Oana Pellea, amintiri despre Amza Pellea...

 

„Tata era un creştin adevărat prin faptă. El aşa trăia. În cuvântul Domnului. Trăia iubind aproapele ca pe sine. Trăia generos şi împărţind iubire. Toată viaţa lui a împărţit la toată lumea lumină şi bunătate.”

 

„Oamenii mă opresc pe stradă şi îmi povestesc despre Nea Mărin şi despre iubirea pe care o au faţă de Amza. Asta este incredibil... După atâţia amar de ani care au trecut de când e în altă parte...”

 

„Amza a adorat această ţară şi chiar a refuzat să plece, atunci când era bolnav, ca să se trateze la Paris. A zis că nu vrea să moară în afara ţării, că vrea să moară acasă.

A iubit acest popor, considera că este cea mai frumoasă ţară din lume şi cred că avea dreptate.

Şi-ar fi dorit un viitor bun, un viitor cinstit, a crezut în steaua României, că într-o zi o să fie o ţară democratică, cu oameni frumoşi, cu oameni cinstiţi, cu oameni harnici.

Da, a iubit România!”

 

„Foarte mult timp nu l-am considerat actor, era doar tata. Incredibil, dar adevărat, l-am descoperit ca actor după ce a plecat. Mergeam cu el la filmări, eram peste tot, am asistat şi la naşterea lui Nea Mărin. Ne citea mamei şi mie toate monoloagele. Îl auzeam râzând în birou, pentru că închidea uşile când scria, apoi ne chema pe toţi să râdem. Nu am simţit când a trăit rolurile, când le-a creat.

Amza era un om foarte timid şi foarte retras, iar tot procesul acesta de creaţie era în sufletul lui şi în lumea lui, nu prea avea nimeni acces. Însă, ca senzaţie, părea că totul e foarte uşor...”

 

„Amza a făcut parte din categoria artiştilor care „ard”. Oriunde ar fi fost, dăruia atât de mult din el, din bucurie, din suflet şi din cinste, încât chiar toată viaţa lui „a ars”. Şi acasă şi pe platourile de filmare şi la teatru şi la institut…

A fost aşa, ca un izvor care tot dăruia. Şi consumul acesta de lumânare superbă l-a costat. Sau nu, pentru că eu cred că lucrurile se întâmplă aşa cum trebuie să se întâmple şi probabil că a trebuit să plece la 52 de ani...”

Oana Pellea

Surse: Adevărul şi Google 

Foto: Google 

„Amza şi-a câştigat dreptul la nemurire...”

 

 

„Prin dăruirea lui, Amza Pellea şi-a câştigat dreptul la nemurire.”

 

„De dragul tinereţii, Amza Pellea a fost dascăl la Institut – adorat de studenţii pe care şi el îi iubea ca pe copiii lui – fără să se intituleze profesor universitar...”

Sanda Toma

„Un actor poate juca orice...”

„Eu am vrut să demonstrez că un actor poate juca orice, că poate fi credibil şi într-un voievod şi într-un ţăran şi într-un om slab şi într-un om puternic şi într-un borfaş şi într-un jurist.

Omul care m-a marcat pe viaţă a fost profesorul meu din Institut, Mihai Popescu. El mi-a făcut la un moment dat următoarea teorie:

Dacă Dumnezeu, sau natura, sau în cine te crezi tu, ţi-a dat posibilitatea să faci o adunare de oameni să te asculte, atât de concentrat încât să uite pentru două ore de ei înşişi, eşti obligat să faci meseria asta, indiferent de sacrificiul pe care ţi l-ar cere.”

Amza Pellea

In Memoriam: Amza Pellea

Marele actor Amza Pellea, reprezentant al generaţiei de aur a scenei româneşti, s-a născut la Băilești (judeţul Dolj), la 7 aprilie 1931, şi a trecut la cele veşnice la 12 decembrie 1983, la Bucureşti, în urma unei grele suferinţe.

A studiat la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” (în prezent „Carol I”) din Craiova, apoi a urmat o şcoală electrotehnică, obţinând diploma de „specialist în aparate de calcul de înaltă şi joasă tensiune“.

La Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din București, a fost repartizat la actorie, şi nu la regie, cum şi-ar fi dorit.

A debutat pe scena Teatrului Național din Craiova, în piesa lui Oscar Wilde - „Ce înseamnă să fii onest”, în rolul lui Jack Worthing.

Pe scena Naţionalului craiovean a jucat în multe alte piese: „Ani de pribegie”, „Tudor din Vladimiri”, „Tragedia optimistă”, „Gâlcevile din Chioggia”, „Hamlet”, „Ecaterina Teodoroiu”, „Soldatul Sveik”, „Fântâna turmelor” etc.

În perioada 22 martie 1973 - 24 septembrie 1974, a ocupat funcţia de director al Teatrului Național din Craiova.

