Se afișează postările cu eticheta artişti din Basarabia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta artişti din Basarabia. Afișați toate postările

joi, 7 octombrie 2021

„Cântecul - expresia pură a sufletului omenesc...”

 


„Cântecul, pentru mine, este o stare pornită din lupta dintre lumină şi întuneric, dar şi clipa de vârf a emoţiei, a simţirii sufleteşti.

El exprimă înţelepciune, dragoste de oameni şi de viaţă, tot ce este sublim pe pământ, dar şi dureri ascunse, tristeţi şi nostalgii.

Cântecul este expresia pură a sufletului omenesc.” 

Olga Ciolacu

La mulţi ani, Olga Ciolacu!

Una dintre cele mai cunoscute şi apreciate artiste din Republica Moldova, interpretă de muzică uşoară şi populară, Olga Ciolacu, s-a născut în localitatea Lozova (raionul Străşeni), la 10 octombrie 1949.

În 1967 a absolvit Şcoala Medie nr. 1 din Chişinău, după care, timp de patru ani, a urmat cursurile Facultăţii de Regie din cadrul Institutului de Arte „Gavriil Musicescu”, pe care le-a finalizat în 1971.

A fost angajată apoi în calitate de conducător artistic la Casa de Cultură din Hânceşti, în paralel activând şi ca solistă în Ansamblul vocal - instrumental „Ritm” şi în Ansamblul de cântece şi dansuri populare „Andrieş”.

 

În perioada 1973 - 1977, a lucrat ca de regizor la Televiziunea din Chişinău, concomitent cântând în Ansamblul de Muzică Populară „Tinereţea” - de la Centrul Republican al Tineretului.

Între 1977 - 1979, a fost solistă a Ansamblului de cântece şi dansuri cu specific ţigănesc din cadrul Filarmonicii Naţionale, apoi a făcut parte din Orchestra de Muzică Populară „Fluieraş” - condusă de maestrul Seghei Lunchevici (1980 - 1982) şi Orchestra de Estradă a RadioTeleviziunii Naţionale din Chişinău (1982 - 1993).

În anul 1989 a fondat Ansamblul de Muzică Uşoară „Dacii”, alături de care a lansat o serie de cântece, care, prin mesajul lor, au contribuit la trezirea conştiinţei naţionale („Apără-ne, Doamne!”, „Dacii”, „Colindul colindelor”, „Mănăstirea Căpriana” şi altele), şi primul album - „Pe adresa unui neam”, la Casa de Discuri „Melodia” din Moscova.

Împreună cu „Dacii” a susţinut mai multe turnee în România, fiind prima solistă din Basarabia care, la 4 mai 1990 a susţinut un concert la Sala Palatului din Bucureşti şi a primit premiul Revistei „Flacăra”.

La 15 iulie 1994, a fondat şi a devenit director artistic al primului Teatru de Varietăţi din Republica Moldova, teatru care-i poartă numele şi pe scena căruia s-au lansat interpreţi renumiţi, precum: Anişoara Puică, Vitalie Dani, Irina şi Anatol Bivol, Carolina Prepeliţă etc.

A colaborat cu unii dintre cei mai cunoscuţi compozitori: Constantin Rusnac, Tudor Chiriac, Mircea Oţel, Gheorghe Mustea, Gheorghe Banariuc, I. Duca, Oleg Banariuc, Yan Raiburg, Eugen Doga, Ion şi Petru Aldea Teodorovici etc şi textieri: Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Leonida Lari, Adrian Păunescu, Vasile Romanciuc, Ianoş Ţurcanu etc, lansând peste 300 de melodii, majoritatea ajungând şlagăre iubite şi fredonate chiar şi în prezent.

Multe dintre melodiile din repertoriul său au fost editate pe casete audio, CD-uri şi DVD-uri.

Totodată, a înregistrat cântece populare alături de Orchestra „Folclor” - dirijată de Petre Neamţu şi Orchestra „Mugurel” - condusă de Ion Dascăl.

