La mulţi ani, Mihai Cimpoi!

Mihai Cimpoi, om de cultură, academician, critic şi istoric literar, eminescolog, redactor literar şi eseist, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova, s-a născut la 3 septembrie 1942, în familia unor ţărani din comuna Larga, judeţul Hotin (azi raionul Edineţ).

A absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii de Stat din Chişinău (specializarea Limba şi literatura română), în 1965.

A debutat editorial în 1968, cu micromonografia „Mirajul copilăriei - un studiu dens şi autentic despre farmecul şi specificitatea poeziei pentru copii a lui Grigore Vieru”.

Între 1965 - 1972, a fost redactor al revistei „Nistru” şi consultant al Uniunii Scriitorilor.

În 1974 a fost angajat ca redactor la Editura „Cartea Moldovenească”.

Între 1977 - 1982 a fost redactor al Editurii „Literatura artistică”.

Între 1982 - 1983 a fost secretar literar la Teatrul Naţional, apoi, între 1986 - 1987, la Teatrul Poetic „Al. Mateevici”.

În 1987 a fost ales secretar al Comitetului de Conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova, iar între 1991 - 2010, a fost preşedintele instituţiei.

Între 1989 - 1990 a fost deputat al poporului din URSS şi între 1999 - 2001 - deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

În paralel, din 1991, a fost şef al Direcţiei de literatură veche şi modernă a Institutului de Literatură şi Folclor al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

În 1991 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar în 1992 - membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar din 1994 - şi membru al Consiliului Director al acesteia.

În 1998 a obţinut doctoratul în Filologie, cu lucrarea „Eminescu, poet al Fiinţei” şi a început să predea la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chişinău.

Este membru al Organizaţiei Mondiale a Scriitorilor (PEN).

Din 2005 este membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, vicepreşedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi „Cetăţean de Onoare al Craiovei”.

A fost director al revistei „Viaţa Basarabiei”, preşedinte fondator al Centrului Academic Internaţional „Mihai Eminescu” din Chişinău şi a făcut parte din conducerea publicaţiilor „Caiete critice” şi „Viaţa românească”.

Mihai Cimpoi este autorul şi realizatorul proiectului „Congresul Mondial al Eminescologilor”, lansat în 2012 şi autorul a numeroase opere, dintre care amintim:

„O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”;

- „Mihai Eminescu. Dicţionar Enciclopedic”;

- „Lui Eminescu la împlinirea unui centenar (1889 - 1989) al trecerii în nemurire a marelui poet naţional”;

- „Basarabia sub steaua exilului”;

- „Lucian Blaga. Paradisiacul. Lucifericul. Mioriticul”;

- „Cumpăna cu două ciuturi”;

- „Brâncuşi, poet al nesfârşirii”;

- „Spre un nou Eminescu”;

- „Căderea în sus a Luceafărului”;

- „Narcis şi Hyperion”;

- „Plânsul Demiurgului”;

- „Mă topesc în flăcări”;

- „Sfinte firi vizionare”;

- „Eminescu - steaua singurătăţii: Efigii şi secvenţe literare”;

- „Eminescu - mă topesc în flăcări”;

- „Eminescu - focul meu: Imaginea poetului în arte”;

- „Lumea ca o carte”.

Numeroase sunt şi premiile şi distincţiile pe care le-a primit de-a lungul timpului. Amintim o parte dintre acestea:

- 1991 - Premiul „George Bacovia”;

- 1992 - Maestru al literaturii din Republicii Moldova, distincţie de Stat;

- 1994 - Premiul de Stat al Republicii Moldova;

- 1995 - Marele Premiu pentru Exegeză „Nichita Stănescu”;

- 1990, 1995, 2000 - Premiul „Lucian Blaga”;

- 1997 - Premiul Fundaţiei „Scrisul Românesc”;

- 1997 - Premiul pentru critică al Uniunii Scriitorilor din România;

- 2000 - Premiul „Mihai Eminescu” (Drobeta Turnu Severin);

- Premii ale Societăţii Scriitorilor Târgovişteni: 2007 - Premiul pentru eseu, 2009 - Premiul „Costache Olăreanu” pentru eseu, 2010 - Premiul „Vladimir Streinu” pentru istorie literară;

- 2009 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer;

- 2012 - „Cetăţean de Onoare al Municipiului Chişinău”;

- Medalia jubiliară „Mihai Eminescu” a României şi Republicii Moldova;

- 2013 - „Om Emerit al Republicii Moldova”;

- 2014 - Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor;

- „Doctor Honoris Causa” al Universităţii de Stat din Tiraspol, precum şi al Universităţilor din Bălţi, Oradea şi Alba Iulia.

