La mulţi ani, Ion Paladi!

Ion Paladi, reprezentant de seamă al tinerei generaţii, unul dintre cei mai valoroşi şi iubiţi interpreţi de muzică populară din Republica Moldova, s-a născut la 10 octombrie 1984, în satul Chişcăreni (raionul Sîngerei).

De mic copil a îndrăgit muzica populară (moştenind de la părinţii săi dragostea pentru folclor), către care şi-a îndreptat atenţia încă din timpul şcolii, activând în cadrul unui cerc de creaţie muzicală.

A cântat apoi în Corala „Gloria”, alături de care a susţinut spectacole în Spania, Franţa, Polonia, Elveţia.

În perioada anilor 2000 - 2004, a studiat la Colegiul Republican de Muzică „Ştefan Neaga”, iar între 2004 - 2008, a urmat cursurile Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, specializându-se în „Dirijat cor academic”.

În 2004 a lansat primul album din carieră - „De la inimă la lume”.

În 2007, alături de maestrul Nicolae Botgros şi Orchestra Naţională de Muzică Populară „Lăutarii”, a scos pe piaţă albumul „Bine-i şade mesei mele”.

La 3 martie 2009, acompaniat tot de Orchestra „Lăutarii”, a susţinut primul spectacol solo - „Pe mine mă cheamă Ion”.

În perioada 2012 - 2013, a pus bazele amplului proiect „Dorul Basarabiei”, prin intermediul căruia, Ion Paladi şi „Lăutarii” susţin grandioase spectacole de muzică populară, care se bucură de un imens succes.

Alături de invitaţii lor speciali, atât din Republica Moldova, cât şi din România, au dus „Dorul Basarabiei” pe scenele din Chişinău, Iaşi, Bucureşti, Paris, Madrid, Lisabona, Londra, Dublin, Atena, dar şi din America sau Canada.

Un alt proiect măreţ îl reprezintă turneul „La fraţi nu se pun hotare”, care, la fel, a ajuns în mai multe oraşe din România, dar şi în străinătate.

În 2009, lui Ion Paladi i s-a înmânat Diploma pentru creativitate, măiestrie profesională şi prezenţă constantă în Topul celor 10, în cadrul spectacolului „Potcoava de Aur”, organizat de postul de radio Noroc, din Chişinău.

În acelaşi an, a primit şi titlul onorific de „Artist Emerit” din partea Preşedinţiei Republicii Moldova.

Este „Cetăţean de Onoare” al mai multor localităţi (Vorona, Corlăţeni, George Enescu etc).

Bucurându-se de sute de mii de abonaţi şi de zeci de milioane de vizualizări ale materialelor video postate pe contul său oficial, Ion Paladi a primit de la YouTube, în 2019, premiul „Butonul de argint”.

Repertoriul său cuprinde numeroase cântece care au ajuns la sufletul publicului: „Dorul Basarabiei”, „România mea frumoasă”, „La fraţi nu se pun hotare”, „Măicuţa-i cântec şi iubire”, „Numai tu, cucule, ştii”, „La fântâna lui Gheorghiţă”, „Bună vreme, bun găsit”, „Din lume când vin acasă”, „Sârba asta-i cu noroc”, „Zii, dobaş, aşa!”, „Mama mea, icoană sfântă”, „Bunicii cu vocea caldă”, „Tata-i stâlpul şi puterea”, „Foaie verde şi-un chiper”,, „Să ne cânte o vioară”, „Cine mă strigă Ion”, „Bine-i şade mesei mele”, „La mulţi ani, mamă, îţi spunem!” „Bine-i că m-am însurat” şi multe altele.

Prezenţă constantă şi mult-aşteptată pe scenele de pe cele două maluri ale Prutului, Ion Paladi a susţinut numeroase concerte şi peste hotare, atât singur, cât şi alături de Orchestra „Lăutarii”, din a cărei componenţă face parte, în calitate de solist vocal.

Promovează valorile naţionale, simte şi trăieşte româneşte, duce peste tot în lume costumul tradiţional - pe care-l poartă cu mândrie - şi folclorul autentic, de calitate.

Decis să rămână fidel, până la sfârşitul vieţii, muzicii populare pe care o iubeşte şi o respectă din tot sufletul, Ion Paladi a înţeles că pentru a ajunge un artist de renume, pe lângă talentul primit de la Dumnezeu, este nevoie şi de extrem de multă muncă, de seriozitate şi sacrificii, la nevoie, pe lungul şi anevoiosul drum artistic.