O colaborare intensă a avut de-a lungul anilor cu maestrul Nicolae Botgros şi Orchestra de Muzică Populară „Lăutarii”.

Este protagonista mai multor filme muzicale: „Monolog”, „Elegie de toamnă”, „Trec zâmbind prin anotimpuri”, „Femeia îndrăgostită”, „Sărut mâna, doamnă!”, „Ce rară sărbătoare-i viaţa!” etc.

De-a lungul carierei, a întreprins numeroase turnee, în România, SUA, Australia, Cuba, Franţa, Suedia, Italia, Finlanda, Austria, Rusia, Turcia, Israel, Ucraina etc.

Dintre premiile şi distincţiile primite, amintim:

- 1988 - „Artistă Emerită a RSSM”;

- 1993 - 1995 - laureată a Festivalului „Crizantema de Aur” de la Târgovişte;

- 1993 - Medalia „Meritul Civic”;

- 1999 - Ordinul „Gloria Muncii”;

- 2009 - „Artistă a Poporului din Republica Moldova”;

- 2018 - „Ordinul Republicii Moldova” - pentru contribuţia la promovarea valorilor culturale.

Este căsătorită cu Valentin Bătrânac, jurnalist, producător, impresar.

Autor: Pe o aripă de cânt

sâmbătă, 2 octombrie 2021

La mulţi ani, Constantin Moscovici!

Constantin Moscovici, cunoscut interpret şi compozitor de muzică uşoară din Republica Moldova, s-a născut la 2 octombrie 1962, în localitatea Cărpineni, într-o familie iubitoare de muzică.

În doi ani a trecut cursul de patru ani al şcolii de muzică.

A studiat naiul cu celebrul Vasile Iovu, la Institutul de Stat al Artelor din Chişinău - Facultatea de Instrumente Populare, absolvind în 1983.

În 1984, după satisfacerea stagiului militar, a început cariera muzicală în calitate de solist al Filarmonicii Naţionale şi în ansamblul „Legenda”, condus de Iurie Sadovnic.

Între 1987 - 1990 a fost solist al ansamblului de muzică de estradă, condus de compozitorul Anatol Chiriac.

În perioada 1990 - 1995 a activat mai mult în România, după care a revenit în Basarabia, devenind solistul trupei „Fag”.

A susţinut numeroase turne peste hotare, în Japonia, Mozambic, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Germania, Egipt, Franţa, Israel, Liban, Grecia, Turcia, Italia, Spania, Monte Carlo, Belarus, SUA etc.

Din 1997 a fost angajat din nou la Filarmonica Naţională.

Este directorul Festivalului „La mijloc de codru des”, care a fost inaugurat în 2014.

Premii şi distincţii:

- 1981 - Marele Premiu al Festivalului Internaţional din Ashabad (Turkmenistan);

- 1982 - Premiul II - Festivalul de Muzică de la Riga (Letonia);

- 1998 - Premiul Special al Festivalului „Memoria” (Brest - Belarus);

- 2000 - Titlul de „Maestru în Artă”;

- 2004 - Medalia „Meritul Civic”;

- 2008 - Titlul de „Artist al Poporului”.

Este căsătorit şi are un băiat.

Autor: Pe o aripă de cânt

joi, 9 septembrie 2021

La mulţi ani, Ion Suruceanu!

Ion Suruceanu, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi interpreţi de muzică uşoară din Republica Moldova, s-a născut la 9 septembrie 1949, în satul Suruceni (Ialoveni).

În 1964 a fost admis la Colegiul de Cultură Fizică şi Sport, pe care l-a abandonat pentru a studia pianul şi fagotul la Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga”.

În 1968 a început să cânte cu formaţia „Noroc”, condusă de Mihai Dolgan.

În 1986 a devenit solist al Filarmonicii din Chişinău, al orchestrei de muzică simfonică şi de estradă a Radioteleviziunii din Capitală.

În 1985 i s-a conferit titlul de „Artist Emerit”, în 1990 - cel de „Artist al Poporului”, în 1993 - i s-a decernat „Meritul Civic”, iar în 2004 - „Ordinul Republicii”.

