„Fără artă, o naţie este moartă...”
Angela Gheorghiu
Vine o zi când înveţi să zbori. Apoi chiar zbori. Important este să descoperi un colţ, la capătul lumii, sau o stea din Universul mare, care să fie numai ale tale. Şi dacă, totuşi, nu le descoperi, atunci inventează-le!
Angela Gheorghiu, una dintre cele mai apreciate soprane din întreaga lume, s-a născut în Adjud (judeţul Vrancea), la 7 septembrie 1965.
A absolvit Şcoala de Muzică din Bucureşti, iar în 1990 - Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a studiat cu remarcabila Mia Barbu.
Şi-a făcut debutul internaţional în 1992, cântând la Royal Opera House - Londra („La boheme”), unde a revenit în 1994, cântând în „La Traviata”.
În 1992 a debutat şi la Metropolitan Opera şi la Opera de Stat din Viena.
În 1995 a semnat primul ei contract exclusiv cu „Decca”, iar în 1999 - contractul de exclusivitate cu EMI Classics.
În 1999 a participat la concertul „Michael Jackson şi prietenii”, în Munchen, a cântat la redeschiderea Royal Opera House, apoi a Teatrului Malibran din Veneţia (2001) şi a Operei din Valencia (2005).
În 2000, a interpretat rolul principal în filmul - operă „Tosca”, prezentat - în 2001 - în afara concursului la Festivalul de la Veneţia, iar în 2002 a fost „Julieta” în filmul „Romeo et Juliette”.
În 2002 a participat la spectacolul dedicat Jubileului de Aur al Reginei Elisabeta a II-a - „Prom at the Palace”, iar în 2003 - la concertul organizat cu ocazia decernării Premiilor Nobel.
În 2005 a cântat la Jubileul de Argint al Reginei Beatrix (Amsterdam).
În 2006 a strălucit în „La Traviata”, la Metropolitan Opera, a debutat la Scala din Milano cu un recital, a deschis Festivalul de Film de la Cannes, a debutat în „Tosca” la Royal Opera House (o producţie creată special pentru ea), a fost prezentă în Concertul de Anul Nou de la Palais Garner (Paris).
În 2007 a revenit la Metropolitan Opera pentru „Simon Boccanegra” şi un spectacol de gală „La Traviata”, iar la Opera de Stat din Viena - pentru „La Boheme”.
În acelaşi an, a mai cântat „La Traviata” pe scenele din Roma şi Milano, a deţinut rolul principal în premiera mondială a operei „Marius et Fanny” la Opera din Marsilia.
În 2009 a cântat în onoarea mezzo-sopranei Grace Bumbry, în Washington, în prezenţa lui Barack Obama.
În 2010 a debutat în rolul titular din „Adriana Lecouvreur”, noua producţie a Royal Opera House, iar în 2011 a revenit pentru a cânta în „Tosca” şi „Faust”.
În 2011 a cântat şi la gala de redeschidere a Teatrului Bolshoi din Moscova, la invitaţia preşedintelui Medvedev, apoi la deschiderea amfiteatrului „Katara” din Doha (Qatar), interpretând melodii compuse special pentru ea de Vangelis.
În 2012 a deschis Balul Operei din Viena, a fost invitata de onoare a unei gale de binefacere pentru Royal Opera House Foundation, a sărbătorit 20 de ani de la debutul pe scena Royal Opera House interpretând „La Boheme” şi a făcut parte din distribuţia producţiei „Tosca”, la San Francisco Opera.
În 2014 a cântat la Viena în „Adriana Lecouvreur”, „Tosca” şi „La Boheme”, a concertat la Amsterdam, Londra, Praga, Munchen, Hamburg, Barcelona, Viena, Milano.
În acelaşi an a predat primul curs de master-class la Academia din Castiglione della Pescaia (Italia), revenind aici, pentru al doilea curs, în 2016.
În 2015 a debutat în opera „Werther”, la Opera de Stat din Viena, reluând apoi acest rol la Festivalul de la Salzburg, a susţinut un recital special la Festivalul „Verbier” din Elveţia, a cântat în două concerte de gală la Sydney Opera House şi la Arts Centre Melbourne.
A fost prezentă la „Richard Tucker Opera Gala” - New York şi în „Tosca” la Metropolitan Opera, precum şi la un concert de gală la Opera din Monte Carlo.
În 2016 a reluat „Tosca” la Royal Opera House (7 reprezentaţii), apoi la Opera de Stat din Viena şi, pentru prima dată - la Opera de Stat din Berlin. A mai cântat la Dublin, Gstaad, Salzburg etc.
În 2017 a sărbătorit 25 de ani de la debutul internaţional şi cel de-al 150-lea spectacol pe scena de la Covent Garden, interpretând rolul din „Adriana Lecouvrer”.
A cântat la Arena di Verona în memoria lui Luciano Pavarotti.
Acestea sunt doar câteva dintre cele mai importante momente ale carierei Angelei Gheorghiu.