Totodată, ştie că este necesară, ba chiar se impune şi colaborarea cu adevăraţi profesionişti, pe toate planurile, proiectele de succes realizate împreună cu marea familie a „Lăutarilor”, maestrul Nicolae Botgros, fiul acestuia - Corneliu, Vlad Costandoi şi casa de producţie „Sens Music”, regizorii - Oleg şi Ina Butnaru, textiera - Mariana Honceru, stând mărturie în acest sens.

În ciuda recunoaşterii şi aprecierilor de care se bucură în prezent, Ion Paladi a continuat să rămână acelaşi om simplu, modest, înzestrat cu mult bun simţ, care încearcă să-şi împartă viaţa, cât mai bine, între familia sa (soţia - Veronica şi fiul - Lucian) şi activitatea artistică, dorind să nu-şi dezamăgească niciodată publicul.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Maria Macovei!

Maria Macovei, interpretă de muzică populară şi făuritoare de noi talente, s-a născut în inima Bucovinei, în localitatea Mănăstirea Humorului, la 8 octombrie.

Din copilărie şi-a dorit să cânte, astfel încât participa la toate concursurile pentru elevi, iar prima apariţie importantă pe o scenă s-a produs pe când avea 17 ani.

Atunci a participat la „Floarea din grădină”, obţinând cel mai mare titlu, de până în acel moment, de o suceveancă, la acest concurs.

Au urmat numeroase alte concursuri naţionale şi internaţionale, Maria Macovei adunând peste 60 de medalii (ex: medalia de aur la „Cântarea României” - 1983), trofee şi diplome de locul I.

A studiat Muzica la Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti.

Din 1976 a început să predea muzică populară la Palatul Copiilor, iar mai apoi la Casa de Cultură, printre elevii săi numărându-se o parte dintre cei mai apreciaţi artişti ai tinerei generaţii: Alexandru Brădăţan, Viorica Macovei, Angelica Flutur, Dănuţ Onoiu, Ancuţa Corlăţan etc.

Consideră că cea mai mare satisfacţie o reprezintă dragostea copiilor pentru folclorul românesc.

Din 2012, este „Cetăţean de Onoare al Comunei Mănăstirea Humorului”.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Daniela Condurache!

Daniela Condurache, una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară, s-a născut la 4 octombrie, în localitatea Stânceşti (comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani).

Debutul la tv a avut loc în 1975, când a câştigat Festivalul - Concurs Naţional „Maria Tănase”.

În anii ’80 a fost angajată la Orchestra Populară „Rapsozii Botoşanilor”.

De-a lungul carierei a mai colaborat şi cu alte orchestre şi ansambluri renumite: Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava, Ansamblul „Ciocârlia” al Ministerului de Interne, Orchestra Naţională „Lăutarii” de la Chişinău etc.

A susţinut numeroase spectacole pe scenele din întreaga ţară, dar şi din străinătate (SUA, Canada, Australia, Israel, Italia, Coreea, Emiratele Arabe, Suedia etc).

A lansat mai multe materiale discografice, cum ar fi: „Am venit şi eu la joc”, „Romanţe şi cântece de petrecere”, „La gardul cu harţapele”, „Trandafir de la Moldova”, „Îs din ţara paielor” etc.

În 2009 a primit titlul de „Cetăţean de Onoare al Comunei Mihai Eminescu”, iar în 2021 - pe cel de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Botoşani”.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Lucreţia Ciobanu

Lucreţia Ciobanu (n. Lucreţia Arcaş) - „Doamna Munţilor”, una dintre cele mai iubite interprete de muzică populară, s-a născut la 27 octombrie 1924, în localitatea Topârcea (judeţul Sibiu) şi a trecut la cele veşnice la 30 septembrie 2015, în Bucureşti.

Din copilărie a fost fascinată de doinele cântate din fluier de oierii din zona natală şi asculta cu mare atenţie lăutarii din satul ei.

A absolvit Liceul „Domniţa Bălaşa Brâncoveanu” din Bucureşti.

A debutat la Valea Călugărească, unde a cântat în deschiderea unui spectacol susţinut de Ioana Radu şi Ion Luican.

În 1953, la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor, a obţinut menţiunea pe ţară, interpretând balada „Uite, bade-n ochii mei”.

Alături de Maria Tănase, a deschis prima emisiune difuzată de Televiziunea Română.