De-a lungul carierei, a lansat mai multe materiale discografice, a cântat pe scenele din Basarabia, România şi din alte ţări, a participat la numeroase emisiuni radio-tv, iar cele mai multe dintre melodiile pe care le-a cântat au ajuns şlagăre.

Autor: Pe o aripă de cânt

duminică, 5 septembrie 2021

La mulţi ani, Ioana Căpraru!

Ioana Căpraru, una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară din Republica Moldova, s-a născut la 6 septembrie 1952, în satul Cotihana (raionul Cahul).

Tatăl ei cânta la fluier, un frate - la acordeon şi altul - la solzi de peşte”, aşadar se poate spune că Ioana a crescut înconjurată de muzică şi chiar din copilărie îşi dorea să ajungă pe scenă.

În 1975 a absolvit Şcoala de Iluminare Culturală din Soroca.

Între 1978 - 1982, a studiat la Şcoala Medie de Muzică „Ştefan Neaga”, după care a urmat Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chişinău.

Primii paşi pe o scenă profesionistă i-a făcut în 1971, când a început să cânte alături de Orchestra de Muzică Populară „Mioriţa, a cărei solistă a fost până în 1972.

Între 1980 - 1990 a fost solistă a Orchestrei de muzică populară „Mugurel”, iar din 1990 a intrat în marea familiei a Orchestrei Naţionale de Muzică Populară „Lăutarii”.

A mai colaborat cu orchestrele: „Plai moldovenesc”, „Fluieraş”, „Mărţişor”, Orchestra Fraţilor Advahov.

A susţinut concerte pe scenele din Republica Moldova, România, dar şi în alte ţări: Marea Britanie, Portugalia, Spania, Franţa etc.

În 1993 a primit titlul de „Maestru în Arte”, iar în 2009 - pe cel de „Artistă a Poporului din Republica Moldova”.

Din 2012 este „Cetăţean de Onoare al Raionului Cahul”.

Este căsătorită cu dirijorul şi violonistul Vladimir Serbuşcă şi împreună au trei fete.

miercuri, 1 septembrie 2021

La mulţi ani, Nadejda Cepraga!

Nadejda Cepraga, una dintre cele mai mari artiste din Republica Moldova, s-a născut la 1 septembrie 1956, în satul Răspopeni (raionul Şoldăneşti), într-o familie care a avut patru copii şi în care tatăl cânta la vioară, iar mama era soprană.

Din copilărie, Nadejdei i-a plăcut scena şi s-a făcut remarcată la un festival, pe când era în clasa a IV-a.

A devenit apoi solistă a colectivului de amatori „Dumbrava”.

Când era în clasa a VI-a, a apărut într-o peliculă de scurt-metraj - „La cules la vie”, realizată de studioul „Telefilm” Chişinău.

Debutul artistic a avut loc la studioul Televiziunii Centrale a URSS, în cadrul unei emisiuni, atunci când era în clasa a IX-a, cu cântecul „Nunta veselă”, pe versuri proprii şi muzica semnată de Eugen Doga.

A participat apoi la emisiunea „Ecranul adună prietenii”, de la aceeaşi televiziune, după care a fost invitată să cânte cu orchestra Televiziunii şi Radioului Central Unional.

Cariera propriu-zisă a început în 1973, cu un turneu în Franţa, la un festival al cântecului popular, care s-a desfăşurat în sala „Olympia” din Paris şi unde a primit medalia de aur.

În acelaşi an a cântat şi la Festivalul Tineretului şi Studenţilor de la Berlin, interpretând cântecul „Doina” şi primind titlul de laureată şi medalia de aur.

Între 1974 - 1984, a fost solistă a Orchestrei Simfonice de Estradă a Teleradiodifuziunii din Moldova.

În 1977 a absolvit Şcoala Muzicală „Ştefan Neaga” (vocal şi dirijat), iar în 1982 - Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” (vocal şi dirijare corală).

Din 1984 a început să cânte singură, acompaniată de trupă.

