luni, 2 iulie 2018

Carte recomandată: "Prinţesa Bari"

"Prinţesa Bari"
Autor: Hwang Sok-yong
Editura Polirom, Colecţia "Actual" - 2014

În romanul său, Hwang Sok-yong "ţese o poveste despre viaţa grea din Coreea de Nord a anilor '90, despre cum oamenii pot deveni fiare, despre supravieţuirea într-o lume chinuită de conflict.
Eroina... primeşte de la bunica ei, o femeie-şaman, numele Bari.
Bunica este cea care o pregăteşte pe micuţa Bari pentru calea lungă pe care o va străbate, învăţând-o cu ajutorul poveştilor că nimic nu e inutil, că răbdarea reprezintă cheia supravieţuirii.
Şi, deşi copila nu înţelege mare lucru, va descoperi în China, la Londra şi pe unde o mai poartă paşii, aievea şi în vis, înţelepciunea de a da timpului timp."

"Prinţesa Bari este un roman frumos despre dezrădăcinare, exil şi imigraţie..."
Page des Libraires

vineri, 8 iunie 2018

Carte recomandată: "Casele vieţilor noastre"

"Casele vieţilor noastre"
Prefaţă: Ioana Pârvulescu
Editura Humanitas - 2015

"Rari oamenii unei singure case, aşa cum sunt oamenii unei singure iubiri! Cei mai mulţi ne mutăm de multe ori de-a lungul vieţii şi, de la o singură casă luată cu noi prin lumea mare, ajungem, cu timpul, după toate peregrinările prin lumea mare, să purtăm înăuntrul nostru un adevărat orăşel plin de poveşti, aşa cum este şi cel ridicat de la sine în aceste pagini."
"Casele vieţilor noastre este aşadar un oraş pestriţ, cu stiluri arhitectonice diferite, cu străzi pline de animaţie şi case pline de viaţă. Iar dincolo de uşi se aud glasuri şi poveşti: aparţin în întregime caselor, fac parte din memoria lor afectivă.
Personajele principale, în acest loc care nu există pe nici o hartă, sunt casele, personajele episodice sunt oamenii din ele.
(...) Uneori casele supravieţuiesc, chiar dacă au fost dărâmate, chiar dacă au murit, la fel cum un om drag supravieţuieşte în cei care i-au fost apropiaţi. De obicei însă, casele sunt cele care rămân în picioare şi după moartea noastră, sunt cele care poartă amintirea vieţii, în timp ce oamenii trec dincolo de ele, ca apa."
"Sunt în această carte case triste şi case care privesc lucrurile cu umor, sunt case gălăgioase sau liniştite, sunt case fricoase, neastâmpărate sau bătrânicioase. Sunt case care au istorie şi, uneori, fac istoria. Sunt, adesea, case care au rezistat vremurilor şi care i-au ajutat pe oamenii din ele să reziste. Dar sunt şi case dragi care au fost despărţite cu forţa de cei care erau ai lor.
(...) Un lucru este sigur: casele vieţilor noastre nu sunt făcute numai din materiale de construcţie tradiţionale, cărămizi şi mortar, ţigle, beton, sticlă, lemn, ci, mai ales, din materiale fine şi neaşteptat de rezistente: amintiri, poveşti, mirosuri, zgomote, mici obiecte, nume, voci, mişcare."
Ioana Pârvulescu

"Orice întoarcere la o perioadă fericită a vieţii
e o manevră de a ţine timpul pe loc."
Gabriel Liiceanu

marți, 15 mai 2018

Film recomandat: "Dans la brume"

"Dans la brume" (trad. "Toxic")
Franţa, mai 2018

Mathieu şi Anna s-au separat, dar se întâlnesc deseori, pentru a avea grijă împreună de fiica lor, Sarah, care "locuieşte" într-o capsulă de sticlă, din cauza unei maladii ce o împiedică să trăiască asemeni oamenilor normali.
După un cutremur, însă, o ceaţă mortală invadează Parisul.
Părinţii o lase singură în apartament pe Sarah, în capsula ei, fiind nevoiţi să se retragă la un etaj superior al clădirii, în locuinţa unor bătrâni, pentru a putea supravieţui.
Numai că bateria conectată la capsula fetei nu va mai rezista multă vreme, din cauza lipsei curentului electric.
Haosul şi moartea au pus stăpânire pe Parisul cuprins de ceaţa toxică. În acest tragic decor, Mathieu şi Anna, disperaţi, încearcă să-şi ajute copila în lupta pentru viaţă.
Nu vreau să vă dezvălui finalul filmului, pentru a păstra suspansul.
Dar vă pot spune că este o producţie care efectiv te ţine cu sufletul la gură, venind ca o alternativă plăcută la filmele americane despre catastrofe.
Dacă ar fi să notez şi un punct slab... sfârşitul prea abrupt, după părerea mea. Un sfârşit care îţi lasă multe semne de întrebare. Sau... poate tocmai asta a fost ideea regizorului, poate va fi şi o continuare, cine ştie?...
Oricum, este un film care m-a surprins în mod plăcut şi pe care mi-aş dori să-l revăd.
Aşa că nu-l rataţi când apare la cinema, în oraşul vostru, ori când îl veţi găsi pe site-uri.
Trailer-ul îl puteţi urmări accesând:

vineri, 27 aprilie 2018

"În valea cu parfum de flori şi zumzet de albine"

Când am citit prima dată titlul, mi-a plăcut cum sună şi-mi inspira deja câteva imagini minunate în mintea mea, chiar dacă mi s-a părut ciudat de lung şi parcă nu prea la locul lui pentru o piesă de teatru.
Dar mi-a stârnit curiozitatea şi am ales să merg să văd spectacolul realizat de Teatrul de pe Lipscani, mai ales că Horaţiu Mălăele semnează regia şi este prezent în distribuţie.
"În valea cu parfum de flori şi zumzet de albine"
este o comedie cu adevărat spumoasă, realizată după textul scris de Sean O'Casey - "S-a sfârşit cum a-nceput", şi marchează debutul în teatru al lui Bogdan Mălăele (fiul îndrăgitului actor).
Despre subiectul piesei... păi nu e foarte complicat, dar atrage publicul şi stârneşte hohote de râs, descreţind cu adevărat frunţile. Tratează, în principal, trei mari teme: împărţirea obligaţiilor casnice, relaţia dintre soţi şi relaţia dintre copii şi părinţi.
Pepino şi Lisa trăiesc în mediul rural şi, deşi formează un cuplu fericit, la un moment dat decid să schimbe ceva în viaţa lor. Plictisit de rutină (de altfel el este leneşul etern, dar care-şi critică mereu partenera pentru superficialitatea cu care s-ar achita de atribuţiile cotidiene) şi de veşnic cicălitoarea nevastă, Pepino hotărăşte ca ei să inverseze rolurile, fiecare preluând atribuţiile zilnice ale celuilalt: ea merge la cosit, el rămâne cu treburile casnice.
Este momentul în care apare tatăl - Roberto, un miop foarte neîndemânatic şi beţiv pe deasupra. Închipuiţi-vă cam ce poate rezulta într-o casă, unde astfel de bărbaţi incompetenţi se ocupă de gospodărie... Ajung să dărâme totul pe acolo, farfuriile ajung cioburi, se strică dulapurile, cade mobila, explodează becurile.
Tresari la bufnituri care se aud când nici nu te aştepţi, întreaga recuzită este distrusă în diferite feluri dintre cele mai ingenioase.
Nici nu mai ştii ce să crezi: e Rai, e Iad?
Nici nu mai ai timp să respiri, aşa de mult se râde la această piesă intensă şi extrem de bine pusă în scenă, pe care v-o recomand din suflet, când se mai joacă pe undeva.






Distribuţie: Horaţiu Mălăele, Meda Victor, Bogdan Mălăele

miercuri, 18 aprilie 2018

Carte recomandată: "Cartea cu Bunici"

"Cartea cu Bunici"
Coord. Marius Chivu
Editura Humanitas - 2008

"Crescut fiind de bunici şi copilărind apoi zeci de vacanţe la ţară, am fost tare uimit să întâlnesc oameni pentru care bunicii nu înseamnă nimic.
Asociaţi ideii de poveste, copilăria fără bunici mi se pare cel mai trist lucru cu putinţă.
(...) Ideea acestei cărţi a venit, aşadar, de la sine şi, iată, în trei ani s-au adunat aproape o sută de texte în care există bunici la discreţie.
Le mulţumesc tuturor celor care au onorat această carte cu nepreţuitele lor amintiri."
Marius Chivu

Printre altele, în cele peste 500 de pagini ale cărţii, puteţi parcurge amintirile despre bunicii lor, povestite de către:
Anamaria Beligan, Ana Blandiana, Alexandru Călinescu, Adrian Cioroianu, Denisa Comănescu, Radu Cosaşu, Dana Deac, Filip Florian, Nora Iuga, Lucian Mîndruţă, Ioan T. Morar, Radu Naum, Tudor Octavian, Radu Paraschivescu, Andrei Pleşu, Lucian Dan Teodorovici etc.

Citate din carte:

"În mod normal, fiecărui copil ar trebui să-i fie înmânat de la început careul magic de aşi. Adică de bunici. Nu toţi îl au. În jocul copilăriei, unii au parte doar de trei aşi - de trei bunici, alţii doar de doi, de unul sau, fără să fie vinovaţi cu nimic, de nici unul.
(...) Cu timpul, aşii noştri bătrâni încep să se împuţineze, rămân trei, doi, o pereche, iar fiecare bunic pierdut e o nenorocire. Tu creşti, iar ei se împuţinează la trup, apoi la număr şi rămâi fără nici unul.
De obicei atunci eşti deja om matur şi - deşi e normal, nu ştiu dacă e bine.
Preţul e prea mare, iar moartea e inclusă în el."
Radu Pavel Gheo, scriitor şi jurnalist