A dus frumuseţea cântecelor din Mărginimea Sibiului peste tot în ţară şi peste hotare, ajungând tocmai până în SUA şi Canada.

„Pleacă oile la munte”, „Codrule, bătrânule”, „Ridică-te negură”, „Cine n-are dor pe vale”, „Ia uitaţi-vă, feciori!”, „Vino iute, dorule!” sunt doar câteva dintre titlurile cele mai cunoscute din repertoriul său.

În 2002 a primit Crucea Naţională „Serviciul Credincios” clasa a III-a - „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală”.

În 2004 i s-a acordat Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, Categoria D - „Arta Spectacolului” - „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ puse în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

În 2013, în cadrul unei ceremonii desfăşurată în Piaţa Mare din Sibiu, cu prilejul Festivalului de Folclor „Cântecele Munţilor”, Lucreţia Ciobanu a primit titlul de „Cetăţean de Onoare al Judeţului Sibiu”.

Este înmormântată la cimitirul Ghencea civil din Capitală.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Geo Saizescu

Regizor, scenarist şi actor român, profesor şi mentor pentru mulţi tineri care au ales calea cinematografiei, Gheorghe (Geo) Saizescu s-a născut în localitatea Prisăceaua (judeţul Mehedinţi), la 14 noiembrie 1932, şi s-a stins la Bucureşti, la 23 septembrie 2013.

A absolvit Liceul „Traian” din Drobeta-Turnu Severin şi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti (1957).

În calitate de regizor, a lucrat la producţiile: „Doi vecini”, „Un surâs în plină vară”, „Dragoste la zero grade”, „La porţile pământului”, „Balul de sâmbătă seara”, „Astă seară dansăm în familie”, „Păcală”, „Eu, tu, şi... Ovidiu”, „Şantaj”, „Jocul de-a vacanţa” (teatru TV), „Grăbeşte-te încet!”, „Secretul lui Bachus”, „Sosesc păsările călătoare”, „Secretul lui Nemesis”, „Harababura”, „Călătorie de neuitat” (serial TV), „Ciuta” (film TV), „Păcală se întoarce”, „Iubire elenă”, „The Adventure of the Good Soldier Schweik”.

A semnat scenariul pentru filmele: „Doi vecini”, „Astă seară dansăm în familie”, „Păcală”, „Eu, tu, şi... Ovidiu”, „Şantaj”, „Harababura”, „Păcală se întoarce”.

Ca actor, a fost distribuit în peliculele: „S-a furat o bombă”, „Partea ta de vină”, „Asediul”, „Astă seară dansăm în familie”, „Păcală”, „Eu, tu, şi... Ovidiu”, „Lumina palidă a durerii”, „Şantaj”, „Saltimbancii”, „Am o idee”, „Grăbeşte-te încet!”, „Buletin de Bucureşti”, „Pe malul stâng al Dunării albastre”, „Fram”, „Căruţa cu mere”, „Secretul lui Bachus”, „Sosesc păsările călătoare”, „Căsătorie cu repetiţie”, „Secretul lui Nemesis”, „Figuranţii”, „Harababura”, „Telefonul”, „A doua cădere a Constantinopolului”, „Milionari de weekend”, „Păcală se întoarce”.

A fost profesor şi prodecan al Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Hyperion”.

A fost director al Studioului de film TV, în perioada 1972 - 1976.

Este autorul cărţilor: „Jurnalul unui bătrân lup de cinema”, „Istoria dramatică a unui film comic - Păcală”, „Un surâs la... Balul de sâmbătă seara”, „Astă seară dansăm cu... Bachus”, „Mascatul din Santa Fe”, „Păcală se întoarce şi... rămâne!”, „Svejk - scenariu cinematografic după Jaroslav Hasek tradus de Jean Grosu”.

A fost preşedintele fondator al Festivalului Internaţional de Teatru şi Film „Hyperion Stud-Fest”, fondatorul publicaţiei de haz „Harababura” şi al Societăţii Umoristice „Păcală”.

Premii şi distincţii primite:

- 1964 - Premiul „Mamaia” (pentru „Un surâs în plină vară”);

- 1974 - Premiul ACIN - „pentru contribuţia la dezvoltarea comediei cinematografice”;

- 1981 - Premiul ACIN (pentru „Şantaj”);

- 1984 - Premiul ACIN (pentru „Delta de ici... de colo”);

- 2002 - Premiul de Excelenţă în Cinematografia Românească;

- 2002 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler;

- 2005 - „Cetăţean de Onoare al Severinului”;

- 2010 - Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră - Festivalul Internaţional de Film Comedy - Cluj Napoca.

