In Memoriam: Paul Goma

Paul Goma, scriitor român şi disident anticomunist, s-a născut la 2 octombrie 1935, în localitatea Mana (Orhei, astăzi în Republica Moldova) şi s-a stins la Paris, la 25 martie 2020.

A venit pe lume în familia unor învăţători români şi, după cedarea Basarabiei, familia s-a refugiat în România.

Pe când era în clasa a X-a la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Paul Goma a fost reţinut de Securitate pentru opt zile şi exmatriculat din toate şcolile din ţară, întrucât susţinuse cauza unor persoane arestate şi anchetate sub acuzaţia de anticomunism.

A reuşit să se înscrie la Liceul „Radu Negru” din Făgăraş, pe care l-a finalizat în 1953.

În 1954 a trecut examenul de admitere la Institutul de literatură şi critică literară „Mihai Eminescu”, precum şi pe cel de la Universitatea Bucureşti (Filologie), alegându-l pe primul.

A devenit membru al Uniunii Tineretului Muncitor, iar la cursuri şi seminarii a avut dispute cu unii profesori.

În 1956, după înfrângerea Revoluţiei maghiare, şi-a predat - în semn de protest - carnetul de membru UTM, după care a fost arestat şi acuzat de „tentativă de organizare de manifestaţie ostilă”, fiind condamnat la 2 ani de închisoare (Jilava şi Gherla).

A fost trimis apoi în Bărăgan, la Lăteşti, cu domiciliu forţat, unde a rămas până în 1963.

Nu a mai reuşit să se reînmatriculeze la Institutul „M. Eminescu”, astfel încât, în 1965, a dat din nou examen la Facultatea de Filologie a Universităţii bucureştene.

În aceeaşi perioadă, la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, apărea romanul „Ostinato”, amplu cenzurat.

În 1966 a debutat în revista „Luceafărul”, cu povestirea „Când tace toba”.

În 1968 a apărut volumul „Camera de alături”, în 1971 - varianta în limba germană a romanului „Ostinato”, 1972 - varianta în limba germană a romanului „Uşa”, 1974 - varianta în limba franceză a romanului „Uşa”.

În 1968 s-a înscris în PCR, dar, în 1971, după publicarea integrală a romanului „Ostinato” în Germania, a fost propus pentru excludere.

În 1976, a apărut volumul „Gherla”, în 1977 - „În cerc”.

În 1977 a trimis o scrisoare de solidarizare cu Charta 77 a cehoslovacilor, o scrisoare deschisă lui Nicolae Ceauşescu şi una către Conferinţa de la Belgrad, preluate de Radio Europa Liberă şi presa occidentală, în acestea cerând guvernului României respectarea drepturilor omului.

Este motivul pentru care a fost urmărit, arestat şi maltratat de Securitate.

A fost eliberat în urma intervenţiilor din Occident.

În 1977 a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România.

În noiembrie, lui Paul Goma, soţiei şi copilului, le-a fost retrasă cetăţenia română şi au fost expulzaţi din ţară, ajungând la Paris, unde au cerut azil politic.

Aici şi-a continuat lupta împotriva regimului comunist şi a lui Ceauşescu, sprijinind înfiinţarea (1979) Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România, şi a fost ţinta unei tentative de asasinat.

În 1980 a refuzat cetăţenia franceză, dar, în 2013 a primit cetăţenia Republicii Moldova.

Alte volume publicate: „Patimile după Piteşti”, „Chasse-croise”, „Soldatul câinelui”, „Bonifacia”, „Din Calidor”, „Roman intim”, „Arta refugii”, „Astra”, „Sabina”, „Adameva”, „Amnezia la români”, „Scrisori întredeschise - singur împotriva tuturor”, „Justa”, „Jurnale”, „Jurnal de apocrif”, „Garda inversă”, „Altina - grădina scufundată”, „Alte jurnale”, „Jurnalul unui jurnal”, „Scrisuri”, „Infarct”, „Basarabia” etc.

După 1989, în România sunt publicate o parte din cărţile sale şi articole în revistele: „Vatra”, „Familia”, „Timpul”, „Jurnalul literar”.

În 1986 a primit premiul „Chevalier dans l’ordre des Arts et des Lettres”.

În 2007 a devenit „Cetăţean de Onoare al Timişoarei”.

