In Memoriam: Ioan Gyuri Pascu

Ioan Gyuri Pascu (nume real: Ioan Ghiurico Pascu), muzician şi actor român, membru al grupului de umor „Divertis”, s-a născut în localitatea Agnita (judeţul Sibiu), la 31 august 1961, şi s-a stins în Bucureşti, la 26 septembrie 2016.

Tatăl său era român, iar mama - pe jumătate unguroaică, având şi origini poloneze şi slovace.

A absolvit şcoala primară în oraşul natal.

La 9 ani a început studiul pianului şi a cântat în corul şcolii (cu voce de soprană).

În clasa a V-a, a renunţat la pian, a început să joace handbal la amatori şi şi-a încercat norocul la actorie.

La chitară a învăţat să cânte singur.

A absolvit Liceul Agro-Industrial Agnita.

În 1977 s-a lansat în cariera muzicală, abordând de-a lungul timpului diverse genuri muzicale: pop, rock, blues şi reggae.

A început să asiste şi la concertele Cenaclului „Flacăra”, dar şi să asculte muzica din Occident.

Participa activ la brigada culturală a UTC, scriind şi interpretând primele sale cântece folk-rock.

În acelaşi an a debutat ca actor amator, într-o piesă şcolară jucată pe scena Casei de Cultură din oraş.

Între 1978 - 1980, a cântat alături de „Trandafirii negri” - formaţia fraţilor Septimiu şi Horia Moldovan, pe care i-a cunoscut la Mediaş, iar cu banii câştigaţi şi-a cumpărat prima chitară acustică de la fabrica din Reghin.

În 1980 a fost respins la examenul de admitere de la Facultatea de Teatru din Târgu Mureş.

A început să lucreze ca strungar într-o fabrică, apoi a făcut armata, împreună cu mai mulţi muzicieni înfiinţând formaţia „Fundal”, cu care a participat la Festivalul „Cântarea României”.

În 1982, după finalizarea stagiului militar, au revenit la Mediaş, Gyuri fiind descoperit de Radio Vacanţa şi invitat să cânte la concerte pentru tineri, inclusiv în cadrul Cenaclului „Flacăra” şi la spectacolele „Scânteii Tineretului”.

În 1984 s-a mutat la Cluj şi a intrat la Facultatea de Litere, unde s-a alăturat trupei de teatru a facultăţii - „Ars Amatoria şi Fiii”.

Din 1987 a intrat în grupul „Divertis”, pe membrii căruia îi cunoscuse la Bucureşti, cu un an în urmă, iar prima reprezentaţie împreună a avut loc la Izvorul Mureşului (Harghita).

În 1987, Andrei Partoş l-a invitat să cânte la Festivalul de Muzică de la Deva.

Între 1988 - 1989, a predat limba şi literatura română la o şcoală primară din localitatea Ulmu (Călăraşi), dar a renunţat la cariera didactică, pentru a se dedica celei muzicale.

A continuat şi colaborarea cu „Divertis”, iar spre sfârşitul lui 1990, grupul a apărut pentru prima dată la Televiziunea Română.

Până în 1992, Gyuri a lucrat ca redactor la TVR.

În anii ’90 a înfiinţat formaţiile The Blue Workers şi Pacific, al căror solist a fost, precum şi propria casă de discuri - Tempo Music.

În 1993 a lansat primul album - „Mixed Grill”, piesa „Ţara arde şi babele se piaptănă” fiind nominalizată drept cea mai bună din acel an („Evenimentul Zilei”), Radio Contact oferindu-i şi un premiu.

În 1995 a participat la Festivalul „Cerbul de Aur”, primind Trofeul pentru „Cel mai bun album”, din partea revistei „Actualitatea Muzicală”.

După 1997, Gyuri a renunţat pentru o vreme să mai cânte, dar şi-a intensificat activitatea de producător muzical, sprijinind lansarea mai multor artişti.

A marcat împlinirea a 20 de ani de carieră muzicală susţinând concerte în mai multe cluburi de provincie, iar din 2003 a devenit gazda talk show-ului „Taverna”, la TVR.

De altfel, el a colaborat cu diverse posturi de televiziune şi, de asemeni, a fost jurnalist şi comentator sportiv.

În 2007 s-a despărţit de grupul „Divertis”, din cauza diverselor neînţelegeri şi, în acelaşi an, a jucat în producţia „Mai cântă o dată, Sam!”.

A mai jucat în filmele: „O vară de neuitat”, „Corul pompierilor” şi „Occident”, în documentarul „Utopia impusă”, în serialul TV „Vine poliţia!”, în spoturi publicitare, precum şi în piese de teatru („Take, Ianke şi Cadîr”, „O noapte furtunoasă”, „Vicontele”, „Din adâncuri”, „Azilul de noapte”), la unele asigurând chiar şi coloana sonoră.

În 2011 a fost gazda inaugurării Cluj Arena, apoi a călătorit în SUA, a susţinut recitaluri, a lansat un nou album, a apărut în scurt-metrajul „Loto”.

În 2013 a lansat un volum de poezii, a jucat în piesa „Clipe de viaţă”, a luat parte la Festivalul de muzică folk „Gărâna”, a susţinut concerte prin ţară alături de The Blue Workers.

În 2014 a participat la înregistrarea spectacolului radiofonic „Henric al V-lea” (premiat de UNITER), a jucat în piesa „Eternul spectator”.

Din 2015 a început să joace în piesa „4X4 personaje”.

În februarie 2016 a susţinut spectacolul „Repetiţie în Casa Inimii”, cu versuri şi muzică din creaţia proprie, iar în aprilie a jucat în „Revelion cu Dumnezeu”.

A scris mai multe cărţi de spiritualitate, dar şi două cărţi pentru cei mici.

În august 1993 s-a căsătorit cu Daniela Marin, în 1997 s-a născut fiica lor - Ana Iarina, iar în 2009, cuplul a divorţat.

La finele lui 2010, Gyuri a suferit un atac cerebral, dar a reuşit să se recupereze.

În toamna lui 2016, un infarct miocardic i-a adus sfârşitul.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Mircea Baniciu!

Mircea Baniciu, cunoscut interpret şi chitarist român, s-a născut în Timişoara, la 31 iulie 1949.

De la 7 la 14 ani, a studiat pianul, apoi a decis să treacă la chitară, după ce a văzut filmul „Tinerii”, cu Cliff Richard şi trupa Shadows.

Prima apariţie a fost pe scena Teatrului German din Timişoara, unde cânta folk, melodii preluate de la mari artişti, precum şi compoziţii proprii.

O scurtă perioadă de timp a făcut parte din trupa Clasic XX.

A reapărut singur pe scena Clubului PM6 din Timişoara, acolo unde, uneori, concerta trupa Phoenix. Basistul Bela Kamocsa l-a văzut şi, Phoenix fiind în căutare de solist vocal, i-a recomandat lui Covaci să-l asculte.

Astfel, în primul an de facultate (Arhitectură) - 1971, Mircea a devenit solistul trupei Phoenix, moment care i-a schimbat întreaga viaţă.

În următorii 7 ani, trupa a imprimat patru albume: „Cei ce ne-au dat nume”, „Meşterul Manole”, „Mugur de fluier”, „Cantafabule”.

În 1977, după ce colegii au părăsit ilegal ţara, plecând în Germania ascunşi în boxele instalaţiei de sunet, Mircea Baniciu, rămas în România, şi-a continuat cariera, iar în 1979 a înregistrat primul EP.

În 1981 a lansat al doilea album şi a început să susţină tot mai multe concerte prin ţară, singur.

În 1984, a lansat albumul „Ploaia”, urmat de „Secunda 1” - în 1988.

„Secunda 2” a apărut în 1990 şi conţinea melodii precum: „Întoarcerea la Orient”, „Dealul cu dor”, „Pisica neagră”.

În 1992, împreună cu Phoenix, a scos albumul „Phoenix 36”, în care erau reluate piese de succes din repertoriul lor.

La sfârşitul lui 1992, a luat naştere trupa Pasărea Colibri, din care făceau parte: Mircea Baniciu, Florian Pittiş, Mircea Vintilă şi, mai apoi, Vlady Cnejevici şi Marius Baţu.

Primul lor album s-a lansat în 1995 - „În căutarea cuibului pierdut”, urmând: „Ciripituri” - 1997, „Cântece de Bivuac” - 1999, „Încă 2000 de ani” - 2002 (care a primit „Discul de Aur”) şi „Pasărea Colibri - 10 ani” (vol. I şi II) - 2003 (şi DVD din concert).

În aprilie 2002, Baniciu a apărut în spectacolul „Tandreţuri mici pentru doamne şi gagici”, alături de Mircea Vintilă, Alexandru Andrieş şi Nicu Alifantis, continuat cu „Tandreţuri pentru femei cu cei patru corifei” - 2003 şi „Tandreţuri...” - 2005.

În 2005, împreună cu Phoenix, Baniciu a scos albumul „Baba Novak”, iar în 2007 s-a despărţit de trupă.

A continuat să ia parte la numeroase concerte în ţară şi străinătate, precum şi la emisiuni radio-tv.

În 2008 a lansat primul volum al colecţiei „Best of Mircea Baniciu”, numit „Eşarfa”, prima apariţie solo după 17 ani, şi a colaborat la realizarea albumului „Şapte” - al trupei timişorene ABRA.

În 2010 a apărut al doilea volum „Best of”.

În 2014, împreună cu Josef Kappl şi Ţăndărică, a pus bazele trupei Pasărea Rock, încercând să ducă mai departe o poveste care devenise legendă a muzicii româneşti.

Concertul de lansare a avut loc la Sala Palatului, în ziua de 25 martie.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Vasile Şeicaru!

Vasile Şeicaru, apreciat interpret şi compozitor de muzică folk din România, s-a născut la 10 iulie 1951, în localitatea Oancea (judeţul Galaţi).

A studiat la Liceul nr. 4 (cu program de educaţie fizică) şi Facultatea de Educaţie Fizică (specializarea înot) din Galaţi.

A fost profesor de Educaţie fizică timp de 7 ani.

A urmat cursuri de chitară la Casa Pionierilor din Galaţi, dar, după cum chiar el declară, în realitate, a învăţat chitara de unul singur, fiind autodidact.

La 16 ani a avut prima trupă rock - „Atletic”, cu care cânta melodii din repertoriul Beatles şi al altor formaţii cunoscute.

În 1968 a intrat ca solist vocal în trupa „Cristal”.

În acelaşi an a compus şi primul cântec  „Pădurea”.

Din 1970 a câştigat toate Festivalurile Artei Studenţeşti.

Între 1972 - 1980, a cântat la Costineşti, la Disco „Ring” şi la Restaurantul „Forum”.

Între 1978 - 1984, a cântat în Cenaclul „Flacăra”, unde a devenit cu adevărat popular, ca interpret şi compozitor de muzică folk. A fost perioada în care consideră că a scris cele mai apreciate şi valoroase cântece, majoritatea pe versurile poetului Adrian Păunescu.

În Cenaclu a primit Marele Premiu şi de două ori Premiul pentru Creaţie, pentru melodiile „La adio” şi „Aruncarea în valuri”.

În 1986 şi 1987, a participat la Festivalul de Muzică Folk şi Rock „Rote Lider”, din Berlin.

În 1987, a susţinut concerte - cu Victor Socaciu şi Ştefan Hruşcă - în China şi Coreea de Nord.

A mai cântat în: Irlanda, Grecia, Bulgaria, Italia, USA, Canada, Franţa, Germania, Belgia, Basarabia.

În 1988, alături de Hruşcă, a câştigat Premiul Special al Presei - cu piesa „Lumina” - la Festivalul de muzică pop de la Soci (URSS).

În ţară, Şeicaru a câştigat mai multe premii, ca solist vocal şi ca autor de muzică, din partea Radio România Actualităţi şi Televiziunii Române.

În 2006 a fost decorat cu Ordinul Cultural în Grad de Cavaler.

În 2009 a primit titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Galaţi”.

În 2010, la „Premiile Radio România”, a obţinut „Premiul pentru cel mai bun album folk” („În oraşul cu floare de tei”) şi Premiul „Omul cu chitara”.

În 2012 a devenit „Cetăţean de Onoare al Oraşului Buşteni”.

În 2012, Şcoala generală din localitatea natală a primit numele „Vasile Şeicaru”.

În 2014, la „Gala Premiilor Radio România”, a obţinut „Premiul pentru cel mai bun cântec folk”, pentru piesa „Sentimente”.

A fost căsătorit cu Gabriela, care s-a stins pe 6 ianuarie 2006, şi au un băiat.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Cristina Spătar!

Cristina Maria Spătar, interpretă de muzică R&B şi dance/pop, s-a născut la Oneşti, la 17 iunie 1972.

A absolvit Liceul „Nadia Comăneci” (profil filologie) şi Secţia Canto a Şcolii Populare de Artă.

A urmat cursuri de canto, pian şi chitară, iar cariera şi-a început-o interpretând muzică folk alături de sora ei.

Debutul oficial a avut loc la Festivalul de la Mamaia, în 1991.

În 1995 şi-a pierdut mama, iar în 1998 s-a mutat la Bucureşti.

După doi ani, a lansat primul album - „Rămâi lângă mine”, la Media Pro Music, urmat de un altul, în 2002 - „Mesaj de dragoste”, dedicat mamei sale.

În 2006 a oferit admiratorilor albumul „Fără egal”, care s-a bucurat de mare succes în rândul acestora, urmat de „Belive”, în 2010.

