„Această artă - o interminabilă călătorie...”

„Mi-e foarte greu să vorbesc despre mine...

Mi se pare că este o lipsă de eleganţă.

Pot spune că am ştiut de când eram un copil că destinul meu înseamnă scena.

Această artă este ca o interminabilă şi fascinantă călătorie cu trenul, ce este de dorit să se oprească în momentul în care tu, actorul, încetezi din viaţă.

Sunt foarte mulţi artişti care au o viaţă lungă pe scenă, şi de-abia în momentul în care nu mai sunt sănătoşi nu mai urcă pe ea.

De altfel, întotdeauna este nevoie de oameni mai în vârstă şi întotdeauna aceşti actori, mai bătrâni, au fost şi vor rămâne pentru noi nişte criterii şi nişte exemple.

Iar noi... ar trebui să învăţăm să-i ocrotim.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să fac ceea ce-mi place.

Nu există o emoţie mai mare decât cea pe care o simţi pe scenă, în momentul în care asculţi sunetul aplauzelor.”

Dana Dogaru

La mulţi ani, Dana Dogaru!

Îndrăgita actriţă Dana Dogaru s-a născut în Bucureşti, la 1 august 1953.

Din copilărie a fascinat-o scena şi a dorit să ajungă actriţă.

În 1976 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”.

În 1977 a debutat în teatru, în piesa „Ulciorul sfărâmat”, la Teatrul Nottara, şi în film - „Eu, tu, şi... Ovidiu”.

Au urmat alte roluri în piese cum ar fi: „Răceala”, „Jocul”, „Fecioara şi moartea”, „Cafeneaua”, „Meşteşugul vieţii”, „Lear”, „Orfeu şi Euridice”, „Moartea unui comis voiajor”, „Şase personaje în căutarea unui autor”, „Căsătoria”, „Colonelul Pasăre”, „1794”, „Trei surori”, „Răceala”, „Nebuna din Chaillot”, „În rolul victimei”, „Hora iubirilor”, „Viforul”, „Două femei celebre: Eva şi Clara”, „Sfârşitul Troiei”, „Prinţul negru”, „Puricele”, „Prima soţie a regelui Berenger”, „Păguboşii”, „Taifun”, „Floare de cactus”, „Cum vă place”, „Fire de poet”, „Aceşti îngeri trişti”, „Idioata”, „Casa Bernardei Alba”, „Mâţa în sac”, „Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă”, „Fără lege şi judecată – Ţăranii”, „Barbarii” etc.

Principalele filme în care a jucat: „Frozen Ignat”, „Moromeţii 2”, „SieraNevada”, „Maica Domnului de la parter”, „Cealaltă Irina”, „Francesca”, „Nunta mută”, „Hârtia va fi albastră”, „Moartea domnului Lăzărescu”, „Adio, Europa!”, „Conferinţă la nivel înalt”, „Puricele”, „Vinovatul”, „Expediţia”, „Hanul dintre dealuri”, „Înnebunesc şi-mi pare rău”,  „Prinţul negru”, „Vulcanul stins”, „Acasă”, „Eroii nu au vârstă”, „Încrederea”, „Hangiţa”, „Calculatorul mărturiseşte”, „Rămân cu tine”, „Întoarce-te şi mai priveşte o dată”, „E atât de aproape fericirea”, „Înghiţitorul de săbii”, „Urgia”, „Iarba verde de acasă” etc.

Roluri în producţii TV: „Puricele”, „Las Fierbinţi”, „Cafeneaua”, „Adio Europa!”, „Conferinţă la nivel înalt”, „Regele moare”, „Pasul cerbului”, „Drum împreună”, „Tudor din Vladimiri”, „Reconstituirea”, „La început de drum”, „Hangiţa”, „Trei generaţii”, „Florile amintirilor noastre”, „Prima zi a ultimei luni”, „Întâmplări dintr-o vară frumoasă”, „Marele pasaj”, „Lumini şi umbre”, „Jocul”, „Sufletul fiecărui loc”, „Oamenii sunt lângă oameni”, „Pe firul apei”, „Lacrimi”, „Un tânăr mult prea furios”, „Costadina”, „1907”, „Procesul Horia”, „A doua linie”, „Vlaicu Vodă”, „Ochiul albastru” etc.

