„Cel mai important lucru pe lume nu este să ai, ci să dai...”
„Cea mai mare nefericire e să n-ai nevoie de cultură...”
„O dorinţă tainică mă îndeamnă să rostesc pe scenă poezia pe care o iubesc, dorinţa de a îndemna pe cei ce se află alături de mine în acele clipe fierbinţi să iubească poezia aşa cum o iubesc eu şi să capete convingerea că poezia, ca şi muzica, ne ajută şi ne face să fim mai buni, mai drepţi, mai înţelegători, mai demni, mai puternici, mai frumoşi...”
Leopoldina Bălănuţă
Marea doamnă a scenei româneşti - Leopoldina Bălănuţă, s-a născut la 10 decembrie 1934, în satul Hăulişca (Păuleşti, judeţul Vrancea), în familia unui preot, şi a trecut la cele veşnice la 15 octombrie 1998, în Bucureşti.
Când tatăl a plecat pe front în cel de-al doilea Război Mondial, mama a decis că cele două fete - Poldi şi sora ei - trebuie să aibă parte de o educaţie aleasă, indiferent de sacrificii, motiv pentru care le-a trimis tocmai la Şcoala de Fete nr. 4 din Focşani.
Pentru o perioadă a fost profesoară suplinitoare la Jariştea.
Deşi a trecut de mai multe ori cu nota 10 examenul de admitere la Teatru, nu a putut urma cursurile, din cauza dosarului nefavorabil. Abia în 1953 a avut noroc, iar în 1957 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesorilor Marietta Sadova şi Marcel Anghelescu.
Spectacolul de absolvire în care a jucat a fost „Peer Gynt”.
A colaborat cu Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, cu Teatrul Mic, „Bulandra”, Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” etc.
În 1959 a debutat pe scena Teatrului Mic, în piesa „Prima întâlnire”, după care au urmat numeroase roluri memorabile, în: „Anna Karenina”, „Livada cu vişini”, „Doi pe un balansoar”, „Ca frunza dudului în rai”, „Femeia cu coşul cu ouă”, „Nu sunt Turnul Eiffel”, „Elisabeta, din întâmplare o femeie”, „Baltagul”, „Eminescu şi Veronica”, „Unchiul Vania”, „Antigona”, „Un pahar cu un sifon”, „Ivona Principesa Burgundiei”, „Amurgul burghez”, „Coriolan”, „O scrisoare pierdută”, „Dacă dă Dumnezeu şi plouă”.
Ultimul rol l-a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în piesa „O batistă pe Dunăre”.
În film, a debutat în „Pisica de mare” (1963), mai apoi fiind distribuită în: „Nunta de piatră”, „Dincolo de pod”, „Semnul şarpelui”, „Ion - Blestemul pământului, blestemul iubirii”, „Clipa”, „Bietul Ioanide”, „Năpasta”, „Ultima gară”, „Chira Chiralina”, „Punct şi de la capăt”, „Umbrele soarelui”, „Pisica de mare”, „Mult mai de preţ e iubirea”, „Tatăl risipitor”, „Duhul aurului” etc, dar şi în piesele de teatru TV: „Gaiţele”, „Strigoii”, „Trandafirul şi coroana”, „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”, „Moartea unui comis voiajor”, „Idolul şi Ion Anapoda”, „Mama”, „Matca”, „Oameni sărmani” etc.
A avut o colaborare susţinută cu Teatrul Naţional Radiofonic, jucând în piese precum: „Aceşti nebuni făţarnici”, „Anatema actor”, „Cuibul de piatră”, „Deliana”, „Martin Eden”, „Medeea”, „Noaptea iguanei”, „O zi mai lungă decât veacul”, „Oamenii cavernelor”, „Povestea brăţării de gleznă”, „Săptămâna Luminată”, „Sechestraţii din Altona”, „Straniul interludiu”, „Trei mistere”, „Tristan şi Isolda”, „Vassa Jeleznova”, „Viforul” etc.
Leopoldina Bălănuţă a fost şi o excelentă recitatoare, realizând numeroase recitaluri de poezie, pe versurile lui Eminescu, Nichita Stănescu, Ion Barbu etc.
În 1967 a fost distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural” clasa a IV-a - „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
În 1997, UNITER-ul i-a acordat „Premiul pentru întreaga activitate”, iar în 1998 - „Premiul de Excelenţă”.
În ultimii ani ai vieţii, a condus Teatrul Mic din Capitală.
În cartea „Leopoldina Bălănuţă: şoapte şi lacrimi”, jurnalista Viorica Ghiţă - Teodorescu a adunat toate interviurile radiofonice şi consemnate pe care i le-a acordat actriţa.