A participat la numeroase concursuri şi festivaluri, obţinând diverse premii.

A apărut în 7 filme la Televiziunea Centrală a URSS şi în 11 filme ale studioului „Teleradio-Moldova”.

În arhivele celor două televiziuni se păstrează aproximativ 200 de melodii interpretate de Nadejda Cepraga.

Pe parcursul carierei a fost în numeroase turnee în: America, Danemarca, Grecia, Franţa, Polonia, Coreea, ţările CSI, Bulgaria, Cehoslovacia, Germania, Ungaria, Cuba, Israel, Rusia, şi a lansat mai multe materiale discografice.

Premii şi distincţii:

- 1974 - laureată - Festivalul „Turnurile Vilniusului” (Lituania);

- 1976 - Premiu special - Concursul „Cu cântecul prin viaţă”;

- laureată - Festivalul „Steaua Bulgariei”;

- 1977 - Marele Premiu - Festivalul „Intertalent” (Cehoslovacia);

- 1978 - premiu la un festival în Havana;

- 1979 - „Artistă Emerită a Republicii Moldova”;

- 1983 - premiu la festival în Pyongyang;

- 1985 - premiu la festival în Moscova;

- 1988 - „Artistă a Poporului din Republica Moldova”;

- 1999 - „Artistă Emerită a Rusiei”;

- 2003 - Ordinul „Crucea de Aur” (Rusia);

- 2004 - Diploma pentru participarea la programul anual de caritate „Copiii Păcii şi Bunătăţii” - Guvernul de la Moscova;

- 2005 - cu Medalia de Aur - Festivalul „Primăvara lui Şolohov”;

- 2007 - Medalia prefectului districtului de sud-est a Moscovei, pentru contribuţia la dezvoltare;

- 2009 - Ordinul „Ecaterina cea Mare” gradul I.

Autor: Pe o aripă de cânt

marți, 31 august 2021

La mulţi ani, Adrian Ursu!

Adrian Ursu, îndrăgit artist din Republica Moldova, s-a născut la Ialoveni, la 31 august 1983.

A absolvit Şcoala de Arte din Ialoveni, Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga”, catedra „Teoria muzicii”, şi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Facultatea Canto - Estradă, catedra „Muzică uşoară şi Jazz”.

În 2003 a lansat primul album etno – „La bine şi la greu...”, iar în 2004 a devenit moderator al emisiunii „De la 5 la 10”.

În 2010 a apărut şi primul videoclip - „Jumătate eu, jumătate tu”.

De-a lungul anilor a susţinut concerte pe scenele din Republica Moldova, România, dar şi peste hotare, a fost prezent în numeroase emisiuni muzicale şi a lansat alte materiale discografice.

Premii şi distincţii:

- 1994 - Marele Premiu - Festivalul - Concurs al Copiilor Talentaţi „Micul Prinţ”;

- 1999 - Premiul al III-lea - Festivalul - Concurs „Maluri de Prut” (secţiunea Creaţie);

- 2000 - Premiul al III-lea - Festivalul - Concurs „Maluri de Prut” (secţiunea Interpretare);

- 2000 - Premiul al III-lea - Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia”;

- 2001 - Premiul Special pentru prezenţă scenică deosebită - Varna (Bulgaria);

- 2001 - Premiul al III-lea - Festivalul Internaţional „More druzei” - Ialta;

- 2001 - Premiul al III-lea - Festivalul Internaţional din Ucraina;

- 2002 - laureat - Festivalul - Concurs „Slaveanskii Bazar”;

- 2003 - Premiul „Hitul Anului”;

- 2004 - Premiul Anual „Pentru stil masculin de vedetă - VIP Fashion”;

- 2004 – Premiul „Hitul Anului”.

luni, 23 august 2021

In Memoriam: Maria Drăgan

Maria Drăgan, cunoscută interpretă de muzică populară din Republica Moldova, s-a născut la 23 august 1947, în satul Bălăureşti (raionul Nisporeni), într-o familie cu 6 copii, şi a trecut la cele veşnice la 6 octombrie 1986, în urma unei grele suferinţe.