Din 2013, Cinematograful „Ostroveni” din Râmnicu Vâlcea îi poartă numele.

Fiul său, Cătălin Saizescu, îi calcă pe urme, fiind un cunoscut regizor.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Titiana Mihali

Titiana Mihali, cea supranumită „Privighetoarea Maramureşului”, s-a născut în localitatea Borşa, la 29 noiembrie 1950, fiind prima dintre cei zece copii ai familiei, şi a trecut la cele veşnice la 11 septembrie 1991, în Sighetul Marmaţiei.

Talentul i-a fost descoperit de timpuriu şi se pare că ar fi fost moştenit de la tatăl său. Când era micuţă, părinţii o duceau să cânte pe la nunţi.

La 17 ani, a fost angajată la Ansamblul „Maramureşul” din Baia Mare şi a colaborat cu Ansamblul „Cercănelul” din Borşa.

În 1968 a făcut primele înregistrări la Radio România.

La 27 de ani s-a căsătorit cu un căpitan de vas, împreună având o fiică. În 1981, la întoarcerea dintr-un turneu în străinătate, Titiana a aflat că fetiţa ei - de doar 3 ani - decedase şi era înmormântată de două săptămâni. Ulterior, au mai avut doi copii.

Din acel moment, muzica ei plină de veselie s-a transformat într-una de tristeţe.

La un an după moartea fetiţei, în timp ce se afla pe platourile de filmare, invitată de către Tudor Vornicu, a suferit un preinfarct, fiind operată de urgenţă pe cord deschis.

În 1989, Titiana a divorţat şi a revenit în Maramureş, devenind profesoară de canto la Şcoala Populară de Artă din Sighetu Marmaţiei.

Dintre melodiile repertoriului său, amintim: „Mireasă, cununa ta”, „Cobor oile la vale”, „Cine bea apă din vad”, „Du-te, dorule, în lume!”, „Coborâi din deal în vale”, „La Sfântă Măria Mare”, „N-am crezut că pot ajunge” etc.

Titiana Mihali a avut o voce unică şi un stil autentic de interpretare, care au fost recompensate cu numeroase premii naţionale şi internaţionale:

- 1963 - „Colierul de Aur” (trofeu înmânat chiar de Charles de Gaulle, pe atunci preşedintele Franţei) - Festivalul Internaţional de Folclor de la Dijon;

- „Cheia de Aur” şi „Cupa de Cristal” - la un festival din Polonia;

- diverse premii la concursuri din Spania, Iugoslavia, Elveţia etc.

A participat la turnee în Macedonia, Bulgaria, Suedia, Libia, Sudan, Egipt, Norvegia etc.

Post-mortem, i s-a acordat titlul de „Cetăţean de Onoare al oraşului Borşa”, aici organizându-se un festival de muzică populară care îi poartă numele.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Constantin Codrescu!

Constantin Codrescu, unul dintre cei mai de seamă actori români, s-a născut la Huşi (judeţul Vaslui), la 5 septembrie 1931.

În 1951 a absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti.

În 1976 a părăsit Teatrul Mic din Bucureşti, pe scena căruia jucase, iar între 1976 - 1989 a fost profesor la Institutul de Teatru din Târgu Mureş, participând la înfiinţarea secţiei române.

A fost director al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila şi al Teatrului din Sfântu Gheorghe (Covasna).

În 1996 a început să predea la Facultatea de Teatru a Universităţii Ecologice, iar din 2003 - la cea a Universităţii „Spiru Haret”, colaborând foarte bine cu actorul şi bunul său prieten, Vlad Rădescu.

Principalele piese de teatru în care a jucat:

- Teatrul Naţional Bucureşti (1949 - 1951): „Aşa s-a călit oţelul”, „Bătrâneţe zbuciumată”, „În sat la noi;

- Teatrul Tineretului (1951 - 1953): „Dealul vrăbiilor”, „Un flăcău din oraşul nostru”;

- Teatrul Armatei (1951 - 1958): „Recolta de aur”, „Dragoste târzie”, „La ora şase”, „Furtuni de primăvară”, „De partea cealaltă”, „Ruptura”, „Ioan Vodă cel Cumplit”, „Meşterul Manole”, „Cei trei muşchetari”, „Invazia”;