Dintre numeroasele premii primite de-a lungul carierei, amintim:
- 5 premii „Gramophone”;
- 2002 - Premiul „Echo Klassik” pentru „Artista anului”;
- „Diapason d’Or” şi „Choc du Monde de la Musique” (Franţa);
- „Cecilia Prize” (Belgia);
- „Musica e dischi” (Italia);
- „Foreign Lyric Production Award”
- „United States Critics’ Award”;
- „Deutscher Schallplattenpreis”;
- „International Classical Music Award”;
- 2002 - nominalizarea discului „Manon” la Premiile Grammy;
- 2001 şi 2010 - „Artista anului” - Premiile „Classical Brit”;
- 2004 - „Victoires de la musique classique”;
- „La Medaille Vermeille de la Ville de Paris”;
- „Officier de l’Ordre des Arts et Lettres”;
- „Chevalier de l’Ordre des Arts et Lettres”;
- 2010 - „Doctor Honoris Causa” - Universitatea de Arte din Iaşi;
- 2010 - Ordinul „Steaua României”;
- 2012 - Decoraţia regală „Nihil Sine Deo” - Casa Regală a României;
- 2014 - „Doctor Honoris Causa” - Academia de Muzică din Cluj Napoca;
- 2014 - inclusă în „Gramophone Hall of Face”;
- 2015 - „European Cultural Award”;
- 2017 - „Doctor Honoris Causa” - Universitatea din Bucureşti.
Angela Gheorghiu este o prezenţă constantă pe scenele din întreaga lume: Viena, Paris, Londra, New York, Milano, Salsburg, Berlin, Roma, Tokyo, Veneţia, Atena, Seul, Chicago, Monte Carlo, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zurich, Praga, Barcelona, Madrid, Toronto, Moscova, Montreal, Taipei, San Juan, Shanghai, Oman, Verona, Frankfurt etc.
A fost căsătorită cu Andrei Gheorghiu şi cu tenorul Roberto Alagna.
Autor: Pe o aripă de cânt
Celebra artistă - Sarah Brightman - s-a născut la Berkhamsted (Hertfordshire, Marea Britanie), la 14 august 1960, într-o familie cu şase copii.
La vârsta de 3 ani, lua lecţii de balet la Elmhurst School for Dance, iar la 11 ani locuia în internatul unei şcoli de teatru.
A studiat la Tring Park School for the Performing Arts şi la Royal College of Music.
A debutat la vârsta de 13 ani, la Teatrul Piccadilly din Londra, în spectacolul „I and Albert”.
Peste trei ani, făcea parte din grupul „Oamenii lui Pan” şi apărea în show-ul TV „Top Of The Pops”, după care a fost recrutată ca vocalistă a „Hot Gossip”. După numai câteva luni, intra în Top 5 Marea Britanie, cu melodia „I lost my heart to a Starship Trooper”.
A lansat apoi mai multe single-uri disco şi a fost promovată de Tina Turner.
La 18 ani, Sarah s-a căsătorit cu producătorul Andrew Graham Stewart, mariaj care nu va rezista.
În 1981 a debutat în spectacolul „Cats”, unde l-a întâlnit pe viitorul soţ - compozitorul Andrew Lloyd Webber.
În 1982 a jucat în opera pentru copii - „Nightingale”, iar în 1983, alături de Placido Domingo, a înregistrat „Requiem Mass”, fiind nominalizată la Premiul Grammy pentru „Cel mai bun artist nou de muzică clasică”.
Tot atunci i s-a încredinţat şi rolul principal din opereta „Văduva veselă”, la New Sadler’s Wells Opera.
A continuat să apară în numeroase musical-uri, cum ar fi: „Fantoma de la Operă”, „The Original London Cast Album”.
Divorţând de Webber şi pierzându-şi tatăl care s-a sinucis, Sarah Brightman s-a retras, pentru o vreme, din viaţa artistică.
A revenit pe scenă în 1992, iar mai apoi a debutat alături de tenorul Andrea Bocelli, cu melodia „Time To Say Goodbye”, bucurându-se de un imens succes.
În 2004 a fost prezentă la decernarea premiilor Arabian Music Awards, în 2005 - la premiile Henri Nannen Awards, iar în 2006 - la International Children’s Peace Prize.
Anul 2008 a marcat debutul său în cinematografie, fiind distribuită în filmul musical - operă rock „Repo! The Genetic Opera”. În 2009 a jucat în „Cosi”, apoi înfiinţând propria casă de producţie - Instinct Films.
În 2013, a donat - celor afectaţi de uraganul Ingrid - tot profitul (aproximativ 500.000 dolari) obţinut în urma show-ului din Mexico City.
Sarah Brightman este singurul artist invitat de două ori să cânte la Jocurile Olimpice (1992 şi 2008).
În 2007 a participat la concertul dedicat Prinţesei Diana.
Printre cele mai apreciate albume ale sale, se numără: „Dive”, „Fly”, „Timeless” / „Time To Say Goodbye”, „Eden”, „La Luna”, „Harem”, „Symphony and Winter Symphony”, „Dreamchaser”, „Hymn” etc.
A obţinut peste 180 de „Discuri de Aur” şi „Discuri de Platină”, pentru vânzări record.
În 2001, a primit „Cheia de Aur a Oraşului Chicago”, în 2004 - „Cheia de Aur a Oraşului Instanbul”, în 2012 - Premiul UNESCO „Artist for Peace”, în 2016 - Ordinul de Merit al Republicii Italiene.
Din 2018 este „Doctor Onorific” al Universităţii din Hertfordshire.
Autor: Pe o aripă de cânt