"Probabil că bunicii fac parte din istoria noastră personală. Ei sunt... aluatul nostru de oameni. Bunicii au tristul destin de a fi uitaţi, pentru că ei se întâmplă la vârsta când suntem orice, numai fiinţe culturale nu. Adică la vârsta la care nu suntem în stare să îi scriem, să îi descriem, să îi contemplăm. Apoi ei mor, noi ne uităm copilăria ca să devenim adulţi întregi şi bunicii se prezintă într-o poză, ca o curiozitate biografică.
(...) Trebuie să fii ludic de la vârsta primelor treziri ca să le poţi înţelege bătrâneţea, una dintre cele mai fascinante experienţe omeneşti, dacă ai ochi de văzut şi urechi de auzit. Trebuie să te educi să-i asculţi, să ai răbdare, să ai curiozitatea demnă de vârsta lor.
(...) Bunica Maria... Mica ei rutină o ţine în viaţă. Inactivitatea nu există. Paradoxal, deşi cea mai fragilă dintre bunici, e cea mai longevivă. A fost mai puternică decât au crezut-o toţi la moartea bunicului..."
Iuliana Alexa, jurnalistă

"Există tentaţia de a spune că e o performanţă să fii trecut de 40 de ani şi să ai bunici aievea, vii şi la fel de afectuoşi cu tine ca în vremea primei copilării.
(...) Sunt, însă, şi lucruri pe care, deşi ajunşi la vârste venerabile, bunicii nu le înţeleg. Bunica nu pricepe de ce nepoţii trec atât de rar s-o vadă."
Alin Buzărin, jurnalist sportiv

"De ce bunicii suportă cu atâta stoicism, chiar seninătate, dacă nu de-a dreptul bucurie, chinurile la care îi supun nepoţii?... De ce bunicii le îngăduie nepoţilor ceea ce alţi adulţi, şi-n primul rând părinţii, n-ar admite în nici un chip? De ce îi răsfaţă până la răzgâiere?
(...) Înţelesesem. Durerile pricinuite de nepoţi sunt ultimele mari puseuri de vitalitate în apropierea morţii. Sunt ecouri alte vieţii trecute în cea viitoare."
Florin Dumitrescu, publicitar

"Nimic altceva nu mi-a mai rămas de la ele, în afară de chipurile fără zâmbet din fotografii, mai mult paradă de costume de epocă, şi epitetul identic "biata mama", pe care li-l acordau unchii şi mătuşile, cândva rămaşi orfani."
Gabriela Adameşteanu, scriitoare

"Dacă lucrurile mergeau rău, ridica din umeri şi zâmbea. Noi să fim sănătoşi, zicea şi-ţi mai spunea că atâta vreme cât te trezeşti dimineaţa şi vezi cerul, nimic nu e pierdut. Din contră, totul este pe cale să reînceapă."
Stela Giurgeanu, jurnalistă

"Tot ce purtăm cu noi prin negura vremurilor, legat de imaginea luminoasă a bunicilor - imagine care se suprapune, vom descoperi curând, cu bucuroasă şi încântată uimire, peste cea din primele lecturi - se asociază cu o lume percepută mai ales senzorial, o lume a miresmelor şi a parfumurilor de tot felul, a aromelor şi a mirosurilor impregnate, pentru totdeauna, în epiderma lăuntrului nostru."
Ruxandra Mihăilă, corector

"Undeva, acolo, amintirea bunicilor - fie că mai sunt sau nu în viaţă - ne păzeşte ca un înger bun şi de ce înaintăm în vârstă înţelegem mai bine câtă nevoie avem de îngeri buni.
(...) Stând acolo, lângă sicriul aşezat în capela cimitirului... am trecut un fel de prag. Am început să înţeleg că trebuie să învăţ să trăiesc nu numai cu această absenţă, dar şi cu viitoarele absenţe, ale celorlalţi, bunici şi părinţi, că va trebui să găsesc o cale de a înainta singură prin vârtejul numit viaţă, având din ce în ce mai puţine puncte de sprijin.
Dacă noi suntem împrăştiaţi prin lume, alergând în fiecare zi după glorie, bani sau cine ştie ce alte himere, bunicii noştri ne aşteaptă undeva, fie într-un sat uitat de lume, fie într-un orăşel nu prea îndepărtat, dar unde ajungem tot mai rar, fie pur şi simplu în amintire, răbdători şi înţelepţi, fiindcă vremea când ei au trăit toate astea a trecut de mult."
Cristina Modreanu, jurnalistă

luni, 2 aprilie 2018

Mai 2018 - Turneu "Tu eşti primăvara mea!"

Paul Surugiu - Fuego:
"Vă aşteptăm cu drag!"