În 2015 i s-a acordat Premiul Academiei de Ştiinţe a Moldovei pentru diaspora.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Mihai Cimpoi!

Mihai Cimpoi, om de cultură, academician, critic şi istoric literar, eminescolog, redactor literar şi eseist, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova, s-a născut la 3 septembrie 1942, în familia unor ţărani din comuna Larga, judeţul Hotin (azi raionul Edineţ).

A absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii de Stat din Chişinău (specializarea Limba şi literatura română), în 1965.

A debutat editorial în 1968, cu micromonografia „Mirajul copilăriei - un studiu dens şi autentic despre farmecul şi specificitatea poeziei pentru copii a lui Grigore Vieru”.

Între 1965 - 1972, a fost redactor al revistei „Nistru” şi consultant al Uniunii Scriitorilor.

În 1974 a fost angajat ca redactor la Editura „Cartea Moldovenească”.

Între 1977 - 1982 a fost redactor al Editurii „Literatura artistică”.

Între 1982 - 1983 a fost secretar literar la Teatrul Naţional, apoi, între 1986 - 1987, la Teatrul Poetic „Al. Mateevici”.

În 1987 a fost ales secretar al Comitetului de Conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova, iar între 1991 - 2010, a fost preşedintele instituţiei.

Între 1989 - 1990 a fost deputat al poporului din URSS şi între 1999 - 2001 - deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

În paralel, din 1991, a fost şef al Direcţiei de literatură veche şi modernă a Institutului de Literatură şi Folclor al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

În 1991 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar în 1992 - membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar din 1994 - şi membru al Consiliului Director al acesteia.

În 1998 a obţinut doctoratul în Filologie, cu lucrarea „Eminescu, poet al Fiinţei” şi a început să predea la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chişinău.

Este membru al Organizaţiei Mondiale a Scriitorilor (PEN).

Din 2005 este membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, vicepreşedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi „Cetăţean de Onoare al Craiovei”.

A fost director al revistei „Viaţa Basarabiei”, preşedinte fondator al Centrului Academic Internaţional „Mihai Eminescu” din Chişinău şi a făcut parte din conducerea publicaţiilor „Caiete critice” şi „Viaţa românească”.

Mihai Cimpoi este autorul şi realizatorul proiectului „Congresul Mondial al Eminescologilor”, lansat în 2012 şi autorul a numeroase opere, dintre care amintim:

„O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”;

- „Mihai Eminescu. Dicţionar Enciclopedic”;

- „Lui Eminescu la împlinirea unui centenar (1889 - 1989) al trecerii în nemurire a marelui poet naţional”;

- „Basarabia sub steaua exilului”;

- „Lucian Blaga. Paradisiacul. Lucifericul. Mioriticul”;

- „Cumpăna cu două ciuturi”;

- „Brâncuşi, poet al nesfârşirii”;

- „Spre un nou Eminescu”;

- „Căderea în sus a Luceafărului”;

- „Narcis şi Hyperion”;

- „Plânsul Demiurgului”;

- „Mă topesc în flăcări”;

- „Sfinte firi vizionare”;

- „Eminescu - steaua singurătăţii: Efigii şi secvenţe literare”;

- „Eminescu - mă topesc în flăcări”;

- „Eminescu - focul meu: Imaginea poetului în arte”;

- „Lumea ca o carte”.

Numeroase sunt şi premiile şi distincţiile pe care le-a primit de-a lungul timpului. Amintim o parte dintre acestea:

- 1991 - Premiul „George Bacovia”;

- 1992 - Maestru al literaturii din Republicii Moldova, distincţie de Stat;

- 1994 - Premiul de Stat al Republicii Moldova;

- 1995 - Marele Premiu pentru Exegeză „Nichita Stănescu”;

- 1990, 1995, 2000 - Premiul „Lucian Blaga”;

- 1997 - Premiul Fundaţiei „Scrisul Românesc”;

- 1997 - Premiul pentru critică al Uniunii Scriitorilor din România;

- 2000 - Premiul „Mihai Eminescu” (Drobeta Turnu Severin);

- Premii ale Societăţii Scriitorilor Târgovişteni: 2007 - Premiul pentru eseu, 2009 - Premiul „Costache Olăreanu” pentru eseu, 2010 - Premiul „Vladimir Streinu” pentru istorie literară;

- 2009 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer;

- 2012 - „Cetăţean de Onoare al Municipiului Chişinău”;

- Medalia jubiliară „Mihai Eminescu” a României şi Republicii Moldova;

- 2013 - „Om Emerit al Republicii Moldova”;

- 2014 - Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor;

- „Doctor Honoris Causa” al Universităţii de Stat din Tiraspol, precum şi al Universităţilor din Bălţi, Oradea şi Alba Iulia.