A fost căsătorită cu actorul Mitică Popescu.
Autor: Pe o aripă de cânt
Constantin Codrescu, unul dintre cei mai de seamă actori români, s-a născut la Huşi (judeţul Vaslui), la 5 septembrie 1931.
În 1951 a absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti.
În 1976 a părăsit Teatrul Mic din Bucureşti, pe scena căruia jucase, iar între 1976 - 1989 a fost profesor la Institutul de Teatru din Târgu Mureş, participând la înfiinţarea secţiei române.
A fost director al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila şi al Teatrului din Sfântu Gheorghe (Covasna).
În 1996 a început să predea la Facultatea de Teatru a Universităţii Ecologice, iar din 2003 - la cea a Universităţii „Spiru Haret”, colaborând foarte bine cu actorul şi bunul său prieten, Vlad Rădescu.
Principalele piese de teatru în care a jucat:
- Teatrul Naţional Bucureşti (1949 - 1951): „Aşa s-a călit oţelul”, „Bătrâneţe zbuciumată”, „În sat la noi;
- Teatrul Tineretului (1951 - 1953): „Dealul vrăbiilor”, „Un flăcău din oraşul nostru”;
- Teatrul Armatei (1951 - 1958): „Recolta de aur”, „Dragoste târzie”, „La ora şase”, „Furtuni de primăvară”, „De partea cealaltă”, „Ruptura”, „Ioan Vodă cel Cumplit”, „Meşterul Manole”, „Cei trei muşchetari”, „Invazia”;
- Teatrul din Constanţa: „Ovidiu”;
- Teatrul Mic Bucureşti (1958 - 1977): „La telefon Taimirul”, „Nora”, „Zboară cocorii”, „Acuzarea apără”, „Pisica sălbatică”, „Oceanul”, „Galileo Galilei”, „Secunda 58”, „Nu suntem îngeri”, „Dosarul Andersonville”, „Antigona”, „Testamentul câinelui”, „Balul absolvenţilor”, „Incident la Vichy”, „Timp şi adevăr”, „Dragostea noastră”, „Maria 1714”, „Ruy Blas”, „Oricât ar părea de ciudat”;
- Teatrul de Nord Satu Mare: „Un loc rămas liber”;
- Sala Mică a Ateneului Român: „La muzica”;
- Teatrul din Braşov: „Brâncuşi”;
- Teatrul Naţional Târgu Mureş (1977 - 1981): „Omul care aduce ploaia”, „Fraţii Karamazov”;
- Teatrul „Maria Filotti” Brăila (1981 - 1986): „Cu căluşul în gură, „Despot Eraclidul”, „Politica I (Trestia gânditoare)”, „Politica II (Ferocitate)”, Politica III;
- Teatrul din Sfântu Gheorghe (1986 - 1990): „Un pahar cu apă”, „Călătorie cu telefericul”;
- Teatrul Nottara (1994 - 1996): „Doctorul - minune”, „Orfanul Zac”, „Scenariul”;
- Teatrul Evreiesc: „Stalin şi Bufonul”;
- Teatrul Naţional Bucureşti: „Variaţiuni enigmatice” (nu s-a mai jucat, din cauza decesului actorului Valeriu Popescu), „Toma D’Aquino”;
- Teatrul „George Ciprian” Buzău (2008 - 2009): „Inimă de boxer”.
Activitatea regizorală şi scenografică:
- Teatrul de Nord Satu Mare: „Un loc rămas liber”;
- Teatrul de Stat Baia Mare: „Act veneţian”;
- Teatrul Dramatic Braşov: „Valea cu fluturi”, „Passacaglia”;
- Teatrul Naţional Târgu Mureş: „Fraţii Karamazov”, „Judecată în noapte”, „Pensiunea doamnei Olimpia”;
- Teatrul de Stat Giurgiu: „Clipa”;
- Teatrul de Stat Petroşani: „Eternul albastru”;
- Teatrul de Stat Galaţi: „Cine este soţul meu”, „Cei doisprezece magnifici”, „Audienţă la consul”;
- Teatrul de Stat Sfântu Gheorghe: „Cine eşti tu?”, „Cititorul de contor”, „Noaptea pe asfalt”, „Timp şi adevăr”, „Vara trecută la Ciulimsk”, „Undeva în Europa”, „Un pahar cu sifon”, „Lumea lui Cehov”, „Un pahar cu apă”, „Maria”, „Călătorie cu telefericul”;
- Teatrul „Maria Filotti” Brăila: „Cu căluşul în gură”, „Preferam să mor de râs”, „Mângâierea”, „Moromeţii”, „Despot Eraclidul”, „Roata”, „Martori şi judecători”, „Panda”, „Încercare de zbor”, „Frumoşii marilor oraşe”, „Lunga poveste de dragoste”, „Soroana”, „Politica”, „Audienţă la consul”, „Dreptatea omului”, „Moartea unui comis voiajor”, „Caragiale... fantasticul”;
- Teatrul Mic Bucureşti: „Adio, copilărie!”, „Ruy Blas”, „Acuzarea apără”;
- Teatrul Naţional Bucureşti: „Variaţiuni enigmatice”;
- Teatrul din Pleven - Bulgaria: „Noaptea pe asfalt”.