- Teatrul din Constanţa: „Ovidiu”;

- Teatrul Mic Bucureşti (1958 - 1977): „La telefon Taimirul”, „Nora”, „Zboară cocorii”, „Acuzarea apără”, „Pisica sălbatică”, „Oceanul”, „Galileo Galilei”, „Secunda 58”, „Nu suntem îngeri”, „Dosarul Andersonville”, „Antigona”, „Testamentul câinelui”, „Balul absolvenţilor”, „Incident la Vichy”, „Timp şi adevăr”, „Dragostea noastră”, „Maria 1714”, „Ruy Blas”, „Oricât ar părea de ciudat”;

- Teatrul de Nord Satu Mare: „Un loc rămas liber”;

- Sala Mică a Ateneului Român: „La muzica”;

- Teatrul din Braşov: „Brâncuşi”;

- Teatrul Naţional Târgu Mureş (1977 - 1981): „Omul care aduce ploaia”, „Fraţii Karamazov”;

- Teatrul „Maria Filotti” Brăila (1981 - 1986): „Cu căluşul în gură, „Despot Eraclidul”, „Politica I (Trestia gânditoare)”, „Politica II (Ferocitate)”, Politica III;

- Teatrul din Sfântu Gheorghe (1986 - 1990): „Un pahar cu apă”, „Călătorie cu telefericul”;

- Teatrul Nottara (1994 - 1996): „Doctorul - minune”, „Orfanul Zac”, „Scenariul”;

- Teatrul Evreiesc: „Stalin şi Bufonul”;

- Teatrul Naţional Bucureşti: „Variaţiuni enigmatice” (nu s-a mai jucat, din cauza decesului actorului Valeriu Popescu), „Toma D’Aquino”;

- Teatrul „George Ciprian” Buzău (2008 - 2009): „Inimă de boxer”.

Activitatea regizorală şi scenografică:

- Teatrul de Nord Satu Mare: „Un loc rămas liber”;

- Teatrul de Stat Baia Mare: „Act veneţian”;

- Teatrul Dramatic Braşov: „Valea cu fluturi”, „Passacaglia”;

- Teatrul Naţional Târgu Mureş: „Fraţii Karamazov”, „Judecată în noapte”, „Pensiunea doamnei Olimpia”;

- Teatrul de Stat Giurgiu: „Clipa”;

- Teatrul de Stat Petroşani: „Eternul albastru”;

- Teatrul de Stat Galaţi: „Cine este soţul meu”, „Cei doisprezece magnifici”, „Audienţă la consul”;

- Teatrul de Stat Sfântu Gheorghe: „Cine eşti tu?”, „Cititorul de contor”, „Noaptea pe asfalt”, „Timp şi adevăr”, „Vara trecută la Ciulimsk”, „Undeva în Europa”, „Un pahar cu sifon”, „Lumea lui Cehov”, „Un pahar cu apă”, „Maria”, „Călătorie cu telefericul”;

- Teatrul „Maria Filotti” Brăila: „Cu căluşul în gură”, „Preferam să mor de râs”, „Mângâierea”, „Moromeţii”, „Despot Eraclidul”, „Roata”, „Martori şi judecători”, „Panda”, „Încercare de zbor”, „Frumoşii marilor oraşe”, „Lunga poveste de dragoste”, „Soroana”, „Politica”, „Audienţă la consul”, „Dreptatea omului”, „Moartea unui comis voiajor”, „Caragiale... fantasticul”;

- Teatrul Mic Bucureşti: „Adio, copilărie!”, „Ruy Blas”, „Acuzarea apără”;

- Teatrul Naţional Bucureşti: „Variaţiuni enigmatice”;

- Teatrul din Pleven - Bulgaria: „Noaptea pe asfalt”.

A colaborat foarte mult şi cu Teatrul Naţional Radiofonic: „Leonardo da Vinci”, „Răzvan şi Vidra”, „Michelangelo”, „Năpasta”, „Bălcescu”, „Jocul ielelor”, „Mitică Popescu”, „Suflete tari”, „Întunecare”, „Acuzarea apără”, „Groapa cu furnici”, „Oricât ar părea de ciudat”, „Limuzinele morţii”, „Soldatul Fanfaron”, „Antigona”, „Electra”, „Oedip”, „Vrăjitoarele din Salem”, „Dincolo de zare”, „Liturghia de la miezul nopţii”, „Ferma Dangaard”, „Doi tineri din Verona”, „Hamlet”, „Regele Lear”, „Richard al II-lea”, „Maşina de scris”, „Cidul”, „Hernani”, „Marion de Lorme”, „Andromaca”, „Don Carlos”, „Hoţii”, „Familia Wanner”, „Peer Gynt”, „Tania”, „Quentin Durward”, „Zamolxe” şi altele.

