In Memoriam: Aurel Vlaicu

Aurel Vlaicu, inginer, pilot, inventator, pionier al aviaţiei, s-a născut la 6 / 19 noiembrie 1882, în localitatea Binţiţi (azi îi poartă numele, judeţul Hunedoara), şi s-a stins la 13 septembrie 1913, în localitatea Băneşti (lângă Câmpina).

Când avea câţiva ani, în şura din curte şi-a făcut un fel de atelier, unde încerca să meşterească diverse jucării împreună cu fratele său, pe care le dăruia apoi altor copii, cu speranţa că pentru el va construi altele mai bune.

A urmat şcoala primară în sat, apoi a făcut studiile secundare la Orăştie (Liceul Reformat „Kocsard Kun”) şi Sibiu (actualul Colegiu Naţional „Gheorghe Lazăr”), în 1902 susţinând examenul de bacalaureat.

Între 1902 - 1903 a urmat Şcoala Politehnică din Budapesta, apoi cursuri tehnice superioare la Viena şi Munchen.

În 1907 a absolvit Politehnica din Munchen, obţinând diploma de inginer.

În următorul an, pentru scurt timp, a lucrat ca inginer la Fabrica de automobile Opel (din Russelheim), când a patentat şi două invenţii.

Întors în ţară, ajutat de fratele său şi cu mijloace proprii, în aceeaşi şură din curtea casei părinteşti, a construit aeroplanul fără motor „A. Vlaicu - 1909”, făcând primele încercări de zbor în primăvară, pe o păşune a satului şi pe un deal de la marginea Orăştiei. A adus îmbunătăţiri aparatului, după care a realizat mai multe zboruri în Binţiţi şi Orăştie.

Beneficiind de sprijinul Asociaţiunii „Astra” şi îndemnul prietenului său - Octavian Goga, Aurel Vlaicu, la Arsenalul Armatei din Bucureşti, a proiectat şi a construit două tipuri de avioane monoplane - „Vlaicu I” (1910) şi „Vlaicu II” (1911), învăţând singur să piloteze, astfel încât, la scurtă vreme, îi întrecea pe mulţi dintre cei mai buni acrobaţi.

La 17 iunie 1910, la Cotroceni, a zburat cu „Vlaicu I”, la o înălţime de 3-4 metri şi pe o distanţă de 50 de metri.

În perioada 1910 - 1912, cu „Vlaicu II” a făcut mai multe zboruri demonstrative la: Bucureşti, Sibiu, Blaj, Iaşi, Braşov, Lugoj, Ploieşti, Alba Iulia, Orăştie, Târgu Mureş).

În iunie 1912, la concursul aviatic de la Aspen (lângă Viena), cu aparatul „Vlaicu II” a obţinut un Premiu I pentru aruncarea la ţintă a unui proiectil şi patru Premii II (unul fiind pentru aterizare la punct fix).

În perioada 1912 - 1913, a proiectat „Vlaicu III” - primul avion din lume de construcţie metalică, profilat aerodinamic.

Nu a reuşit să-l construiască, întrucât, la 31 august / 13 septembrie 1913, în timp ce încerca să treacă munţii cu avionul „Vlaicu II”, s-a prăbuşit lângă Câmpina.

Încerca să-şi realizeze marele vis: acela de a traversa Carpaţii în zbor, decolând de la Bucureşti, pentru a ajunge la Serbările „Astrei” de la Orăştie.

Nici până în prezent nu se cunosc cauzele exacte ale acestui accident, una dintre presupuneri făcând referire la un atac de cord al pilotului.

Aurel Vlaicu este înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Post-mortem, la 28 octombrie 1948, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Aeroportul Internaţional Băneasa îi poartă numele, la fel ca şi satul natal şi o localitate din judeţul Mureş.

În 1977 a apărut filmul „Aurel Vlaicu”, regizat de Mircea Drăgan.

Autor: Pe o aripă de cânt

„Dumnezeu le-a dat mintea...”

„Lăsaţi orice preamărire a mea.

 

Să nu uitaţi că toţi care au aflat ceva în diferitele domenii ale progresului tehnic, nu au nici un merit.

Dumnezeu le-a dat mintea, nu ei au făcut-o...” 

Traian Vuia

In Memoriam: Traian Vuia

Traian Vuia, avocat, inventator, autorul primului zbor cu un aparat autopropulsat din istorie, s-a născut la 17 august 1872, în satul Surducu Mic (pe atunci comuna Bujoru, astăzi îi poartă numele, judeţul Timiş), în familia preotului Simion Popescu şi a Anei Vuia, şi s-a stins la Bucureşti, în ziua de 3 septembrie 1950, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.

A urmat clasele primare în satul natal şi la Făget, după care a studiat, între 1884 - 1892, la Liceul Romano-Catolic din Lugoj, absolvindu-l cu calificativul „eminent”.

În perioada liceului, a petrecut mult timp în casa familiei lui Coriolan Brediceanu, care, ulterior, îl va sprijini în cariera sa.

În timpul şcolii, era atras de mecanica aplicată şi de fizică, iar la numai 10 ani, a luat parte la primele reuniuni cu caracter aviatic. Acum începe să se manifeste pasiunea pentru zmeie, a căror construcţie o va studia, încercând să o îmbunătăţească.

După ce mai creşte şi îşi îmbunătăţeşte cunoştinţele de fizică şi mecanică, îşi va îndrepta atenţia spre construirea unui aparat de zbor mai serios, acum ştiind ce fenomene pot să apară în jurul aparatului, ce forţe îl pot lansa şi menţine în aer, care sunt condiţiile pentru starea de echilibru etc.

După ce obţine diploma de bacalaureat, Traian Vuia se înscrie, în 1892, la Universitatea Politehnică din Budapesta, unde, pentru un an, urmează cursurile secţiei Mecanică, la seral. Însă, lipsa banilor îl determină să se înscrie la Facultatea de Drept, făcând practică în diverse birouri de avocatură, pentru a avea din ce trăi.

În 1901 obţine şi doctoratul în Ştiinţe Juridice.

Nu renunţă nici la cercetările în domeniul zborului, iar în perioada studenţiei, a ţinut conferinţe în domeniul tehnicii şi al filosofiei, în cadrul Societăţii „Petru Maior” de la Budapesta.

După facultate, se întoarce la Lugoj, studiind în continuare zborul şi începând lucrul la primul prototip al unui aparat de zbor, numit aeroplan - automobil.

Pentru că din nou se luptă cu problemele financiare (nici măcar sprijin pentru proiect nu a primit, cei mai mulţi privindu-l cu scepticism), în 1902 decide să plece la Paris, cu scopul de a-şi împlini visul.

La Paris face cunoştinţă cu Victor Tatin, cel care în 1879 construise un model experimental de aeroplan. Tatin, deşi iniţial este interesat de proiectul lui Vuia, crede că nu va putea fi găsit un motor adecvat, iar obiectul zburător va rămâne instabil.

Însă românul nu se dă bătut şi, sprijinit financiar de Brediceanu, îşi continuă proiectul, îl trimite Academiei de Ştiinţe din Paris, dar aceasta îl respinge, considerându-l „prea utopic” şi menţionând că: „Problema zborului cu un aparat care cântăreşte mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată şi nu este decât un vis.”.

Memoriul lui Vuia a fost înaintat Academiei cu două luni înainte de a fi cunoscute în Europa rezultatele la care au ajuns fraţii Wright (din America), cei care au zburat în acelaşi an cu un aparat mai greu decât aerul, dar care nu a decolat cu mijloace proprii, ci a fost catapultat.

La 17 august 1903, Traian Vuia a obţinut un brevet pentru un aeroplan - automobil.

Spre finalul lui 1904, începe construirea unei noi invenţii personale - un motor, pentru care va obţine un brevet în Marea Britanie.

Din cauza lipsei banilor, nu putea să cumpere un motor ultrauşor, aşa că a fost nevoit să inventeze un motor cu acid carbonic comprimat - folosit, însă, numai pentru demonstraţii, întrucât funcţiona doar aproximativ trei minute.

La începutul lui 1905, partea mecanică a prototipului său era finalizată, iar după montarea motorului, aparatul este gata în decembrie 1905, primind numele de „Vuia I” sau „Liliacul”.

Acesta era un monoplan, avea 250 de kg, o suprafaţă de susţinere de 14mp şi un motor de 20CP, iar la primele teste, fiind folosit ca un automobil, aripile vor fi demontate.

La 18 martie 1906, lângă Paris, la Montesson, aparatul „Vuia 1” a zburat pentru prima dată, după o acceleraţie de 50 de metri, s-a ridicat la circa 1 metru de sol, zburând cam 12 metri, după care a aterizat, fiind deteriorat în urma ciocnirii cu un copac.

