La mulţi ani, Anastasia Lazariuc!

Anastasia Lazariuc, una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite interprete de muzică uşoară de pe cele două maluri ale Prutului, s-a născut la Băcioi (Chişinău), la 6 iulie 1953.

A urmat Şcoala muzicală profesională „Ştefan Neaga” din Chişinău, secţia Dirijat coral, iar în 1982 a absolvit Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” - Facultatea de Regie.

S-a lansat cu piesele lui Ion Aldea - Teodorovici: „Până la lacrimi mi-e dragă viaţa”, „Seară albastră” şi „Fuga, fuga”.

În 1972 a devenit solistă a formaţiei „Sonor”, cu care a întreprins turnee în URSS şi în alte state.

În 1973 a câştigat Premiul al II-lea la Festivalul Cântecului din Lituania.

Între 1975 - 1977 a fost angajată ca solistă a Filarmonicii din Cernăuţi, înlocuind-o pe interpreta Sofia Rotaru.

În 1977 a devenit solista Orchestrei Radiodifuziunii din Chişinău, pentru 16 ani.

A mers în turnee în SUA, Cambodgia, India, Germania, Belgia, Canada etc şi a colaborat frecvent cu Televiziunea din Moscova.

În 1979 a fost laureată a Concursului Internaţional „Garoafa roşie” de la Soci şi a Concursului televizat „Cu cântecul prin viaţă” - de la Moscova.

În 1982 a primit titlul de „Artistă Emerită a Republicii Moldova”.

În 1989, la Chişinău avea loc un spectacol dedicat compozitorului Eugen Doga, prilej cu care Anastasia a făcut cunoştinţă cu o echipă artistică din România, astfel luând naştere ideea unor turnee comune. Este momentul în care a început colaborarea cu Mihai Constantinescu.

În octombrie 1989 a cântat în România, iar în anul următor a susţinut un recital pe scena Festivalului de la Mamaia.

În 1992 s-a stabilit în România.

De-a lungul carierei a lansat mai multe materiale discografice şi majoritatea melodiilor pe care le-a interpretat - în urma colaborării cu mari compozitori şi textieri - au ajuns şlagăre.

A fost căsătorită şi are doi copii.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Dorin Anastasiu!

Cunoscutul cântăreţ de muzică uşoară, Dorin Anastasiu, s-a născut la 6 iulie 1943, în Craiova.

Aplecarea către muzică a moştenit-o de la părinţii săi.

Tatăl său era ofiţer în armata regală - motiv pentru care, Dorin nu a putut intra la liceu, pentru că - spune el: „... n-aveam dosarul bun”. De aceea a urmat cursurile la seral.

Înainte de facultate, a lucrat timp de trei ani ca muncitor necalificat la un atelier, apoi ca tehnician la Institutul de Proiectări Căi Ferate.

Făcea parte din echipele de artişti amatori.

În 1967 a absolvit Facultatea de Instalaţii din cadrul Institutului de Construcţii.

Dorin Anastasiu a făcut Şcoala Populară de Artă (clasa de teatru şi cursuri de muzică uşoară) şi Şcoala de Coregrafie din Bucureşti.

Primul rol pe care l-a primit a fost în filmul „Pe malul stâng al Dunării albastre”.

A contribuit la realizarea coloanei sonore a filmului „Mama”, după care au urmat cele două Chiriţe.

Însă, cum singur a declarat:

„Actoria a rămas un dor neîmplinit.”.

În 1966 a obţinut Premiul I la Festivalul naţional studenţesc, iar un an mai târziu a debutat la radio şi în 1968 - la tv.

În 1968 a obţinut Premiul al II-lea la Festivalul Internaţional de la Soci, iar în 1969 - Premiul I de Interpretare la „Mamaia”, fiind desemnat să reprezinte România la „Cerbul de Aur” în 1970. De altfel, pe scena de la Mamaia a fost prezent de multe ori.

De succes s-a bucurat şi în turneele pe care le-a întreprins în: URSS, Tunisia, Germania, Camerun, Congo, Polonia, Spania, Bulgaria, Israel.

A colaborat cu Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, a fost angajat al Teatrului „Ion Vasilescu”, al Estradei Armatei, iar din 1991 - solist vocal al Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti.

A predat cursuri de canto.

Este căsătorit cu Doina Anastasiu (fostă balerină şi regizor de montaj la televiziune) şi au doi copii.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Anatol Mîrzenco!

Anatol Mîrzenco, îndrăgit interpret, compozitor, textier şi actor din Republica Moldova, s-a născut la 29 iunie 1959, în Chişinău, într-o familie de învăţători.

Şi-a petrecut copilăria în satele Condriţa, Scoreni, Tătărăşti şi în orăşelul Străşeni - acolo unde, la 8 ani, părinţii l-au înscris la şcoala de muzică.

În 1976 a început studiile la şcoala profesională tehnică nr. 1 din Chişinău (meseria sudor electric) şi a făcut parte din formaţia vocal-instrumentală a instituţiei (bas chitară - vocal).

Între 1980 - 1981, a fost membru al formaţiei vocal-instrumentale a Casei de cultură din Străşeni.

În 1980 a apărut şi primul cântec - „Reîntoarcere”, care în scurt timp a devenit şlagăr.

Între 1981 - 1984 a făcut parte din taraful Casei de Cultură din Străşeni, în calitate de contrabasist.

În 1985, împreună cu Tudor Ungureanu, a format Ansamblul etnofolcloric „Ştefan-Vodă”.

În 1986 a înfiinţat propria trupă, alături de fratele său.

În toamna lui 2011 a mers la Munchen pentru a face înregistrări.

De-a lungul carierei, a lansat mai multe materiale discografice, cum ar fi: „Eu sunt logodnicul durerii”, „Primiţi-mă aşa cum sunt”, „Lacrimi de bărbat”, „Aştept să-mi spui”, „De dragoste şi dor”, „M-am îndrăgostit”, „Am venit cu lăutarii”, „Azi cu toţii să ne petrecem”, „Când o să mă întorc acasă”, „Il ballo di Maratona”.

Ca actor a jucat în: „Milika”, „Tunete”, „Lapte de pasăre”.

Este „Artist Emerit al Republicii Moldova” din 2009, iar din 2014 - „Artist al Poporului”.

Alte premii primite: „Microfonul de aur” - 2003, „Potcoava de aur” - 2008, precum şi distincţii la: Festivalul „Dan Spătaru” - Medgidia, 2010, Festivalul Internaţional - Dorohoi, 2016, „Firicel de busuioc” - 2019 etc.

Autor: Pe o aripă de cânt

„Şi peste toate, vrea să cânte...”

„O vreme nu am mai ştiut nimic de ea. Doar ce am aflat de la televizor, despre boala cumplită care o ţine de câţiva ani imobilizată. Întâmplările acestea sunt cunoscute, suferinţa unui artist este rapid transformată în ştire de senzaţie. Face rating! Amănunte imunde, scormoniri în chin pe care artista nu le-ar fi făcut niciodată publice au devenit subiecte de presă. Ea, discreţia şi delicateţea întruchipate, o glorie a anilor optzeci, premiată, laureată, invitată peste hotare, profesoară impecabilă a ajuns imaginea publică a celui umilit de societate şi de propriul trup.

... A întristat-o adânc imaginea de artist muritor de foame care fusese livrată publicului. A sunat la o televiziune pentru a dezminţi. Este evident că boala sa este năprasnică, deşi, speranţe există, îşi poate mişca mâinile şi degetele de la picioare. Scrie pe computer, are alături partituri şi clapă, cineva o veghează zilnic şi o ajută în treburile în care nu se poate ajuta singură.

... A trăit succesul din plin, aplauzele şi recunoaşterea profesională. Când nu le-a mai avut, a depăşit firesc etapa de glorie, a compus, a predat muzică la trei licee, a avut grijă în apartamentul ei de un căţel şi o pisică. A trăit firesc, a înţeles din a doua jumătate a anilor nouăzeci că vremea trece, piaţa muzicală impune alte voci, alte figuri. Nu a făcut din asta o catastrofă. Boala este desigur o încercare cumplită, dar poate că este exact aşa, Dumnezeu ne dă suferinţă pentru a nu ne îmbolnăvi de indiferenţă. Angela are încă resurse de a se bucura, de a primi vizite, de a asculta şi încuraja un semen. Şi peste toate, vrea să cânte. Se imaginează înregistrând într-un studio, chiar şi în căruciorul cu rotile. Iată lecţia Angela Ciochină!”

Clara Mărgineanu

Sursa: Jurnalul Naţional, 2014  

In Memoriam: Angela Ciochină

Angela Ciochină, îndrăgită interpretă de muzică uşoară, compozitoare şi profesor de canto, s-a născut la 17 aprilie 1955, în comuna Urecheni (judeţul Neamţ), şi s-a stins la 7 iulie 2015, în urma unei îndelungate şi grele suferinţe.

A absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Capitală, fiind colegă de generaţie cu regretata Mihaela Runceanu, şi imediat a fost angajată la Ansamblul „Doina” al Armatei.

Împreună cu „Doina” şi cu Ansamblul artistic al UTC (din care a făcut parte între 1975 - 1981), a întreprins numeroase turnee în ţară, precum şi în străinătate (Rusia, Bulgaria, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Turcia, Grecia).

De-a lungul carierei, a lansat mai multe şlagăre: „Eşti numai tu”, „Dă-mi mâna, prietene!”, „Ce vis frumos”, „Prin furtuni de dor”, „Odată cu cântecul”, „Salcâmul de pe strada mea”, „Am vrut”, „Câmp fără popas” etc.

De mare succes s-a bucurat şi albumul „Drumuri paralele”, care cuprindea piese compuse de Victor Socaciu.

Câteva dintre cele mai importante premii obţinute:

- 1971 - Trofeul „Floarea de argint” şi Premiul II - Festivalul interjudețean „Florile Ceahlăului”;

- 1971 - Premiul II la Festivalul „Floarea de lotus” – Oradea;

- 1973 - Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor – Festivalul „Vlăstarele cântului” – Iaşi;

- 1975 - Trofeul Festivalului Tinereții de la Amara;

- 1976 - Festivalul „Mamaia” - participă cu 4 piese la „Creație”;

- 1976 - Premiul I - „Festivalul artei studențești” – Galaţi;

- 1977 - Trofeul „Steaua fără nume”;

- 1984 – Festivalul „Mamaia” – participă cu 2 piese.

Spre sfârşitul anilor ’80, Angela Ciochină a renunţat la scenă, iar în 2007, după decesul tatălui, s-a retras în comuna natală.

În dimineaţa zilei de 7 iulie 2015, a fost găsită decedată în locuinţa sa.

Autor: Pe o aripă de cânt