Mihai Cimpoi este autor al 60 de studii şi eseuri monografice, peste 3000 de studii şi articole publicate în spaţiul românesc şi peste hotare, peste 200 de studii de prezentare a literaturii române (apărute în Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Grecia, Turcia, Rusia, Ucraina, Lituania, Letonia etc) etc.

Autor: Pe o aripă de cânt

„Tu iubeşte-mă aşa cum sunt...”

„Sunt rău. Sunt bun. Sunt nemilos. Sunt blând.

Dar tu iubeşte-mă aşa cum sunt.

De-aş fi doar bun şi blând, cum mă doreşti,

ar fi uşor de tot să mă iubeşti.

Atuncea lumea toată, câtă e, m-ar adora -

şi-ar mai avea oare acelaşi preţ iubirea ta?”

Nicolae Dabija

 

In Memoriam: Nicolae Dabija

Nicolae Dabija a fost scriitor, publicist, istoric literar, om politic, semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, membru al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, deputat în Sovietul Suprem al URSS (1989 - 1991) şi deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1990 - 1994 și 1998 - 2001).

Nicolae Dabija s-a născut la 15 iulie 1948, în satul Codreni (raionul Cimişlia), şi s-a stins la 12 martie 2021, în urma complicaţiilor determinate de virusul Covid.

A urmat cursuri la Facultatea de Ziaristică şi la cea de Filologie, iar în 1972 a absolvit Universitatea de Stat din Chişinău.

A fost redactor - şef al săptămânalului „Literatura şi Arta” (editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova), calitate în care a jucat un rol important în lupta de renaştere naţională, publicaţia fiind cea mai importantă dintre cele care susţineau, în perioada 1988 - 1989, revenirea la grafia latină şi decretarea limbii române ca limbă oficială a ţării.

Nicolae Dabija a fost lector la Catedra de Literatură Română a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, lector superior la Catedra Ştiinţele Comunicării a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.

A ocupat funcţiile de preşedinte al Societăţii „Limba noastră cea română”, preşedinte al „Asociaţiei Oamenilor de ştiinţă, cultură şi artă din Republica Moldova”, vicepreşedinte al „Ligii culturale a românilor de pretutindeni”, preşedinte al „Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova”.

Din anul 2016, a fost preşedinte al Mişcării „Sfatul Ţării - 2”, asociaţie non-guvernamentală care şi-a propus întregirea naţiunii române.

Premii şi distincţii:

- 1977 - Premiul Tineretului din Moldova;

- 1977 - Premiul pentru Poezie al Conferinței tinerilor scriitori din URSS - Moscova;

- 1982 - Premiul Festivalului Internațional de Poezie Tânără - Schwerin (RDG);

- 1988 - Premiul Naţional al Republicii Moldova;

- 1989 - Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova;

- 1992 - Marele Premiu „Nichita Stănescu”;

- 1993 - Marele Premiu „Lucian Blaga”;

- 1993 - Marele Premiu „George Bacovia”;

- 1993 - Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova;

- 1995 - Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române;

- 1995, 1996, 1997 - Câştigător al Topului „Cei mai buni 10 jurnalişti ai anului”;

- 1996 - Cavaler al „Ordinului Republicii” (cea mai înaltă distincţie);

- 2000 - Comandor al Ordinului Naţional „Steaua României”;

- 2000 - Premiul „Titu Maiorescu” - Asociaţia Juriştilor din România;

- 2000 - Medalia guvernamentală a României „Eminescu - 150 de ani de la naştere”;

- 2002 - Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova;

- 2005 - Marele Premiu pentru Poezie „Sfântul Gheorghe” - Festivalul Internațional de Poezie de la Uzdin (Serbia);

- 2008 - Premiul „Opera Omnia” - Uniunea Scriitorilor din Moldova;

- 2009 - Marele Premiu „Nichita Stănescu” - Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetul Marmației;

- 2009 - „Ordinul de Onoare” - „în semn de prețuire pentru contribuția adusă la procesul de renaștere națională”;

- 2009, 2010, 2011 - Premiul „Pârghia lui Arhimede” - „pentru promovarea ştiinţei şi inovării în mass-media” - Academia de Ştiinţe a Moldovei;

- 2010 - „Doctor Honoris Causa” - Academia de Studii Înalte din România;

 - 2010 - Premiul pentru cea mai bună carte de proză a anului - Academia Internațională „Mihai Eminescu”;

- 2010 - Premiul de Excelență „Sărbătoarea Poeziei” - Iaşi;

- 2011 - Membru de Onoare al Comunității Academice - Universitatea „George Bacovia” Bacău - „ca o recunoaștere a deosebitei sale contribuții la promovarea românismului în lume”;

- 2011 - Premiul „Constantin Stere” - Ministerul Culturii din Republica Moldova;

- 2011 - Premiul Național „pentru întreaga activitate literară”;

- 2011 – „Doctor Honoris Causa” – Universitatea Tehnică din Moldova;

- 2012 - Profesor de Onoare al Liceului Teoretic „Petru Rareș” din orașul Soroca;

- 2012 - Premiul pentru promovarea valorilor culturale românești - Festivalul Internațional „Lucian Blaga”;

- 2013 - Premiul „Cartea Anului” - Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret;

- 2013 - Titlul Onorific „Om Emerit”;

- 2013 - Premiul „Italia - 2013” (pentru Cultură);

- 2014 - Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer - „în semn de înaltă preţuire pentru promovarea culturii, limbii şi spiritualităţii româneşti” - Preşedinţia României;

- 2014 - Marele Premiu - Festivalul Internațional de Poezie - Trieste (Italia);

- 2015 - Premiul „Giacomo Leopardi” - Centrul Mondial al Poeziei;

- 2015 - Premiul Internațional de Poezie „Umberto Mastroiani” (Italia);

- 2015 - Premiul „Sceptrul Poeziei” - Uniunea Scriitorilor din Macedonia - „pentru cel mai important scriitor din străinătate”;

- 2016 - Prix de l'Autre Edition;

- 2016 - „Doctor Honoris Causa” - Universitatea din Oradea;

- 2016 - „Doctor Honoris Causa” - Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere”;

- 2016 - „Doctor Honoris Causa” - Universitatea din Târgu Jiu.

- 2017 - Marele Premiu - Festivalul Internaţional de Poezie „Mihai Eminescu” - Craiova;

- 2018 - Marele Premiu „Dulce Maria Loynaz” - Festivalul Internaţional de Poezie – Havana.

Nicolae Dabija a scris peste 80 de volume de poezie, proză, eseuri, manuale.

A debutat în 1975, cu volumul de versuri „Ochiul al treilea”, după care au urmat culegerile de proză: „Apă neîncepută” (1980), „Zugravul anonim”(1985), „Aripă sub cămaşă” (1989), „Dreptul la eroare” (1993), „Lacrima care vede” (1994), „Oul de piatră” (1995), „Fotograful de fulgere”(1998), „Tăceri asurzitoare”(2000), „Nu vă îndrăgostiţi primăvara!”(2013) şi altele.

Dintre volumele de eseuri pe care le-a publicat, amintim: „Pe urmele lui Orfeu” (1983), „Moldova de peste Nistru - vechi pământ strămoşesc” (1991), „Libertatea are chipul lui Dumnezeu” (1997), „Icoană spartă, Basarabia” (1998); „Harta noastră care sângeră” (1999), „La est de vest” (2001), „Vai de capul nostru!” (2001), „În căutarea identităţii” (2002), „Drumul spre biserică” (2013), „Urma sârmei ghimpate” (2013), „Manifest de Unire” (2013).

A scris şi literatură pentru copii: „Poveşti de când Păsărel era mic” (1980), „Alte poveşti de când Păsărel era mic” (1984), „Domnia lui Ştefan cel Mare” (1991), „Nasc şi la Moldova oameni”(1992).

A fost autorul manualelor şcolare „Daciada, ciclu de manuale pentru clasele I-IV” (1991 - 1993) şi „Literatura română pentru clasa a VI-a” (1998 - 2002).

A alcătuit o „Antologie a poeziei vechi moldoveneşti” (1988) şi a tradus din Federico Garcia Lorca, Goethe, Jukovski.

Autor: Pe o aripă de cânt