A colaborat foarte mult şi cu Teatrul Naţional Radiofonic: „Leonardo da Vinci”, „Răzvan şi Vidra”, „Michelangelo”, „Năpasta”, „Bălcescu”, „Jocul ielelor”, „Mitică Popescu”, „Suflete tari”, „Întunecare”, „Acuzarea apără”, „Groapa cu furnici”, „Oricât ar părea de ciudat”, „Limuzinele morţii”, „Soldatul Fanfaron”, „Antigona”, „Electra”, „Oedip”, „Vrăjitoarele din Salem”, „Dincolo de zare”, „Liturghia de la miezul nopţii”, „Ferma Dangaard”, „Doi tineri din Verona”, „Hamlet”, „Regele Lear”, „Richard al II-lea”, „Maşina de scris”, „Cidul”, „Hernani”, „Marion de Lorme”, „Andromaca”, „Don Carlos”, „Hoţii”, „Familia Wanner”, „Peer Gynt”, „Tania”, „Quentin Durward”, „Zamolxe” şi altele.
Filme în care a fost distribuit: debut - „La moara cu noroc”, „Nepoţii gornistului”, „Răsare soarele”, „Mândrie”, „Puştiul”, „Partea ta de vină”, „De-aş fi... Harap Alb”, „Răscoala”, „Subteranul”, „Mihai Viteazul”, „Haiducii lui Şaptecai”, „Zestrea domniţei Ralu”, „Săptămâna nebunilor”, „De bună voie şi nesilit de nimeni”, „Cercul magic”, „Mastodontul”, „Evadarea”, „Roşcovanul”, „Trei zile şi trei nopţi”, „Bunicul şi doi delincvenţi minori”, „Pentru patrie”, „Vlad Ţepeş”, „Speranţa”, „Bietul Ioanide”, „La răscrucea marilor furtuni”, „Capcana mercenarilor”, „Trandafirul galben”, „Întârzierea”, „Masca de argint”, „Colierul de turcoaze”, „Bătălia din umbră”, „Un oaspete la cină”, „Pistruiatul”, „Totul se plăteşte”, „Enigmele se explică în zori”, „Martori dispăruţi”, „Sezonul pescăruşilor”, „Lacrima cerului”, „Doi haiduci şi o crâşmăriţă”, „Terente - regele bălţilor”, „Magnatul”.
În 1967 a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” clasa a IV-a, „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
UNITER i-a acordat „Premiul pentru întreaga activitate”, iar în 2013 a fost omagiat în cadrul Galei Premiilor Gopo.
Este „Cetăţean de Onoare al Municipiului Târgu Mureş”.
În iulie 2020, a fost lansat filmul - documentar „Un timp prin care am trecut”, realizat după cartea cu acelaşi titlu (care prezintă memoriile marelui actor).
Autor: Pe o aripă de cânt
Îndrăgita actriţă - Lamia Mihaela Beligan, fiica regretatului actor Radu Beligan, s-a născut în Bucureşti, la 23 august 1966.
Iniţial a dorit să devină balerină, motiv pentru care a şi studiat o perioadă coregrafia la Liceul „George Enescu”, dar apoi a visat să fie actriţă, motiv pentru care a dat de trei ori examenul de admitere la Institut.
Între timp, a lucrat vreme de doi ani în calitate de curier la „Apaca”.
În 1990 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, clasa profesorilor Ion Cojar şi Adriana Popovici, pentru examenul de diplomă jucând în piesa „Bună seara, domnule Wilde!”.
Debutul în teatru a avut loc la numai 12 ani, când a jucat în „Însemnările unui necunoscut”, la Naţionalul bucureştean.
Pe scena acestui teatru a mai fost prezentă în piesele: „Fata din Andros”, „Faleza”, „Drumul singurătăţii”, „Harvey”, „De partea cui eşti”, „Cotletele”, „Generaţia de sacrificiu”, „Mofturi la Union”, „Amanţii însângeraţi”, „Trei surori”, „Anna Karenina”, „Egoistul”, „Gândirea”, „Neînţelegerea”, „Sinucigaşul”, „Purificare, „Vivien Leigh: Ultima conferinţă de presă” (one-woman show), „Două pe faţă, două pe dos”.
A mai jucat la „Excelsior”, „Metropolis”, Teatrul de Comedie, „Odeon”, Teatrul Mic, în piese precum: „Leul deşertului”, „Lecţia de violoncel”, „Spiritul de familie””, „Spovedanie la Tanacu”, „Copiii soarelui” etc.
De asemeni, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Craiova, în perioada 1990 - 1996, în: „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, „Ubu Rex cu scene din MacBeth”, „Phaedra”, „Unchiul Vanea”, „Ferma animalelor”.
Debutul în film a avut loc în 1986, în producţia: „Nisipul din urne”.
Au urmat alte roluri, în: „Călător în calea lupilor”, „Hotel de lux”, „Le corps du delit”, „Natures mortes”, „Accords et a cris”, „Une place parmi les vivants”, „Le Pere Goriot”, „Na vlasti nebespeci”.
A jucat în producţiile pentru televiziune: „Ochii care nu se văd”, „Baltagul”, „Vox Maris”, „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, „Poveste imorală”, „Martorii”, „Tandreţea lăcustelor”, „La urgenţă”.
I-a fost conferită Medalia „Meritul Cultural”.
În 1990 a primit Premiul de interpretare pentru rolul din „Bună seara, domnule Wilde!”, la Festivalul Internaţional de la Liverpool.
În 1992 a câştigat „Leul de Argint”, pentru rolul din filmul „Hotel de lux”.
Anul 1999 i-a adus Premiul Fundaţiei „Silvia Popovici” pentru „Cea mai bună actriţă a anului 1998”, iar în 2019, revista „Bussines Arena” i-a acordat „Premiul de Excelenţă în artele performative”, pentru spectacolul „Vivien Leigh: Ultima conferinţă de presă.”
Autor: Pe o aripă de cânt
Valeria Seciu, una dintre cele mai apreciate şi iubite actriţe, s-a născut în Bucureşti, la 1 august 1939.
La vârsta de 7 ani, asculta la radio piese de teatru şi aşa a început să-şi dorească să devină actriţă.
După finalizarea liceului, a încercat de două ori să intre la Facultatea de Istorie.
S-a pregătit apoi cu actriţa Liliana Tomescu şi, în 1960, a fost admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti (clasa A. Pop Marţian, asistent Octavian Cotescu), fiind colegă de promoţie cu Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Florina Cercel, Mariana Mihuţ, Virgil Ogăşanu, Rodica Mandache.
După absolvire, timp de doi ani a jucat pe scena Teatrului Naţional din Cluj Napoca, în piesele: „Androcle şi leul” şi „Vlaicu Vodă”.
Până în 1977 a jucat la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Capitală, în spectacolele: „Eminescu”, „Castiliana”, „Răzvan şi Vidra”, „Apus de soare”, „Enigma Otiliei”, „Idiotul”, „Cui i-e frică de Virginia Wolf?”, „Fanny”, „Regele Lear”, „Jocul de-a vacanţa”, „Pisica în noaptea Anului Nou”, „Valiza cu fluturi”, „Richard al III-lea”, „Menajeria de sticlă”, „Macbeth”.
Din 1978 a jucat la Teatrul Mic din Bucureşti, în piesele: „Să îmbrăcăm pe cei goi”, „Minetti”, „Maestrul şi Margareta”, „Nişte ţărani”, „Cerul înstelat deasupra noastră”, „Doamna cu camelii”, „O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre spre nord”, „Arta iubirii”, „Actorii”, „Regăsire”, „Pescăruşul”, „Spirit”, „Cum gândeşte Amy”, „Creatorul de teatru”, „Doamna noastră din Pascagoula”.
A jucat şi pe scena de la „Bulandra”, în: „Noile suferinţe ale tânărului W”, „Ferma”, „Hamlet”, „Lear”, dar şi la Teatrul „Nottara”, în: „Barbarii”, „Lungul drum al zilei către noapte”.
A mai colaborat şi cu alte teatre: Teatrul Foarte Mic („SatisFucktion”), Teatrul Act („Cronica Sofistului”, „Creatorul de teatru”), Club „La Scena” („Top Dogs / Şomeri de lux”) şi Teatrul Studio din Timişoara („Creatorul de teatru”).
După Revoluţia din 1989, a înfiinţat una dintre primele trupe independente - Teatrul Levant - unde a colaborat cu Cătălina Buzoianu (regizor) la piesa „Pelicanul”.