În 2008 a moderat emisiunea „Secrete” de la Naţional TV, apoi a realizat mai multe videoclipuri la diferite piese.

În 2014, a colaborat cu Ion Paladi la piesa de muzică populară - „Fă, Marie, cu bariz!”, la care s-a filmat şi un videoclip.

A fost căsătorită şi are doi copii.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Nicu Alifantis!

Nicu Alifantis s-a născut la Brăila, la 31 mai 1954, din părinţi greco-macedonieni.

A făcut studii muzicale în particular şi primul instrument la care a învăţat să cânte a fost acordeonul. În timpul şcolii generale, cânta la serbări.

Primii bani i-a câştigat făcând figuraţie într-un film străin - „Tom Sawyer”, care se turna la Brăila, în 1967, şi, cu aceştia, le-a luat părinţilor cadouri, iar pentru sine - o geantă de voiaj.

A urmat Secţia Umană la liceu şi era o vedetă - cânta la ceaiuri, făcea serenade, frecventa un cerc de teatru la Casa de Cultură a Tineretului.

În 1972 a prins un contract cu Teatrul „Maria Filotti”, unde a colaborat cu artistul Mircea Florian, mai apoi primind oferta de a face muzică pentru piesa „Furtuna”.

A debutat la TVR, în 1973, la emisiunea „TeleTop”.

Pentru că părinţii îşi doreau să-l ştie om serios, a încercat să intre de două ori la Medicină şi o dată la Actorie, dar a fost respins.

A făcut armata - 1 an şi 4 luni - la Transmisiuni, la Buzău, doar pentru a scăpa de facultate.

Primul disc - „Cântec de noapte” - a apărut în 1976 şi cuprindea 4 piese.

A debutat la Cenaclul „Flacăra” (pe care-l consideră „o şcoală de viaţă extraordinară”), într-un spectacol la Teatrul „Ion Creangă”, în 1974, fiind susţinut de Tudor Gheorghe, Adrian Păunescu şi alţii, deşi unii artişti deja prezenţi susţineau că Alifantis nu ar cânta folk. Ulterior, între artist şi contestatarii săi s-au legat prietenii. Aşa a devenit, cum singur mărturiseşte: „vedetă peste noapte”, avea audienţă şi câştiga foarte bine.

La sugestia actorului Dinu Manolache, Alifantis a compus prima operă folk (pe versurile lui Ion Barbu) - „După melci”. LP-ul cu acest titlu cuprinde 9 piese.

Din toamna lui 1976 şi până la cutremurul din 1977, a cântat seară de seară la Tic-Tac - „o crâşmă la bulevard”, cu „o atmosferă aparte”, unde „veneau foarte mulţi artişti, poeţi, scriitori, care discutau, glumeau, se înţepau între ei”.

În 1980 a colaborat cu „Electrecord”, Florian Pittiş şi grupul „Song” al lui Ioan Luchian Mihalea, la editarea unui single cu tentă patriotică.

În 1984 a apărut albumul „Nicu Alifantis”, care cuprindea şi celebrele cântece: ”Umbra”, „Cântec de toamnă” (ulterior „Emoţie de toamnă”).

În acelaşi an compunea integral coloana sonoră pentru piesa de teatru „Mitică Popescu”.

În 1986 a reuşit să plece în Italia, cu scopul de a rămâne acolo, dar, aflând că trebuie să renunţe la muzică, a preferat să se întoarcă în ţară.

Un alt album de succes a fost „Piaţa Romană nr. 9”.

În 1990 a lansat „Risipitorul de iubire”, deşi acesta a trecut aproape neobservat, şi a înfiinţat propria casă de producţie – „Toji Productions”. Aici a editat, în 1992, single-ul „Decembre” (cu piesele „Rar” şi „Decembre”), care a fost foarte bine primit de public, într-o perioadă în care folk-ul părea a nu mai fi la mare căutare.

În 1993 a scos „Ia Toji Baladist”, cu 12 piese, toate conţinând în titlu cuvântul „Balada”. Acest material a fost reeditat în 1998, fiind adăugate 5 piese bonus.

În 1995 a fondat grupul „Alifantis & ZAN”, ca trupă de studio pentru albumul „Voiaj”. În aceeaşi formulă a înregistrat în anul următor şi albumul „Nichita”, integral pe versurile poetului Nichita Stănescu.

În 1997 a scos volumul de poezii „Scrisori nedesfăcute”

În 1999 a apărut „Nicu Alifantis 25” - un material „Best of”, care a marcat cei 25 de ani de carieră artistică.

