Autor: Marc Levy
Editura Trei - 2013
"Părinţii înaintează în vârstă doar până la un moment dat, apoi această imagine a lor ni se întipăreşte în memorie.
E suficient să închidem ochii şi să ne gândim la ei ca să-i vedem, pentru totdeauna, aşa cum erau atunci, de parcă dragostea pe care le-o purtăm a avut puterea de-a opri timpul în loc."
"Trecerea anilor e doar o părere. Momentele cele mai simple sunt ancorate pentru totdeauna în noi."
"Uneori, clipele preţioase din viaţa noastră depind la urma urmei de lucruri atât de lipsite de importanţă."
"În adolescenţă, visezi la ziua în care îţi vei părăsi părinţii. Mai târziu, părinţii sunt aceia care te părăsesc. Atunci, nu mai visezi decât să poţi deveni din nou, chiar şi pentru o clipă, copilul care trăia sub acoperişul lor, să-i iei în braţe, să le spui fără nicio reţinere că-i iubeşti, să te lipeşti de pieptul lor ca să te mai mângâie încă o dată."
"... Nu ne pierdem niciodată părinţii, ei continuă să trăiască în noi, chiar şi după ce au murit. Cei care ne-au adus pe lume, care ne-au dat toată dragostea lor, ca să le putem supravieţui, nu pot să dispară.
Preotul avea dreptate, dar gândul că nu mai există niciun loc pe lume în care ei să respire, că nu le vom mai auzi glasul, că obloanele casei unde am copilărit vor rămâne închise pentru totdeauna ne cufundă într-o singurătate pe care nici chiar Dumnezeu n-ar fi putut-o prevedea."
"Există mici amănunte care te fac să devii conştient dintr-odată de dispariţia celor pe care i-ai iubit.
Un deşteptător care continuă să ticăie pe o noptieră, o faţă de pernă care se vede de sub o cuvertură, o poză pusă pe o comodă, o periuţă de dinţi într-un pahar, un ceainic de pe pervazul ferestrei din bucătărie, cu ciocul îndreptat către grădină, ca s-o privească, şi, pe masă, resturi dintr-o prăjitură cu sirop de arţar.
Copilăria mea era acolo, răspândită în casa plină de amintiri, amintiri despre mama şi despre anii pe care îi trăisem alături de ea."