"Se pare că ce este bun, trebuie continuat.
La cererea publicului, realizez şi partea a doua a super turneului
"TU EŞTI PRIMĂVARA MEA!",
omagiul adus de mine, împreună cu Stela Enache şi Marina Florea, muzicii uşoare româneşti de ieri până azi.
Aşa se face că, în aşteptarea verii, ducem frumoasele şlagăre ale românilor prin ţară, unde vă aşteptăm cu drag.
Biletele se găsesc, începând de mâine, la casele de bilete ale sălilor de spectacole, precum şi online, pe Startickets sau BLT.RO, în dreptul oraşelor în care este indicat acest lucru.
Mai jos aveţi lista locaţiilor în care vom ajunge, urmând să mai anunţăm pe parcurs alte modificări.
Telefon pentru informaţii: 0746774204."
Paul Surugiu - Fuego
1 aprilie 2018

- 13 mai, ora 19.00 - Botoşani, Casa Sindicatelor;
- 14 mai, ora 19.00 - Suceava, Casa Sindicatelor;
- 15 mai, ora 19.00 - Gura Humorului, Centrul Cultural;
- 16 mai, ora 19.00 - Fălticeni, Centrul Cultural;
- 17 mai, ora 19.00 - Buhuşi, Centrul Cultural;
- 18 mai, ora 19.00 - Piatra Neamţ, Cinema Dacia;
- 19 mai, ora 18.00 - Galaţi, Teatrul Muzical "Nae Leonard",
Grădina de vară;
- 27 mai, ora 16.00 - Târgu Jiu, Cinema "Sergiu Nicolaescu
(bilete şi pe Startickets);
- 27 mai, ora 20.00 - Craiova, Filarmonica "Oltenia"
(bilete şi pe Startickets);
- 28 mai, ora 17.00 - Lugoj, Casa de Cultură a Sindicatelor
(bilete şi pe Startickets);
- 28 mai, ora 20.00 - Timişoara, Opera Naţională
(bilete şi pe Startickets);
- 29 mai, ora 17.00 - Beiuş, Casa de Cultură
(bilete şi pe Startickets);
- 29 mai, ora 20.00 - Oradea, Casa de Cultură a Sindicatelor
(bilete şi pe Startickets şi blt.ro);
- 30 mai, ora 17.00 - Carei, Teatrul Municipal
(bilete şi pe Startickets);
- 30 mai, ora 20.00 - Satu Mare, Casa de Cultură a Sindicatelor
(bilete şi pe Startickets);
- 31 mai, ora 20.00 - Baia Mare, Casa de Cultură a Sindicatelor
(bilete şi pe Startickets).

Sursa: Fuego's Blog

luni, 26 martie 2018

Carte recomandată: "Cea mai frumoasă poveste"

"Cea mai frumoasă poveste.
Câteva adevăruri simple despre istoria românilor"
Autor: Adrian Cioroianu
Editura Curtea Veche - 2013

E o plăcere să-l citeşti şi să-l asculţi pe Adrian Cioroianu, mai ales când îţi scrie sau îţi vorbeşte despre istorie. Şi în special despre istoria românilor. Are un dar aparte de a înşira cuvintele în poveşte pentru toate vârstele. Cu siguranţă aţi văzut cel puţin un episod din filmele - documentare scurte, de numai 5 minute, pe care istoricul şi profesorul Cioroianu le-a realizat pentru Televiziunea Română.
Cartea de faţă adună în paginile sale o parte a scenariilor propuse pentru acest serial tv, 91 la număr, adaptate pentru fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, pregătire, profesie. Singura condiţie e să iubim istoria, să fim curioşi, să ne dorim să o cunoaştem cu adevărat.
Cum a ajuns Gheorghiu - Dej conducătorul comuniştilor români? A fost Carol al II-lea un adevărat playboy? Cum a ajuns tânăra Cătălina Toderiu în galeria eroilor naţionali sub numele de Ecaterina Teodoroiu? De ce au vizitat România preşedinţii Charles de Gaulle şi Richard Nixon? Cum de l-a plimbat Regina Angliei pe Ceauşescu în caleaşca regală?
"De la povestea coroanei regale a lui Carol I şi până la vânătorile lui Nicolae Ceauşescu, de la războaiele pe care le-am câştigat şi până la tratatele care ne-au modificat frontierele, trecutul nostru este fragmentat la tot pasul de astfel de poveşti.
(...) Acestea şi alte câteva zeci de întrebări îşi regăsesc un răspuns - cât mai apropiat de adevăr, sper - în paginile ce se deschid aici",
pentru că...
"Istoria noastră rămâne o poveste ce merită spusă... Istoria e, mai presus de toate, o poveste apropiată de adevăr despre ceeea ce a fost. Iar pentru unii dintre noi, tocmai acest lucru o face cea mai frumoasă poveste dintre toate câte există."
Adrian Cioroianu

Citate din carte:

"În Istorie, o victorie uşoară creează deseori probleme mai mari decât o înfrângere."

"Valoarea unui conducător decurge nu numai din felul în care ştie să poruncească, dar şi din maniera în care ştie să asculte."

"E greu să rămâi lucid atunci când ţi se spune zi de zi că eşti genial."