Încă din copilărie, i-a plăcut să scrie versuri, să picteze, să cânte.

Şi-ar fi dorit să studieze la Şcoala de Pictură din Chişinău, dar destinul i-a purtat paşii către Şcoala de Muzică „Ştefan Neaga”, pe care a absolvit-o în 1965.

La 19 ani, şi-a început cariera ca solistă a Ansamblului de Estradă al Filarmonicii Naţionale din Chişinău, în urma unui concurs, aici activând până în 1973.

În 1971, în Ungaria, a primit Premiul special la Festivalul de Artă al RSS Moldoveneşti.

În 1973 a fost laureată a Festivalului Republican al Tineretului.

A fost solistă a Ansamblului „Mugurel”, impresionând publicul prin ţinuta scenică impecabilă şi prin repertoriul vast (cunoştea aproximativ 500 de cântece).

În urma desfiinţării Ansamblului, în 1975, Maria Drăgan a început colaborarea cu Ansamblul „Bucuria”.

Între 1975 - 1976 a fost solistă a Orchestrei „Lăutarii”.

Repertoriul său cuprindea: melodii de joc, doine, cântece lirice, bocete, strigături, romanţe.

Printre cele mai cunoscute cântece se numără: „Vai, sărmana turturică!”, „Lume, lume, soro lume!”, „Foaie verde, bob năut”, „Eu la joc, mama la joc”, „Vino, bade, vino”, „Măi Ioane!”, „La fereastra casei mele” etc.

Ultimii ani din viaţă şi i-a petrecut în satul natal.

În prezent, străzi din Chişinău, Nisporeni şi Călăraşi, precum şi o filială a Bibliotecii municipale „B. P. Hasdeu” îi poartă numele.

În 1996 a fost înfiinţată Fundaţia „Maria Drăgan”, al cărei scop îl constituie lansarea şi promovarea tinerilor interpreţi de muzică populară.

În 1999 a fost lansată cartea biografică „Vai, sărmana turturică!”.

În 2001 a avut loc, în satul natal, prima ediţie a Festivalului - concurs de interpretare „Vai, sărmana turturică!”.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Mariana Şura!

Mariana Şura, îndrăgită interpretă din Republica Moldova, s-a născut în Floreşti, la 23 august 1982, într-o familie de artişti, tatăl - absolvent al Colegiului de Muzică „Ştefan Neaga” - fiind trompetist şi percuţionist, iar mama - absolventă a Institutului de Arte Frumoase.

În 1985, familia Şura s-a mutat în Chişinău.

Încă de la vârsta de 7 ani, Mariana a făcut dansuri, apoi a cântat în corul „Lia Ciocârlia” şi astfel a început să se gândească la modul serios către o viitoare carieră muzicală.

A absolvit Liceul „Petru Zadnipru” din Chişinău, a urmat un an de cursuri preuniversitare la Conservator, apoi a studiat la Facultatea de muzică uşoară şi jazz din cadrul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice „Gavriil Musicescu”.

A obţinut diverse premii la concursurile la care a luat parte, cum ar fi:

- 2002 - Premiul I - „Maluri de Prut”;

- 2003 - Premiul III - Concursul tinerilor interpreţi - Ialta;

- 2003 - Premiul II la secţiunea „Muzică populară” şi „Premiul Tineretului” - Piteşti.

În 2008 a lansat primul album - „Floare de mălin”, cu 14 piese.

A colaborat cu diverşi compozitori, a scris şi singură muzica pentru unele piese, a realizat mai multe videoclipuri.

I s-a decernat titlul de „Artistă Emerită a Republicii Moldova”.

Autor: Pe o aripă de cânt

duminică, 22 august 2021

La mulţi ani, Natalia Barbu!

Natalia Barbu, îndrăgită interpretă de muzică uşoară din Republica Moldova (în prezent stabilită în România), fiica regretatei artiste Ana Barbu, s-a născut la 22 august 1979, la Bălţi.

În 2007 a reprezentat Republica Moldova la concursul Eurovision, clasându-se pe locul 10.

A cântat alături de formaţia Trigon, într-un experiment muzical.

Printre cele mai mari succese ale sale se numără melodia „Îngerul meu”, care a ocupat timp de 11 săptămâni poziţia I în Romanian Top 100.

A lansat mai multe materiale discografice, a participat la numeroase spectacole şi emisiuni radio-tv.

Până în prezent, în cariera sa, a abordat muzica uşoară, pop, jazz şi populară.

Îi place să-şi scrie versurile pentru multe dintre melodiile pe care le interpretează.

Autor: Pe o aripă de cânt

joi, 15 iulie 2021

„Mi-am dăruit sufletul pentru cântec...”

„... Mi-am dăruit sufletul pentru cântec, pentru artă, pentru răspândirea cântecului popular.

De multe ori a trebuit să înving indiferenţa unor organizatori de spectacole, poate şi a unor colegi, sau demnitari.

Melomanii însă mă iubesc şi-mi rămân fideli, la fel şi eu lor.

Sunt mai puţin invitată la concerte şi-mi pare rău, că are de suferit spectatorul. Pentru că în motivaţia lor este dorinţa de-a audia şi viziona spectacole veritabile.

... Nu pot trăi fără scenă, fără spectatori; doar cântând în faţa lumii am avut stări de satisfacţie sufletească.

După spectacole rămân tristă şi singuratică.

Cântecul meu este dăruirea sufletului, înclinaţia spre oameni. Fără scenă, înfrunt realitatea grosolană a materialităţii şi sunt cu adevărat tristă.

Dar gândul că vine o altă zi îmi dă încrederea unor schimbări spre mai bine...”
Nina Ermurachi

In Memoriam: Nina Ermurachi

Nina Ermurachi, cunoscută interpretă de muzică populară din Republica Moldova, s-a născut la 15 iulie 1949, în satul Floriţoaia Veche, raionul Ungheni, şi s-a stins la 20 octombrie 2016.

A fost mezina unei familii de ţărani, cu cinci copii.

A studiat la Şcoala medie de muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău.

Între 1966 - 1968, a făcut parte din Capela corală „Doina” a Filarmonicii de Stat „Serghei Lunchevici” din Chişinău.

S-a lansat în muzica populară în anul 1968, cu melodia „Măi, cucule, blestemat”, foarte apreciată de public şi care a fost urmată de alte cântece îndrăgite: „Pădure, verde pădure”, „Flori de romanţă”, „Frunză verde iasomie”, „Cântec vechi de cătănie”, „Şi-am zis verde brad de munte”, „Lăsaţi-mă să cânt!”, „Aseară la poarta mea”, „Sunt o fată de la codru” etc.

Între 1964 - 1984 şi 1991 - 1995, a fost solistă a Orchestrei de muzică populară „Folclor” a Radioteleviziunii din Moldova.

În 1988 a fost solistă a Orchestrei de muzică populară „Moldoveneasca”.

Între 1989 - 1991 a fost solistă a Orchestrei de Muzică Populară „Arta” din Chişinău.

A participat la mai multe festivaluri, printre care: „Crizantema de Aur” - Târgovişte şi „Maria Tănase” - Craiova.

A fost distinsă cu titlul de „Maestru în Artă” din Republica Moldova, în 1998.

A fost căsătorită, dar a divorţat; avea un băiat, care este căsătorit cu artista Maria Stoianov.

marți, 6 iulie 2021

La mulţi ani, Anastasia Lazariuc!

Anastasia Lazariuc, una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite interprete de muzică uşoară de pe cele două maluri ale Prutului, s-a născut la Băcioi (Chişinău), la 6 iulie 1953.

A urmat Şcoala muzicală profesională „Ştefan Neaga” din Chişinău, secţia Dirijat coral, iar în 1982 a absolvit Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” - Facultatea de Regie.