În film a debutat în 1964 - „Casa neterminată”, după care a fost distribuită în numeroase producţii: „Asediul”, „Paraşutiştii”, „Un august în flăcări”, „Instanţa amână pronunţarea”, „Casa de la miezul nopţii”, „Regăsire”, „Râul care urcă muntele”, „Înainte de tăcere”, „Clipa”, „Speranţa”, „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii”, „Bună seara, Irina!”, „Vânătoare de vulpi”, „Mult mai de preţ e iubirea”, „Escapada”, „Dragostea şi revoluţia”, „Vreau să ştiu de ce am aripi”, „Furtună în Pacific”, „Adela”, „Aurora”, „Roxanne”, „Sunt o babă comunistă”, precum şi în serialul TV - „Lumini şi umbre”.
Amintim şi câteva dintre rolurile jucate în piese de teatru TV: „Raţa sălbatică”, „Troienele”, „Woyzeck”, „Trei surori”, „Pescăruşul”, „Turnul de fildeş”, „Jocul ielelor”, „O noapte furtunoasă”, „O femeie drăguţă cu o floare şi fereastra spre nord”, „Vocea umană” etc.
Nu a lipsit nici din piese de teatru radiofonic: „Relicva”, „Păianjenul”, „Tristan”, „Valizele”, „Un tramvai numit dorinţă”, „Ultima mazurcă”, „Michael şi Anna”, „Comedia zorilor”.
În 1978 a primit Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România.
În 2000 i s-a acordat medalia comemorativă „150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu” - pentru merite deosebite în promovarea şi interpretarea operei poetului”.
În 2002 i s-a decernat Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă („Spirit”), iar în 2006 - Premiul UNITER pentru rolul principal din piesa „Cum gândeşte Amy”.
Anul 2007 i-a adus Premiul de Excelenţă UNITER pentru întreaga activitate, iar 2009 - Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar („Lear”).
În anul 2014, Valeria Seciu a renunţat la cariera artistică, retrăgându-se definitiv de pe scenă.
O apariţie publică a mai avut în iulie 2015, când a primit o stea pe Aleea Actorilor din Piaţa Timpului – Bucureşti.
În acelaşi an a fost decorată, în numele Majestăţii Sale Regale Regele Mihai I al României, la Castelul Peleş, cu decoraţia regală „Nihil Sine Deo”.
A fost căsătorită cu actorul Octavian Cotescu, cu care a avut un băiat (în prezent călugăr la Muntele Athos). După decesul lui Cotescu, în 1985, la numai 54 de ani, Valeria Seciu nu s-a mai recăsătorit.
Autor: Pe o aripă de cânt
Tatiana Iekel, cunoscută actriţă a scenei româneşti, s-a născut la Iaşi, la 10 octombrie 1932, şi s-a stins la Bucureşti, la 14 mai 2017.
De mic copil şi-a petrecut zile în şir în teatru, mama sa fiind o îndrăgită actriţă a Naţionalului ieşean.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” şi imediat a fost repartizată la Teatrul Mic din Bucureşti, unde a jucat fără întrerupere (în peste 70 de roluri foarte apreciate de public), până a ieşit la pensie.
De altfel, Tatiana mărturisea la un moment dat:
„Regizorii mi-au oferit roluri pe care eu însămi nu credeam că le pot juca. Eram surprinsă nu numai de ideea lor, dar şi de curajul de a mă distribui în acele roluri superbe şi extrem de variate.”
A jucat în spectacolele: „Micii burghezi”, „Nepoţii gornistului”, „Iașii în carnaval”, „A fost odată”, „Mincinosul”, „Răsare soarele”, „Nota zero la purtare”, „Patriotica română”, „Monserrat”, „Noi, cei fără de moarte”, „Seara răspunsurilor”, „Acolo departe”, „În căutarea bucuriei”, „Zboară cocori”, „Ferestre deschise”, „Scurtă convorbire”, „Brigada I de cavalerie”, „Secunda 58”, „Prima întâlnire”, „Marele fluviu își adună apele”, „Pigulete plus cinci fete”, „În fiecare seară toamna”, „Logodnicul de profesie se-nsoară”, „Ocolul pământului”, „Oricât ar părea de ciudat”, „Jacques Prevert”, „Cu tot soarele pe masă”, „Bătrânele și marea”, „Vreți să jucați cu noi?”, „Baltagul”, „Bufonul”, „Carlota”, „Emigrantul din Brisbane”, „Don Juan moare ca toți ceilalți”, „Cum se jefuiește o bancă”, „Ape și oglinzi”, „Timp și adevăr”, „Vicleniile lui Scapin”, „Simfonie pentru destinul meu”, „Testamentul câinelui”, „Viața e ca un vagon”, „Cu cărțile pe față”, „Galileo Galilei”, „Vara trecută la Ciulimsk”, „Rețeta fericirii”,”Unchiul Vanea”, „Nebuna din Chaillot”, „Pluralul englezesc”, „Zbor de sticleți”, „Copiii lui Kennedy”, „Niște țărani”, „Richard al III-lea”, „La cincizeci de ani ea descoperă marea”, „Trestia gânditoare”, „Romanță târzie”, „Bărbatul și... femeile”, „Aventura unei arhive”, „Ana-Lia”, „Cercul” etc.