Presa scria că Vuia era primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie şi aterizare, decolând de pe o suprafaţă plată, fără „ajutor extern”.

Desigur, nu au lipsit nici criticile, dar Traian Vuia a reparat şi a modificat aparatul, realizând „Vuia 1 bis”, iar la 12 şi 19 august 1906, a zburat din nou.

Mai apoi, a construit un aeroplan nou, cu un motor Antoinette pe benzină, cu 8 cilindri în V, răciţi cu apă, având 25CP.

La 17 iulie 1907, Traian zbura cu „Vuia 2” (brevetat în Belgia) pe terenul La Bagatelle, pentru aproximativ 100 de metri.

În 1917, Vuia a inventat torpila aeriană, iar în timpul Primului Război Mondial, a lucrat pentru Serviciul de Invenţii al armatei franceze, contribuind la perfecţionarea aviaţiei militare aliate.

La 7 aprilie 1918, la Paris, s-a înfiinţat (sub preşedinţia lui) „Comitetul naţional al românilor din Transilvania şi Bucovina”, care milita pentru dobândirea independenţei Transilvaniei şi Unirea cu România şi care a organizat (în Franţa) - aniversarea a 70 de ani de la Revoluţia din 1848.

La Conferinţa de Pace de la Paris, Traian Vuia a făcut parte din delegaţia României, iar la 4 august 1919, a fost iniţiat în loja masonică pariziană „Ernest Renan”.

În anii ce au urmat, Vuia a continuat cercetările în domeniile de care era pasionat, de exemplu brevetând în 1918 şi 1922, în colaborare cu Marcel Yvonneau, două elicoptere.

În 1923 a susţinut o conferinţă pe tema elicopterelor, la Societatea Franceză de Navigaţie Aeriană.

În 1925 a inventat un generator de abur, care va fi utilizat în construcţia centralelor termice.

Între cele două războaie, a revenit în România de două ori, în 1932 şi în 1934, dar după cel de-al Doilea Război Mondial (în vremea căruia a făcut parte din mişcarea de rezistenţă din Franţa şi a fost ales preşedinte al primului comitet legal al „Frontului Naţional Român”), s-a întors definitiv acasă.

La 27 mai 1946, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

În 1956, la împlinirea a 50 de ani de la zborul lui Traian Vuia, este organizată o expoziţie la aerodromul „Le Bourget”, apar mai multe articole comemorative, în care se recunoaşte faptul că a fost primul care „a reuşit să zboare exclusiv cu mijloace proprii de la bordul avionului”.

În semn de omagiu, din 2003, Aeroportul Internaţional din Timişoara îi poartă numele, iar în faţa acestuia este amplasată macheta aeroplanului „Vuia 1”.

În 2006, Aviaţia Română a sărbătorit Centenarul zborului de la Montesson, a fost dezvelit un bust al inventatorului şi a fost inaugurat un hangar ce-i poartă numele, în cadrul Muzeului Aviaţiei din Bucureşti.

În comuna natală, din 2012 există un muzeu ce-i este dedicat, unde pot fi văzute diverse exponate, fotografii, documente, machete.

În 2013, la Montesson, autorităţile franceze au dezvelit o placă în memoria românului.

Autor: Pe o aripă de cânt

„Să nu mai lăsăm să treacă timpul pe lângă noi...”

„E important să nu mai lăsăm să treacă timpul pe lângă noi.

Ideal ar fi să ne facem urgent rost de teme ale existenţei, în care să credem cu adevărat.

Din păcate, trăim într-o lume cu care nu ne putem identifica şi vizavi de care nu poţi să reacţionezi decât afişând o detaşare ironică.” 

Adrian Pintea

In Memoriam: Adrian Pintea

Adrian Virgil Pintea, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români, s-a născut la 9 octombrie 1954, în localitatea Beiuş, şi s-a stins la 8 iunie 2007, în Bucureşti, în urma unei grele suferinţe.

Şi-a pierdut tatăl (ofiţer în armată) pe când abia împlinise 3 luni, iar copilăria şi-a petrecut-o la Beiuş şi Oradea, alături de sora sa, mama şi noul soţ al acesteia.

A început să scrie versuri, proză şi să deseneze de la o vârstă fragedă, iubea animalele (cu precădere caii), în adolescenţă cânta la chitară şi îi plăcea rock-ul.