"În politică şi în istorie, totdeauna există o zi de mâine, în care balanţa puterii se poate schimba. Drept care, nu este bine să faci altora ceea ce nu vrei să ţi se facă ţie."

duminică, 18 martie 2018

Carte recomandată: "Suflete zbuciumate"

În "Suflete zbuciumate" (Editura RAO, 2007), Stefan Zweig se opreşte asupra subiectului "dublei compătimiri": cea autentică - "hotărâtă să îndure totul, cu răbdare şi compasiune", şi cea plăsmuită - adică "nerăbdarea inimii de a se elibera cât mai repede de penibila înduioşare în faţa nenorocirii altuia".
Într-o astfel de situaţie se află tânărul locotenent Hofmiller, în vara lui 1914, în garnizoana unui mic oraş unguresc.
Edith, unica fiică a unui om bogat din zonă, este paralizată. În casa acestora ajunge locotenentul Hofmiller, de care Edith se îndrăgosteşte. Numai că această pasiune arzătoare a tinerei este împărtăşită în mică măsură.
Copleşit însă de emoţia sentimentelor fetei, implorat de tatăl ei şi sfătuit de dr. Condor, medicul care încearcă să o vindece, Hofmiller hotărăşte, în cele din urmă, să se logodească cu aceasta.
Numai că... el face acest gest din compasiune şi, din păcate, cam târziu, ceea ce duce la un final imprevizibil al poveştii.

Citate din carte:

"... această simplă intenţie de a ajuta şi de a deveni de acum înainte folositor altora, stârneşte în mine un fel de entuziasm. Simt o pornire să cânt, să fac ceva nebunesc, numai din pricina acestui elan care îmi dă aripi; întotdeauna se întâmplă aşa: numai când ştii că însemni ceva şi pentru alţii, poţi sesiza sensul şi ţelul propriei existenţe."

"... adevărata valoare a unui om iese la iveală abia atunci când acesta se poate manifesta sincer şi liber."

"... ajută cât poţi, pe fiecare şi pe oricine!
Să nu mai fii vreodată inert, să nu mai fii vreodată indiferent! Să te înalţi pe tine însuţi, dăruindu-te, să te îmbogăţeşti înfrăţindu-te cu fiecare destin, să-i ajuţi pe cei neajutoraţi şi să-i compătimeşti pe cei ce pătimesc."

"... poţi fugi de orice pe lumea asta, numai de tine însuţi nu."

miercuri, 14 martie 2018

Film recomandat: "The Theory Of Everything"

"The Theory Of Everything" (2014)
"Teoria Totului"


"Suntem cu toţii diferiţi.
Oricât de grea ar fi viaţa,
mereu există ceva ce poţi face
şi în care poţi reuşi.
Atât timp cât există viaţă,
există speranţă!"

Încă din tinereţe, un lucru era cert: Stephen Hawking având o minte excepţională, nu va fi niciodată un om obişnuit.
A reuşit să câştige o bursă la Universitatea din Oxford şi viitorul părea a fi unul mai mult decât luminos.
Într-o seară o întâlneşte pe Jane Wilde, de care se îndrăgosteşte şi cu care se logodeşte în scurt timp.
Când totul părea a merge minunat în plan personal şi profesional, Stephen începe să prezinte anumite probleme de sănătate.
În urma unui incident ajunge la spital, unde medicii descoperă că tânărul suferă de o boală extrem de vicioasă cunoscută drept ALS (Scleroză Laterală Amiotrofică), viaţa lui urmând să mai adune maxim doi ani.
Pe măsură ce timpul trece, boala avansează, starea fizică i se deteriorează deteriorează vizibil, motiv pentru care Stephen încearcă să se distanţeze puţin de Jane, pentru a nu o ţine "captivă" lângă el.
Numai că ea refuză aşa ceva şi insistă să se căsătorească indiferent de condiţii, îl ajută din toate punctele de vedere, devine îngrijitoarea lui permanentă.
Surprinzător, dar vremea trece şi Stephen reuşeşte să dea peste cap toate calculele doctorilor în ceea ce priveşte speranţa de viaţă şi ale oamenilor de ştiinţă în privinţa teoriilor sale.
Presiunea devine copleşitoare, greu de gestionat însă pentru Jane, care, pe lângă soţul foarte bolnav, mai are de îngrijit şi doi copii.

S-aprinzi câte-o lumânare!

