vineri, 10 octombrie 2014

Călători... pe o aripă de cânt...

Mănăstirea Curtea de Argeş
- 100 de ani de la moartea Regelui Carol I -

 Mi-am amintit de excursia pe care am avut bucuria de o întreprinde la Mănăstirea Curtea de Argeş şi m-am gândit să vă arăt câteva imagini de acolo, astăzi, nu întâmplător.
Motivul principal care stă la baza acestei postări, îl reprezintă o informaţie peste care am dat astăzi, conform căreia, în urmă cu 100 de ani, într-o zi de 10 octombrie, părăsea această lume CAROL I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României.
Domnia sa (1866 - 1914) a reprezentat, prin cei 48 de ani ai săi, o perioadă caracterizată prin mari progrese în plan politic, social, economic, demografic, administrativ și cultural.
În toamna anului 1914, CAROL I a fost înmormântat la Curtea de Argeș, în Biserica episcopală, unde, doi ani mai târziu, avea să-şi găsească odihna și soția sa, ELISABETA.
Despre CAROL I, Constantin C. Giurescu scria: 
"A avut simţul datoriei şi al onoarei în gradul cel mai înalt, fiind o pildă vie pentru toţi supuşii săi. A pus întotdeauna mai presus de sine statul, la a cărui ridicare s-a gândit necontenit".
CAROL I, primul rege al României, scria în testamentul său: "Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii. Alcătuind acest testament, mă gândesc, înainte de toate, la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea era aşa strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată Ţară, că doresc să i las, şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le am avut pentru dânsa. Zi şi noapte m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele europene.
M-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să împlinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului (...) Succesorul meu la tron primeşte o moştenire de care va fi mândru şi pe care el o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind de deviza: «Totul pentru Ţară, nimic pentru mine!»".
Tot la Curtea de Argeş îşi dorm somnul de veci: Regele FERDINAND şi Regina MARIA.
În pronaosul bisericii se află mormintele ctitorilor principali: Neagoe Basarab, Doamna Despina - soţia lui Neagoe Basarab, Doamna Stana (Sofronia) - fiica lui Neagoe Basarab şi soţia lui Ştefăniţă Vodă al Moldovei, precum şi locul de veci al lui Radu de la Afumaţi – soţul Doamnei Ruxanda, fiica lui Neagoe Basarab.
La câţiva paşi de legendara mânăstire Curtea de Argeş se construieşte noua Catedrală Episcopală şi Regală, care va adăposti criptele familiei regale a României.
Lucrările ar urma să se finalizeze în anul 2015, cu excepţia picturii interioare şi a unor finisaje. Când construcţia va fi gata, primul sicriu coborât în criptă va fi al regelui Carol al II-lea, urmat de cel al fostei soţii, Elena a Greciei, care va fi adus de la Lausanne, Elveţia. 
Momentan, sicriul lui Carol al II-lea se află într-o capelă situată la circa 30 de metri de Mănăstire, unde a fost depus în februarie 2013. Tot atunci, Elena Lupescu, ultima soţie a regelui Carol al II-lea, a fost înmormântată în faţa unei bisericuţe de lemn de la Curtea de Argeş.
© Pe o aripă de cânt
10 octombrie 2014

Prima regulă...


marți, 7 octombrie 2014

"Sărbătorile Iaşului" - ediţia 2014


Dăruiţi un zâmbet!

 
"Omul care nu ştie a zâmbi, nu trebuie să-şi deschidă prăvălie.
Un surâs nu costă nimic, dar înfăptuieşte mult.
Nu ţine decât o clipă, dar amintirea lui dăinuie, câteodată,
o viaţă întreagă.
Nu poate fi cumpărat, cerşit, împrumutat sau furat.
Dar nu serveşte la nimic atâta timp cât nu a fost dăruit.
Aşa că, dacă în drumul vostru întâlniţi un om prea obosit ca să vă dăruiască un surâs, oferiţi-i-l pe al vostru.
Căci nimeni nu are mai multă nevoie de un surâs, decât acela
care nu-l poate dărui..."
Proverb chinezesc

Aviz celor interesaţi!

"Nu vă însuraţi până nu aţi învăţat arta de a face complimente.
A flata o femeie înainte de căsătorie e o chestie de gust, dar după... e o necesitate şi o garanţie de fericire.
Uniunea conjugală cere nu atât francheţe, cât diplomaţie.
Dacă vreţi zilnic festinuri regeşti, nu criticaţi niciodată bucătăria soţiei, nu faceţi comparaţii supărătoare între reţetele ei şi ale mamei dv.
Dimpotrivă, lăudaţi neîncetat talentele ei gospodăreşti şi felicitaţi-vă pe faţă că aţi luat o soţie care întruneşte deopotrivă calităţile lui Venus, Minerva şi Mary Ann
(personalitatea perfectei gospodine)."
Dorothy Dix, jurnalist

duminică, 5 octombrie 2014

Apus de octombrie...