Mihai Cimpoi este autor al 60 de studii şi eseuri monografice, peste 3000 de studii şi articole publicate în spaţiul românesc şi peste hotare, peste 200 de studii de prezentare a literaturii române (apărute în Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Grecia, Turcia, Rusia, Ucraina, Lituania, Letonia etc) etc.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Alexandru Odobescu

Scriitor, arheolog şi om politic, Alexandru Odobescu s-a născut la Bucureşti, la 23 iunie 1834, şi s-a stins la 10 noiembrie 1895.

A început educaţia în casa părinţilor, luând lecţii de la institutorul Bârzotescu, după care, în 1848, a devenit elev al Colegiului „Sfântul Sava”.

În acea perioadă a avut prima tentativă literară: „Mihai Viteazul, înfăţişare dramatică în trei părţi”.

Din 1850 a studiat Arheologia, literatura greacă şi latină la College de France din Paris (printre profesori având pe Jules Michelet şi Edgar Quinet) şi a aderat la Societatea Studenţilor Români.

S-a numărat printre întemeietorii societăţii „Junimea Românească”, din care făceau parte studenţii români din Franţa, şi, în cercul revoluţionarilor români exilaţi (Bălcescu, N. Golescu, C. A. Rosetti, Gheorghe Magheru etc), a susţinut conferinţa: „Viitorul artelor în România” (text ce va fi publicat postum, în 1907).

A făcut parte din comitetul de redacţie al revistei „Junimea Română”, unde a publicat şi articolul „Muncitorul român”, un text cu idei îndrăzneţe, progresiste şi democratice.

A tradus 13 poezii scrise de Horaţiu, primul cânt din „Iliada”, primul cânt din „Odiseea” şi primul cânt din „Georgicele” scrise de Virgiliu.

A scris poema „Oda României”, care va apărea în 1855 în revista „România literară” (atunci i s-a publicat şi „Întoarcerea în ţară pe Dunăre”).

În 1853 a susţinut bacalaureatul în Litere, după care s-a înscris la Facultatea de Litere de la Sorbona, fără însă a se mai prezenta la examenul de licenţă.

A revenit în ţară în 1855 şi a fost angajat ca funcţionar public - şef de masă la Postelnicie, apoi procuror la Curtea de Apel Bucureşti şi funcţionar la Ministerul Cultelor.

În 1858 s-a căsătorit cu Alexandra (Saşa) Prijbeanu, fiica Ruxandrei Băleanu şi a contelui rus Pavel Kiseleff.

În 1861, la Bucureşti, a scos „Revista română pentru ştiinţe, litere şi arte”.

În 1862, Al. I. Cuza l-a numit director în Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, iar în 1863 – a preluat conducerea acestui Minister, apoi fiind şi ministru ad-interim la Ministerul Treburilor Străine.

În 1870 a fost ales membru al Societăţii Academice Române.

În 1872 a susţinut - la Ateneul Român - conferinţa „Artele din România în periodul preistoric”.

În 1873 a fost ales membru corespondent al Institutului Arheologic de la Roma.

În 1874 a fost numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti.

A primit „Premiul Năsturel-Herescu” din partea Academiei Române, pentru volumul „Curs de arheologie. Istoria arheologiei. Studiul introductiv la această ştiinţă”.

În 1879 a fost ales secretar general al Academiei Române.

În 1880 s-a stabilit la Paris şi, pentru un an, a îndeplinit funcţia de secretar de legaţie.

În 1887 a publicat volumul „Zece basme mitologice”.

În 1889, Academia Română i-a acordat „Premiul Năsturel-Herescu” pentru cea mai bună carte românească din perioada 1885 - 1888: „Scrieri Literare şi Istorice”.

În 1891 a devenit directorul Şcolii Normale Superioare, calitate în care a publicat mai multe manuale şcolare, printre care şi unul de gramatică.

La 10 noiembrie 1895 s-a sinucis, în urma unor tragice evenimente de ordin familial şi public.

Alexandru Odobescu este considerat unul dintre întemeietorii Arheologiei în ţara noastră.

Este autorul unui tratat - „Istoria arheologiei” - 1877 şi a unei monografii - „Tezaurul de la Pietroasa”, publicată la Paris, în 1889.

