„Uneori am impresia că ne înecăm în propria libertate.
Eu consider cultura ca o parte integrantă a progresului lumii şi al omului.
Şi aş vrea o Românie care, în momentul când se discută o problemă ce ţine de rătăcirea artistului din orice domeniu, cei care diriguiesc, care ţin punga, să ia poziţie.
Nu de drepţi, ci de îndreptare!
Aş vrea totuşi o Românie în care cultura să primească mai mult interes...”
Dorel Vişan, 2017
„Pe vremea aceea, copilăria era copilărie şi toate etapele ei erau marcate de diferite responsabilităţi.
În primul rând, eu am avut norocul să mă nasc şi să trăiesc într-un sat unde funcţiona bunul-simţ.
Dumnezeu făcea parte din familia oamenilor.
Aşa a fost copilăria mea şi asta a fost copilăria multor copii din acele vremuri, din zone sărace şi simple, care s-au ridicat apoi.
Totul era legat de muncă, nimic nu era în afara muncii.”
Dorel Vişan, 2012
Dorel Vişan, unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi actori români, poet şi profesor, s-a născut la 25 iunie 1937, în satul Tăuşeni (comuna Bonţida, judeţul Cluj).
Iniţial, Dorel Vişan s-a pregătit să devină învăţător,
urmând cursurile Şcolii Normale (Pedagogice) de la Cluj, a fost dascăl la
Şcoala de aplicaţii şi, apoi, timp de trei ani - profesor de Educaţie fizică,
într-o şcoală generală.
În 1965 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L.
Caragiale” din Bucureşti şi a fost angajat ca actor la Teatrul Naţional din
Cluj.
Pe marele ecran a debutat în 1974, în comedia „Păcală”.
Rolul său de referinţă rămâne cel din filmul „Iacob”, pentru care a fost apreciat şi de cotidianul „The New York Times”.
De-a lungul carierei, a interpretat peste 40 de roluri în teatru şi a fost distribuit în peste 50 de producţii cinematografice.
În paralel cu activitatea artistică, a fost şi director al Teatrului „Lucian Blaga” din Cluj, precum şi profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai”.
Dintre cele mai importante premii pe care le-a primit, amintim:
- 1981 - Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină - Festivalul Filmului Românesc de la Costinești;
- 1987 - Premiul „Cel mai bun actor al anului” - acordat de Asociația Oamenilor de Teatru;
- 1988 - nominalizare pentru „Cel mai bun actor” - Festivalul European al Filmului;
- 1995 - Premiul pentru interpretare masculină (rolul din „Senatorul melcilor”) - Festivalul Filmului Mediteranean de la Montpellier, Franța
- 2002 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în Grad de Cavaler - „pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă” - acordat cu prilejul celebrării unui veac de film românesc;
- 2003 - Premiul de Excelență TIFF - pentru activitatea neîntreruptă în slujba artei.
Principalele filme în care a jucat sunt: „Păcală”, „Trecătoarele iubiri”, „Tănase Scatiu”, „Mânia”, „Iarba verde de acasă”, „Între oglinzi paralele”, „Gustul şi culoarea fericirii”, „Drumuri în cumpănă”, „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanul”, „Înainte de tăcere”, „Bietul Ioanide”, „Rug şi flacără”, „Mireasa din tren”, „O lacrimă de fată”, „Casa dintre câmpuri”, „Bună seara, Irina!”, „Semnul şarpelui”, „Probleme personale”, „Castelul din Carpaţi”, „Baloane de curcubeu”, „Năpasta”, „Femeia din Ursa Mare”, „Faleze de nisip”, „Lovind o pasăre de pradă”, „Bunicul şi o biată cinste”, „Domnişoara Aurica”, „Furtună în Pacific”, „Piciu”, „Sezonul pescăruşilor”, „Sper să ne mai vedem”, „Declaraţie de dragoste”, „Cale liberă”, „Pădureanca”, „Moromeţii”, „Iacob”, „Un bulgăre de humă”, „Undeva în Est”, „Drumul câinilor”, „Rămânerea”, „Balanţa”, „Vulpe”, „Timpul liber”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Începutul adevărului (Oglinda)”, „Senatorul melcilor”, „Prea târziu”, „Ultima gară”, „Fii cu ochii pe fericire”, „Torniamo a casa”, „Zapping”, „Manipularea”, „Valsul lebedelor”, „Turnul din Pisa”, „Occident”, „Noro”, „Magnatul”, „Sindromul Timişoara – Manipularea”, „Dallas Pashamende”, „Sistemul nervos”, „Ticăloşii”, „Gala”, „Inimă de ţigan”, „The Dot Man”, „Dincolo de America”, „Cocoşul decapitat”, „Doar cu buletinul la Paris”.