Ultimul rol a fost în piesa „Cum gândeşte Amy” (regia Cătălina Buzoianu, 2005).
Roluri în filme: „Tată de duminică”, „Marele singuratic”, „Mai presus de orice”, „Advertising”, „Dispozitiv 0068”.
În 2010 a primit Premiul UNITER pentru întreaga carieră.
În 2016 a jucat în filmul „Sieranevada”, regizat de Cristi Puiu, pentru rolul interpretat fiind nominalizată la Premiile Gopo – categoria „Cea mai bună actriţă în rol secundar”.
În 1960 s-a căsătorit cu Florin Piersic (a fost prima lui soţie) şi împreună au avut un fiu, pe Florin Piersic Jr.
Autor: Pe o aripă de cânt
Dumitru Furdui, unul dintre marii actori din ţara noastră, s-a născut în judeţul Dolj, la Băileşti (într-o familie de basarabeni din zona Soroca, refugiaţi în Oltenia), la 27 octombrie 1936, şi s-a stins la Paris, la 13 aprilie 1998.
Se spune că, de fapt, s-ar fi născut în Basarabia şi că doar actele ar fi fost întocmite în România.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” în 1957 (după ce în 1953 a fost exclus, temporar, de la Institut, pe motiv că ar fi simpatizat cu revoluţia anticomunistă din Ungaria).
A jucat pe scenele de la Teatrul Naţional, Teatrul „Bulandra” şi Teatrul Mic, în piese cum ar fi: „Jurnalul unui nebun”, „Clipe de viaţă”, „Balerina portocalie”, „Sânziana şi Pepelea”, „Triumful talentului”, „Câinele grădinarului” etc.
În film a debutat în 1958, în „Doi vecini”, după care a mai fost distribuit în: „Soldaţi fără uniformă”, „Setea”, „Lupeni 29”, „Un surâs în plină vară”, „Împuşcături pe portativ”, „Fraţii”, „Brigada Diverse intră în acţiune”, „Brigada Diverse în alertă”, „B.D. la munte şi la mare”, „Porţile albastre ale oraşului”, „Un zâmbet pentru mai târziu”, „Toamna bobocilor”, „Iarna bobocilor”, „Roselyne et les lions”, „Aux yeux du monde”, „Rue du Bac”, „Mina Tannenbaum” etc.
A fost scenarist al producţiei „Învingătorul”.
În 1967 a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural clasa a V-a – „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
În 1982 s-a refugiat politic în Franţa, unde a dus o viaţă retrasă, lucrând, uneori, în teatru („Somnoroasa aventură”, „Paradisul la mica tocmeală” etc) şi cinematografie.
A realizat câteva emisiuni la postul de radio Europa Liberă, în 1986.
În 1999, postum, au apărut două volume de memorialistică - "Teatrul în comunism", scrise de Dumitru Furdui.
Autor: Pe o aripă de cânt
Foto: Google
„Tata era un creştin adevărat prin faptă. El aşa trăia. În cuvântul Domnului. Trăia iubind aproapele ca pe sine. Trăia generos şi împărţind iubire. Toată viaţa lui a împărţit la toată lumea lumină şi bunătate.”
„Oamenii mă opresc pe stradă şi îmi povestesc despre Nea Mărin şi despre iubirea pe care o au faţă de Amza. Asta este incredibil... După atâţia amar de ani care au trecut de când e în altă parte...”
„Amza a adorat această ţară şi chiar a refuzat să plece, atunci când era bolnav, ca să se trateze la Paris. A zis că nu vrea să moară în afara ţării, că vrea să moară acasă.
A iubit acest popor, considera că este cea mai frumoasă ţară din lume şi cred că avea dreptate.
Şi-ar fi dorit un viitor bun, un viitor cinstit, a crezut în steaua României, că într-o zi o să fie o ţară democratică, cu oameni frumoşi, cu oameni cinstiţi, cu oameni harnici.
Da, a iubit România!”