A făcut parte din juriul Festivalului Naţional de Comedie de la Galaţi.

În 2008 a primit Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol secundar.

În 2017 a câştigat Premiul Gopo pentru cea mai bună actriţă în rol principal.

În 2019 a fost nominalizată la Premiile Gopo pentru cea mai bună actriţă în rol secundar.

A fost căsătorită cu actorul Mihai Dogaru (decedat), împreună având un copil. În prezent este căsătorită cu un medic.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Viorel Comănici

Viorel Comănici, cunoscut actor român, s-a născut la 15 mai 1941, în Bucureşti, şi s-a stins la 5 iunie 2020.

În 1965 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, unde a fost coleg cu Emil Hossu, Alexandru Repan, Ruxandra Sireteanu, Ştefan Sileanu, Olga Bucătaru etc.

La absolvire a jucat rolul principal în spectacolul „Mitică Popescu”.

A fost repartizat la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş, unde a jucat timp de trei ani în mai multe piese, cum ar fi: „Sora cea mare”, „Răzvan şi Vidra”, „Electra”, „Mătrăguna”, „Shakespeare şi Napoleon”, „Sânziana şi Pepelea”, „Cursa de şoareci”.
Din 1969, a jucat - pentru alţi trei ani - la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Dintre piesele în care a fost repartizat aici, amintim: „Caligula”, „Femeia îndărătnică”, „Astă seară se joacă fără piesă”, „Un vis din noaptea muzeului de vară”, „Sfântul Mitică Blajinul”, „Pisica în noaptea Anului Nou”, „Fetele Didinei”, „Gaiţele”.
A revenit în Bucureşti în 1974 şi a început să joace pe scena Teatrului „Nottara”, în spectacole precum: „Hamlet”, „ Lady X”, „Şoc la mezanin”, „ Întoarcerea la Micene”, „Barbarii”, „Audienţă la consul”, „Timon din Atena”, „Mizantropul”, „Lăpuşneanu”, „Negru şi roşu”, „Variaţiuni pe tema dragostei”, „Martorii sunt de faţă”, „Într-o dimineaţă”, „Henric al IV-lea”, „Actori şi trădători”, „ Misterele Londrei”, „Unde-i revolverul?”, „Aceşti nebuni făţarnici”, „Doi gemeni veneţieni”, „Război şi pace”, „Aniversarea”, şi „Soţul păcălit”.

A colaborat cu numeroşi regizori pentru roluri în producţii cinematografice, una dintre cele mai cunoscute fiind seria „Pistruiatul”.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: George Constantin

Regretatul actor – George Constantin – s-a născut la Bucureşti, la 3 mai 1933, şi s-a stins la 26 aprilie 1994 – conform unor surse / 30 aprilie 1994 – conform altor surse.

A decis să devină actor după ce a urmărit piesa de teatru „Muncă şi Lumină”, pe când avea numai 10 ani.

La 15 ani, s-a înscris la o şcoală profesională de pe lângă Întreprinderea de Construcţii de Avioane.

În 1949, a fost descoperit de profesorul Ella Butffy, care căuta noi talente pentru o trupă de teatru de amatori. George Constantin a impresionat-o cu rolul jucat în „O scrisoare pierdută”.

După o primă încercare eşuată de a fi admis la Teatru, a reuşit să intre în următorul an, iar în 1956 - a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”.

În anul IV de studenţie, a pregătit – împreună cu Ion Cojar – spectacolul de absolvire: „Tragedia optimistă”.

După absolvire, a primit repartiţie la Teatrul Armatei (viitorul Teatru „Nottara”), unde a jucat într-o primă piesă – „Mama şi copiii ei”.