În 1961, Radu Beligan l-a luat la Teatrul de Comedie pe care îl înfiinţase, Amza Pellea interpretând diverse personaje, în piese cum ar fi: „Svejk în al doilea război mondial”, „Umbra”, „Somnoroasa aventură”, „Capul de rățoi”, „Un Hamlet de provincie”, „Interesul general”, „Buffalo Bill și indienii” etc.

În București a jucat şi la Teatrul Mic, Teatrul „Nottara” și Teatrul Național, impunându-se ca unul dintre actorii cei mai de seamă ai scenei românești, prin rolurile din spectacole precum: „Comoara din deal”, „A treia țeapă”, „Procesul” (acesta fiind şi ultima apariţie).

Talentul său a fost pus în valoare și de rolurile pe care le-a jucat în filme, Amza Pellea abordând cu măiestrie registre interpretative foarte variate.

Astfel, primul rol a fost în „Setea” (1961), după care a cunoscut un imens succes, jucând în „Dacii”, „Mihai Viteazul”, „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, „Osânda”, „Alarmă în munți”, „Celebrul 702”, „Haiducii”, „Tudor”, „Neamul Șoimăreștilor”, „Războiul domnițelor”, „Puterea și adevărul”, „Ciprian Porumbescu”, „Stejar - extremă urgență”, „Un comisar acuză”, „Tată de duminică”, „Eu, tu și Ovidiu”, „Melodii, melodii’, „Capcana mercenarilor”, „Imposibila iubire”, „Un petic de cer”.

A colaborat cu regizori de prestigiu: Sergiu Nicolaescu, Dan Pița, Mircea Mureșan, Mircea Drăgan, Dinu Cocea, Gheorghe Vitanidis, Geo Saizescu, Francisc Munteanu.

Mulţi dintre admiratorii săi îl identifică, însă, cu celebrul personaj „Nea Mărin”, din programele de divertisment ale Televiziunii Române, ale cărui texte le-a scris chiar el, inspirându-se de la locuitorii Băileştiului în ceea ce priveşte situaţiile de viaţă şi particularităţile limbajului.

A fost și scenarist la îndrăgita comedie „Nea Mărin miliardar” (regia Sergiu Nicolaescu), în colaborare cu Vintilă Corbul și Eugen Burada, peliculă care s-a bucurat de un succes enorm, nu numai în ţară.

Premii şi distincţii primite:

- 1971 – Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România (rolul din „Mihai Viteazul”);

- 1976 – Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România (rolul din „Osânda”);

- 1977 - Premiul de interpretare masculină - cel mai bun actor - Festivalul Internațional de Film de la Moscova (rolul din „Osânda”);

- 1984 – Premiul Special In Memoriam - Festivalul de film de la Costinești (rolul din „Imposibila iubire”).

A fost și profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică.

A fost căsătorit timp de 25 de ani, cu Domnica Mihaela, având împreună o fiică, pe Oana Pellea, care i-a moștenit talentul actoricesc.

Amza Pellea a murit la 12 decembrie 1983, la București, fiind răpus de un cancer pulmonar, la numai 52 de ani, şi a fost înmormântat în Cimitirul Bellu.

În Băilești există o Casă de cultură, o stradă, o grădiniță și o școală care îi poartă numele, iar în centrul localității a fost construită o fântână pentru el, îndeplinindu-i-se astfel ultima dorinţă rostită pe patul de moarte.

În 2008, când s-au comemorat 25 de ani de la deces, a fost inaugurată Casa memorială „Amza Pellea”, unde pot fi văzute o serie de obiecte tradiționale, obiecte personale, precum și fotografii cu familia și prietenii lui Amza Pellea.

În Parcul Tineretului din Băilești a fost dezvelită în decembrie 2011, în semn de respect și prețuire pentru marele actor, o troiță cu chipul lui Amza Pellea, pe care sunt scrise cuvintele rostite cândva de acesta:

„Oricât voi trăi și oriunde va fi să mor, voi rămâne băileștean până în străfundul sufletului”.

La 7 aprilie 2011, în ziua în care ar fi împlinit 80 de ani, a primit o stea in memoriam pe Walk of Fame din Piața Timpului, în centrul istoric al Capitalei, pentru extraordinara carieră în lumea teatrului și filmului. Steaua a fost dezvelită de către fiica sa, Oana Pellea.

În 2013, Institutul Cultural Român de la Londra i-a dedicat lui Amza Pellea, întreaga lună aprilie, pentru a marca 30 de ani de la plecarea sa la Domnul, iar la 18 octombrie, în acelaşi an, Oana Pellea și Amza Pellea (postum) au fost distinși cu Premiul de Excelență la Festivalul Internațional de Film „Comedy Cluj”.

O placă comemorativă a fost dezvelită la 28 octombrie 2015, în București, pe strada Salcâmilor nr. 12, acolo unde Amza și-a trăit ultimii ani din viață.

Autor: Pe o aripă de cânt

Foto: Google