopeni (raionul Şoldăneşti), într-o familie care a avut patru copii şi în care tatăl cânta la vioară, iar mama era soprană.

Din copilărie, Nadejdei i-a plăcut scena şi s-a făcut remarcată la un festival, pe când era în clasa a IV-a.

A devenit apoi solistă a colectivului de amatori „Dumbrava”.

Când era în clasa a VI-a, a apărut într-o peliculă de scurt-metraj - „La cules la vie”, realizată de studioul „Telefilm” Chişinău.

Debutul artistic a avut loc la studioul Televiziunii Centrale a URSS, în cadrul unei emisiuni, atunci când era în clasa a IX-a, cu cântecul „Nunta veselă”, pe versuri proprii şi muzica semnată de Eugen Doga.

A participat apoi la emisiunea „Ecranul adună prietenii”, de la aceeaşi televiziune, după care a fost invitată să cânte cu orchestra Televiziunii şi Radioului Central Unional.

Cariera propriu-zisă a început în 1973, cu un turneu în Franţa, la un festival al cântecului popular, care s-a desfăşurat în sala „Olympia” din Paris şi unde a primit medalia de aur.

În acelaşi an a cântat şi la Festivalul Tineretului şi Studenţilor de la Berlin, interpretând cântecul „Doina” şi primind titlul de laureată şi medalia de aur.

Între 1974 - 1984, a fost solistă a Orchestrei Simfonice de Estradă a Teleradiodifuziunii din Moldova.

În 1977 a absolvit Şcoala Muzicală „Ştefan Neaga” (vocal şi dirijat), iar în 1982 - Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” (vocal şi dirijare corală).

Din 1984 a început să cânte singură, acompaniată de trupă.

A participat la numeroase concursuri şi festivaluri, obţinând diverse premii.

A apărut în 7 filme la Televiziunea Centrală a URSS şi în 11 filme ale studioului „Teleradio-Moldova”.

În arhivele celor două televiziuni se păstrează aproximativ 200 de melodii interpretate de Nadejda Cepraga.

Pe parcursul carierei a fost în numeroase turnee în: America, Danemarca, Grecia, Franţa, Polonia, Coreea, ţările CSI, Bulgaria, Cehoslovacia, Germania, Ungaria, Cuba, Israel, Rusia, şi a lansat mai multe materiale discografice.

Premii şi distincţii:

- 1974 - laureată - Festivalul „Turnurile Vilniusului” (Lituania);

- 1976 - Premiu special - Concursul „Cu cântecul prin viaţă”;

- laureată - Festivalul „Steaua Bulgariei”;

- 1977 - Marele Premiu - Festivalul „Intertalent” (Cehoslovacia);

- 1978 - premiu la un festival în Havana;

- 1979 - „Artistă Emerită a Republicii Moldova”;

- 1983 - premiu la festival în Pyongyang;

- 1985 - premiu la festival în Moscova;

- 1988 - „Artistă a Poporului din Republica Moldova”;

- 1999 - „Artistă Emerită a Rusiei”;

- 2003 - Ordinul „Crucea de Aur” (Rusia);

- 2004 - Diploma pentru participarea la programul anual de caritate „Copiii Păcii şi Bunătăţii” - Guvernul de la Moscova;

- 2005 - cu Medalia de Aur - Festivalul „Primăvara lui Şolohov”;

- 2007 - Medalia prefectului districtului de sud-est a Moscovei, pentru contribuţia la dezvoltare;

- 2009 - Ordinul „Ecaterina cea Mare” gradul I.

Autor: Pe o aripă de cânt