A publicat studii de folclor despre cântecele Europei Răsăritene („Cântecele poporane ale Europei răsăritene...”, „Răsunete ale Pindului în Carpaţi” etc), studii de istorie literară dedicate literaturii din secolul al XVIII-lea („Poeţii Văcăreşti”, „Mişcarea literară din Ţara Românească în sec. XVIII” etc), nuvele istorice („Mihnea Vodă cel Rău” - prima dată publicată în revista „Românul”, în 1857, „Doamna Chiajna” - publicată în „Revista Carpaţilor”, în 1860) şi volume de eseuri („Câteva ore la Snagov”, „Pseudokynegeticos”).

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Fănuş Neagu

Fănuş Neagu, scriitor, dramaturg, scenarist, publicist sportiv şi academician, important reprezentant al literaturii române contemporane, s-a născut la 5 aprilie 1932, în comuna Grădiştea de Sus (judeţul Brăila), şi s-a stins la 24 mai 2011, la Bucureşti.

A studiat la: Liceul Militar din Iaşi, Şcoala Pedagogică nr. 2 din Capitală, Şcoala Pedagogică „Costache Negri” din Galaţi, Şcoala de Literatură „Mihai Eminescu” şi, în final, a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii bucureştene (1957).

A fost profesor suplinitor la Şcoala Generală din comuna Largu (judeţul Galaţi).

A lucrat în calitate de redactor la „Scânteia tineretului”, „Luceafărul” şi „Amfiteatru” (1954 – 1968) şi a condus săptămânalul „Ţara”.

În 1991, a reluat – alături de alţi scriitori, publicarea revistei „Literatorul”.

În perioada 1993 – 1996, a fost director al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

În 1954 a debutat cu nuvela „Duşman cu lumea”, publicată în revista „Tânărul scriitor”.

I s-au acordat Premii ale Uniunii Scriitorilor în 1964, 1968, 1970, 1988.

În 1993 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar în 2001 – membru titular.

Este înmormântat pe Aleea Academicienilor din Cimitirul Bellu.

O şcoală din Brăila îi poartă numele, iar în comuna natală este Casa Memorială Fănuş Neagu.

Opera lui Fănuş Neagu cuprinde:

- romanele: „Ningea în Bărăgan” – 1959 (debut editorial, volum reeditat în 1964, sub titlul „Cantonul părăsit”); „Îngerul a strigat” - 1968 şi „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe. Fals tratat despre iubire” – 1977 (două dintre cele mai cunoscute romane ale sale), „Somnul la amiază” – 1960, „Dincolo de nisipuri” – 1962, „Vară buimacă” – 1967, „Casa care se leagănă” – 1971, „În văpaia lunii” – 1972, „Fântâna” – 1972, „Pierdut în Balcania” – 1982, „Scaunul singurătăţii” – 1988, „Povestiri din drumul Brăilei” – 1989, „Ţara hoţilor de cai” – 1991, „Partida de pocher” – 1995, „O corabie spre Bethleem” – 1998, „Amantul Marii Doamne Dracula” – 2001, „Asfinţit de Europa, Răsărit de Asie. Jurnal cu faţa ascunsă” (2 volume, 2004);

- piese de teatru: „Echipa de zgomote” – 1970, „Scoica de lemn” – 1978, „Casa de la miezul nopţii sau Paiaţa soseşte la timp” – 1988 (toate acestea premiate de Uniunea Scriitorilor), „Olelie” – 1983;

- scenariile filmelor: „Lumină de iulie” – 1963, „Casa de la miezul nopţii” – 1975, „Lişca” – 1983, „Sosesc păsările călătoare” – 1984, „Casa din vis” – 1991, „Terente – regele bălţilor” – 1995 etc (pe care le-a scris singur sau în colaborare);

- „Cronici de carnaval” – 1972 şi „Cronici afurisite sau Poeme cântate aiurea” – 1977 – cuprind articolele sportive pe care le-a publicat în „România literară”;

- alte volume de publicistică: „Cartea cu prieteni. Poeme răsărite în iarbă” – 1979, „A doua carte cu prietenii” – 1985, „Insomnii de mătase” – 1981 şi „Întâmplări aiurea şi călătorii oranj” – 1987;

- literatură pentru copii: „Caii albi din oraşul Bucureşti” – 1967.

Autor: Pe o aripă de cânt

Foto: Google