Mama

"A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,
Ca să-l vadă pe feciorul, astăzi domn cu multă carte.
A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag,
Mi s-a umezit privirea, de iubire şi de drag.
Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept sfioasă,
Şi întrebând-o câte toate, a intrat apoi în casă.
Înlăuntrul casei mele, câtă brumă am adunat,
Da' prilej ca biata mama să se creadă-ntr-un palat.
Nu-ndrăzneşte nici să intre, cu opincile-n picioare,
Şi cu multă grijă calcă, doar alături de covoare.
Eu o-ndemn să nu ia seama şi să calce drept în lege,
Că doar e la fii-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege.
Şi abia o fac să şadă, pe-un divan cu scoarţă nouă...
"Mi-era dor de tine, maică... Ţi-am adus vreo zece ouă,
Niţel unt ia colea-n traistă, nişte nuci, vreo două sute..."
Şi cu ochii plini de lacrimi prinse iar să mă sărute.
"Poate mor, că sunt bătrână şi-a prins dorul să mă-ndrume
Să mai văd o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume.
Caierul mi-i pe sfârșite... mâine poate-şi curmă firul
Şi-ntre patru blăni de scânduri, să mă cheme cimitirul.
Jale mi-i de voi, măicuţă, şi visez, chiar şi deşteaptă,
Cum pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-aşteaptă.
Tu, cu dorul mamei-n urmă, să te-aduni cu fraţii-acasă
Şi să-mparţi agoniseala de pe urma ei rămasă...
Lui Codin să-i dai pământul de la moară şi cu via,
Vaca şi-un pogon de luncă, maică, să le ia Maria,
Lui Mitruş să-i dai zăvoiul de răchiţi dintre pâraie,
Carul, boii şi cu plugul să le dai lui Nicolae.
Iară tu, că mai cu stare decât fraţii zişi pe nume,
Să iei casa-n care ţie ţi-a fost dat să vii pe lume,
Când şi când, în miez de vară sau de Paşti, să vadă satul
Cum îmi vine, ca-n toţi anii, la căsuţa mea, băiatul.
Şi-având tihnă şi odihnă, la venire sau plecare,
S-aprinzi şi la groapa maichii câte-un pai de lumânare!..."
A tăcut apoi bătrâna şi-a plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce, curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele."

Autor: Vasile Militaru
Sursă foto: Aici

duminică, 11 martie 2018

Victor Rebengiuc - Omul şi actorul

"Victor Rebengiuc - Omul şi actorul"
Autori: Simona Chiţan şi Mihaela Michailov
Editura Humanitas - 2008
Colecţia "Convorbiri. Corespondenţă. Portrete"

*** "Am avut o copilărie obişnuită, fără nimic spectaculos. M-am născut şi am crescut în mahalalele Bucureştiului... Aveam o familie modestă, ne mutam în fiecare an de la o adresă la alta, în case simple...
Părinţii s-au despărţit când noi, copiii, eram foarte mici... Ne-au crescut bunicii din partea mamei şi am fost ca şi copiii lor. Ne-am înţeles foarte bine cu ei, deşi, de multe ori, am simţit lipsa unui tată.
M-a durut ruptura de tata şi, într-un fel, am simţit întotdeauna că-mi lipseşte ceva, deşi legătura dintre noi nu a fost puternică... În afara faptului că era mama noastră, nu am fost prea apropiaţi.
Nu ea ne-a crescut propriu-zis, pentru că era tot timpul ocupată cu serviciul... Mama nu prea avea răbdare cu noi...
Am avut o relaţie frumoasă cu bunicul şi cu bunica mea. Ea a fost ca o mamă pentru mine, era tare iubitoare. Bunicu-meu mă iubea pe mine mai mult pentru că eram mai cuminte... Mă răsfăţa... Era un bunic minunat..."

*** A fost "un copil bun, cuminte şi liniştit", care la 6 ani jumătate ştia deja să citească şi să socotească şi care a urcat pe scenă pentru prima dată, la finalul clasei a IV-a, recitând o poezie.

*** A fost la teatru cu un vecin, doar de două ori înainte de a intra la Institut, dat fiind faptul că:
"Nu a existat în familia mea o educaţie teatrală, un cult pentru teatru", pentru că... "ai mei nu-şi permiteau să cumpere bilete la spectacole"...

*** A urmat Liceul Militar de la Predeal, unde a învăţat ce înseamnă punctualitatea, disciplina, ordinea:
"Sunt foarte meticulos şi atent la detalii şi-mi place să fie mereu ordine în jurul meu."

*** A urmat apoi o şcoală electrotehnică, în Bucureşti, descoperind că-i plac orele de română. Un coleg l-a "distribuit" într-o piesă - "Ce i s-a întâmplat Gherghinei":
"A fost decisiv pentru cariera pe care mi-am ales-o... Nici prin cap nu-mi trecea că asta ar putea să devină profesia mea..."

*** A intrat apoi în circuitul Ateneelor Populare şi:
"Pentru prima dată am înţeles că distracţia asta, pe care eu o luam ca pe o petrecere a timpului liber, poate să însemne ceva."
*** "Primele luni ale studenţiei au fost îngrozitoare... A trebuit să o iau de la zero, ca un începător, şi asta a fost cumplit."

*** După terminarea facultăţii a fost repartizat la Craiova:
"Trebuia numai să accepţi repartizarea în provincie şi te puteai prezenta la concursurile pentru posturile libere din Bucureşti. Astfel am acceptat repartizarea la Craiova şi am plecat cu o echipă condusă de Vlad Mugur."

*** A intrat apoi, prin concurs, la Teatrul Municipal din Bucureşti, condus de Lucia Sturdza Bulandra, unde:
"... era atunci o atmosferă nemaipomenită, pentru că exista o ţinută artistică care nu permitea degradarea spectacolelor. Erai, într-un fel, obligat prin prestanţa acestui teatru să dai tot ce poţi pe scenă, să fii cât se poate de profesionist."