A jucat în peste 50 de roluri pe scena de la „Nottara”, precum şi în spectacole realizate la alte teatre (Teatrul Mic, Teatrul „Bulandra”, Teatrul Naţional etc): „Împricinaţii”, „Invazia”, „Femeia îndărătnică”, „Din noapte spre zori”, „Stânca miresei”, „Pigmalyon”, „Steaua Polară”, „Tangou”, „Avarul”, „Acest animal ciudat”, „Crimă şi pedeapsă”, „Pentru lacrimi”, „Antoniu şi Cleopatra”, „Fraţii Karamazov”, „Unchiul Vania”, „Livada de vişini”, „Barbarii”, „Vassa Jeleznova”, „Oricât ar părea de ciudat”, „Regele Lear”, „Act veneţian”, „Jocul ielelor”, „Henric al IV-lea”, „Hamlet”, „Timon din Atena”, „Ultima oră”, „Burghezul gentilom” etc.

A colaborat cu Teatrul Naţional Radiofonic şi cu cel de Televiziune, la peste 500 de piese: „Apostol”, „Casa de la miezul nopţii”, „Apus de soare”, „Ultima oră”, „Nunta însângerată”, „Europolis”, „A doua tinereţe”, „Patima roşie”, „Acela care îşi trăia moartea”, „Pescăruşul”, „Trei surori”, „Livada de vişini”, „Unchiul Vania”, „Ghepardul”, „Paracliserul”, „Bătrâna actriţă”, „Doctor fără voie”, „Echilibru fragil”, „Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă”, „Furtuna”, „Henric al IV-lea” etc.

Filme în care a fost distribuit: „Aproape de soare”, „Reconstituirea”, „O vară de neuitat”, „Procesul alb”, „Urmărirea”, „August în flăcări”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Începutul adevărului / Oglinda”, „Întunecare”, „Totul se plăteşte”, „Sezonul pescăruşilor”, „Duelul”, „Prea cald pentru luna mai”, „Bietul Ioanide”, „Muntele ascuns”, „Dimitrie Cantemir”, „Dincolo de nisipuri”, „Ultimul cartuş”, „Cu mâinile curate”, „Între oglinzi paralele”, „Iancu Jianu, zapciul”, „Iancu Jianu, haiducul” „Răpirea fecioarelor”, „Singurătatea florilor”, „Burebista”, „Ştefan Luchian”, „Polul Sud”, „Timpul liber”, „Templul tăcerii”, „Domnişoara Christina”, „Războiul Independenţei”, „Racheta albă” şi multe altele.

Premii şi distincţii:

- 1959 – Premiul I pentru Tineri Actori;

- Premiul pentru cel mai bun rol într-o piesă românească;

- 1967 – Ordinul „Meritul Cultural” clasa a III-a – „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”,

- 1978 – Premiul Criticii;

- 2016 – postum, primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului şi „Placheta Oraşului Bucureşti” – „în semn de recunoaştere şi preţuire pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului” (înmânată fiului, actorul Mihai Constantin);

- Sala Studio a Teatrului „Nottara” şi Studioul de Teatru T2 al Radiodifuziunii îi poartă numele;

- în memoria sa, a fost organizat Festivalul Internaţional de Teatru pentru Elevi, care-i poartă numele.

A fost căsătorit cu mezzosoprana Iulia Buciuceanu (sora regretatei Tamara Buciuceanu – Botez), împreună având un fiu – Mihai, în prezent un cunoscut actor.

Autor: Pe o aripă de cânt

Oana Pellea, amintiri despre Amza Pellea...

 

„Tata era un creştin adevărat prin faptă. El aşa trăia. În cuvântul Domnului. Trăia iubind aproapele ca pe sine. Trăia generos şi împărţind iubire. Toată viaţa lui a împărţit la toată lumea lumină şi bunătate.”

 

„Oamenii mă opresc pe stradă şi îmi povestesc despre Nea Mărin şi despre iubirea pe care o au faţă de Amza. Asta este incredibil... După atâţia amar de ani care au trecut de când e în altă parte...”

 

„Amza a adorat această ţară şi chiar a refuzat să plece, atunci când era bolnav, ca să se trateze la Paris. A zis că nu vrea să moară în afara ţării, că vrea să moară acasă.

A iubit acest popor, considera că este cea mai frumoasă ţară din lume şi cred că avea dreptate.

Şi-ar fi dorit un viitor bun, un viitor cinstit, a crezut în steaua României, că într-o zi o să fie o ţară democratică, cu oameni frumoşi, cu oameni cinstiţi, cu oameni harnici.