S-a lansat cu piesele lui Ion Aldea - Teodorovici: „Până la lacrimi mi-e dragă viaţa”, „Seară albastră” şi „Fuga, fuga”.

În 1972 a devenit solistă a formaţiei „Sonor”, cu care a întreprins turnee în URSS şi în alte state.

În 1973 a câştigat Premiul al II-lea la Festivalul Cântecului din Lituania.

Între 1975 - 1977 a fost angajată ca solistă a Filarmonicii din Cernăuţi, înlocuind-o pe interpreta Sofia Rotaru.

În 1977 a devenit solista Orchestrei Radiodifuziunii din Chişinău, pentru 16 ani.

A mers în turnee în SUA, Cambodgia, India, Germania, Belgia, Canada etc şi a colaborat frecvent cu Televiziunea din Moscova.

În 1979 a fost laureată a Concursului Internaţional „Garoafa roşie” de la Soci şi a Concursului televizat „Cu cântecul prin viaţă” - de la Moscova.

În 1982 a primit titlul de „Artistă Emerită a Republicii Moldova”.

În 1989, la Chişinău avea loc un spectacol dedicat compozitorului Eugen Doga, prilej cu care Anastasia a făcut cunoştinţă cu o echipă artistică din România, astfel luând naştere ideea unor turnee comune. Este momentul în care a început colaborarea cu Mihai Constantinescu.

În octombrie 1989 a cântat în România, iar în anul următor a susţinut un recital pe scena Festivalului de la Mamaia.

În 1992 s-a stabilit în România.

De-a lungul carierei a lansat mai multe materiale discografice şi majoritatea melodiilor pe care le-a interpretat - în urma colaborării cu mari compozitori şi textieri - au ajuns şlagăre.

A fost căsătorită şi are doi copii.

Autor: Pe o aripă de cânt

marți, 29 iunie 2021

La mulţi ani, Anatol Mîrzenco!

Anatol Mîrzenco, îndrăgit interpret, compozitor, textier şi actor din Republica Moldova, s-a născut la 29 iunie 1959, în Chişinău, într-o familie de învăţători.

Şi-a petrecut copilăria în satele Condriţa, Scoreni, Tătărăşti şi în orăşelul Străşeni - acolo unde, la 8 ani, părinţii l-au înscris la şcoala de muzică.

În 1976 a început studiile la şcoala profesională tehnică nr. 1 din Chişinău (meseria sudor electric) şi a făcut parte din formaţia vocal-instrumentală a instituţiei (bas chitară - vocal).

Între 1980 - 1981, a fost membru al formaţiei vocal-instrumentale a Casei de cultură din Străşeni.

În 1980 a apărut şi primul cântec - „Reîntoarcere”, care în scurt timp a devenit şlagăr.

Între 1981 - 1984 a făcut parte din taraful Casei de Cultură din Străşeni, în calitate de contrabasist.

În 1985, împreună cu Tudor Ungureanu, a format Ansamblul etnofolcloric „Ştefan-Vodă”.

În 1986 a înfiinţat propria trupă, alături de fratele său.

În toamna lui 2011 a mers la Munchen pentru a face înregistrări.

De-a lungul carierei, a lansat mai multe materiale discografice, cum ar fi: „Eu sunt logodnicul durerii”, „Primiţi-mă aşa cum sunt”, „Lacrimi de bărbat”, „Aştept să-mi spui”, „De dragoste şi dor”, „M-am îndrăgostit”, „Am venit cu lăutarii”, „Azi cu toţii să ne petrecem”, „Când o să mă întorc acasă”, „Il ballo di Maratona”.

Ca actor a jucat în: „Milika”, „Tunete”, „Lapte de pasăre”.

Este „Artist Emerit al Republicii Moldova” din 2009, iar din 2014 - „Artist al Poporului”.

Alte premii primite: „Microfonul de aur” - 2003, „Potcoava de aur” - 2008, precum şi distincţii la: Festivalul „Dan Spătaru” - Medgidia, 2010, Festivalul Internaţional - Dorohoi, 2016, „Firicel de busuioc” - 2019 etc.