*** Prima căsătorie (5 ani) a fost cu actriţa Anca Vereşti:
"Era colega mea din anul I de Institut, o fată extraordinar de frumoasă, cu reale calităţi pentru teatru. A fost prima mea dragoste, amândoi eram foarte tineri atunci. La început a fost un amor platonic, după care ne-am căsătorit. Mi-aduc aminte cu plăcere de perioada în care am fost împreună... Ce să spun? Am iubit, am suferit, m-am despărţit."

*** În prezent, este căsătorit cu actriţa Mariana Mihuţ şi au un băiat - Tudor:
"Era tânără, era frumoasă, era atrăgătoare... Da, cu Mariana cred că a fost dragoste la prima vedere. Se pare că ne-am plăcut reciproc, pentru că ne-am căsătorit şi, iată, suntem împreună de peste 40 de ani.... Am fost tot timpul unul lângă celălalt, ne-am susţinut şi ne-am ajutat.
Nu discutăm decât foarte rar de teatru... Acasă ne vedem mai mult de treburile casnice. Lucrurile au mers bine între noi, cu perioade minunate, alteori cu neînţelegeri inerente într-o căsnicie. Am trecut peste tot ceea ce era dificil cu tact, cu răbdare, cu dorinţa de a rămâne împreună. E esenţial că ne-am păstrat tot timpul simţul umorului."

*** În perioada 1990 - 1996 a fost rectorul Universităţii de Teatru şi Film, încercând să refacă ceea ce s-a distrus în perioada ceauşistă:
"Legătura mea cu studenţii a fost absolut minunată. Am avut mari bucurii cât am fost alături de ei. Nu exista plăcere mai mare pentru mine decât să vină ca să mă solicite în cine ştie ce problemă. Îmi plăcea să-i ajut, să-i sprijin şi am rămas prieten cu aproape toţi studenţii din acea perioadă."

*** "Nu am talent pentru politică, nu am abilităţi diplomatice, spun lucrurilor pe nume într-un mod brutal pentru unii. Francheţea mea deranjează."

*** "Am avut şansa să călătoresc enorm şi să văd locuri încântătoare, dar n-am simţit niciodată că aş vrea să rămân undeva."

*** "Muzica simfonică dă zgura la o parte şi lasă frumuseţea sufletului să iasă la iveală. (...) M-aş opri din orice altă activitate ca să ascult "Concertul nr. 21" de Mozart. E într-adevăr superb. unul dintre concertele cele mai dragi mie este "Imperialul" lui Beethoven, cel pentru pian. Câtă profunzime, câtă adâncime, cât zbucium sufletesc. (...) Muzica din "Nocturnele" lui Chopin e învăluitoare..."

*** "Foarte multă vreme nu am avut prieteni în rândul cronicarilor. Nici n-am vrut să am, pentru că mi-am dat seama de la început că, de fapt, cronicarul scrie favorabil despre prietenul lui, actorul. Eu nu am nevoie de asemenea prieteni care să mă laude şi să mă lase să rătăcesc... Atunci când eşti lăudat fără să meriţi, e trist şi ţi se urcă repede la cap."

*** "Mai e şi moda festivalurilor care premiază pe toată lumea ca să nu se supere nimeni, ceea ce e o mare tâmpenie. Trebuie să ai curajul să spui că ceva nu e bine şi să-ţi susţii punctul de vedere cu toate riscurile."

*** "Sunt o persoană veselă, optimistă, echilibrată, un om obişnuit, pasionat de meseria pe care o face. Disciplinat, punctual. Un om care nu ştie să mintă. Spun adevărul cu orice risc, pentru că nu ştiu să mint... Sinceritatea este principiul după care m-am ghidat în tot ceea ce am făcut în viaţa mea... Nu ştiu să linguşesc pe nimeni..."

*** "Sunt un om corect, care-şi face treaba cu seriozitate, un om care păstrează calitatea spectacolului şi a rolului pe care-l interpretează, care nu joacă în funcţie de invitaţii pe care îi are în sală.."

*** "Cred că pentru actori buni este loc întotdeauna şi nu e cazul să ne facem mizerii între noi."

*** "Cred că Dumnezeu există cu adevărat. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu că a fost cu mine. Am simţit întotdeauna ajutorul Lui. Iar cel mai mare dar pe care-l face Dumnezeu unui artist este talentul pe care îl ai sau nu-l ai, Dumnezeu ţi-l dă sau nu ţi-l dă."

*** "Nu am urmărit să fiu celebru, asta e o chestie care mă depăşeşte. Nu ştiu să port celebritatea pe umerii mei."

*** "În teatru nu încetezi să înveţi niciodată şi, la fiecare întâlnire cu un rol, mă emoţionez. Încrederea în mine o câştig pe parcurs, prin muncă. (...) Nu cred că le ştiu pe toate şi încă nu am ajuns să joc atât de bine încât să nu îmi mai reproşez nimic. Într-adevăr, nu sunt încă acolo unde îmi doresc să ajung. Nu e o falsă modestie în ceea ce spun. Cred în perfecţine şi fac eforturi ca s-o ating."