„Foarte mult timp nu l-am considerat actor, era doar tata. Incredibil, dar adevărat, l-am descoperit ca actor după ce a plecat. Mergeam cu el la filmări, eram peste tot, am asistat şi la naşterea lui Nea Mărin. Ne citea mamei şi mie toate monoloagele. Îl auzeam râzând în birou, pentru că închidea uşile când scria, apoi ne chema pe toţi să râdem. Nu am simţit când a trăit rolurile, când le-a creat.
Amza era un om foarte timid şi foarte retras, iar tot procesul acesta de creaţie era în sufletul lui şi în lumea lui, nu prea avea nimeni acces. Însă, ca senzaţie, părea că totul e foarte uşor...”
„Amza a făcut parte din categoria artiştilor care „ard”. Oriunde ar fi fost, dăruia atât de mult din el, din bucurie, din suflet şi din cinste, încât chiar toată viaţa lui „a ars”. Şi acasă şi pe platourile de filmare şi la teatru şi la institut…
A fost aşa, ca un izvor care tot dăruia. Şi consumul acesta de lumânare superbă l-a costat. Sau nu, pentru că eu cred că lucrurile se întâmplă aşa cum trebuie să se întâmple şi probabil că a trebuit să plece la 52 de ani...”
Oana Pellea
Foto: Google
„Prin dăruirea lui, Amza Pellea şi-a câştigat dreptul la nemurire.”
„De dragul tinereţii, Amza Pellea a fost dascăl la Institut – adorat de studenţii pe care şi el îi iubea ca pe copiii lui – fără să se intituleze profesor universitar...”
Sanda Toma
„Eu am vrut să demonstrez că un actor poate juca orice, că poate fi credibil şi într-un voievod şi într-un ţăran şi într-un om slab şi într-un om puternic şi într-un borfaş şi într-un jurist.
Omul care m-a marcat pe viaţă a fost profesorul meu din Institut, Mihai Popescu. El mi-a făcut la un moment dat următoarea teorie:
Dacă Dumnezeu, sau natura, sau în cine te crezi tu, ţi-a dat posibilitatea să faci o adunare de oameni să te asculte, atât de concentrat încât să uite pentru două ore de ei înşişi, eşti obligat să faci meseria asta, indiferent de sacrificiul pe care ţi l-ar cere.”
Amza Pellea
Marele actor Amza Pellea, reprezentant al generaţiei de aur a scenei româneşti, s-a născut la Băilești (judeţul Dolj), la 7 aprilie 1931, şi a trecut la cele veşnice la 12 decembrie 1983, la Bucureşti, în urma unei grele suferinţe.
A studiat la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” (în prezent „Carol I”) din Craiova, apoi a urmat o şcoală electrotehnică, obţinând diploma de „specialist în aparate de calcul de înaltă şi joasă tensiune“.
La Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din București, a fost repartizat la actorie, şi nu la regie, cum şi-ar fi dorit.
A debutat pe scena Teatrului Național din Craiova, în piesa lui Oscar Wilde - „Ce înseamnă să fii onest”, în rolul lui Jack Worthing.
Pe scena Naţionalului craiovean a jucat în multe alte piese: „Ani de pribegie”, „Tudor din Vladimiri”, „Tragedia optimistă”, „Gâlcevile din Chioggia”, „Hamlet”, „Ecaterina Teodoroiu”, „Soldatul Sveik”, „Fântâna turmelor” etc.
În perioada 22 martie 1973 - 24 septembrie 1974, a ocupat funcţia de director al Teatrului Național din Craiova.
În 1961, Radu Beligan l-a luat la Teatrul de Comedie pe care îl înfiinţase, Amza Pellea interpretând diverse personaje, în piese cum ar fi: „Svejk în al doilea război mondial”, „Umbra”, „Somnoroasa aventură”, „Capul de rățoi”, „Un Hamlet de provincie”, „Interesul general”, „Buffalo Bill și indienii” etc.
În București a jucat şi la Teatrul Mic, Teatrul „Nottara” și Teatrul Național, impunându-se ca unul dintre actorii cei mai de seamă ai scenei românești, prin rolurile din spectacole precum: „Comoara din deal”, „A treia țeapă”, „Procesul” (acesta fiind şi ultima apariţie).
Talentul său a fost pus în valoare și de rolurile pe care le-a jucat în filme, Amza Pellea abordând cu măiestrie registre interpretative foarte variate.
Astfel, primul rol a fost în „Setea” (1961), după care a cunoscut un imens succes, jucând în „Dacii”, „Mihai Viteazul”, „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, „Osânda”, „Alarmă în munți”, „Celebrul 702”, „Haiducii”, „Tudor”, „Neamul Șoimăreștilor”, „Războiul domnițelor”, „Puterea și adevărul”, „Ciprian Porumbescu”, „Stejar - extremă urgență”, „Un comisar acuză”, „Tată de duminică”, „Eu, tu și Ovidiu”, „Melodii, melodii’, „Capcana mercenarilor”, „Imposibila iubire”, „Un petic de cer”.