Filme în care a fost distribuit: debut - „La moara cu noroc”, „Nepoţii gornistului”, „Răsare soarele”, „Mândrie”, „Puştiul”, „Partea ta de vină”, „De-aş fi... Harap Alb”, „Răscoala”, „Subteranul”, „Mihai Viteazul”, „Haiducii lui Şaptecai”, „Zestrea domniţei Ralu”, „Săptămâna nebunilor”, „De bună voie şi nesilit de nimeni”, „Cercul magic”, „Mastodontul”, „Evadarea”, „Roşcovanul”, „Trei zile şi trei nopţi”, „Bunicul şi doi delincvenţi minori”, „Pentru patrie”, „Vlad Ţepeş”, „Speranţa”, „Bietul Ioanide”, „La răscrucea marilor furtuni”, „Capcana mercenarilor”, „Trandafirul galben”, „Întârzierea”, „Masca de argint”, „Colierul de turcoaze”, „Bătălia din umbră”, „Un oaspete la cină”, „Pistruiatul”, „Totul se plăteşte”, „Enigmele se explică în zori”, „Martori dispăruţi”, „Sezonul pescăruşilor”, „Lacrima cerului”, „Doi haiduci şi o crâşmăriţă”, „Terente - regele bălţilor”, „Magnatul”.

În 1967 a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” clasa a IV-a, „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

UNITER i-a acordat „Premiul pentru întreaga activitate”, iar în 2013 a fost omagiat în cadrul Galei Premiilor Gopo.

Este „Cetăţean de Onoare al Municipiului Târgu Mureş”.

În iulie 2020, a fost lansat filmul - documentar „Un timp prin care am trecut”, realizat după cartea cu acelaşi titlu (care prezintă memoriile marelui actor).

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Ion Luican

Ion Luican, interpret de muzică populară, romanţe şi muzică uşoară, al cărui nume este legat de celebrul cântec „M-a făcut mama oltean”, s-a născut la 29 decembrie 1907, în comuna Frumuşani (judeţul Călăraşi) şi tot aici s-a şi stins, la 1 septembrie 1992.

A venit pe lume într-o familie cu patru copii, el fiind cel mai mic, iar pe când avea numai şase luni, şi-a pierdut mama. Tatăl s-a recăsătorit, iar familia s-a mărit cu încă şapte copii.

A urmat cursurile Seminarului Teologic din Craiova şi astfel a învăţat să cânte pe note.

În 1934 a absolvit Academia Regală de Muzică din Bucureşti, în 1943 - Şcoala de cântări bisericeşti, în 1945 - Liceul „Matei Basarab” din Capitală, iar în 1956 - Institutul Teologic de Grad Universitar, în ciuda vârstei nu foarte tinere.

În 1932 a fost angajat la restaurantul „Izvorul rece”.

În 1933 a debutat la radio, cântând în direct reclame muzicale.

Tot în 1933 a câştigat un concurs organizat de casa de discuri „Odeon” şi a devenit angajat al acesteia.

A imprimat pe plăci de gramofon, la Berlin, şi a debutat cu melodiile „Mi-e dor de-acasă” şi „Să-ţi cânt, samovare!”.

Între 1930 - 1940 a cântat cu diverse orchestre.

În 1948 a renunţat la muzica uşoară, pentru a se dedica celei populare şi romanţei.

A mers în turnee cu orchestrele: „Doina Gorjului” (Târgu Jiu), „Doina Argeşului” (Piteşti), ale filarmonicilor din Timişoara, Cluj, Ploieşti, orchestra Ansamblului „Periniţa” sau cea a Teatrului de Estradă „Ion Vasilescu”, fiind coleg de scenă cu mari nume: Maria Lătăreţu, Maria Tănase, Ioana Radu, Mia Braia, Gică Petrescu, Angela Moldovan, Ileana Constantinescu, Lucreţia Ciobanu etc.

În 1968 a primit Ordinul „Meritul Cultural” clasa a IV-a.

A fost desemnat „Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti”.

Este înmormântat în cimitirul Bisericii „Iancu Nou” din Bucureşti.