4 octombrie 2014...







În ochii oamenilor...


"Asistam la un dineu la casino-ul
Central Park din New-York.
O doamnă foarte bogată se străduia să strălucească şi să le facă tuturor o impresie bună.
Cheltuise o avere ca să se împodobească cu zibeline, diamante şi perle.
Din nefericire, nu făcuse nimic pentru obrazul ei care respira
amărăciune şi egoism.
Ea nu înţelesese că în ochii oamenilor, "expresia figurii unei femei este mai importantă decât rochiile ce le poartă"."
Dale Carnegie - "Arta de a reuşi în viaţă"

Atitudinea dictează... fericirea


sâmbătă, 4 octombrie 2014

Cum să-i convingi pe oameni...

12 feluri de a-i convinge pe oameni...

1. Singurul mijloc de a învinge într-o discuţ ie
este de a o evita.
2. Respectaţ i opiniile adversarului. Nu-i spuneţ i niciodată că greşeşte.
3. Dacă vă înşelaţ i, admiteţ i-o îndată
şi de bună voie.
4. Începeţi-vă discuţiile cu blândeţe.
5. Puneţ i întrebări care aduc răspunsuri afirmative în mod automat.
6. Lăsa ţi pe alţ ii să vorbească în voie.
7. Lăsaţ i-l să creadă că ideea sugerată de dv. e a lui.
8. Încercaţ i cu sinceritate de a vedea lucrurile din punctul celuilalt de vedere.
9. Acordaţi simpatia şi în ţelegerea celor care au nevoie de ele.
10. Faceţ i apel la bunele sentimente ale interlocutorului.
11. Aţ âţ aţ i văzul şi imaginaţ ia.
12. Puneţ i rămăşag cu ambiţ ia lor.
Dale Carnegie - "Arta de a reuşi în viaţă"

O clipă...


Urmăriţi-ne şi pe Facebook:

luni, 29 septembrie 2014

Şi mi-e dor...



Şi mi-e dor...
Şi nu mai am răbdare...
Nici eu, nici timpul...
Şi-aşteptând ziua în care reîntâlnirea noastră se va petrece, simt cum toamna mă sufocă, scuturându-şi coloratele frunze peste-amintirile noastre minunate...
Şi vin, şi vin... fără măsură.
Te-aşteaptă şi ele...
Şi îţi doresc prezenţa...
© Pe o aripă de cânt
Urmăriţi-ne şi pe Facebook:

Dulce-apus de septembrie...

Dulce-apus de soare peste mândra cetate a Iaşului, la sfârşit de septembrie...
"Acelaşi soare,
Oricand în lume,
Pentru unii rasare,
Pentru alţii apune..."
(Valeriu Butulescu)

Urmăriţi-ne şi pe Facebook:









sâmbătă, 27 septembrie 2014

"Festivalul Elenismului" - Iaşi, 25-27 sept. 2014

În perioada 25-27 septembrie 2014, Iaşul a fost gazda celor peste 450 de participanţi la cea de-a XIV-a ediţii a
"Festivalului Elenismului din România",
eveniment organizat de Uniunea Elenă din România.





Ionela Dinu, finalistă şi câştigătoare a concursului "Next Star", a încântat cu minunata sa voce, pe spectatorii prezenţi la Palas Mall Iaşi, în încheierea celei de-a doua zile a
"Festivalului Elenismului din România".
O puteţi asculta pe Ionela Dinu, accesând link-ul:
Ionela Dinu - Festivalul Elenismului, Iaşi, 2014
Urmăriţi-ne şi pe Facebook:

luni, 22 septembrie 2014

Va fi bine!

Nu ştiu dacă vi se întâmplă şi vouă, dar, până nu de mult,
eu o păţeam destul de des.
Deseori îmi dădeam seama că sunt pusă în situaţia de a ezita, atunci când trebuie să fac o alegere importantă, când trebuie să acţionez
într-o anumită situaţie.  
Şi asta datorită faptului că, de când mă ştiu, mi-a plăcut să analizez totul, pentru a obţine, în final, cel mai bun rezultat.
Mi se spunea că... odată cu trecerea timpului, voi renunţa la asta.
Nu credeam.
Şi totuşi, de ceva vreme, tot mai des constat că atunci când ajung într-un moment cu multe semne de întrebare, mă opresc şi încetez să mai gândesc.
Îmi spun doar atât:
"Va fi bine!..."
Acord încredere propriului instinct şi-l las să-şi facă auzită vocea...
Este cel mai bun prieten şi sfătuitor, în asemenea clipe. Până acum, nu a dat greş niciodată şi m-a condus doar spre bine...
Aşa că vă sfătuiesc şi pe voi să procedaţi astfel, măcar din când în când. Veţi vedea că vă veţi simţi diferit, dacă vă lăsaţi gândurile să zboare libere...
O zi minunată să aveţi şi fără momente de impas!
Pe o aripă de cânt
Urmăriţi-ne şi pe Facebook: