Se afișează postările cu eticheta Cornelia Ciobanu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cornelia Ciobanu. Afișați toate postările

vineri, 23 iulie 2021

La mulţi ani, Cornelia Ciobanu!

Îndrăgita interpretă de muzică populară - Cornelia Ciobanu - s-a născut în judeţul Botoşani, la 23 iulie 1962.

Primele succese muzicale le-a obţinut la serbările şcolare şi reuniunile de familie. Mai apoi, încurajată de cei apropiaţi, a păşit cu seriozitate pe drumul muzicii populare.

În 2008 a absolvit Facultatea de Pedagogie Muzicală din cadrul Universităţii „Spiru Haret”.

În 1983 a ocupat locul I la Festivalul „Cântarea României”, după care, în urma unui concurs, a intrat în cadrul Orchestrei „Rapsozii Botoşanilor”, alături de care a participat la numeroase spectacole şi turnee, atât în ţară, cât şi în străinătate (Franţa, Italia, Emiratele Arabe, Republica Moldova, Ucraina etc).

Şi-a cules singură multe dintre cântecele pe care le interpretează, colindând satele.

A ocupat funcţia de director al Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Botoşani.

Este căsătorită şi are doi copii.

Autor: Pe o aripă de cânt