Din 1932, a fost căsătorit cu Ioana Luican, împreună având trei băieţi şi o fiică - regretata actriţă Florina Luican.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Nicu Constantin

Nicu Constantin, unul dintre cei mai apreciaţi actori români, s-a născut la 31 iulie 1939, în localitatea Carmen Sylva (în prezent Eforie Sud, judeţul Constanţa), şi s-a stins în Bucureşti, la 15 septembrie 2009.

Tatăl său provenea dintr-o familie originară din localitatea albaneză Korcea, iar mama - dintr-o familie de origine greacă. Împreună au avut 8 copii, dintre care unul înfiat.

Nicu a urmat şcoala primară la Constanţa, însă, pentru a contribui la situaţia materială a numeroasei familii, încă din copilărie a muncit, fiind: cărător de bagaje în gară, ajutor la bostănărie, sacagiu, vânzător de răcoritoare pe plajă, vânzător de lapte, de creveţi sau de ziare.

Când avea 12 ani, a văzut pentru prima dată spectacole cu marii artişti din acea perioadă, pe care-i admira. Astfel a început să înveţe poezii lungi, de zeci de strofe, pe care le recita la serbările şcolare sau la cele organizate de Ziua Eroilor.

La sfatul tatălui, a dat examen la Şcoala de Construcţii din Braşov, dar, pentru că era foarte greu cu banii, s-a transferat la Şcoala Medie Tehnică de Marină din Constanţa (profil navigaţie şi motoare).

Aici a devenit membru al grupului „Trio Scaramuţa”, susţinând şi primul său moment satiric în cadrul unui spectacol, dovedindu-şi, totodată, şi calităţile muzicale, interpretând o compoziţie a sa.

În 1954 a sosit în Bucureşti, sperând într-o angajare la Ansamblul de Estradă al Armatei, apoi la circ, dar, cum promisiunile nu s-au concretizat, s-a angajat la Întreprinderea „Electromontaj”, ca electrician.

În aceeaşi perioadă a urmat şi Liceul „Matei Basarab” din Capitală, iar seara mergea la Şcoala Populară de Artă, pentru a lua lecţii de istoria teatrului, literatură şi dicţie.

La fabrică, împreună cu un fost profesor de la Constanţa, a pus bazele brigăzii artistice a instituţiei, numită „Scurtcircuit”.

În 1959 a debutat în televiziune, într-o emisiune dedicată mişcărilor artistice de amatori, cu un cuplet - „Holteiul”, semnat de George Mihalache.

În 1960 a fost angajat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase (2 locuri la 250 de candidaţi), unde a rămas până în anul 2000, când a ieşit la pensie.

În cei peste 40 de ani de activitate, a susţinut peste 9.000 de reprezentaţii, în spectacole cum ar fi: „Pagini alese din revista de altădată”, „Revista dragostei”, „La Grădina Cărăbuş”, „Colibri music-hall”, „Nu aduce ziua ce aduce noaptea”, „Jos pălăria”, „Vino să ne vezi diseară”, „Costică, ne vede lumea!”, „Uite că nu tac!”, „Lasă supărarea-n hol”, „Grand Music-Hall de Bucarest”, „Nimic despre elefanţi”, „Cafeaua cu lapte de adio”, „Salutări de la Vasile”, „Mi se pare că mă-nsor!”, „Savoy, Savoy!” etc.

În 1960 a debutat şi în film - „Împuşcături pe portativ”, ulterior fiind distribuit şi multe alte producţii, alături de mari actori: „Vin cicliştii”, „Sorcovitorul... voluntar”, „Lupuşor şi mieluţu”, „Septembrie”, „Ora zero”, „Alo, aterizează străbunica!”, „Am o idee”, „Grăbeşte-te încet”, „Întoarcere la dragostea dintâi”, „Totul pentru fotbal”, „Muşchetarii în vacanţă”, „Secretul lui Bachus”, „Eroii n-au vârstă”, „Borvizomanii”, „Harababura”, „Ministerul comediei”, „The Prophecy: Forsaken” etc.

Între 1979 - 1982, a fost şi actor al Teatrului de Operetă „Ion Dacian”, jucând în „Vânzătorul de păsări”.

De asemeni, a fost prezent în sute de emisiuni radio - tv.

Să nu uităm de prezenţa sa în celebra emisiune radiofonică „Unda veselă”, unde a colaborat cu maestrul Ion Vova.