"Sunt oameni care, atât cât trăieşti, nu-ţi mor niciodată."
Victor Rebengiuc

miercuri, 7 martie 2018

Odă mamei...


MAMEI
Alexandru Vlahuţă

Din vremile apuse şi-atât de fericite,
Aducerile-aminte adesea mă-mpresoară.
Ce de viaţă-n urmă!… Ca un potop mă-nghite
Comoara mea de visuri, pierduta mea comoară
Din vremile apuse şi-atât de fericite!

Cum se desfac, din noapte, icoane vechi şi sfinte!

Şi ca din cărţi, trecutul fantastic mi s-aşterne,
Atâtea dulci vedenii îmi picură în minte,
Cu durerosul farmec al pierderii eterne!…
Cum se desfac, din noapte, icoane vechi şi sfinte!

Figura ta cuminte, duioasă şi senină,

Răsare, scumpă mamă, din vremile acelea,
Ca o madonă sfântă, scăldată în lumină.
Ce clară stă-n pervazul copilăriei mele
Figura ta cuminte, duioasă şi senină!

O lene grea se lasă din cerul cald de vară.

De soare-i plină casa. Tu-ncet, păşind pe scânduri,
Laşi storurile groase şi dai muştele-afară.
Apoi, prostii de-a mele asculţi şi cazi pe gânduri.
O lene grea se lasă din cerul cald de vară.

Curg valuri mari de umbră şi se-mpânzesc pe vale.

Din şes, privim spre codru, cum soarele se-neacă.
În mirosul de iarbă, tăcuţi păşim agale,
Şi bolta răcorită mai jos parcă s-apleacă,
Curg valuri mari de umbră şi se-mpânzesc pe vale.

Stai dreaptă-n strana vechii biserici de la ţară;

Eu bat la sfinţi mătănii, şi-i pup, şi-i rog cuminte,
Cum blândele-ţi poveţe de mic mă învăţară.
Tu, palidă-n extazul înduioşării sfinte,
Stai dreaptă-n strana vechii biserici de la ţară.

Din cărţi cu slova veche şi cu figuri frumoase,

O lume ca de visuri, cu totul minunată,
Mi-o scoţi şi pe-ndelete începi a mi-o descoase.
Cât farmec e-n această viaţă adunată
Din cărţi cu slova veche şi cu figuri frumoase!

La patul meu, tăcută, veghind neadormită,

Încet pe fruntea-mi arsă de friguri, mâna-ţi luneci,
În mine-ţi stă viaţa... întreaga ta ursită,
Şi după cum mi-s ochii, te bucuri sau te-ntuneci,
La patul meu, tăcută, veghind neadormită.

Din câţi copii pe lume-s, nici unul nu-i ca mine.

Şi cât mă vezi de mare în planurile tale!…
La zodii chiar s-arată cum am s-ajung de bine,
Şi ce măriri m-aşteaptă în norocoasa-mi cale!
Din câţi copii pe lume-s, nici unul nu-i ca mine…

Ce dureros se stinse deşarta-ţi aşteptare!

Pierdut, te văd, din cruda vieţii vijelie,
Nenorocită mamă şi plâng că nu-s în stare
O slabă mângâiere să-ţi dau, cât de târzie,
Ce dureros se stinse deşarta-ţi aşteptare!

De fiul tău departe, stingheră şi trudită,

Nemaiavând puterea de-a te ruga şi plânge,
Azi îţi priveşti, cu silă, viaţa amăgită,
Cum a rămas pustie şi cât de trist se stânge,
De fiul tău departe, stingheră şi trudită.

Ca pete mari de umbră pe-o mirişte uscată,

Aşa, pe-a noastră urmă, trec stoluri lungi de gânduri.
Nimic nu mai există din câte-au fost odată,
Ş-asupra noastră anii pustii trec, rânduri - rânduri, 
Ca pete mari de umbră pe-o mirişte uscată.

Privesc la mama


"Privesc la mama. E bătrână

şi tânără nu sunt nici eu.
Tot ce făcea uşor odată,
acum îi pare atât de greu.

Văd ochii dragi plini de iubire,
privind la mine obosiţi.
Simt paşii ei - odată sprinteni,
Cum calcă greu şi osteniţi.

Încerc ades să-i prind eu braţul
şi-n mersul ei s-o sprijinesc,
Căci ştiu: sosi-va ora-n care,
pe drum neîntors o s-o-nsoţesc!

Neputincioasă-ntreabă adesea
despre nimic, despre ceva.
Răspunde-i fără şovăire,
Dă-i tot ce vrea şi n-o certa!

Şi dacă, totuşi, nu-nţelege,
repetă iar... Nu te-ntrista!
Gândeşte-te ce-aproape-i vremea
când nu te va mai întreba!"
Maria Demetriad - "Privesc la mama"