În 2002 a lansat „Neuitatele femei”, cu 11 piese din perioada adolescenţei şi amintiri din copilărie.

În 2004 a apărut „Şah-Mat”, iar cu prilejul împlinirii a 50 de ani de viaţă, Alifantis a susţinut un concert (cu cor şi grup cameral) pe scena Teatrului Naţional din Capitală, a cărui înregistrare live va apărea în 2006 - „Simphonicu” sub forma unui dublu album (2 CD-uri, fiecare având câte 16 cântece, multe în varianta voce + chitară).

De-a lungul carierei sale, Nicu Alifantis a susţinut peste 5000 de concerte, dintre care, memorabil rămâne „Tandreţuri pentru femei cu cei 4 corifei” (alături de Mircea Baniciu, Mircea Vintilă şi Alexandru Andrieş), de la Circul „Globus”, din 31 martie 2003. Acest spectacol apare pe un DVD editat de TVR Media.

În 2010 a lansat „Cântece de şemineu”, cu 18 cântece, printr-un concert susţinut la Cinema „Patria”.

În iunie 2010 a cântat în deschiderea concertului pe care Bob Dylan l-a susţinut la Bucureşti.

În 2013 a susţinut trei concerte la Teatrul „Excelsior” pentru a sărbători 80 de ani de la naşterea lui Nichita Stănescu (în martie) şi a lansat albumul „Mozaic” (în mai).

În 2015 a lansat - printr-un concert în Parcul „Cuza” din Capitală, albumul pentru copii mai mari sau mai mici - „Şotron” (17 piese), care este însoţit de o carte de colorat.

În următorul an a apărut compilaţia „Madame Mon Amour”, cuprinzând cele mai cunoscute 15 cântece din repertoriul său.

În 2018 a lansat o nouă carte - „Poeme la întâmplare”, albumul „Ţara de unde vin” (reia 13 piese - reorchestrate - dedicate României) şi o colecţie de muzică de teatru - „Memorabilia”.

De altfel, Alifantis a compus coloana sonoră pentru peste 110 de piese de teatru şi chiar a jucat mici roluri de muzicieni. Şi-a pus semnătura şi pe coloana sonoră a 17 filme, a cântat tema filmului „Ringul” şi a jucat în „Bietul Ioanide”

S-a căsătorit la 24 de ani, dar, din cauza vieţii agitate de artist, a divorţat după numai un an. S-a recăsătorit în 1997. Are două fete.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Cristian Buică!

Interpretul, chitaristul şi compozitorul – Cristian Buică – s-a născut la Reşiţa, la 6 mai 1960.

În anii de şcoală, a început să fie atras de muzica folk, iar de la vârsta de 14 ani, a învăţat chitara. În aceeaşi perioadă, profesoara de limba română l-a îndrumat să scrie primele sale versuri.

În 1976 a apărut pe scenă pentru prima dată, în cadrul unui concurs între liceele din Timişoara, obţinând Premiul I.

În 1977 s-a înscris în Cenaclul „Atheneum” din Reşiţa.

În 1981 a participat la Festivalul „Baladele Dunării”, de la Galaţi, unde a primit Premiul al II-lea.

Atunci a fost remarcat de poetul Adrian Păunescu, care l-a invitat să cânte în spectacolul Cenaclului „Flacăra”. Din acel moment a devenit membru şi a activat în cadrul Cenaclului până în 1985.

În 1983, i s-a acordat Marele Premiu pentru Debut – al Cenaclului „Flacăra”.

În 1986, la Reşiţa, Cristian Buică a înfiinţat Cenaclul „Focuri vii”, care îşi va desfăşura activitatea până la Revoluţia din decembrie 1989.

Tot la Reşiţa, la Casa de Cultură, a înfiinţat „Clubul Artei Tinere”.

Cristian Buică a cântat apoi în noul cenaclu al poetului Adrian Păunescu – „Totuşi iubirea”.

Până în prezent a lansat trei materiale discografice proprii: „Noapte de aur” – 2000, „Unii cântă, alţii beau” – 2014 şi „Îndrăzneşte” – 2019, dar multe dintre melodiile sale au apărut pe diverse compilaţii.

În 2010 a pus bazele Festivalului „Reşiţa Mai Folk”, iar în 2014 a început să realizeze emisiunea „Strada Folk”, la Radio România Reşiţa.

La Premiile „Forever Folk 2019”, a primit Premiul „Albumul anului” (pentru „Îndrăzneşte”).

Este „Cetăţean de Onoare al Municipiului Reşiţa”.

Autor: Pe o aripă de cânt

Foto: Agerpres