A colaborat cu regizori de prestigiu: Sergiu Nicolaescu, Dan Pița, Mircea Mureșan, Mircea Drăgan, Dinu Cocea, Gheorghe Vitanidis, Geo Saizescu, Francisc Munteanu.
Mulţi dintre admiratorii săi îl identifică, însă, cu celebrul personaj „Nea Mărin”, din programele de divertisment ale Televiziunii Române, ale cărui texte le-a scris chiar el, inspirându-se de la locuitorii Băileştiului în ceea ce priveşte situaţiile de viaţă şi particularităţile limbajului.
A fost și scenarist la îndrăgita comedie „Nea Mărin miliardar” (regia Sergiu Nicolaescu), în colaborare cu Vintilă Corbul și Eugen Burada, peliculă care s-a bucurat de un succes enorm, nu numai în ţară.
Premii şi distincţii primite:
- 1971 – Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România (rolul din „Mihai Viteazul”);
- 1976 – Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România (rolul din „Osânda”);
- 1977 - Premiul de interpretare masculină - cel mai bun actor - Festivalul Internațional de Film de la Moscova (rolul din „Osânda”);
- 1984 – Premiul Special In Memoriam - Festivalul de film de la Costinești (rolul din „Imposibila iubire”).
A fost și profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică.
A fost căsătorit timp de 25 de ani, cu Domnica Mihaela, având împreună o fiică, pe Oana Pellea, care i-a moștenit talentul actoricesc.
Amza Pellea a murit la 12 decembrie 1983, la București, fiind răpus de un cancer pulmonar, la numai 52 de ani, şi a fost înmormântat în Cimitirul Bellu.
În Băilești există o Casă de cultură, o stradă, o grădiniță și o școală care îi poartă numele, iar în centrul localității a fost construită o fântână pentru el, îndeplinindu-i-se astfel ultima dorinţă rostită pe patul de moarte.
În 2008, când s-au comemorat 25 de ani de la deces, a fost inaugurată Casa memorială „Amza Pellea”, unde pot fi văzute o serie de obiecte tradiționale, obiecte personale, precum și fotografii cu familia și prietenii lui Amza Pellea.
În Parcul Tineretului din Băilești a fost dezvelită în decembrie 2011, în semn de respect și prețuire pentru marele actor, o troiță cu chipul lui Amza Pellea, pe care sunt scrise cuvintele rostite cândva de acesta:
„Oricât voi trăi și oriunde va fi să mor, voi rămâne băileștean până în străfundul sufletului”.
La 7 aprilie 2011, în ziua în care ar fi împlinit 80 de ani, a primit o stea in memoriam pe Walk of Fame din Piața Timpului, în centrul istoric al Capitalei, pentru extraordinara carieră în lumea teatrului și filmului. Steaua a fost dezvelită de către fiica sa, Oana Pellea.
În 2013, Institutul Cultural Român de la Londra i-a dedicat lui Amza Pellea, întreaga lună aprilie, pentru a marca 30 de ani de la plecarea sa la Domnul, iar la 18 octombrie, în acelaşi an, Oana Pellea și Amza Pellea (postum) au fost distinși cu Premiul de Excelență la Festivalul Internațional de Film „Comedy Cluj”.
O placă comemorativă a fost dezvelită la 28 octombrie 2015, în București, pe strada Salcâmilor nr. 12, acolo unde Amza și-a trăit ultimii ani din viață.
Autor: Pe o aripă de cânt
Foto: Google
„Pădureanca mi-a marcat cariera, un rol ce face parte dintr-o categorie cu care nu te întâlnești prea des. Puțini sunt actorii români care au avut șansa să își intersecteze destinul artistic cu un rol care să le devină un al treilea nume. (...)Eu am avut șansa să devin Pădureanca și sunt fericită că după atâta timp lumea se uită în continuare cu plăcere la acest film.”
„Am învăţat să iau fiecare zi de la Dumnezeu ca pe un dar, indiferent de ce se întâmplă în jurul meu.”
„Încerc să îmi îngrijesc sufletul și trupul, pentru a fi pregătită în orice clipă să primesc ceea ce mi se așterne. Sănătoși să fim și cu sufletul curat.”
„Pentru mine, ţara sunt oamenii, mai ales cei dragi mie, familia, prietenii.”
Manuela Hărăbor
Foto: Viva