Da, a iubit România!”

 

„Foarte mult timp nu l-am considerat actor, era doar tata. Incredibil, dar adevărat, l-am descoperit ca actor după ce a plecat. Mergeam cu el la filmări, eram peste tot, am asistat şi la naşterea lui Nea Mărin. Ne citea mamei şi mie toate monoloagele. Îl auzeam râzând în birou, pentru că închidea uşile când scria, apoi ne chema pe toţi să râdem. Nu am simţit când a trăit rolurile, când le-a creat.

Amza era un om foarte timid şi foarte retras, iar tot procesul acesta de creaţie era în sufletul lui şi în lumea lui, nu prea avea nimeni acces. Însă, ca senzaţie, părea că totul e foarte uşor...”

 

„Amza a făcut parte din categoria artiştilor care „ard”. Oriunde ar fi fost, dăruia atât de mult din el, din bucurie, din suflet şi din cinste, încât chiar toată viaţa lui „a ars”. Şi acasă şi pe platourile de filmare şi la teatru şi la institut…

A fost aşa, ca un izvor care tot dăruia. Şi consumul acesta de lumânare superbă l-a costat. Sau nu, pentru că eu cred că lucrurile se întâmplă aşa cum trebuie să se întâmple şi probabil că a trebuit să plece la 52 de ani...”

Oana Pellea

Surse: Adevărul şi Google 

Foto: Google 

„Un actor poate juca orice...”

„Eu am vrut să demonstrez că un actor poate juca orice, că poate fi credibil şi într-un voievod şi într-un ţăran şi într-un om slab şi într-un om puternic şi într-un borfaş şi într-un jurist.

Omul care m-a marcat pe viaţă a fost profesorul meu din Institut, Mihai Popescu. El mi-a făcut la un moment dat următoarea teorie:

Dacă Dumnezeu, sau natura, sau în cine te crezi tu, ţi-a dat posibilitatea să faci o adunare de oameni să te asculte, atât de concentrat încât să uite pentru două ore de ei înşişi, eşti obligat să faci meseria asta, indiferent de sacrificiul pe care ţi l-ar cere.”

Amza Pellea

In Memoriam: Amza Pellea

Marele actor Amza Pellea, reprezentant al generaţiei de aur a scenei româneşti, s-a născut la Băilești (judeţul Dolj), la 7 aprilie 1931, şi a trecut la cele veşnice la 12 decembrie 1983, la Bucureşti, în urma unei grele suferinţe.

A studiat la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” (în prezent „Carol I”) din Craiova, apoi a urmat o şcoală electrotehnică, obţinând diploma de „specialist în aparate de calcul de înaltă şi joasă tensiune“.

La Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din București, a fost repartizat la actorie, şi nu la regie, cum şi-ar fi dorit.

A debutat pe scena Teatrului Național din Craiova, în piesa lui Oscar Wilde - „Ce înseamnă să fii onest”, în rolul lui Jack Worthing.

Pe scena Naţionalului craiovean a jucat în multe alte piese: „Ani de pribegie”, „Tudor din Vladimiri”, „Tragedia optimistă”, „Gâlcevile din Chioggia”, „Hamlet”, „Ecaterina Teodoroiu”, „Soldatul Sveik”, „Fântâna turmelor” etc.

În perioada 22 martie 1973 - 24 septembrie 1974, a ocupat funcţia de director al Teatrului Național din Craiova.

În 1961, Radu Beligan l-a luat la Teatrul de Comedie pe care îl înfiinţase, Amza Pellea interpretând diverse personaje, în piese cum ar fi: „Svejk în al doilea război mondial”, „Umbra”, „Somnoroasa aventură”, „Capul de rățoi”, „Un Hamlet de provincie”, „Interesul general”, „Buffalo Bill și indienii” etc.

În București a jucat şi la Teatrul Mic, Teatrul „Nottara” și Teatrul Național, impunându-se ca unul dintre actorii cei mai de seamă ai scenei românești, prin rolurile din spectacole precum: „Comoara din deal”, „A treia țeapă”, „Procesul” (acesta fiind şi ultima apariţie).

Talentul său a fost pus în valoare și de rolurile pe care le-a jucat în filme, Amza Pellea abordând cu măiestrie registre interpretative foarte variate.