În 1995 a debutat şi în domeniul literar, cu poezii apărute în revista „Steaua”, publicând apoi mai multe volume de versuri şi fiind membru al Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Cluj.
A fost căsătorit cu Maria Vișan, timp de 29 de ani (până la decesul acesteia, în 1993), împreună având trei copii.
Autor: Pe o aripă de cânt
Mircea Daneliuc, unul dintre cei mai cunoscuţi regizori şi, totodată – scriitor, scenarist, actor – s-a născut la 7 aprilie 1943, la Hotin (astăzi în Ucraina).
În 1966 a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, iar în 1972 – Facultatea de Regie – Film a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti.
În cinematografie, a debutat ca regizor în anul 1975, cu producţia „Cursa”, cu care a participat la mai multe festivaluri din străinătate (Barcelona, Cairo, Moscova, New Delhi, Belgrad).
Alte filme regizate de Mircea Daneliuc: „Ediţie specială”, „Proba de microfon”, „Vânătoarea de vulpi”, „Croaziera”, „Glissando”, „Iacob”, „A 11-a poruncă”, „Tusea şi junghiul”, „Patul conjugal”, „Această lehamite”, „Senatorul melcilor”, „Ambasadori, căutăm patrie”, „Sistemul nervos”, „Legiunea străină”, „Marilene”, „Cele ce plutesc” etc.
În calitate de actor, a jucat în filmele: „Casa dintre câmpuri”, „Râul care urcă muntele”, „Galax, omul păpuşă”, „Al patrulea stol”.
A semnat regia pentru piesele de teatru: „Regele desculţ”, „Emigranţii”, „O noapte furtunoasă”, „Doi pinguri”.
Ca scriitor, a publicat mai multe cărţi:
- romane: „Pisica ruptă”, „Marilene”, „Apa din cizme”, „Strigoi fără ţară”, „Petru şi Pavel”, „Ora lanti”, „Cele ce plutesc”, „Ca un grătar de mici”, „Andreas, Andrada”; „Sfumato”;
- proză scurtă: „Două spălări pe cap”, „Dulci meleaguri”; „Cele mai tâmpite momente”;
- nuvele: „Băiatul fără sprâncene”;
- piese de teatru: „Şchiopul binemirositor”, „Doi pinguri”, „Carlo Calini – iluzionism”, „Femei în ghips”, „Teatru”;
- monologuri: „Spărgătorul de greaţă”;
- articole în revistele: „România literară”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Viaţa românească” etc.
Premii şi distincţii:
- 1975 – Premiul pentru Debut - Asociaţia Cineaştilor din România (pentru „Cursa);
- 1977 – Premiul pentru Regie - Asociaţia Cineaştilor din România (pentru „Ediţie specială”);
- 1980, 1981, 1984, 1988 – Marele Premiu – Asociaţia Cineaştilor din România;
- 1984 – nominalizare (pentru „Glissando”) – Festivalul de la Veneţia;
- 1988 – nominalizare pentru „Cel mai bun film” şi „Cel mai bun actor” (producţia „Iacob”) – Premiul European „Felix”;
- 1991 – Premiul UCIN (pentru „A 11-a poruncă”);
- 1993 – Marele Premiu UCIN (pentru „Patul conjugal”);
- 1994 – Premiul Special UCIN (pentru „Această lehamite”);
- 1995 – Marele Premiu UCIN (pentru „Senatorul melcilor”);
- 1995 – nominalizare la selecţia oficială – Festivalul de la Cannes (pentru „Senatorul melcilor”);
- 1997 – Premiul Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (pentru romanul „Pisica ruptă”);
- 2000 – Ordinul Naţional „Pentru Merit” în Grad de Comandor;
- 2003 – Premiul Naţional pentru Dramaturgie;
- 2003 – Premiul „ALIA” – revista „Adevărul literar şi artistic”;
- 2007 – Premiul de Presă al revistei „Ateneu”;
- 2015 – sărbătorit în cadrul Festivalului Internaţional de Film „Transilvania”.
Funcţii ocupate:
- membru al Consiliului Naţional al Cinematografiei (1991 - 1995);
- membru al Oficiului Naţional Cinematografic (1998 - 1999);
- director al „Alpha Films International” (1990 - 1995);
- director al „Rofilm” S.A.;
- preşedinte al Societăţii Creatorilor de Film (1997 – 1998);
- membru al Uniunii Cineaştilor din România;
- membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Autor: Pe o aripă de cânt
Foto: Google