Când era elev în clasa a VII-a, a primit un premiu pentru poezie din partea unei reviste pentru liceeni şi atunci a recitat pentru prima dată în public (poezia „Invitaţie la vals”), impresionând cu talentul său.

În 1973 a terminat Liceul nr. 2 din Oradea, iar în 1979 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Capitală (clasa prof. Petre Vasilescu).

Debutul în teatru s-a produs în 1977, când a jucat în „Oedip salvat” (la Studioul Cassandra) şi în „Pescăruşul” (la „Bulandra”).

În film a debutul în 1978, în pelicula „Între oglinzi paralele”.

Spre sfârşitul anilor ’80 a început să predea ca asistent universitar la I.A.T.C. (ulterior Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică), la clasa Olgăi Tudorache, iar după pensionarea acesteia - în 1990, a devenit profesor universitar titular.

În 2002 a obţinut titlul de doctor în domeniul teatru, cu lucrarea „Hamlet sau actorul lucid”.

În 2004 a absolvit U.N.A.T.C. - Secţia Regie film (clasa Elisabeta Bostan).

A jucat în zeci de roluri, în teatru sau film.

A fost prezent pe scenele de la: Studioul Cassandra, Teatrul „Bulandra”, Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”, Teatrul Româno - American, Teatrul „Nottara”, Teatrul Naţional Craiova, Compania Teatrală 777, în piese precum: „Oedip salvat”, „Romeo şi Julieta”, „Pescăruşul”, „Memoriile unui necunoscut”, „Ifigenia”, „Domnişoara Iulia”, „Henric al IV-lea”, „Livada de vişini”, „Orfeu în Infern”, „Nebun din dragoste”, „Hamlet”, „Copiii unui Dumnezeu mai mic”, „Repetiţie cu Barrymore” etc.

A fost distribuit în numeroase filme (producţii româneşti sau străine), cum ar fi: „Aurel Vlaicu”, „Lumini şi umbre” (serial tv), „Adela”, „Cei care plătesc cu viaţa”, „Mircea”, „Domnişoara Christina”, „Duşmanul duşmanului meu”, „Pădureanca”, seria „Iancu Jianu” („Iancu Jianu, zapciul”, „Iancu Jianu, haiducul”), „Oglinzi paralele”, „Băiatul cu pasărea”, „Vulcanul stins”, „Corida”, „Nostradamus”, „Căpitanul Connan”, „Das Alibi”, „Un bulgăre de humă”.

Dintre rolurile în televiziune, amintim: „Lumini şi umbre”, „Romeo şi Julieta”, „Henric al IV-lea”, Trandafirul şi coroana”, „Don Carlos”, „Don Juan”, „Curcanii”.

În piesele de teatru radiofonic, a jucat în: „Idiotul”, „Muntele vrăjit”, „A 12-a noapte”, „Nerantula”, „Geniu pustiu”, „Gaiţele”, „Fraţii Jderi”, „Departe de lumea dezlănţuită”, „Fântâna Blanduziei” şi multe altele.

În calitate de regizor a lucrat la piese precum: „Cei drepţi”, „Demonii”, „Romeo şi Julieta”, „Comedia erorilor”, „Orfeu în Infern”, „Nebun din dragoste”, „Bădăranii”, „Repetiţie cu Barrymore”, „Jesus Christ Superstar”, „Thomas a Becket”.

Cu un an înainte de a muri, a jucat în telenovela românească „Daria, iubirea mea” şi în „Youth Without Youth” (regia Coppola).

A publicat cărţile: „Pământul americanului”, „Umbrit” (poezie) şi „Hamlet sau actorul lucid” (eseul de doctorat).

Dintre premiile şi distincţiile primite, amintim:

- 2004 - Ordinul „Meritul Cultural” în Grad de Comandor;

- Premiul Criticii - „Cel mai bun actor” - pentru „Hamlet”;

- 2005 - Premiul de Excelenţă - „VIP”;

- 2006 - Premiul „Arte” - „VIP” - pentru regia la „Jesus Christ Superstar”;

- Premiul „Luceafărul” - pentru „Pământul americanului”.

La începutul anilor ’80 a format un cuplu cu actriţa Irina Petrescu, în 1984 s-a căsătorit cu arhitecta Silvia Mihaela Oosten, apoi a avut o relaţie cu una dintre studentele sale, iar în 2000 s-a recăsătorit cu Lavinia Tatomir (pe atunci studentă la Medicină, ulterior devenită medic şi bioenergoterapeut).

Autor: Pe o aripă de cânt