Astfel, primul rol a fost în „Setea” (1961), după care a cunoscut un imens succes, jucând în „Dacii”, „Mihai Viteazul”, „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, „Osânda”, „Alarmă în munți”, „Celebrul 702”, „Haiducii”, „Tudor”, „Neamul Șoimăreștilor”, „Războiul domnițelor”, „Puterea și adevărul”, „Ciprian Porumbescu”, „Stejar - extremă urgență”, „Un comisar acuză”, „Tată de duminică”, „Eu, tu și Ovidiu”, „Melodii, melodii’, „Capcana mercenarilor”, „Imposibila iubire”, „Un petic de cer”.

A colaborat cu regizori de prestigiu: Sergiu Nicolaescu, Dan Pița, Mircea Mureșan, Mircea Drăgan, Dinu Cocea, Gheorghe Vitanidis, Geo Saizescu, Francisc Munteanu.

Mulţi dintre admiratorii săi îl identifică, însă, cu celebrul personaj „Nea Mărin”, din programele de divertisment ale Televiziunii Române, ale cărui texte le-a scris chiar el, inspirându-se de la locuitorii Băileştiului în ceea ce priveşte situaţiile de viaţă şi particularităţile limbajului.

A fost și scenarist la îndrăgita comedie „Nea Mărin miliardar” (regia Sergiu Nicolaescu), în colaborare cu Vintilă Corbul și Eugen Burada, peliculă care s-a bucurat de un succes enorm, nu numai în ţară.

Premii şi distincţii primite:

- 1971 – Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România (rolul din „Mihai Viteazul”);

- 1976 – Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România (rolul din „Osânda”);

- 1977 - Premiul de interpretare masculină - cel mai bun actor - Festivalul Internațional de Film de la Moscova (rolul din „Osânda”);

- 1984 – Premiul Special In Memoriam - Festivalul de film de la Costinești (rolul din „Imposibila iubire”).

A fost și profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică.

A fost căsătorit timp de 25 de ani, cu Domnica Mihaela, având împreună o fiică, pe Oana Pellea, care i-a moștenit talentul actoricesc.

Amza Pellea a murit la 12 decembrie 1983, la București, fiind răpus de un cancer pulmonar, la numai 52 de ani, şi a fost înmormântat în Cimitirul Bellu.

În Băilești există o Casă de cultură, o stradă, o grădiniță și o școală care îi poartă numele, iar în centrul localității a fost construită o fântână pentru el, îndeplinindu-i-se astfel ultima dorinţă rostită pe patul de moarte.

În 2008, când s-au comemorat 25 de ani de la deces, a fost inaugurată Casa memorială „Amza Pellea”, unde pot fi văzute o serie de obiecte tradiționale, obiecte personale, precum și fotografii cu familia și prietenii lui Amza Pellea.

În Parcul Tineretului din Băilești a fost dezvelită în decembrie 2011, în semn de respect și prețuire pentru marele actor, o troiță cu chipul lui Amza Pellea, pe care sunt scrise cuvintele rostite cândva de acesta:

„Oricât voi trăi și oriunde va fi să mor, voi rămâne băileștean până în străfundul sufletului”.

La 7 aprilie 2011, în ziua în care ar fi împlinit 80 de ani, a primit o stea in memoriam pe Walk of Fame din Piața Timpului, în centrul istoric al Capitalei, pentru extraordinara carieră în lumea teatrului și filmului. Steaua a fost dezvelită de către fiica sa, Oana Pellea.

În 2013, Institutul Cultural Român de la Londra i-a dedicat lui Amza Pellea, întreaga lună aprilie, pentru a marca 30 de ani de la plecarea sa la Domnul, iar la 18 octombrie, în acelaşi an, Oana Pellea și Amza Pellea (postum) au fost distinși cu Premiul de Excelență la Festivalul Internațional de Film „Comedy Cluj”.

O placă comemorativă a fost dezvelită la 28 octombrie 2015, în București, pe strada Salcâmilor nr. 12, acolo unde Amza și-a trăit ultimii ani din viață.

Autor: Pe o aripă de cânt

Foto: Google