A scris texte pentru scenă, texte pentru cântece şi chiar a lansat câteva albume muzicale: „Nicu... vede tot”, „Uite-l pe nea Nicu...” şi „Nicu Constantin - o viaţă de artist”.

În 2000 s-a lansat cartea „Ochelarii miraculoşi. Nicu Constantin în dialog cu Cristian Brancu”.

În 2001 a devenit „Cetăţean de Onoare al Oraşului Eforie Sud”.

În 2004 i-a fost conferit Ordinul „Meritul Cultural” în Grad de Ofiţer, Categoria D - „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

În 2005, în cadrul Galei UNITER, a primit Premiul special pentru teatru de revistă.

În 2006, tot la Gala UNITER, a primit Premiul pentru întreaga activitate.

A fost căsătorit de două ori: prima dată cu o fiică de preot - Florenţa (cu care a avut un băiat, acum regizor) şi a doua oară cu Măndiţa, cunoscută voce a Teatrului de Operetă.

În 2009 a fost internat mai mult de patru luni, pentru probleme pulmonare severe, iar la 15 septembrie s-a stins, în urma unui stop cardio-respirator, fiind înmormântat la Eforie Sud.

După deces, soţia a decis ca o parte din textele şi melodiile interpretate de Nicu Constantin de-a lungul anilor, să intre în posesia actorului Nae Alexandru, de la Teatrul „C. Tănase”.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Vasile Şeicaru!

Vasile Şeicaru, apreciat interpret şi compozitor de muzică folk din România, s-a născut la 10 iulie 1951, în localitatea Oancea (judeţul Galaţi).

A studiat la Liceul nr. 4 (cu program de educaţie fizică) şi Facultatea de Educaţie Fizică (specializarea înot) din Galaţi.

A fost profesor de Educaţie fizică timp de 7 ani.

A urmat cursuri de chitară la Casa Pionierilor din Galaţi, dar, după cum chiar el declară, în realitate, a învăţat chitara de unul singur, fiind autodidact.

La 16 ani a avut prima trupă rock - „Atletic”, cu care cânta melodii din repertoriul Beatles şi al altor formaţii cunoscute.

În 1968 a intrat ca solist vocal în trupa „Cristal”.

În acelaşi an a compus şi primul cântec  „Pădurea”.

Din 1970 a câştigat toate Festivalurile Artei Studenţeşti.

Între 1972 - 1980, a cântat la Costineşti, la Disco „Ring” şi la Restaurantul „Forum”.

Între 1978 - 1984, a cântat în Cenaclul „Flacăra”, unde a devenit cu adevărat popular, ca interpret şi compozitor de muzică folk. A fost perioada în care consideră că a scris cele mai apreciate şi valoroase cântece, majoritatea pe versurile poetului Adrian Păunescu.

În Cenaclu a primit Marele Premiu şi de două ori Premiul pentru Creaţie, pentru melodiile „La adio” şi „Aruncarea în valuri”.

În 1986 şi 1987, a participat la Festivalul de Muzică Folk şi Rock „Rote Lider”, din Berlin.

În 1987, a susţinut concerte - cu Victor Socaciu şi Ştefan Hruşcă - în China şi Coreea de Nord.

A mai cântat în: Irlanda, Grecia, Bulgaria, Italia, USA, Canada, Franţa, Germania, Belgia, Basarabia.

În 1988, alături de Hruşcă, a câştigat Premiul Special al Presei - cu piesa „Lumina” - la Festivalul de muzică pop de la Soci (URSS).

În ţară, Şeicaru a câştigat mai multe premii, ca solist vocal şi ca autor de muzică, din partea Radio România Actualităţi şi Televiziunii Române.

În 2006 a fost decorat cu Ordinul Cultural în Grad de Cavaler.

În 2009 a primit titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Galaţi”.

În 2010, la „Premiile Radio România”, a obţinut „Premiul pentru cel mai bun album folk” („În oraşul cu floare de tei”) şi Premiul „Omul cu chitara”.

În 2012 a devenit „Cetăţean de Onoare al Oraşului Buşteni”.

În 2012, Şcoala generală din localitatea natală a primit numele „Vasile Şeicaru”.

În 2014, la „Gala Premiilor Radio România”, a obţinut „Premiul pentru cel mai bun cântec folk”, pentru piesa „Sentimente”.

A fost căsătorit cu Gabriela, care s-a stins pe 6 ianuarie 2006, şi au un băiat.

Autor: Pe o aripă de cânt